VENIŢI ÎN RAI, OAMENI BUNI!

Despre oamenii buni e mai bine ca să nu prea spui nici un cuvânt. Odată că nu le stă în fire să accepte nişte laude, iar mai apoi este foarte greu să spui totul. Rişti să fii superficial sau să îi superi cu neadevăruri. Să nu poţi să le „citeşti” foarte bine starea de spirit în care se găsesc şi în care îşi trăiesc drumul spre cer. Oamenii buni sunt aproape absenţi din orice lucru vanitos. Par la vedere orgolioşi, dar în adâncul lor mustesc a umilinţă. Sunt frumoşi aşa cum sunt. Sunt plini de gânduri şi parcă niciodată mulţumiţi cu ceea ce li se oferă. Vor mereu perfecţiunea şi niciodată nu se mulţumesc cu jumătăţi de măsură. Sunt talentaţi în mai toate lucrurile vieţii. Ştiu să vorbească frumos, ştiu să tacă, ştiu să te facă să te simţi minunat, ştiu să râdă senin, ştiu să plângă din greu. Ştiu să rabde, ştiu să ierte, ştiu să fie dăruiţi. Ei, oamenii buni.  Uneori par nostalgici. Nu ştiu ce ar putea să-şi amintească, dar mai de fiecare dată par ei înşişi o istorie plină de dramatism şi de jale. Îi văd cântând la necaz şi zâmbind în suferinţă. Îi simt bucurându-se de binele celorlalţi şi întristându-se de necazul lor. Îi întâlnesc la tot pasul. Uneori plini de viaţă, alteori absenţi din viaţă. Calzi, prietenoşi, supăraţi din nimicuri, dornici de ceva mai mult, strigându-l din inimă Pe Dumnezeu. Ei, oamenii buni.

Le va fi foarte greu celor ce nu au fost la Mateiaş să înţeleagă ceea ce s-a petrecut acolo. Va fi şi mai greu să se scrie cronica acestui concert şi să redăm în cuvinte atmosfera realmente excepţională a spectacolului nostru. Am ajuns acasă plini de sublim. Ploaia, drumul greu, oboseala, problemele noastre din ultima vreme nici nu au mai contat. A rămas doar dăruirea unor oameni cu adevărat minunaţi. Grupul nostru a fost unit şi am simţit un adevărat comportament creştinesc, atât în timpul concertului cât şi în afara lui. Apoi, bucuria de a fi perfectate concerte în alte localităţi. Să vorbim cu inimă şi de efortul minunat al părintelui paroh, de dăruirea sa, de dragostea ce ne-o poartă permanent, de căldura preoţilor care au venit ca să ne vadă şi să ne cheme şi în parohiile lor. S-a cântat permanent cu sala. Am fost spontani, inventivi şi plini de resurse. Cu toţii! Ce să mai spunem? Ce am mai putea să adăugăm? Poate doar concertele viitoare vor confirma pe deplin faptul că la Mateiaş a fost proba noastră de maturitate. Felicit întregul efectiv al cenaclului, organizatorii, spectatorii care s-au comportat minunat şi aşteptăm revederea. Doamne ocroteşte-i pe români!

id36_250pxbiserica_de_lemn_sf
Catalin Dumitrean

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.