Arhim. Zaharia Zaharou despre studiile teologice

Citim în Scriptură că Dumnezeul creştinilor este „Dumnezeul părinţilor noştri”. Şi ne spun Sfinţii Părinţi că Dumnezeu nu a plămădit stăpâni şi robi, ci părinţi şi fii. Şi fiii devin la rândul lor părinţi. Aici se ascunde taina cuvântului lui Dumnezeu căci Cuvântul lui Dumnezeu este Cel care ne renaşte în viaţa duhovnicească. Desigur, lucrarea unei Şcoli teologice este deosebit de importantă pentru viaţa Bisericii dacă Cuvântul lui Dumnezeu primează în viaţa Şcolii.

Profesorii sunt cei care transmit cuvântul lui Dumnezeu studenţilor sau elevilor. Iar aceştia, ca tineri, vin dă primească Cuvântul lui Dumnezeu de la profesorii lor. Profesorii trebuie să se roage mereu lui Dumnezeu să poată oferi nu doar informaţii legate de subiectele pe care le predau, ci să le dăruiască o modalitate de a transmite tinerilor şi duhul vieţii. Iar aceştia trebuie să se apropie de profesori şi să-i abordeze cu încredere, rugându-se lui Dumnezeu să le dea, prin profesorii lor, cuvântul vieţii. Şi în cazul celor care predau şi al celor care sunt învăţaţi, procesul de învăţare trebuie să aibă loc în duhul rugăciunii şi al ascultării faţă de tainele Bisericii. Îmi amintesc că, atunci când un prim grup de monahi ai Mănăstirii noastre de la Essex am mers la studii la Institutul Sfântul Serghie din Paris, părintele Sofronie ne-a spus: „Când sunteţi acolo, încercaţi, cu respect şi recunoştinţă, să primiţi ceea ce vă dăruiesc profesorii căci vă oferă ce au ei mai bun şi ceea ce au strâns ei cu mult efort în întreaga lor viaţă. Nu intraţi în discuţii nefolositoare şi controverse”.
Cred că studiile teologice sunt de mare folos atunci când cei care urmează cursurile sau orele se află sub ascultarea unui părinte duhovnicesc atunci când vin la şcoală şi pe parcursul anilor de studii, iar cei care predau sunt sub ascultare faţă de episcopul lor. Taina ascultării este foarte mare pentru a învăţa să vorbim limba lui Dumnezeu.

Fragment dintr-un articol publicat in revista Renasterea.

M-am gândit să vă prezint ceva ce am scris înainte de a veni aici, ceva despre „A trăi cu un singur gând”. Aceasta presupune cultivarea inimii omului de către harul lui Dumnezeu. Este o mare tragedie să trăiască omul despărţit de însăşi inima sa. Devine un scop al vieţii ca cineva să-şi cunoască inima şi de acolo să se prezinte dinaintea lui Dumnezeu. Căci ştiinţa duhovnicească ne spune că trebuie să-I vorbim lui Dumnezeu cu inima noastră, trebuie să-L iubim din toată inima noastră, şi să cunoaştem cu inima noastră legea harului Său. Şi toată strădania [ἄσκηση] noastră în viaţa Bisericii este aceea de a ne găsi inima. Şi este atât de important acest lucru încât, dacă ne-am găsit inima, a început mântuirea, a venit mântuirea în viaţa noastră. Şi pocăinţa [μετάνοια] pe care o facem dinaintea lui Dumnezeu nu este altceva decât cultivarea inimii noastre. Pocăinţa constă în a trece plugul lui Dumnezeu prin inima noastră pentru a dezrădăcina spinii iubirii de plăceri, pentru a se curăţa inima şi pentru ca aceasta să devină, aşa cum zicea stareţul [γέροντα] nostru, ca un radar. Un radar care să urmărească semnele prezenţei lui Dumnezeu şi să pătrundă în taina Dumnezeului Celui neapropiat şi veşnic.

În întreaga istorie a Revelaţiei, atunci când Dumnezeu îi vorbeşte omului, îi vorbeşte doar cu un singur gând. Dar este nevoie apoi de întreaga viaţă pentru a se realiza acest gând. Şi în viaţa duhovnicească, cu cât înaintăm mai mult, cu atât se diminuează numeroasele noastre idei şi ne prezentăm dinaintea lui Dumnezeu doar cu un singur gând. Şi în acest singur gând este concentrată întreaga noastră fiinţă şi este îndreptată către Dumnezeu.
Dacă învăţăm să trăim doar cu un singur gând, va deveni mai uşoară atât viaţa preoţilor noştri cât şi propria noastră viaţă. Pentru că nu poate să-i ofere fiecăruia care vine le el ore întregi. De obicei aceasta are loc la început dar nu poate avea loc permanent.

Fragment din revista Renașterea, iulie 2012.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.