Terapeutica Tainei

Untitled-1

Nu arunca spre o făptură, care încă nu-ţi cunoaşte paradigmele vieţii sau ale profesiei, dileme pe care tu însăţi nu ştii să le rezolvi. Înseamnă să împingi în nelinişte un suflet simplu şi să abuzezi de iubirea lui pentru tine. Ca tot ceea ce împuţinează pacea, aş crede că este păcat chiar neliniştea fără rost pe care am iscat-o în celălalt.

Se pare că sufletul, pentru a nu cădea, are nevoie şi de altceva decât de simpla ştiinţă a studierii lui. Nici funcţionalitatea, nici patologia nu pot descrie un suflet, nu-i pot epuiza cunoaşterea. Pentru că el conţine o incomensurabilă lume a tainei.

„Mistica este Taina Realităţii. Lumea înclină tot mai mult spre taine şi miracole, golite de Taină-Religie. Se vrea un Divin fără Religie în sine. Prin Mistică, Religia devine şi un fel de Ştiinţă a Sufletului dincolo de minte.”

Închinăciune, preasfinţite părinte Ghelasie de la Frăsinei, pentru darul acestui adevăr al tainei. Ideea că nimeni, cu nici un GPS, nu-mi poate găsi şi invada sufletul, nu-l poate supune temutelor manipulări şi influenţări în masă, realizate cu aparatura mega-power de care vorbesc fraţii-jurnalişti, îmi aduce o minunată stare de confort. Studiind Mistica, propusă de părintele Ghelasie în cartea „Memoriile unui isihast”, voi reuşi să mă ascund de lume, mai uşor decât dacă aş străbate codrii adânci sau aş zbura cu un avion supersonic. Da, chiar vreau asta.

„Cei ce vor taina vieţii, să se descalţe ca Moise, în faţa Rugului învăpăiat de Revelaţia Divină. Doar aşa vom primi iniţierea cea adevărată. Fereşte-te să zăboveşti în cap… cei mai mulţi nu fac nimic în călugărie, dacă rămân nişte cerebrali. Caută să cobori totul spre inimă, nu te grăbi, opreşte-te undeva, mai jos de gâtlej.”

Acesta este locul cu zgârieturi lăuntrice, din care tuşesc de câţiva ani, încercând să scap de nişte impurităţi virtuale, adică de tot ce a trebuit să înghit de la lume, dar n-am avut smerenia să îndur, fără să ripostez.

Icoană şi arhetip în mistica isihastă

„Taina Isihastă este Taina Icoanei şi Taina Împărtăşaniei Liturgice. În această Taină se unesc cele două Icoane: Dumnezeu şi Creaţia.”

Ceea ce citesc este un manuscris de teologia icoanei şi de hermeneutică arhetipală, aplicată trăirii isihaste.

Paradoxal este că, arhetipurile mistice propuse de pustnicul Neofit au o expresie lexicală apropiată mai curând de formulele matematice (ca într-un doctorat ultramodern) sau poate reprezintă doar o notaţie rapidă a unui suflet în stare de revelaţie, dornic să prindă cât mai mult din ceea ce îi dezvăluie un duh îngeresc de rang foarte înalt. Faptul că arhetipul este notat mereu cu majusculă (Taină, Icoană, Creaţie) s-ar putea explica prin respectul faţă de Numele şi valoarea conceptului, descoperit de curând, de pustnicul Neofit, în conversaţia sa cerească.

„O singură Icoană în Trei Modele Absolute este originea şi baza întregii existenţe. Icoana este Chipul-Dumnezeu, Modele sunt Treimea şi restul sunt Tipare şi Sisteme de Realitate. Greşeala este că noi, Creaţia, ne vedem Sisteme de Realitate şi nu Chipul-Icoana lui Dumnezeu.”

O bucurie mă copleşeşte la gândul că, măcar în clipa sfintei împărtăşanii, rugătorul ar putea renunţa la strădania de a se vedea cât mai mic şi banal, deci aparţinând unor Sisteme de Realitate, o simplă pulbere în praful drumului. Teoria de mai sus i-ar permite să se accepte drept Chip-Icoană a lui Dumnezeu. I s-ar permite astfel accesul imaginii de sine la un rang arhetipal mult mai înalt. Orice depresie, orice complex de inferioritate al rugătorului s-ar vindeca instantaneu, în acel moment, al Sfintei Euharistii.

Am simţit dintotdeauna că trebuie să fiu, în faţa sfântului altar, de statură virtual-egală Mirelui. Pocăinţa a durat până aici, la pragul cămării de nuntă şi, oricine ar fi cel care se îndreptăţeşte să-mi facă reproşuri, să mă înveţe minte, să-mi tulbure într-un fel sau altul clipa aceea de har, nu este mai bun decât un demon.

Îngerii care asistă acest moment s-au deprins, cred, cu năvala jefuitorilor de har şi ascund într-o Cupă secretă, ceea ce urâţii încearcă să fure. Abia noaptea târziu, când sufletul s-a liniştit de zarva lumii, Îngerul Cupei Euharistice revarsă asupra lui darul pus deoparte doar pentru el, de Domnul. Este minunată clipa aceea şi nu te mira dacă bucuria hierofaniei nu apare pe loc. Şi nici nu te bănui singur că ai luat nemeritat Sfânta Împărtăşanie. Este prudenţa Îngerului Cupei Euharistice, care nu îngăduie substituţia Rahilei cu Leea, în cămara Mirelui Hristos. Insinuarea vicleniei între tine şi Hristos nu poate dura, ea se spulberă până la urmă şi întâlnirea de taină se desăvârşeşte orice ar fi.

„Creaţia este creaţie şi niciodată nu va putea ajunge la Deofiinţa cu Dumnezeu. Prin Hristos se ajunge totuşi la acest imposibil, fără amestecare. În Hristos-Împărtăşanie cele două firi Creaţie-Dumnezeu se unesc fără amestecare şi fără despărţire.”

Rugăciunea tainică, prin taina icoanei

Întâlnirea mea cu scrisul Ieromonahului Ghelasie este providenţială. Ceea ce îmi spune pare o lectură a sufletului meu în rugăciune. Fără să fi cunoscut tehnica isihastă, o aplic întrutotul cu uşurinţă.

Pentru fiecare suflet există, cred, un Înger al Rugăciunii. Acesta se ocupă de noi, ne predă metoda. Nu este un curs colectiv. Sunt îngeri foarte diferiţi care predau la Universitatea Cerească. Îmi imaginez cum, un asemenea Înger al Rugăciunii aşteaptă mai întâi să începem şi ascultă puţin pe firul adresării noastre spre Domnul, ca să ne aprecieze nivelul. Cine ştie pe la câte clase de îngeri-profesori avem de trecut, ca să ne aflăm, în sfârşit, Maestrul. Eu l-am recunoscut pe al meu, este un înger isihast. Iată ce scrie ierom.Ghelasie de la Frăsinei în cartea sfinţiei sale:

„Taina isihastă este în primul rând trăire. Începe cu rugăciunea lui Iisus. Nu doar ca simplu Nume, ci şi Icoană-Prezenţă-Persoană a lui Iisus.”

Este exact aşa.Sunt la Icoană, Îi rostesc Numele şi Îi simt Prezenţa, întocmai ca şi cum, din Nevăzut, ar consimţi să devină Persoană, anume pentru mine.

„Iisus Hristos este chemat şi rugat să intre în inimă, unde să înceapă El Însuşi trăirea tainică.”

Doar din acest motiv mă rog bine, fiindcă Persoana care mă întâmpină la rugăciune începe trăirea ei tainică. Eu doar o urmez, ca într-o cântare la strană şi dintr-o dată, simt cum mă aflu în luminişul bucuriei.

De ce nu simt bucurie când mă rog, o întreabă pe Maica Siluana o fată. Mi-a plăcut răspunsul Maicii şi îl transcriu:

„Atenţia noastră este bolnavă, este împrăștiată. Avem nevoie să o vindecăm, să o cultivăm. Altfel, ne putem ruga mult, dar fără nici un folos. Unul din motivele pentru care nu ne bucurăm în rugăciune este că o începem prost. La Sfânta Liturghie învățăm începutul bun: „Cu pace să ne rugăm!”. Da, cu pace să ne rugăm. Și dacă nu avem pace s-o cerem de la Dumnezeu pentru că e primul dar pe care ni-l dă Duhul Său Cel Sfânt. Prin acest dar ieșim din vâltoarea simțămintelor, emoțiilor și gândurilor noastre și intrăm în pacea duhului nostru. Să o cerem înainte de orice rugăciune sau slujire a Domnului: „Doamne, dă-mi pacea Ta!”.

Eu mă bucur întotdeauna când mă rog. În fiecare zi îmi compun o taină-imagine-sentiment, care să-L conţină pe Hristos şi rugăciunea Lui. Când lumea, cu gălăgia, cu pretenţiile ei de a mă trage în revendicări şi judecăţi mânioase, va încerca să-mi spulbere pacea, mintea va evoca taina personală, compusă pentru acea zi.

„Trăirea isihastă începe cu zugrăvirea Icoanei lui Hristos în inimă, din vopselile minţii şi uleiurile inimii.”

Astăzi, Taina Icoanei mele conţine clipa trecerii unui veşmânt îngeresc, atingându-mi capul, în genunchi fiind, la Liturghia Darurilor înainte-sfinţite. Când vei citi despre asta, frate-soră, soarele va fi apus, iar trăirea în care mă voi ascunde mâine, ca să mă rog în singurătate, va fi alta. Nu te grăbi să mă judeci, nu-mi administrez singură taine. Trăind în lume, în cel mai aglomerat oraş, îmi compun o metaforică dimensiune a realităţii, ca să mă ascund în ea şi să mă pot ruga. Îţi doresc să ţi-o compui şi tu pe a ta, pentru a experia intimitatea în rugăciune cu Domnul!

Elena Frandes

id33_xximages
Elena Frandes

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.