Biografia unui destin misionar – Jurnalul Părintelui Alexander Schmemann

,,Două călugărițe au părăsit mănăstirea A(care avea opt călugărițe), au mers la mănăstirea B, apoi mai departe, pentru a întemeia mănăstirea C. Și astfel, mereu, pretutindeni ,,schituri ale Transfigurării” și,  în curând fiecare dintre ele va avea un monah. Vor fi atâtea schituri câți monahi!
(…) Dacă aș fi un stareț, i-aș spune unui candidat la monahism următoarele:
-angajează-te într-un post, cel mai simplu cu putință, lipsit de creativitate(de exemplu, casier într-o bancă);
-în timp ce lucrezi, roagă-te și caută pacea lăuntrică; nu te mânia; nu te gândi la tine (drepturi, dreptate, etc.) Primește-i pe toți (colegi de serviciu, clienți) ca pe niște oameni trimiși ție; roagă-te pentru ei;
-după ce îți plătești cheltuielile modestului apartament și hrana, dă banii tăi celor săraci; mai degrabă persoanelor decât fundațiilor;
-mergi, întotdeauna, la aceeași Biserică, iar, acolo, încearcă să ajuți cu adevărat, nu prin lecturi despre viața spirituală sau despre icoane, nu prin învățături, ci ca o ,,cârpă de șters praful” (cf. Sf. Serafim de Sarov). Muncești astfel- în treburile Bisericii- supus total preotului paroh;
-nu încredința altuia obligația ta; nu te întrista pentru că talentele tale nu sunt folosite; ajută; slujește acolo unde este nevoie; Iar nu unde crezi tu că este nevoie de tine;
- citește și asimilează cât de mult poți; nu citi doar literatură monahală, ci o literatură mai variată( acest aspect trebuie definit mai precis);
-dacă prietenii și cunoștințele te invită, pentru că sunt aproape de tine- du-te; dar nu prea des și fără motiv. Nu sta niciodată mai mult de o oră jumătate sau două. După acestea, cea mai prietenoasă atmosferă devine dăunătoare;
- îmbracă-te la fel ca ceilalți, dar modest și fără semne vizibile ale unei vieți spirituale deosebite;
-fii mereu simplu, deschis, bucuros. Nu învăța. Evită, cu strictețe, orice conversații ,,spirituale” și orice vorbărie religioasă ori bisericească. Dacă poți face aceasta, va fi spre folosul tău;
-nu căuta un îndrumător spiritual. Dacă ai nevoie de el, Dumnezeu ți-l va trimite și-l va trimite atunci când este necesar;
-după ce ai muncit și ai slujit astfel timp de zece ani – nu mai puțin- întreabă-L pe Dumnezeu dacă trebuie să continui acest stil de viață ori să-l schimbi. Și așteaptă răspunsul: va veni; semnele vor fi ,,bucuria și pacea în Sfântul Duh”.
,,Mi-am dat seama că, în cele din urmă, există în Biserica noastră, o luptă demonică împotriva Euharistiei – și nu este întâmplătoare! Dacă nu punem în centrul ei Euharistia, Biserica devine un ,,fenomen religios”, iar nu Biserica lui Hristos, stâlpul și temelia Adevărului (I Timotei 3:15). Întreaga istorie a Bisericii a fost marcată de încercări pioase de a reduce Euharistia, de a o pune ,,la adăpost”, de a o dilua în pietism, de a o reduce la post și pregătire, de a o îndepărta de Biserică (clesiologie), de lume (cosmologie, istorie), de Împărăție (eshatologie). Am înțeles că aceasta este vocația mea: lupta pentru Euharistie, împotriva acestei reduceri, împotriva pierderii caracterului bisericesc al Bisericii- care s-a realizat prin clericalizare, pe de o parte și prin caracterul lumesc, pe de altă parte.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.