Rescript 9

Un tânăr din ghetoul varșovian avea puterea să zică în timpul războiului că el crede în Dumnezeu, deși nu Îl vede. Era cu adevărat fericit: credea fără să vadă. Era convins că El este un gardian neobosit și mai mult decât atât. Nu se simțea deloc părăsit. Era un fiu de muncitori, vorbea despre îngeri și prooroci și se aștepta ca oamenii să îl creadă. Și ar fi avut de ce.

Un alt evreu, Richard W., avea aceeași putere, în alt ghetou, mai la sud, câteva decenii mai târziu. Era strict interzis să le vorbească celorlați deținuți despre El. Era un târg: Richard vorbea, iar comuniștii îl băteau. Toată lumea era fericită. Richard era fericit să vorbească despre El, comuniștii erau fericiți să îl bată. Era convins că El nu ne va judeca după cât de mult am fost capabili să îndurăm, ci după cât de mult am iubit. Era evident că va avea mult de suferit, dar a continuat alături de El, fără să șovăie.

Un tânăr englez, Walter H., consideră că doar păcatul este obstacol între noi și dragostea Lui. Era clar că trebuie să detestăm această piedică. Era evident că se privea pe sine ca n mare păcătos. Trăia într-un altfel de ghetou, unul britanic, dar îndoilelile și certitudinile erau aceleași. Atrăgea atenția să nu Îl informăm pe Dumnezeu de ceea ce avem nevoie, ca și cum El nu ar ști deja. Mai degrabă să implorăm harul.