LOADING

Type to search

Marii duhovnici ai neamului

Avva Ioanichie Balan in dialog cu tinerii la mânăstirea Sihăstria

Share

Părintele Ioanichie nu mai e cu noi. Sau poate că s-a mutat mai înlăuntrul nostru, în aceea Împărăţie care sălăşluieşte în inima omului. În urma sa, în lume şi în mânăstire, un cârd de oameni îl urmează. A fost darul părintelui acesta de a turna peste tineri sau vârstnici, monahi sau mireni, preoţi sau laici, Cuvântul de Sus. Cu o bucurie şi o hotărâre vecină cu a ţăranilor moldoveni pe care i-a iubit atât, părintele a îndemnat, a mustrat şi a mângâiat firea betegită de păcat a omului de secol XX. Discuţia de faţă, purtată cu un grup de tineri, a fost înregistrată cu mult timp înainte de moartea părintelui şi oferită nouă, cu generozitate spre publicare, de monahii de la Sihăstria.

– Părinte Ioanichie, cum se face pocăinţa?

– Ori se face, ori se trăieşte e cam acelaşi lucru. A te pocăi este a te întoarce cu faţa de la păcat, a te întoarce cu faţa către Hristos. Când ai început să legi o patimă, un arap din tine, deja ai făcut un pas spre Hristos, un pas pe calea pocăinţei. Deci schimbarea mea sufletescă de la păcat la fapta bună, înseamnă pocăinţă. Sau o spovedanie din copilărie la un duhovnic bătrân şi bun pe care l-ai avut sau pe care ţi-l recomandă cineva, să pui hotar că de azi „nu mai păcătuiesc, părinte”, „am să mă pocăiesc, părinte”, „n-am să mai mă îmbăt, părinte”, „n-am să mai fac cutare şi cutare”, şi se va deschide cuvânt, şi Hristos intră în inima ta şi Duhul Sfânt te va umbri, şi prin canonul pe care ţi-l dă părintele tu învii duhovniceşte şi vei simţi că nu mai eşti singur şi că nu mai eşti părăsit. Asta înseamnă să te pocăieşti. Dar la spovedanie să nu vii aşa din obicei, ci pentru că vreau să mă împac cu Hristos, vreau să îmi schimb şi eu viaţa, vreau sa am pace sufletească. Cine se spovedeşte şi mai citeşte cărţi sfinte, şi mai lasă televiziunea asta nefericită, a făcut un pas mare spre calea pocăinţei. Trebuie să spunem clar, ori cu Hristos, ori cu diavolul. Drumul nu se mai încrucişează, ori rămâi cu Hristos, ori cu demonii.

– Sfintele Paşti este cea mai mare sărbătoare a pocăinţei?

– Sfintele Paşti este axul lumii cereşti şi a celei pământeşti. Spune un Sfânt Părinte că lumea a fost creată şi recreată de mai multe ori. În limba greacă se numeşte apocatastază. Prima creaţie a lumii a fost când Dumnezeu a făcut cerul şi pământul şi fiinţa umană, a doua creaţie a fost când Hristos S-a întrupat şi a înviat, după ce a pătimit cruce pentru păcatele noastre, a treia apocatastază sau înnoire a lumii va fi la Judecata de Apoi, când drepţii vor intra în Împărăţia cea veşnică, iar păcătoşii în osânda veşnică. Aşa încât Sfintele Paşti nu înseamnă o sărbătoare a pocăinţei, Sfintele Paşti este o sărbătoare a biruinţei vieţii asupra morţii. E mult mai mare încărcătura cuvintelor să biruiască viaţa pe demoni şi moartea, să golească iadul, să avem toţi bucuria că suntem cu Hristos. Nu înseamnă numai pocăinţă, ci o creare din nou a lumii. Asta înseamnă Învierea. Suntem fii ai Învierii, suntem creaţi din nou prin Botez, prin Spovedanie, prin Sfintele Taine, prin binecuvântarea preotului, prin citirea cărţilor sfinte şi prin bucuria Învierii, care iese din inimile noastre şi din altarele bisericilor. Nu pierdeţi această unică ocazie să înviaţi cu Hristos prin Înviere.

– Ce sfat daţi tinerilor pentru a rezista ispitelor?

– Tinerii să meargă regulat la biserică. Fetele tinere să se îmbrace cuviincios, să nu le arătăm noi pe stradă cum să se îmbrace, ci să-şi facă mamele şi bunicile datoria. Să mai citească din cărţile sfinte. Nu trebuie lăsaţi tinerii prin discoteci, dicoteca este ca un drog, o să-i găsim pe tineri la psihiatrie. Nu uitaţi lucrul ăsta: niciodată ce e rău nu e bun, şi niciodată ce e bine nu este rău. Iubiţi biserica întâi. Şi tinerii să se distreze, dar metodele astea moderne de distracţie nu-s venite de la români, tot importate sunt. Este un sistem mondial organizat de distrugere, de desfiinţare, de satanizare a tineretului. Daca am prostit eu prin ce-am spus îmi cer iertare, dacă voi avea dreptate şi nu mă credeţi, mă veţi crede mâine.  Dacă vreţi să aveţi copii sănătoşi şi frumoşi, nu-i lăsaţi acolo. Lasă-l să doarmă un ceas mai mult, du-l la o plimbare, du-l la o mănăstire, dar nu acolo unde sunt demoni. Nu mai cereţi explicaţii, înţelegeţi odată. Pierim sau înviem. Nu mai este timp de tocmit.

…spunea părintele Cleopa : măi, părintele cu care eram eu la oi când era tânăr s-a întâlnit cu un pustnic şi a întrebat „părinte, când ar să fie sfârşitul lumii?”. Şi pustnicul i-a răspuns „Ştii când va fi sfârşitul lumii? Când nu va mai fi cărare de la un vecin la altul”

– Părinte Ioanichie, ce ne puteţi spune despre respect si iubire?

– Iubirea este divină. Între respect şi iubire este o diferenţă mare, chiar dacă se completează. Se respectă şi păgânii, dar iubire în Hristos nu au şi nici nu ştiu ce e aceea, decât cea trupească. Deci iubirea este nemurire. Respectul este ceva uman, piere odată când mor şi eu. Dar iubirea este nemuritoare, pentru că Hristos este Iubire. Iubiţi-vă în Hristos şi veţi rămâne nemuritori.
La Sihăstria în munţi erau pustnici mulţi, şi acum sunt câţiva, pe doi chiar îi cunoaştem. Dau nişte sfaturi extraordinar de frumoase. Ei bine acum o sută şi ceva de ani era un putnic pe acolo. Şi spunea părintele Cleopa: măi, părintele cu care eram eu la oi când era tânăr s-a întâlnit cu un pustnic şi a întrebat „părinte, când are să fie sfârşitul lumii?”. Şi pustnicul i-a răspuns: „Ştii când va fi sfârşitul lumii? Când nu va mai fi cărare de la un vecin la altul”, când va pierii adică iubirea între oameni. Nu bombele aduc sfârşitul, bombele sunt efectul urii dintre oameni. Bombele şi bolile acestea sunt ca o urmare a păcatelor celor mari pe care le facem noi oamenii. Dar când va pieri iubirea va veni sfârşitul lumii. Aşa încât luaţi aminte şi încercaţi să înţelegeţi taina aceasta. Deocamdată lumea nu lucrează pentru Dumnezeu. Lumea lucrează pentru pântece, iertaţi-ne. Lucrează tot pentru bombe, cei mici sunt dezarmaţi, iar cei mari îşi fac la bombe de rup pământul. Nu ştiu pentru ce şi pentru cine mai fac.

– De ce la Înviere, Maria Magdalena, venind la mormânt şi dorind să atingă, să sărute picioarele lui Iisus Hristos, Acesta a zis: „nu te atinge încă de Mine, căci nu M-am suit încă la Tatăl”?

– Nici un Sfânt Părinte nu poate explica la fel, dar toţi spun cam aşa. Nu se poate atinge omul muritor, care nu a gustat din Înviere, de trupul Celui nemuritor şi veşnic care a înviat din morţi. Nu se poate atinge omul de ţărână, de Dumnezeu care este foc nemuritor. Moare, nu poate să reziste. Este semn şi respect faţă de Hristos Cel înviat. „Nu te atinge de Mine că încă nu M-am suit la Tatăl Meu şi Tatăl vostru”. Firesc ca omul de ţărână să nu se atingă de Dumnezeul Vieţii. Şi creştinii când sunt păcătoşi şi se ating de moaştele unui sfânt, ori le e rău, ori li se întâmplă altceva, ori dacă cugetă ceva de rău şi stăruie în acel cuget este şi pedepsit. Asta şi ca să ne învăţăm şi noi să nu ne atingem de Sfânta Împărtăşanie oricum. „Apăi m-a spovedit părintele într-un minut, m-a împărtăşit”, gata se duce în rai. Vedem noi unde. Deocamdată nu suntem pregătiţi noi cei slabi şi păcătoşi de Sfânta Împărtăşanie, de Sfânta Evanghelie, de dogmele Bisericii, cum le poartă sectele şi cum le întorc pe toate părţile cum vor ei. Ei se ating de cele sfinte pentru că nu ştiu ce înseamnă focul divin. Dar noi să ne temem a cugeta cele înalte, să ne temem şi când sărutăm o icoană, că nu sunt Doamne vrednic, dar pentru smerenie şi credinţă să ne atingem şi de icoană. Noi să fim smeriţi, şi cei smeriţi vor înţelege taina smereniei, taina Mariei Magdalena.

Unirea nu se face pupându-ne… Unirea trebuie făcută dogmatic…Cei care au schimbat legea lui Dumnezeu, Tradiţia sfântă, acela să se întoarcă înapoi.

– Despre monahism s-a spus că este o încercare grea a firii, dar şi că este viaţă îngerească în trup. Ce este monahismul şi ce rezervă el unui tânăr care doreşte să îmbrăţişeze această cale?

– Călugărul este un om care şi-a ales calea rugăciunii, calea fecioriei, calea smereniei, calea tăcerii, trăirea permanentă cu Hristos prin rugăciune. Aşa este teoretic. Practic, nu-i chiar aşa. Pentru că această lume care este aici, oraşul acesta sau altele, fiecare om din această lume are problemele lui. Şi când vedeţi că vin în mănăstire câte 200, 300 de oameni, fiecare cu problemele lui, şi sunt doar câteva părinţi mai bătrâni, că pe cei tineri nu poţi să-i pui, păi să ne întrebaţi atunci când mai dorm părinţii, dacă mai ai când să mănânci părinte, şi cum rezolvi toate problemele părinte. Suntem pentru spovedanie numai trei părinţi mari si laţi, cel puţin la noi (n.red. în mănăstirea Sihăstria), dar la alte mănăstiri nici atât. Să ştiţi că există o criză mondială de preoţi bătrâni şi de duhovnici. Revenind, călugării sunt cei care se retrag pentru Dumnezeu, ca să se roage lui Dumnezeu. Pentru ei, pentru ţară, pentru părinţii lor.

– Părinte Ioanichie, ce părere aveţi despre unirea bisericilor, şi în special despre unirea cu biserica catolică?

– Un mare teolog sârb, pe care l-au şi canonizat sârbii, părintele Iustin Popovici, la care am ajuns printr-o minune împreună cu părintele Cleopa când mergeam spre muntele Athos şi am ajuns în Serbia, la mănăstirea Celje, era părintele acesta pe atunci persecutat de guvern şi trimis duhovnic la o mănăstire de maici. Este unul din cei mai mari teologi ai ortodoxiei din zilele noastre. Şi vorbind cu el ne-a spus: „ecumenismul înseamnă panerezia”, care e un fel de toate sectele într-un sac. Vrem să facem o unire de aceasta, ne punem într-un sac unii cu alţii şi spunem că ne-am unit. Unirea nu se face pupându-ne. Că doar nici nu ne-am scuipat, ne respectăm, vin pe la noi, am fost şi eu pe la ei, el îşi ţine legea lui, eu pe a mea. Unirea trebuie făcută dogmatic, ori, ei au alte dogme, iar noi alte dogme, ale noastre fiind neschimbate de la Sfinţii Apostoli până astăzi. Cei care au schimbat legea lui Dumnezeu, Tradiţia sfântă, acela să se întoarcă înapoi. Dacă acela se va întoarce înapoi, noi oricând ne unim cu ei. Dar aşa doar la zâmbete şi la degustări, nu se va face unirea. Unirea este lucrarea Duhului Sfânt şi se face prin iubire şi prin dreaptă credinţă ortodoxă. Am mers cu părintele Cleopa la Ierusalim. Şi la muntele Taborului erau două mănăstiri, una ortodoxă, alta catolică, franciscană. Noi ne-am făcut cruce, ne-am închinat la amândouă, ca şi aici, unde este cruce pe biserică mă închin că doar casa lui Dumnezeu este. Dar una este să îmi fac cruce, alta să fac Liturghie cu ei. Şi un biet părinte, Augustin parcă, îmi zice: „părinte, nu vreţi să vă cânt Ave Maria, că pe muntele ăsta nu ne vine nimeni şi ne apucă urâtul, să vă cântăm ceva”. Ne-a cântat aşa de frumos şi aproape că plângea de bucurie. Vedeţi, ei sunt curaţi la suflet, dar cei care schimba dogmele şi le pritocesc, aceia sunt vinovaţi. Dar poporul e bun. Eu am fost de trei ori numai în Italia. Un popor de jos extraordinar de bun. Sunt şi la ei răi, mafia aceia…,  dar omul de jos e nevinovat, dar nu înseamnă că gata ne putem unii. Punem cărţile pe faţă, secolele, sinoadele ecumenice, crezul, să vedem Vaticanul a greşit, ori noi am greşit. Să vedem adevărul.

Inregistrare oferită de obştea  mănăstirii Sihăstria căreia îi mulţumim pe această cale. 

1 Comment

  1. MARES IONEL 18 februarie 2014

    am previziunea de a vedea lucrurile de viitor si prevad clar o apocalipsa ce va sa vie in anul 2016 luna ianuarie – februarie o parte a lumii va fi inundata in partea de vest foamea ,bolile si populatia se vor muta care si cum vor putea salva de tragedia ce se abate in unele tari din vest iar asta ne va afecta pe multi dintre noi prezic un tunami , o tornada foarte multa apa nu pot da explicatii cum si de unde stiu doar o fac pentru ca cineva sa ia in considerare acest fapt poate cineva poate salva ceea ce eu am prezis….multumesc …DOAMNE AJUTA

    Răspunde

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Next Up