Să oferim iubire, fără să așteptăm să fim iubiți

Nu este durere mai mare a sufletului decât defăimarea, zice sfântul Maxim. Hristos pe Cruce nu era ajutat de nimeni, era doar defăimat, batjocorit, scuipat, înjurat, blestemat. Omenirea repetă aceeași greșeală cu frații Lui. Este exact opusul dragostei la care suntem chemați, este o incitare la ură, la răutate, la tot ce este diabolic. Cei ce Îl caută pe Dumnezeu vor disprețui defăimarea și nu o vor folosi niciodată ca armă împotriva fratelui, pentru a nu încălca porunca a noua din Decalog.

0000000

Dumnezeu este singurul care poate să descopere omului adevărul și să îi mângâie sufletul cu nădejdea. El nu ne defaimă niciodată, în timp ce noi încălcăm frecvent și porunca a treia din Decalog. Creștinul se roagă pentru cel ce îl defaimă și nu îi răspunde cu aceeași monedă. Un creștin nu mai are mentalitate păgână, ci el ascultă de dragostea lui Hristos, care îi interzice categoric orice osândire.

Secretul constă în păzirea Poruncilor. Ascultarea este sursa de putere a omului ce luptă cu patima defăimării. Adesea, omul este defăimat chiar de cei pe care îi considera cei mai buni prieteni, cei ce manifestaseră dragoste până atunci față de el. Orice este fals nu poate dura și duce inevitabil la trădare. Doar dragostea lui Hristos, Cel ce este Adevărul, nu ne va trăda vreodată. Doar să stăm cât mai aproape de Cel înviat și să nu defăimăm pe alții.

Tot ce e rău în om, inclusiv defăimarea, e doar accidental. Un creștin nu disprețuiește pe fratele, chiar dacă acesta este extrem de agitat sau chiar grosolan. Nu judecăm, nu tulburăm, nu defăimăm, nu aceasta e menirea noastră. Știm clar ce avem de făcut: să iubim, nu să defăimăm!

Omul să nu se tulbure când este defăimat chiar de cei pe care i-a ajutat și au uitat să îi mulțumească, zice sfântul Marcu Ascetul. Scopul este dobândirea Duhului Sfânt, iar nu slava deșartă prin lauda altora pentru faptele noastre bune. În omul smerit, care nu defaimă, se sălășluiește harul eliberator. Nu avem nevoie ca alții, adesea necreștini, să valideze comportamentul nostru evanghelic. Niciodată un neo-liberal marxist nu va aproba smerenia unui creștin, ci îl va defăima cât va putea, stârnind doar iertarea celui agresat.

Este înfricoșător cât a crescut atașamentul oamenilor față de luciferism! Defăimarea pare un salut banal, o discuție amicală la un ceai… Omul deprinde invenții ieftine și își închipuie că poate înlocui Tradiția Părinților! Se simte deja acut împuținarea dragostei, ca efect al importului pripit de otravă spirituală. Oamenii se vorbesc de rău non-stop, alimentând ura diabolică și îndepărtându-se de șansele de mântuire. Omul nu mai privește lucrurile prin ochii Evangheliei, ci se vrea autonom. Un orb nu poate privi lumea prin ochii lui

Dumnezeu ascultă inima noastră, nu poate fi păcălit de vorbe măgulitoare, dar neadevărate. Strategiile omenești de a fenta nu au nici o șansă cu Dumnezeu. Nu mai ține cu lipsa de seriozitate. Creștinismul este un angajament serios, nu trebuie banalizat, decredibilizat. Cei ce apostaziază se limitau la o formă exterioară de a curăța lumânări și de a scrijeli pomelnice, fără e experimenta câtuși de puțin o fărâmă măcar din dragoastea aceea, pe cât de totală, pe atât de inexplicabilă.

Nimic nu este mai puternic decât adevărul, zice sfântul Sofronie. Adevărul păzește Biserica nebiruită de porțile iadului. Această mărturisire a adevărului înseamnă că noi trebuie să oferim dragoste, în loc să pribegim în căutarea ei. O avem, am primit-o de la Hristos la Botez. Destinul credincioșilor este îndumnezeirea lor. Un credincios trebuie să urce din slavă în slavă, pe treptele dragostei infinite. În Împărăția lui Dumnezeu sunt chemați proorocii, apostolii și sfinții, acei discipoli care nu au neglijat porunca dragostei.

Credincioșii nu au o imagine superficială despre dragoste, nici nu născocesc lucruri absurde, ci se bucură de prezența divină din viața lor, dincolo de lipsuri. Dragostea este cel mai important TEZAUR, cea mai agonisibilă virtute. Această comoară inestimabilă nu o găsim decât în Biserica lui Hristos, degeaba o vom căuta în alte părți (unde Hristos a fost respins). Dumnezeu este Dragoste, iar prietenii Lui nu pot fi străini de ea.

Cea mai mare piedică pentru dragostea de Dumnezeu este iubirea de sine. Omul este încântat de el însuși și nu vrea să schimbe modul pătimaș de a trăi. Omul se iubește excesiv și este deosebit de indulgent cu el, dar aspru cu ceilalți. Nu neagă existența lui Dumnezeu, dar nu prea mai are nevoie de El, câtă vreme se amăgește că este cineva, cu studii, cu venituri, cu planuri de rezervă. Dumnezeu nu mai încape în viața omului. Și uite-așa, omul se trezește că pierde dragostea!

Fără înviere, omul nu poate fi luminat. Întunecat, percepe lumina ca un chin și focul ca o arsură. Misiunea lui este să scape de întuneric, să facă lumină în viața lui. Toate lucrurile care sunt legitime în Hristos sunt dobândite doar prin înviere. O mare ispită a creștinului este aceea de a fi pe placul poporului (adesea ignorant), iar nu pe placul lui Hristos. Creștinismul are nevoie de slujitori, nu de negustori (bișnițari). Încă acum 200 de ani, Lord Byron intuia toate capcanele negustorilor lipsiți de dragoste, care aruncă lumea în haos, război, sărăcie, subjugare. Omului îi rămâne un singur tezaur care nu i se poate fura, credința!

Ne ferim să oferim calomnii! Nu este necesar să ne facem dreptate aici și acum, câtă vreme noi știm că vom fi fericiți atunci și acolo! Ne abținem de la orice bârfă, ponegrire, ca să nu ne tulburăm noi și ca să nu smintim pe alții. Defăimarea este sinonimă cu tot ce e mai diabolic: desconsiderarea, înjosirea, insulta, ocara, flecăreala, afrontul, sacrilegiul, perfidia.

Fără înviere, dragostea ar fi incompletă. Fără credință, am confunda dragostea cu satisfacerea nevoilor egoiste. Fără familia sfinților, am fi niște proscriși exilați. Fără smerenie, nu putem scăpa din propriul infern. Fără să ne reumplem din dragostea lui Hristos, rămânem goliți de sens, de speranță, de putere. Chiar dacă trenul nostru este jefuit pe drum, nu ne descurajăm. La destinație, nu vom fi respinși.

 

Marius MATEI

hhmgjm
Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Editorialist Lumea Credintei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.