LOADING

Type to search

Amintiri despre părintele JUSTIN PÂRVU, marele rugător al neamului românesc

Marii duhovnici ai neamului

Amintiri despre părintele JUSTIN PÂRVU, marele rugător al neamului românesc

Share

Pe părintele Justin Pârvu l-am cunoscut prin anii 1994-1995, când deja începuse construcția renumitei mânăstiri de mai târziu Petru Vodă. Părintele Cleopa și părintele Ioanichie Bălan mai ales, atunci când îi cercetam la Sihăstria, ne îndemnau, zicând: „Mergeți și pe la părintele Justin, la Petru Vodă, că acolo e o adevărată viață duhovnicească.”. Părintele Justin și mânăstirea pe care o ctitorea încă nu aveau renumele de mai târziu. Într-adevăr, pot spune că slujbele ținute noaptea în biserica Mânăstirii Petru Vodă, într-o pace și o liniște adâncă, cerească, doar la lumina candelelor și lumânărilor, după rânduiala de la Sfântul Munte, care începeau pe la miezul nopții și țineau până în zorii zilei, ne-au rămas de neuitat. Părintele Justin, care încă de atunci spovedea destul de mult, venea noaptea la slujbă.

 

A fost și va rămâne unul dintre cei mai importanți stareți, duhovnici, rugători și mărturisitori pe care i-a avut Hristos și Biserica Lui în secolul XX și la începutul secolului XXI. Era smerit și bun, blând și mult răbdător. Duhovnic la zeci de mii de credincioși din țara noastră, iar în ultima vreme a vieții sale pământești căutat de preoți, monahi și pelerini din toată Ortodoxia. Toți erau primiți cu pace, cu iubire și o infinită răbdare duhovnicească. Mult folos duhovnicesc primeau toți din sfaturile părintelui, din statornicia credinței sale, din exemplul vieții sale, din rugăciunea sa curată și fierbinte, din fermitatea cu care mărturisea adevărul, din curajul, bunătatea, blândețea și răbdarea sa fără margini. Zecile de mii de credincioși, de preoți și monahi, care s-au împărtășit de bucuria sa luminoasă, de puterea credinței sale, sunt mărturia vie a virtuților părintelui Justin și a harului dumnezeiesc care lucra prin el.

La Petru Vodă fiecare credincios ajungea cu necazul, cu durerea și căderea sa, dar și cu nădejdea că va fi ajutat, că durerea sa se va alina, cu rugăciunile și puterea duhovnicească a părintelui Justin. Puterea aceasta izvora din ființa sa, curată sufletește și trupește și din rugăciunea sa fierbinte. Uneori așteptau zeci de ore, cu răbdare și nădejdea că iubirea arzândă cu care părintele Îl iubea pe Hristos se va revărsa ca un har luminător, întăritor și liniștitor peste ei, care de asemenea se simțeau iubiți de părintele Justin. Atmosfera duhovnicească de la Petru Vodă, mai ales la începuturi, era una foarte frumoasă, caldă și luminoasă, cu multă râvnă și elan tineresc, datorat tinerilor monahi care-l înconjurau pe avva Justin, iar duhul slujirii lui Dumnezeu și al oamenilor era fierbinte, blând, luminos și senin…

Încă de la începuturile ctitoririi Mânăstirii Petru Vodă, părintele Justin avea o faimă de fost deținut politic, de martir și mărturisitor în temnițele comuniste. Acest fapt sporea încrederea personală în orice tânăr monah sau credincios, căci în persoana și în duhovnicia sfinției sale contemplai icoana ostașului nebiruit, experimentat, călit și căftănit în atâtea lupte duhovnicești. Mai apoi, după mutarea la cer a marilor duhovnici ai Sihăstriei, Cleopa și Ioanichie, a părintelui Sofian de la Antim, părintele Justin a devenit căutat tot mai mult, iar Mânăstirea Petru Vodă a devenit centrul duhovniciei ortodoxiei românești. Cu bunătatea sa desăvârșită, cu rugăciunea sa puternică, cu suferințele, cu martiriul și mărturisirea sa, părintele Justin Pârvu se numără în ceata marilor trăitori și părinți-mărturisitori ai ortodoxiei românești din secolul XX. Alături de părinți ca Arsenie Boca, Cleopa Ilie, Paisie Olaru, Arsenie Papacioc, Sofian Boghiu, Petroniu Tănase, Benedict Ghiuș, Teofil Părăian, Ioanichie Bălan, Gherasim Iscu, Daniil Sandu Tudor, Dimitrie Bejan, Gheorghe Calciu Dumitreasa, Dumitru Stăniloae, Constantin Galeriu, Galaction Munteanu, Ilarion Felea, Bartolomeu Valeriu Anania și Antonie Plămădeală, singurii sinodali de după 1990 trecuți prin temnițele comuniste, face parte dintr-un sobor ales de stele luminoase ale duhovniciei și Bisericii noastre Ortodoxe Române.

Părintele Justin s-a născut la 10 februarie 1919, în satul Petru Vodă, comuna Poiana Largului din județul Neamț. În acest loc sfânt, pe vatra unde au trudit și s-au jertfit părinții, moșii și strămoșii sfinției sale, a construit vestita mânăstire de astăzi Petru Vodă. Acestei mânăstirii, al cărei stareț și duhovnic a fost până la adormirea sa din 16 iunie 2013, i-a jertfit toată viața, credința, rugăciunea și înțelepciunea sa.

La fel ca toți marii interbelici, părintele Justin a fost atras de Mișcarea Legionară în faza ei pură, spirituală, dintr-o râvnă sfântă, fără aspirații și conotații politice. A fost atras și a iubit această mișcare tinerească pentru faptul că propovăduia, prin faptă și prin cuvânt, virtuți esențiale în viața socială a unui neam ca cinstea, onestitatea, devotamentul, loialitatea, credința, munca, rugăciunea, iubirea și respectul profund față de valorile sfinte, perene ale neamului românesc, creștin prin etnogeneza sa. Prin aceasta, tânărul de atunci se simțea integrat în Biserica și Neamul moșilor și strămoșilor săi și piatră vie a acestui edificiu. Aceasta arată curăția sufletească a părintelui, râvna sa duhovnicească. Aceea de a sluji lui Dumnezeu și Neamului nostru românesc din toată ființa sa, lucru pe care l-a și făcut toată viața.

A intrat ca frate în Mânăstirea Durău, din Moldova, în anul 1936, pe când avea doar 17 ani. După doi ani, în 1939, s-a înscris la Seminarul Teologic de la Mânăstirea Cernica din București, ulterior trecând și pe la seminarele teologice din Râmnicu Vâlcea și Roman. A fost tuns în monahism în anul 1940, primind la călugărie numele Justin. La doar un an distanță, în anul 1941, primea hirotonia întru preot, având doar 22 de ani. Între anii 1942 și 1944, părintele Justin Pârvu a slujit ca preot militar pe frontul de Est până la Odessa. În acest timp, alături de Divizia 4 Vânători de munte, a luat parte la luptele din Al Doilea Război Mondial, ajungând până la Don. După întoarcere în țară, continuă studiile la seminarul din Roman.

În anul în care va absolvi seminarul, 1948, va fi arestat pe motive politice și condamnat la 12 ani de detenție, trecând prin închisorile din Suceava, Văcărești, Jilava, Gherla, Periprava și Aiud. Urmează apoi munca silnică din minele de la Baia Sprie, iar în final ajunge la închisoarea Pitești. Refuzând să se lepede de credință, în anul 1960 părintele Justin este condamnat la încă patru ani de temniță, fiind eliberat în anul 1964, odată cu grațierea generală a deținuților politici.

Datorită greutăților întâmpinate după eliberare, ajunge să lucreze ca muncitor forestier. Ulterior va fi primit ca monah în obștea de la Mânăstirea Secu, unde va sluji ca preot și duhovnic între anii 1966 și 1974. Mai apoi, în perioada cuprinsă între anii 1974 și 1989, va sluji ca preot ieromonah la Mânăstirea Bistrița, unde autoritățile comuniste i-au stabilit domiciliu forțat. În anul 1976, părintele Justin Pârvu ajunge să viziteze mânăstirile din Sfântul Munte Athos. A vrut să vadă viața de acolo, dar nu a dorit să rămână, căci dorea să trăiască în mijlocul poporului român și să se jertfească pentru el. După evenimentele din decembrie 1989, părintele Justin Pârvu se va întoarce la Mânăstirea Secu, unde va sluji ca preot și duhovnic timp de aproape un an. După aceea, el se retrage în sihăstrie, cu gândul de a-și petrece restul zilelor în post și rugăciune.

Rânduiala lui Dumnezeu însă a fost alta, căci între anii 1991 și 1992 părintele Justin, alături de alți doi monahi, Ignatie și Calinic, sosește în satul său natal Petru Vodă. Aici el va întemeia Mânăstirea Petru Vodă din județul Neamț, pe care o închină martirilor români din închisorile comuniste. Mânăstirea va avea drept hram Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil mai-marii puterilor cerești. Mai târziu, în împrejurimile mânăstirii, părintele Justin Pârvu va pune temelia unui schit de maici, astăzi mânăstire cu peste 100 de călugărițe, a unui azil de bătrâni și a unui centru de plasament pentru copii. În anul 2003, părintele înființează o publicație de învățătură și atitudine ortodoxă, cu apariție lunară, numită „Glasul Monahilor”. La data de 2 noiembrie anul 2008, părintele Justin Pârvu a fost ridicat la rangul de arhimandrit și tot din acel an, cu binecuvântarea sa, apare o cunoscută publicație, revista „Atitudini”, care a reușit în fiecare număr să prezinte o mare personalitate a Ortodoxiei românești și ecumenice.

Părintele Justin Pârvu a trecut la Domnul la 16 iunie anul 2013, la vârsta patriarhală de peste 94 de ani. A fost înmormântat lângă frumoasa biserică a Mânăstirii Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Petru Vodă, ctitoria sa.

Așa cum aminteam la începutul acestor rânduri, l-am cunoscut prin anii 1994-1995, apropiindu-mă sufletește și duhovnicește de sfinția sa. L-am purtat și-l port în suflet și rugăciune, chiar dacă după anii 2000, fiind și eu stareț timp de 12 ani, fizic nu ne am mai întâlnit decât o singură dată. Amintirile de suflet, întâmplările și cuvintele duhovnicești legate de sfinția sa sunt bine așezate în adâncul ființei mele și-n cămările sufletului meu. Duhovnicește sunt dator și sunt recunoscător lui Dumnezeu pentru faptul că l-am cunoscut pe părintele Justin. Cu bucurie, cu mulțumire și recunoștință întru Duhul Sfânt scriu astăzi aceste rânduri de dragul său, la finalul cărora o să aduc câteva mărturii personale, care mi-au rămas de atunci în suflet, în inimă și în minte. Ele arată uriașa sa credință și uriașa sa statură duhovnicească.

Un exorcism neobişnuit

Era pe 1 decembrie 1996. Cu o zi înainte, de Sfântul Apostol Andrei, am fost la Mânăstirea Sihăstria, la părintele Cleopa, care era cel mai renumit duhovnic al României în acea vreme. La întoarcerea spre casă, am intrat pe la părintele Justin. Părintele ne-a vorbit, într-un fel foarte adânc, despre cât de importantă este viața monahală și cinul călugăresc. Călugăria este în esență mucenicie, profeție, apostolat prin simpla prezență. Numai a purta (întru cunoștință) haina monahală în această lume este o mărturisire de credință, o mărturisire a lui Hristos și a împărăției Lui netrecătoare, în această lume efemeră. Ca să-și argumenteze afirmația, să-și întărească cuvintele, părintele Justin ne-a povestit o întâmplare:

„Era aici, la noi în mânăstire, o tânără îndrăcită (se întâmpla frecvent acest fapt, după anii ’90 – n.n.). Ce-mi vine în gând? Ia să o călugăresc! Pun mâna pe foarfece și încep să spun rugăciunea și formula de la slujba călugăriei: Se tunde roaba lui Dumnezeu Andreia… ș.a.m.d. Și ce să vezi? Demonii o aruncă în sus câțiva metri de la pământ și ies din ea. Atunci am văzut eu ce puterea are slujba călugăriei! Desigur, ea nu va fi obligată să țină mai departe voturile monahale, că nu a fost tunsă la cererea ei și propria ei libertate. Dar demonii au fugit când au auzit această rugăciune de tundere în monahism.”

M-am bucurat mult duhovnicește și m-am întărit prin această întâmplare povestită de părintele Justin, prin felul său de a raționa. Și alți sfinți părinți duhovnicești, din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre, îndeamnă la astfel de sfinte modalități inteligente, prin care poate fi biruită viclenia și răutatea diavolească. Domul Însuși a folosit în lupta cu satana mai mult înțelepciunea decât puterea, căci atunci când dușmanul este învins printr-un sfânt vicleșug este zdrobit, va scrie Sfântul Ioan Gură de Aur.

O altă amintire este din decembrie 1998. Ne întorceam spre Nicula, de la înmormântarea părintelui Cleopa, împreună cu un părinte și cu maica stareță Varvara de la Cășiel. Am intrat pe la părintele Justin, la Petru Vodă, unde era o liniște deplină. La Sihăstria, la slujba înmormântării părintelui Cleopa, au fost peste 30.000 de credincioși din toată țara.

În chilia părintelui Justin era liniște deplină, multă pace și lumină duhovnicească, așa ca de obicei. Dar părintele era parcă mai abătut. Cu o seară înainte fusese să și ia rămas-bun de la avva Cleopa. Acum, că deja mă cunoștea de câțiva ani, și așa ca între călugări, cu sufletul deschis, zice: „Ce o să mai fie cu lumea aceasta, totul merge spre rău, nu se vede nici o rază de lumină și de speranță?” Eu, mai tânăr – eram plin de bucurie, de entuziasm, de credință și de speranță –, îi spun: „Părinte, nu e chiar așa! Nu e totul rău! Este în lume și o mare renaștere a credinței!” (În toamna acelui am fost într-un pelerinaj la mânăstirile din Rusia și Ucraina, unde am trăit mari bucurii duhovnicești prin felul de a se ruga al credincioșilor ruși, care nu concepeau să meargă la serviciu fără a participa întâi la Sfânta Liturghie, care începea la ora cinci dimineața. Desigur, aceste slujbe, închinarea și rugăciunea la icoanele făcătore de minuni și moaștele a sute de sfinți din cuprinsul Patriarhiei Ruse mi-a dat o bucurie duhovnicească, plină de nădejde, pe care am purtat-o în suflet mulți ani după aceea.) În această stare de bucurie și nădejde fiind, îi spun părintelui: „Părinte Justin, am fost recent în Rusia și Ucraina și am văzut acolo o credință și o trăire ca în veacurile primare. Mii și mii de oameni, la Kiev, la Pskov, la Radonej, la Optina, la Sarov, la Sankt Petersburg, mergeau la biserică în zilele de lucru, de la patru dimineața. Ei nu concep să înceapă ziua de lucru fără a participa la Sfânta Liturghie. Sute și mii se spovedeau și se împărtășeau la fiecare Sfântă Liturghie. La Diveevo, la moaștele Sfântului Serafim de Sarov, era un pelerinaj nesfârșit de zeci de mii de oameni. La Mânăstirea Optina la fel, la Pekersca, la Poceaev.” După această entuziastă povestire a mea, părintele s-a înseninat la chip, iar la scurt timp ne-a binecuvântat și am plecat.

După ce am ajuns la mânăstire, timp de o săptămână am trăit ceva minunat, greu de descris în cuvinte. Oriunde mă aflam în mânăstire, la orice ascultare, parcă o putere nevăzută mă ajuta, parcă mă ținea pe sus. Uneori când mergeam prin mânăstire dintr-un loc în altul, parcă nu atingeam pământul… Am înțeles duhovnicește și mă simțeam oarecum privilegiat, încălzit, iubit și ocrotit. Părintele se ruga pentru mine. Era puterea rugăciunilor părintelui Justin. O așa putere în rugăciune nu mai întâlnisem și nu mai experimentasem până atunci. Iar acum, meditând și reflectând, după mai bine de 20 de ani, pot spune că într-un asemenea fel nici după aceea. Am simțit că părintele Justin se ruga cu toată puterea sa duhovnicească, fapt care făcea să-mi amintesc adesea de sfinția sa, iar atunci când mă rugam mă simțeam unit cu el în rugăciune.

Cea mai frumoasă amintire pe care o port, ca un dar duhovnicesc de mare preț primit de la părintele Justin, este o întâmplare pe care a trăit-o sfinția sa la închisoarea din Gherla. Mi-a povestit-o prin anii 1996 sau ’97, dar voit am lăsat-o la urmă, căci este o întâmplare zguduitoare, care și astăzi, când o povestesc, mă pătrunde cu adânc fior.

Am rămas o zi sau două la Petru Vodă. Fiind luni și marți, zile de lucru peste săptămână, nu erau prea mulți pelerini, iar părintele era destul de liber. Am stat atunci mai mult de vorbă cu sfinția sa, mai ales că părinții mă cazaseră într-o chilie foarte aproape de chilia sfinției sale. Știind că sunt la Mânăstirea Nicula, care este aproape de orașul Gherla, și-a amintit de anii petrecuți în închisoarea acestui oraș. Mi-a povestit mai întâi cu cât dor duhovnicesc privea printre zăbrele la miile de pelerini, care mergeau pe jos la Mânăstirea Nicula, cum îi privea și-i petrecea cu privirea de după gratii. Părintele nu era un nostalgic sau un sentimental. Povestea cu o oarecare duioșie, dulce amintire, dar stăpânită de simțământul și discernământul duhovnicesc pe care-l avea… Apoi mi-a povestit un fapt cu adevărat impresionant, analog unor scrieri și povestiri de jurnale autobiografice, din istoria persecuțiilor din temnițele comuniste. Ascultându-l pe viu, față către față, din gura sa, cum se spune, accentul povestirii se imprimă parcă și mai adânc.

„La un moment dat – povestește părintele –, am fost pedepsit într-o celulă din subsolul închisorii (astăzi acele celule nu se mai folosesc), în care era apă. Deținutul care era dus acolo era legat cu lanțuri de mâini și de picioare, iar lanțul era fixat în perete. Era foarte greu să reziști acolo, căci fiind cu picioarele în apă până aproape de genunchi deținutul nu putea să se așeze, nici să se întindă, căci adormind exista pericolul înecului. Astfel deținutul era osândit să rămână tot timpul în picioare. În mod normal, un deținut – spunea părintele – rezista în această postură câteva zile. Eu am fost ținut acolo mai bine de o lună. Nu știu cum am rezistat. M-am rugat neîncetat.” (Părintele Justin a ajuns să-și satisfacă somnul necesar trupului prin rugăciune. La fel ca acel părinte martir rus Arsenie, descris în cartea Acuzatul ZEK.) Și a spus mai departe părintele: „Atunci m-am rugat cel mai mult și cel mai bine în toată viața mea! Am trăit cea mai înaltă stare de rugăciune! Rugăciune care te scoate din timp și din spațiu. De mai multe ori au venit unii dintre gardieni să vadă dacă n-am murit. Și se mirau de fiecare dată cum pot trăi săptămâni la rând fără odihnă, fără somn, fără să mă așez sau întind. Unul dintre ei a dat cu patul de la armă, ca să-mi zdrobească capul către perete, zicând cu răutate: Cât mai reziști, măi? Au văzut și ei puterea lui Dumnezeu, că vreme de o lună de zile eu am trăit-o așa.”

Această povestire este cea mai frumoasă și zguduitoare amintire pe care o am de la acest minunat părinte Justin. Aș spune sfânt și cuvios martir. Este o suferință inimaginabilă, să nu dormi, să nu te așezi, o tortură greu de închipuit. Nu am reținut-o însă pentru dramatismul și tragismul ei. Ci pentru puterea de transfigurare a suferinței, pe care părintele Justin a realizat-o prin credință și prin rugăciune. Cred că poate să fie foarte multora de folos, așa cum sunt unele fapte mai presus de fire din viețile sfinților, făcute spre întărirea noastră în credință. Spre a ne aprinde curajul și iubirea către Dumnezeu, pentru Care merită să suferi, căci El a suferit mai întâi și suferă întotdeauna cu tine. Părintele Justin este un diamant de mare preț în raiul martirilor și mărturisitorilor lui Dumnezeu, iar pe pământ a fost un rugător cum nu a mai fost în ultimii zeci de ani. Acest lucru îl mărturisea și prietenul său duhovnicesc și fratele întru suferință, părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa.

Îndemn pe toți care l-au cunoscut pe părintele Justin, care nu l-au cunoscut în această viață, pe toți creștinii români și ortodocși de pretutindeni să se încredințeze cu toată inima, sufletul și ființa lor rugăciunilor părintelui Justin.

Părintele Justin Pârvu este dintre cei mai tari și mai fierbinți rugători pe care neamul nostru îi are în împărăția lui Dumnezeu, din cei răsăriți în grădina bimilenară a ortodoxiei românești. Credința, curajul și mărturisirea sa ni le transmite atunci când ne rugăm lui sau cerem sprijinul rugăciunilor sale către Mântuitorul Iisus Hristos.

Fericit mă încredințez și eu, autorul acestor smerite rânduri, preaputernicelor rugăciuni înălțate la tronul Preasfintei Treimi de cuviosul nostru părinte Justin Pârvu Mărturisitorul. Încă o dată Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat darul de a-l cunoaște pe acest mare ales al Său și de a înțelege înălțimea și adâncimea duhovniciei lui. Pentru darul de a mă folosi de rugăciunile lui și acela de a auzi cuvinte duhovnicești, hristice, evanghelice și patristice din gura lui.

Fericit ești tu, părinte Justine, căci Domnul te-a așezat pe treapta cea mai de sus a scării, în cerul Său, pe treapta celor prigoniți pentru dreptate și pentru Sine. (Matei 5, 7) Iar tu ai adunat cu râvnă și ai păstrat în suflet cu sfințenie, ca pe o comoară scumpă și de mare preț, pe Hristos și toate virtuțile sau fericirile Sale: smerenia, plânsul, blândețea, setea de sfințenie, mila, vederea, pacea și martiriul Său. Întru acestea ai sporit, întru ele te bucuri în vecii vecilor.

Plânsul ți s-a transformat în bucurie, iar setea și dorul de El ți-au fost umplute de vederea preafrumosului Hristos și de îndulcirea luminii și veșniciei slavei Sale… Nesfârșite au fost mila și dragostea față de fiii tăi duhovnicești. Rămași fiind ei în lume, nu i-ai uitat, ci reverși mereu spre noi, asemeni Părintelui ceresc Cel multmilostiv, harul pe care l-ai dobândit. Până la marele seceriș și marea sărbătoare a Fiului lui Dumnezeu, Care cu drag i-a chemat pe fiii poporului român printre nuntașii veșnicului Său ospăț, te rogi Acestuia să-i țină treji, asemeni fecioarelor celor înțelepte, spre a-L primi cu dragoste și vrednicie pe Mirele ceresc Hristos și a fi cu El în veci.

Bunule și Sfinte Părinte Justin, împreună cu Sfinții, Părinții și Martirii României cerești, roagă-te pentru noi lui Dumnezeu Cel în Sfântă Treime slăvit și cinstit: Tatălui și Fiului și Duhului Sfânt. Amin.

 

Arhim. Andrei Coroian

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *