Sărbători și sărbătoriți
Share
O sărbătoare este deplină dacă și Sărbătoritul este prezent. Dacă totul este firesc, natural, nevopsit, neciudat. O întâlnire a familiei. O celebrare a victoriei. Cu sfinții invitați și ei. Cu dracii plecați. Fiii rătăciți se bucură că au regăsit Casa, când aproape nu mai sperau. Sclavii au fost răscumpărați, deși prețul a fost mare. Participanții ce sărbătoresc sunt bucuroși, doar participă la o festivitate de premiere, la o victorie. Omul își neglijează propria fericirea dacă rămâne indiferent la timpul sărbătorii. Cu atât mai mult cu cât sărbătoarea devine și a lui și este pentru el. Devine co-sărbătorit. Bucuria sărbătorii este incomodă pentru o lume tristă, dar este exacta șansa omului de a evada din depresia universului căzut.
Sărbătoritul divin ne asociază la lucrarea Sa, împărțind veșnicia Sa cu noi. Energia noastră vine din dragostea Lui, bucuria noastră se hrănește din bucuria Lui, fericirea noastră este garantată de El cu preț de sânge. Credința nu se sărbătorește în izolare (cuvânta Prea Fericitul Daniel în iunie 2016), ci se desfată de comuniunea de gândire (gândim la fel ca sfinții), de mărturisire și de filantropie. Învierea este suprema sărbătoare a universului, care ne cheamă să punem mai puțin preț pe ziua de naștere lumească și să dublăm miza pregătirii zilei învierii noastre, prin caritate și neagonisire. Noi nu avem în fața moartea! În Hristos, moartea este deja depășită, se zbate zdrobită undeva în spatele nostru, în față avem doar învierea. Moartea (ceea ce noi generic numim așa) este o trecere de o secundă prin plasma istoriei spre Hristos Veșnic.
O publicație puțin agnostică ironizează (din nou) sărbătorile, pelerinajele, sărbătoriții și pelerinii. Otrava se dă picătură cu picătură, dar harul este cel mai neașteptat și eficient antidot. Tot ce clădesc ei de secole, se năruie într-o clipită. O singură scânteie de adevăr incendiază toate calomniile. În acest tip de articole agnostice, autorii se miră cum de cred oamenii în sfinți. Mare enigmă pentru ei, să accepte vreun model de smerenie… Agnosticii nu înțeleg că povețele sfinților (sărbătoriților) sunt medicament și – tocmai de aceea – rămân bolnavi (și săraci, jupuiți de graurii pharma). Sfinții sărbătoriți au fost bucuroși în sărăcie și în boală, agnosticii sunt depresivi. La capătul bolii sfinților nu este moartea veșnică. Cea mai stupidă stupefacție din articolul respectiv este legată de faptul că oamenii cred că trebuie să se ferească de diavol! Wow! Păi, cum să nu se ferească de cel ce vrea să le strice sărbătoarea?! Cum să nu îl scoată afară din casă, din gânduri, de peste tot?!
Un alt articol, aceeași temă: oamenii țin sărbătorile de frică? Cred că autorul scrie din amintirile de la ora de istorie din clasa a cincea (când își făcea tema la mate și nu era atent), de vreme ce pune în cârca creștinismului toate chestiile legate de păgânism. Autorul are limitate cunoștințe despre religie, în general, confundă sfinții cu idolii. Nici măcar clișeele sovietice nu le cunoaște îndeaproape (cred că e prea tânăr). La final, tot el se miră de ce nu se bucură de sărbători. Nu cred că este ceva retoric, ci ilogic. El se plânge, el acuză, fără să observ vreun scop. Cred că intuiesc viclenia: ar vrea sărbători, dar păgânești. Deși nu este pedagogic să adaugi argumente noi în concluzie, autorul face un fel de post-scriptum, arătând că și-a amintit lecția agnostică: sfinții sunt precum zeii grecilor, plăsmuiri și eroi legendari. Nu zău?! Credeți-mă, nu merită menționați cu numele cei doi autori, sunt luați la întâmplare dintre sutele de știri de genul acesta, care vor să pună toate tunurile pe Biserică. Nu, nu ne veți strica sărbătoarea! Vă iubim și vrem să sărbătoriți cu noi, într-o zi…
Atacurile agnosticilor îndreptate împotriva sărbătoriților (Valeriu Gafencu, părintele Arsenie Boca, Alexandru Mironescu) sunt simple hule, asemănătoare cu acuzele sinedriștilor împotriva apostolilor. Da, cărora au încercat să le aplice interdicția de a mai rosti NUMELE lui Hristos măcar. Dar cine se simte oare deranjat de Adevăr?! Cine fugea de tămâie?! Agnosticii consideră sărbătoarea pierdere de vreme, pentru că scade profitul economic atunci când angajații neglijează cele trupești. Dacă toți practicanții ar posti două sute de zile pe an și s-ar îmbrăca decent, sute de firme de fițe ar da faliment. Ar fi o sărbătoare ca nici un medic să nu mai aibă cui să facă un chiuretaj…
De la Pogorârea Sfântului Duh în lume, trăim într-o sărbătoare care nu se sfârșește, ca un preambul al veșniciei. Musafirii nepoftiți sunt scoși afară de la Cina pascală. Dar și sărbătoriții și co-sărbătoriții trebuie să își pregătească hainele potrivite.
