Un sceptic i-ar cere pașaportul lui Dumnezeu

Oricine își păstrează abilitatea de a dărui dragoste, nu moare niciodată. Dumnezeu ne dăruiește mere, dar nu ni le culege. De la un punct încolo, nu mai este cale de întoarcere. Acest punct trebuie să îl găsim, zice Kafka. Tinerețea este frumoasă, pentru că are abilitatea de a vedea dragostea. Sunt mulți tineri octogenari și mulți adolescenți pensionari. Câtă vreme există Hrană vindecătoare, există soluții pentru orice. Toți suntem în Marea Emigrare înspre Pământul Făgăduinței. Pe cale, exersăm dragostea, pentru a fi compatibili Dincolo cu veșnicia.

Ceea ce este minciună pentru unii, nu poate fi adevăr pentru alții. Scepticul se îndoiește de toate, mai ales de el însuși. Ateii de azi sunt mai degrabă sceptici decât agnostici. Cel mai grav este faptul că scepticismul combate voința. A fi sceptic asupra unor șanse reale înseamnă deja deznădejde. Apoi, scepticismul distruge entuziasmul. Fără încredere, fără voință și fără elan nu poți construi nimic, nicăieri, niciunde, nicicum. Un părinte sceptic își handicapează moral copilul, îl transformă într-un infirm spiritual. Un sceptic L-ar legitima și pe Dumnezeu, dacă s-ar întâlni față în față cu El. La final, scepticul pierde dragostea.

Scepticul este nefericit, deoarece nu crede în nimic, se îndoiește de orice. Locke a propus o cale de a depăși scepticismul fatidic: Nimeni nu e atât de nebun să se îndoiască că focul e fierbinte! Rămâne un paradox: Dacă omul nu știe nimic, atunci scepticul nu poate ști că nu știe nimic. Scepticul are numai de pierdut. Nici nu știe cât de neîncrezător este, nici nu intuiește cât de grav este pesimismul lui. Scepticismul agnostic aduce doar blazare, dezgust, indiferență, dezamăgire, scârbă, ezitare, incertitudine, plictiseală, nehotărâre, precaritate, primejdie, deprimare, descurajare, neliniște și anarhism.

Ambiguitatea poate declanșa destul de facil mult cinism. Scepticismul nu a făurit civilizații, nu a adus progres omenirii, nu a rezolvat nici măcar o problemă majoră. În lumea mileniului al treilea, nu imperialismul este cel mai îngrijorător, ci scepticismul a peste un miliard de oameni. Este periculos să deschizi ușa anormalității. S-ar putea să nu o mai poți închide când vrei. Este o armă, nu o jucărie, iar în mâinile unor nebuni, consecințele sunt imposibil de apreciat.

După durere, vine bucurie, pentru cel ce mai speră în înviere. Nu trebuie să îți fie rușine (zice Guillame Apollinaire) să te descoperi într-o mănăstire, zicând o rugăciune. Nu e nevoie să îți bați joc de tine, prin orice neîncredere. Omul nu a inventat roata pentru că era sceptic că poate umbla pe propriile-i picioare, ci pentru a aduce mai multă bucurie altora. Prin suspiciune, omul se acomodează mult prea ușor cu sclavia derutei. Chiar dacă este o logică a mântuirii dincolo de puterea noastră de înțelegere, nu trebuie să există îndoială în ceea ce privește dorința divină de a ne salva.

Suspiciunea se hrănește din frica omului, din lașitatea lui. Un om integru nu va fi nici invidios, nici gelos, deoarece integritatea lui se hrănește din curaj, din credință și din veșnicie. Trebuie să descoperi ferestrele prin care vei întrezări fericirea. Omul uită adesea să ia în calcul soluțiile optimiste și se îndreaptă spre catastrofă. Omul sănătos nu știe ce e boala și poate că e mai invalid, mai puțin purificat, zice Jules Romains. Doamne, știm că Tu ești, nu Te vom legitima…

Marius MATEI