Sfântul David din Eubeea

Aproape nu este întâmplare, care să nu mă uimească, în viaţa acestui copil, predestinat sfinţeniei. Simplul fapt că, tatăl său preot obişnuia să citească Utrenia cu pruncul în braţe (căci doamna preoteasă urma să nască altul) mi se pare o imagine plină de graţie. Şi cavalerismul părintelui este răsplătit prin cuminţenia copilului, care nu doar că nu deranjează sfintele slujbe cu ţipetele lui, dar percepe intens atmosfera de sfinţenie din altar, se bucură de prezenţa îngerilor şi se simte ales de sfântul cu aripi, Ioan Botezătorul. De cum începe să umble, cade în genunchi la icoana din biserică a protectorului său şi rămâne aşa, nemişcat, până când tatăl său îşi termină slujirea şi îl ia de mânuţă, ca să meargă acasă.
Da, sunt şi acum copii foarte cuminţi în biserică, unii chiar mici, fericiţi trebuie să fie părinţii lor! Dar micul David, viitorul sfânt, parcă îi întrece pe toţi.


Îi citesc dintr-o răsuflare biografia, într-o carte aleasă de la pangar, după Sfânta Liturghie. Se numeşte „Cuviosul David bătrânul – copilul Înaintemergătorului” (editura Evanghelismos, traducere din limba greacă de ieroschimonahul Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos)
Este atât de frumos scrisă această viaţă de sfânt din secolul al XVI-lea, încât prefer, în continuare, să citez:
„ În casa sărăcăcioasă a preotului din Gardiniţa, de cealaltă parte a insulei Eubeea, micul David a crescut înconjurat de dragostea părinţilor lui, până la vârsta de trei ani, când în ţinutul acela s-a petrecut ceva minunat, care a tulburat şi pe preot şi pe soţia lui. Într-o dimineaţă s-au trezit din somn şi nu l-au mai aflat pe David în patul său. Au ieşit afară şi l-au căutat în grădină, unde obişnuia să meargă. L-au căutat prin vecini, la biserică şi peste tot unde ar fi putut merge dis-de-dimineaţă, dar nu l-au găsit nicăieri. La început s-au neliniştit, dar până seara, când s-au întors acasă, erau deja cuprinşi de deznădejde. Nu cumva s-a dus spre mare? Nu a căzut undeva? Astfel de întrebări le treceau prin minte. Dar cu toate acestea, ceva le spunea să nu se neliniştească; copilul era atât de atent şi cuminte, încât niciodată nu se îngrijoraseră din pricina lui. A doua zi a aflat tot satul: David, copilul cel sfânt al preotului din Gardiniţa, a dispărut. După trei zile, preoteasa era la un pas să-şi piardă minţile. Şi dintr-o dată, avu o inspiraţie. În afara satului era o bisericuţă în cinstea Sfântului Ioan Botezătorul:
-Părinte, nu mergem mâine la biserica Sfântului, să facem o Liturghie? David al nostru îl iubea atât de mult pe sfântul Ioan. Vom merge şi noi, să-l rugăm pe Sfânt pentru copil. Vom chema tot satul…
-Să mergem, a răspuns părintele. Bine te-ai gândit.


A doua zi preotul şi-a luat veşmintele, prescurile şi sfintele vase pentru Sfânta Liturghie şi, împreună cu copiii lui, a plecat la biserica Sfântului Ioan. În urma lui trebuia să vină tot satul. Au ajuns în bisericuţă, care era descuiată. Preotul a intrat înăuntru şi ochii i-au căzut pe catapeteasmă. A căzut în genunchi, plângând.
-Mamă, ia te uită! a strigat unul dintre copii, preotesei. David este în faţa icoanei Sfântului Ioan cu mâinile încrucişate.
-Ce faci aici, copilul meu, l-a întrebat tatăl lui. Cum ai ajuns aici? Unde ai fost atâtea zile?
-Nu mă vedeţi? a răspuns copilul. Sunt în casa Sfântului Ioan Botezătorul. El însuşi m-a adus aici, după care s-a aşezat la locul lui. Iar eu stau şi îl privesc, bucurându-mă. Nu mă lasă inima să plec de lângă el. Apoi, cum m-aş fi întors singur, neştiind drumul?
-Dar cum te-a adus? Nu vezi că Sfântul este în icoana lui?
-Voi nu ştiţi. Iese şi umblă, vorbeşte, îţi apare şi în somn şi atunci când eşti treaz. În acea zi, dis-de dimineaţă, mi-a apărut în somn şi m-a întrebat: „Vrei să vii în casa mea?” iar eu i-am răspuns: „Unde este casa ta? Eu ştiu că stai în biserică, în icoana ta.” Atunci mi-a spus: „Am şi casă. Urmează-mă şi vei vedea.” Şi m-am sculat repede şi l-am urmat. Era viu, aşa cum este în icoană. El m-a adus de mână aici şi când am ajuns în faţa icoanei lui, a intrat în ea. Apoi mi-a spus: „Va veni tatăl tău şi va săvârşi aici Sfânta Liturghie”. De aceea nu m-am întors acasă, pentru că vă aşteptam pe voi. Are un chip atât de dulce şi de dragostea lui mi s-a umplut inima.”


A trăi, la trei ani, răpirea în rugăciune, mi se pare ceva absolut minunat.

 

Dar cu nepricepere şi lumeşte judecând, lectura acestei cărţi îmi trezeşte o întrebare: Este sfinţenia un talent care se manifestă din copilărie, precum auzul absolut al micilor genii mozartiene, ce pot reproduce o melodie simfonică, de cum o aud?! Sau este un har, care se câştigă încet, cu mult efort… Doar că pentru David, viitorul sfânt, nici postul, nici rugăciunea, nici ascultarea nu erau grele, nu le resimţea ca strădanii. Şi, ca toţi cei înzestraţi cu talente anume, era precoce în ele.
Biograful sfântului David din Eubeea a fost un ucenic al său, monahul Hristofor. Preţiosul manuscris a fost însă transpus în limbaj modern de către ÎPS Teofil, mitropolitul Gortinei şi Megalopolei. Domnul să le răsplătească pentru bucuria pe care ne-au adus-o, cu povestirea lor!

 

Elena Frandeș

 

id33_xximages
Elena Frandes

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.