Post-ortodoxia sau Ortodoxia târzie

M-am străduit să mă abţin să scriu în decembrie – luna frumoasă, plină de sărbători şi praznice luminoase – despre lucruri care nu au ce căuta în viaţa noastră duhovnicească, dar nu am reuşit. Şi nu am reuşit pentru că mi se pare că deja păşim într-o „zodie” tenebroasă, lipsită de orizont şi foarte străină Ortodoxiei. Postmodernismul – ştim şi vedem cu toţii – este starea de spirit a umanităţii euro-atlantice contemporane, care se manifestă printr-o contestare a întregului corp de valori tradiţionale, printr-o lipsă de discernământ şi asumare spirituală, dar şi prin relativizarea adevărurilor ştiute/însuşite ale umanităţii. Odată aceste contestări dezlănţuite, urmează invariabil o suită de experimente culturale şi mediatice, care deja ne apar ca fără sfârşit. Ei bine, dragi prieteni, cred că starea asta de spirit o regăsim pe undeva şi în ortodoxia noastră de zi cu zi…

Putem spune, fără să greşim, că am ajuns să trăim într-o post-ortodoxie, sau într-o Ortodoxie târzie. Cum argumentez această afirmaţie gravă? Prin faptul că 99% din lumea românească, de sus până jos, trăieşte, munceşte, citeşte, respiră, sărbătoreşte, călătoreşte, îşi duce viaţa de familie în spiritul postmodernist, pe care l-am descris mai sus. Presa este cea care acum modelează cel mai mult gândirea oamenilor, influenţându-le setul de valori şi comportamentul, după care vine toată industria muzicală, urmată de lumea „magică” a filmului şi de fenomenul sportiv. Aceştia sunt formatorii de opinie, în prezent. Dacă este aşa, cum putem trăi noi Ortodoxia într-un mediu social, profesional, cultural şi familial complet diferit, opus chiar?! Cu alte cuvinte, cum poţi turna într-o formă fixă – mediul nostru social real – o altă formă fixă – Ortodoxia – şi acestea două să se mai şi potrivească? Cine trebuie să fie mai plastic şi să ia mai uşor forma „vasului” în care este pus: socialul (exteriorul şi vremelnicia) sau credinţa (interiorul şi veşnicia)? Sau: cum putem trăi 24 de ore pe zi într-un mediu fie protestant, fie secular, fie chiar ateu iar apoi duminica, pentru doar 2 ore, suntem ortodocşii „participanţi” la Sfânta Liturghie? Unde, în ce segment al vieţii nostre publice, sociale, culturale se manifestă ortodoxia noastră? Cea interioară – la ea mă refer!

Această temă o lansez ca pe o imensă curiozitate personală şi vă rog, în răgazul Sărbătorilor Naşterii Domnului, să reflectaţi la ea şi poate să-mi şi răspundeţi. De pe acum vă anunţ că eu, unul… Dar mai bine să nu anticipez, ci să primesc câteva răspunsuri de la voi!

Fie ca lumina ieslei din Betleem să ne aprindă tuturor inima şi conştiinţa!