Reset. Agendă catehetică despre sfinți și animale (VI)

Dacă aruncă cineva mizerie pe geamul deschis al casei noastre, nu stăm să ne lamentăm, facem imediat curățenie și închidem geamul. Trecem peste fără tulburare. Învățăm să ne tăiem voia proprie. Noi suntem oi în turmă, iar cățeii (duhovnicii) ne integrează la loc când o apucăm pe aiurea. Nu e vorba nicăieri despre bogăție sau sărăcie, ci doar despre propria schimbare. Nu evenimentele sunt importante, ci ce am înțeles noi din ele. Dumnezeu nu are nevoie de o unealtă perfecta pentru lucrarea Lui, poate folosi și un cuțit ruginit, un parazit ca mine, zice părintele D.

Orice om (normal) care călătorește are o țintă, știe unde vrea să ajungă. Noi vrem să ajungem la mântuire. Noi credem în dumnezeirea lui Iisus Hristos și în puterea învierii Lui. Pentru a nu rata calea mântuirii, folosim Patericul, o hartă care ne ghidează. Patericul nu este o carte scrisă la birou, ci un jurnal de pe frontal duhovnicesc, zice părintele D. Noi facem Utrenia și Ceasurile, dar Liturghia nu o mai facem noi.

Un film rusesc de acum trei decenii se termină cu o replica remarcabilă: Ce rost are un drum dacă nu duce la Biserică? În războiul cu patimile noastre suntem ochi și urechi la Comandant, nu la inamic. Având toată mintea la Hristos, patima își pierde puterea. Suntem salvați de rachetele inamice, ca și măicuțele siriene de la Mănăstirea Saydnaya în 26 ianuarie 2014, când o Doamnă în albastru, înconjurată în lumină a intervenit și a salvat oaza de creștinătate.

Omul nu își pierde păcatele uitându-se în jurul lui, ci înăuntrul lui.

Biserica este Mireasa lui Hristos, iar între Mire şi Mireasă dragostea este desăvârşită. C.S. Lewis face o analogie cu nunta regelui african Cophetua cu o cerşetoare. Cerşim ceva nemeritat, dar nu avem de ales. E tot aşa de rar cerşetorul care cerşeşte pentru plăcerea de a cerşi, ca şi milostivul care dă pentru plăcerea de a face milostenie.

Noi trăim şi murim; Hristos a murit şi apoi a trăit. Cel care trăieşte fără Hristos, stă afară în stradă la uşa casei Tatălui, fără acoperiş. Oare dacă Iisus Hristos ar fi audiat azi ca martor, ar trebui să jure şi El pe cruce?

Totdeauna când alţii, în loc să-L întâlnească pe Hristos în mine, mă întâlnesc pe mine, atunci au de a face cu moartea şi nu cu viaţa.

Nu există fericire adevărată decât în Iisus Hristos. Iubirea este principiul vieţii şi Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ne revelează iubirea şi viaţa în iubire, de la obârşia ei divină. Iisus Hristos este eternitatea care punctează istoria. Tot ce trebuia să ştie lumea, a spus Iisus Hristos.

Biserica este locul unde sunt salvaţi cei condamnaţi la moarte. În Biserică afli că exişti. Pasărea s-ar vrea nor. Norul s-ar vrea pasăre. Aţi văzut vreodată un cal nefericit sau vreo pasăre deprimată? Unul din motivele pentru care păsările şi caii nu sunt nefericiţi este faptul că ei nu încearcă să impresioneze alte păsări sau alţi cai. Pasărea din colivie nu cântă: plânge. Pasărea îşi alege copacul, nu copacul pasărea.

Ce nu-i place roiului nu-i place nici albinei. Fiecare broască trebuie să îşi cunoască lacul. Când şarpele îmbătrâneşte, până şi broasca se aşează pe el. Broasca uită că odată a fost un mormoloc. Adevărul este o împăcare a sufletului cu el însuşi. Adevărul este o momeală: nu-l poţi avea fără a fi prins. Nu poţi intra în posesia adevărului capturându-l, ci numai lăsându-l să te captureze.

Nu va mai fi decât un singur fel de viață, întinzându-se la nesfârşit; o viață luminată nu de soare, nici de puzderia stelelor sau de razele lunii, nu, ci o viață al cărei soare va fi Însuşi Dumnezeu-Cuvântul, Fiul cel Unul-Născut al Împăratului suprem. Chiar dacă ai gustat din fericirea cerească, chiar dacă te-ai împărtăşit din acea înțelepciune (propovăduită de Apostoli) şi chiar dacă s-a aşternut liniştea în sufletul tău, să nu te mândreşti, zice sfântul pustiei.

Să ne gândim că Dumnezeu l-a lăsat pe diavol tocmai pentru ca noi, cuprinşi de frică, în aşteptarea atacului duşmanului, să fim mereu cu multă luare aminte şi cu mintea trează şi pentru ca să ne uşurăm ostenelile pentru virtute cu nădejdea plății viitoare şi cu răsplata bunătăților celor veşnice, zice sfântul cu gură de aur.

De te duci chiar la marginile lumii, chiar la ocean de te-ai duce, pretutindeni vei vedea că învățătura lui Hristos luminează sufletele tuturor. Lucru minunat şi nemaiîntâlnit până acum e că Evanghelia a schimbat chiar viața popoarelor barbare; popoarele acestea au învă­țat să filosofeze, au părăsit vechile lor obiceiuri şi au îmbrățişat credința.

Cei ce grăiesc cuvinte duhovniceşti (fără să fi gustat din duhovnicie) sunt asemenea unui om care călătoreşte pe vreme de arşiță pe un câmp pustiu şi, făcându-i-se sete, îşi închipuie un izvor curgând şi pe sine bând (din el), pe când buzele şi limba lui se usucă de sete. Sau (se aseamănă) unui om care vorbeşte despre miere şi (spune) că este dulce, fără să fi gustat din ea şi fără să cunoască gradul dulceții (ei), zice sfântul pustiei.

Cei mai mulți dintre oameni voiesc să dobândească Împărăția (cerurilor) şi să moştenească viața veşnică, dar urmează înclinărilor voinței lor şi nu renunță la ele, semănând deşertăciuni. Vor să moştenească viața veşnică, fără să se lepede de sine, lucru care este imposibil.

Pentru ce lăsăm sufletul să se topească de foame? Şi doar sufletul este mai de preț decât trupul; că dacă pleacă sufletul, trupul rămâne mort. Se cuvine, dar, ca şi sufletului să-i dăm mâncare bună şi potrivită, zice sfântul cu gură de aur. Prin necumpătarea noastră, vătămăm şi trupul, şi sufletul.

Pe unul îl îngrăşăm peste măsură, iar pe celălalt îl slăbim prin foamete.

Ce este mai fru­mos decât să te apropii de El (Mântuitorul), să ai părtăşie cu El? Ce plăcere este mai mare? Cine-L va vedea şi va gusta fără plată din izvorul de apă vie, ce poate să dorească altceva? Să venim către Domnul, cu tot cugetul şi cu toată voința noastră şi să ne facem următori ai lui Hristos, săvârşind voia Lui şi aducându-ne aminte (mereu) de toate poruncile Lui ca să le săvârșim. Şi, dezlegându-ne noi de iubirea lumii, numai către El să ne îndreptăm sufletele noastre; grija, preocuparea şi căutarea minții noastre numai la El să o avem. Iar dacă cu trupul ne îndeletnicim mai puțin cu cercetarea poruncilor şi cu ascultarea față de Dumnezeu, cu mintea să nu ne depărtăm de iubirea, dorul şi căutarea Domnului.

Se roagă toți îngerii, se roagă toată creatura, se roagă turmele şi fiarele şi-şi pleacă genunchii, când ies din staule şi peşteri privesc cu fața neliniştită spre cer tremurându-le răsuflarea, după obiceiul lor. Şi păsările, când se trezesc dimi­nea­ța, se înalță spre cer şi în loc de mâini întind aripile în cruce şi spun ceva ce pare a rugăciune. Ce se poate spune mai mult despre foloasele rugăciunii? S-a rugat chiar Domnul, Căruia în vecii vecilor îi sunt mărirea şi puterea, zice Tertulian.

Lucrul cel mai important din tot acest efort bun şi din actele de virtute este faptul de a persevera (cineva) în rugăciune; prin aceasta noi putem să cerem de la Dumnezeu şi să obținem, în fiecare zi, şi celelalte virtuți, zice sfântul pustiei. Datorită ei, cei vrednici ajung în comuniune cu sfin­țenia lui Dumnezeu şi cu puterea cea duhovnicească şi îşi unesc gândul lor cu Domnul într-o iubire negrăită. Pentru că acela care stăruie zilnic în rugăciune, se aprinde de iubire şi dor după Dumnezeu şi primeşte harul Duhului ce-l duce la desăvârşire.

Lucrul cel mai bun la care ajunge cineva este obişnuința cu rugăciunea. Prin mijlocirea ei, acesta dobândeşte şi celelalte (bunuri), iar (Domnul) care îl cheamă către sine, îi întinde mâna întru ajutor. Prin rugăciune se face părtaş la energia cea tainică, la sfințenia lui Dumnezeu, iar mintea lui se uneşte printr-o iubire de negrăit cu Domnul.

Prin rugăciune ajunge cineva să fie unit cu Dumnezeu. Iar cel ce este cu Dumnezeu s-a despărțit de vrăjmaşul.

Credința este o presupunere pe care o accepți de bună voie, este o supoziție judicioasă înainte de înțelegere, este aşteptarea unui lucru pe care îl dobândeşti în viitor – aşteptarea altor lucruri, în afară de cele ale cre­dinței, este o părere cu privire la lucruri nesigure – iar în­cre­dințarea este convingerea sigură că ai să primeşti lucrul pe care îl aştepți. De aceea credem, pentru că suntem încredințați de ceea ce credem. Şi este spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea noastră. Avem încredere în singurul Dumnezeu, despre Care ştim că nu-Şi va călca făgă­duințele bune pe care ni le-a ­făcut, nu ne va refuza acele bu­nătăți create în virtutea făgă­duințelor Sale, dăruite nouă cu bunăvoință.

Cel ce nu are nici o virtute invidiază virtutea altora. Este mai ușor să practice virtutea decât să susții ipocrizia. Există o virtute pe care ar trebui să nu o pierdem niciodată: curajul. Argintul valorează mai puțin decât aurul și aurul decât argintul.

Omul virtuos seamănă cu un copil care nu se teme de șerpi.

Sfânta Scriptură este un manual de utilizare a vieții. Sfinții au înțeles acest lucru și l-au pus în practică. Dacă există nedreptate în viață, nu înseamnă că viața nu merită trăită, ci că nedreptatea merită eliminată. Nu este nevoie să câștigi mereu orice concurs, orice provocare. Este suficient să câștigi mântuirea. Invidia este o pierdere de timp.

Detaliile fac diferența. Este mult mai util – de exemplu – să pui #haștagurile în comentarii, decât în descrierea pozei. Este mult mai util să faci metaniile fără să te vadă nimeni, decât în locuri publice. Este mult mai util să faci milostenie discret, decât în văzul tuturor. Este mult mai util să nu bănuiască nimeni cât de postitor ești tu.

În marketing, promovarea este plătită. În creștinism, o fac sfinții gratuit pentru noi.

În marketing, parteneriatul este recomandat pentru reușită. În creștinism, parteneriatul cu Maica Domnului este decisiv. Dobândești o Avocată, care îți va câștiga toate procesele. În viaţa noastră de zi cu zi trebuie să ne dăm seama că nu fericirea ne face recunoscători, ci recunoştinţa ne face fericiţi. A iubi înseamnă a vedea un miracol invizibil pentru alţii. Credinţa pe care ceilalţi o investesc în noi ne arată calea de urmat. Nici o dragoste şi nici o prietenie nu-ţi poate încrucişa cărarea destinului fără a lăsa o urmă veşnică.

Dacă vrei să-mi dezvălui ce este în inima unui om, nu-mi spune ce a citit, ci ce anume a recitit. Secolul XX – acest straniu secol al sportului și al noilor idoli atleți. Construirea castelelor de nisip nu costă nimic. Dărâmarea lor este foarte costisitoare. Nu trebuie confundat adevărul cu părerea majorităţii. Un egoist este acela care se străduieşte să vorbească despre el însuşi chiar atunci când tu arzi de nerăbdare să-i vorbeşti despre tine.

Un muzeu evoluționist este o morgă. Nimic nu seamănă mai mult cu o casă în ruină, decât o casă în construcţie. Mai ales pentru cei ce trec repede şi observă prost. Priveşte-ţi dezamăgirile ca pe un noroc. Scăderea şanselor de reuşită ale unui plan înseamnă creşterea sorţilor de izbândă ale altuia. Este o mare amăgire pentru creștin să pună neputințele lui pe seama l umii.

Hristos ştie că duşmănia trebuie scoasă iute din suflet; şi, ca un doctor iscusit, nu dă numai doctorii ce ne pot feri de boli, ci şi doctorii care tămăduiesc bolile, zice sfântul cu gură de aur. Nădăjduiesc să dobândesc o credință vie şi lucrătoare în El, neomorâtă de patimi, ci având puterea crucii şi a morții şi a înmormântării şi a învierii Lui. A crucii, prin nelucrarea păcatului, a morții, prin lepădarea cea mai deplină a răutății, a mormântului, prin renunțarea la închipuirile produse în suflet de lucrurile supuse simțurilor, a învierii, prin bogăția virtuților şi a belşugului cunoş­tinței adevărului Lui şi prin ridicarea cugetării de la cele stricăcioase la înălțime, ca să devin de un trup şi de un suflet cu El, zice sfântul mărturisitor.

 

Marius MATEI

 

Credit foto: dr. Paul Dirlea