LOADING

Type to search

Arhiereul Eugeniu Laiu la Horaiţa, în aşteptarea învierii

Marii duhovnici ai neamului

Arhiereul Eugeniu Laiu la Horaiţa, în aşteptarea învierii

Share

Horaiţa, mănăstirea aşezată în mijlocul pădurilor de sub muntele Horăiciorul, se află oarecum departe de drumurile cunoscute. Doar unii îi descoperă frumuseţea şi istoria, cu liniştea de început de veac care domneşte în juru-i. Aşa s-a întâmplat cu copilul de răzeşi Ioan Laiu, născut în Bârgăoanii Neamţului la 2 iulie 1894, care a venit la Horaiţa pentru prima dată la vârsta de 10 ani. Acest lucru avea să-l remarce într-un cadru festiv, la hirotonia Arhim. Eugeniu întru arhiereu, istoricul bucovinean Ioan ­Nistor, care spunea, în 1939, în măreaţa sală a Palatului Mi­tropolitan din Cernăuţi, că Mitropolia Bucovinei a mai avut un arhiereu care a intrat în viaţa monahală la vârsta de 10 ani, ca şi P. S. Eugeniu, dar nu la Horaiţa, ci la Putna: era Isaia Ba­loşescu, ajuns apoi în fruntea eparhiei în timpuri ­foar­te ­grele…

Copilul Ioan Laiu a ajuns la Horaiţa printr-un om al lui Dumnezeu care se numea Arhim. Pimen Gheorghiu, vieţuitor al Mănăstirii Neamţ, apoi casier şi stareţ al Mănăstirii Horaiţa. Ucenicind pentru scurt timp în lavra Neamţului (unde după mulţi ani a fost stareţ pentru o zi şi o noapte – în 1940), Ioan Laiu a trecut prin ascultările Horaiţei, îndrumat îndeaproape de unchiul său, Arhim. Pimen Gheorghiu.
În 1911 a descoperit lumea inefabilă a Teologiei, la Seminarul din Galaţi condus de Arhim. Visarion Puiu, ierarhul strălucit de mai târziu, care i-a devenit cel mai apropiat sfătuitor şi părinte, după cum adeseori Eugeniu Laiu mărturisea.
Absolvind cursurile Seminarului în 1920 s-a reîntors la ,,Horaiţa inimii sale” devenind monah şi primind darul diaconiei prin rugăciunile şi punerea mâinilor Mitropolitului Pimen Georgescu al Moldovei şi Sucevei. În următorii patru ani a studiat la Facultatea de Teologie din Cernăuţi şi apoi s-a îndreptat spre Bălţi, unde fostul său director de la Seminarul din Galaţi ajunsese episcop. Diacon la Catedrală, stareţ al Mănăstirii Dobruşa, director al Seminarului monahal, vicar eparhial la Hotin, Arhim. Eugeniu Laiu a fost de un real folos pentru Biserica din latura de nord a Basarabiei.
Împreună cu ierarhul care l-a preţuit în mod total, Visarion Puiu, tânărul Eugeniu Laiu şi-a adus contribuţia la construirea Catedralei şi Reşedinţei Episcopale, a altor biserici măreţe din Bălţi şi împrejurimi şi a organizării Episcopiei. În 1932, la rugămintea Mitropolitului Nectarie Cotlarciuc al Bucovinei, devine prefect de studii la Internatul Teologic şi director (rector) al Facultăţii de Teologie din Cernăuţi, în 1935 slujitor la Catedrala Patriarhală din Bucureşti, iar între anii 1936-1938 slujitor la biserica românească din Paris.
În 9 iulie 1939, în Catedrala Mitropolitană din Cernăuţi a fost hirotonit arhiereu, slujba fiind oficiată de Mitropolitul Visarion Puiu (care l-a şi recomandat), împreună cu episcopii Partenie Ciopron, Efrem Tighineanul, Valerie Botoşăneanul şi Emilian Târgovişteanul.
În timpul celui de-al doilea război mondial (1940-1944) a stat mai mult la Bucureşti, unde a fost stareţ la Antim şi conducător al Tipografiei Cărţilor Bisericeşti (Institutul Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române). În timpul acestei stăreţii l-a tuns în monahism şi l-a hirotonit ierodiacon în obştea de la Antim pe tânărul teolog Valeriu Anania, scriitorul şi ierarhul Bartolomeu de mai târziu (la 2 februarie, respectiv 15 martie 1942). În aceeaşi perioadă a fost locţiitor de episcop la Constanţa, Buzău şi Craiova. Din 1 ianuarie 1949 până la 1 iulie 1951 a funcţionat ca profesor de studii biblice la Seminarul Teologic de la Neamţ şi apoi, până în 1957, stareţ la Mănăstirea Cocoş din Dobrogea. La aceste ascultări se mai adăugă şi stăreţia, pentru scurt timp, de la Căldăruşani, ctitoria lui Matei Basarab de lângă Bucureşti.
Activitatea sa de la Hotin, Cernăuţi, Bucureşti şi Paris, din nou la Cernăuţi, Buzău, Craiova, Neamţ, Cocoşu şi Horaiţa e de un dinamism rar întâlnit. A avut darul înnoirilor, al ,,ctitoriilor trainice”, cum spunea Arhim. Vasile Vasilache, al muncii neobosite şi al râvnei neostoite pentru Casa lui Dumnezeu. Catedrala din Bălţi, Mănăstirea Dobruşa, biserici construite din temelii, toate îl consideră ctitor. Biserica românească din Paris s-a renovat integral în timpul slujirii sale, la fel şi casa parohială. Corul bisericii a răsunat, datorită lui, în marile săli de concerte de la Paris şi Strasbourg, a cântat, în ajunul sărbătorilor de Crăciun, colindele româneşti şi i-a adunat, în spaţiul eclesial, pe românii dezbinaţi.
La Cernăuţi, înainte de a pleca că­tre Bucureşti şi Paris, l-a cunoscut pe tâ­nărul Ilie Iacob, căruia i-a fost duhovnic, povăţuindu‑l pe calea mănăstirii şi a sfinţeniei. După călugăria sa de la Neamţ, monahul Ioan Iacob îşi va aminti mereu de sfaturile duhov­nicului său din Cernăuţi, Arhim. Eugeniu Laiu. În urmă cu 25-30 de ani, venerabilul protoiereu de Fălticeni, părintele Gheorghe Baltag, îmi povestea de studiile sale teologice urmate la Cernăuţi, unde i-a cunoscut şi s-a împrietenit cu cei doi slujitori ai Bisericii: Eugeniu Laiu, viito­rul arhiereu şi Ioan Iacob, sfântul veacului 20.
Eugeniu Laiu a trecut în ultima parte a vieţii sale prin mari greutăţi. Mitropolitul Visarion Puiu a fugit din ţară, urmărit de regimul comunist, şi a trăit în exil aproape 20 de ani. Ucenicul său apropiat, arhiereul Eugeniu Laiu Suceveanul, a fost permanent suspectat de prietenia cu el, de „legături primejdioase” pentru ţară, de complot la adresa puterii politice instalate la Bucureşti.
Rămas singur, fără sprijin şi fără prieteni, arhiereul Eugeniu Laiu Suceveanul s-a întors la Casa Părintelui celui Bun, la mănăstirea sa de metanie, Horaiţa, unde şi-a trăit ultimii ani ai vieţii (1957-1967). Obişnuit cu măreţia Palatului de la Cernăuţi şi cu bunăstarea din capitala pariziană, vlădica Eugeniu s-a smerit şi a locuit într-o căsuţă modestă, cu câteva odăi, pregătindu‑se pentru întâlnirea cu mai marele arhiereilor, Mântuitorul Iisus Hristos.
Secretarul mănăstirii Horaiţa, ieromonahul Grigorie, care a adunat mărturiile unor credincioşi din satele învecinate, spunea că în zilele senine vlădica Eugeniu se retrăgea în pădure, în locuri ferite, în Poiana lui Calinic ori în Poiana lui Iov, vechi locuri sihăstreşti, rugându-se în linişte, cu rugăciunea lui Iisus. În rest vorbea puţin, părea supărat şi neîmpăcat cu lumea în care era obligat să-şi ducă zilele. Din aceleaşi mărturii aflăm că a avut unele neplăceri provocate de stareţul de atunci al Horaiţei, Teodorit Irimia, care-l subestima şi care l-a umilit în repetate rânduri, fără motivaţie.
La înmormântarea arhiereului Eugeniu Laiu a slujit la Horaiţa Mitropolitul Moldovei şi Sucevei, Iustin Moisescu. Se întâlniseră cu mulţi ani în urmă, îi ştia suferinţa şi umilinţele. Îi cunoştea râvna tinereţilor şi povara bătrâneţilor. Atunci, la înmormântare, Mitropolitul a cuvântat: „Harnic, el a cerut tuturor colaboratorilor săi hărnicie; cinstit, el a cerut ­tuturor cinste; jertfelnic, el a cerut tuturor muncă jertfelnică; drept, el a cerut tuturor ­dreptate…”.
Harnicul arhiereu Eugeniu Laiu Suceveanul s-a întors în urmă cu 50 de ani în mănăstirea unde fusese tuns în monahism, iar după 10 ani s-a mutat la veşnicile locaşuri, la 1 aprilie 1967. Au trecut de atunci aproape 50 de ani.

Arhim. Timotei AIOANEI

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *