LOADING

Type to search

Bucuria smereniei

Marii duhovnici ai neamului

Bucuria smereniei

Share

Scrisoarea duhovnicescă reprezintă un mare folos, poate mai mare decât sfătuirea prin viu grai. De câte ori nu s-au certat ucenicii pe un cuvânt spus de Avva! Dar cu scrisoarea nu e aşa! Stă mărturie cuvântul scris care poate fi citit oricând. Părintele Sofian Boghiu a scris o scrisoare unei aspirante la călugărie, astăzi monahie într-o mânăstire de lângă Bucureşti. După moartea Părintelui scrisoarea s-a păstrat în arhiva personală a unei importante colaboratoare a revistei noastre, care din smerenie, refuză să o numim. O scrisoare care deşi este adresată unei persoane anume, Părintele Sofian parcă a îndreptat-o către toţi.

Am citit scrisoarea frăţiei tale şi m-am bucurat pentru sinceritatea sufletească.
Nu ştiu unde vrei să mergi, în ce pustie, în ce loc tainic, dar nu ştiu dacă-ţi va fi de folos. Deocamdată, cred că ţi-ar fi de folos ca, acolo unde eşti să-ţi faci pravila, cu multă atenţie, atentă la fiecare cuvânt şi gând din rugăciune. Şi în timpul rugăciunii, dar mai ales între timp, să te gândeşti atent la toată viaţa frăţiei tale, de când erai mică, şi cât ai stat în mânăstire, şi să te căieşti de toate faptele şi gândurile rele şi ruşinoase, să te rogi în taină ca Bunul Dumnezeu să te ierte.
Păzeşte-te să nu cheltuieşti nici o fărâmă de timp flecărind sau osândind pe cineva.
Roagă-te cu Paraclisul Maicii Domnului, cu Psaltirea, citeşte zilnic din Noul Testament, câte puţin, măcar două capitole, şi alte cărţi care să te întărească în credinţă, în nevinovăţie.
Nu uita cuvântul Mântuitorului: „Învăţaţi de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi afla odihnă sufletelor voastre“.
Nu te revolta pentru nimic. Revolta nu foloseşte şi nu ajută. Dumnezeu cum rabdă atât şi nu ne pierde? Toată tulburarea frăţiei tale vine din mândrie. În fiecare dimineaţă să-ţi propui: „Pentru Dumnezeu, azi rabd orice!“ Asta să spui în fecare zi. Adu-ţi aminte de fratele din Pateric, fratele ocărât pe nedrept de bătrân, care a primit zece cununi de la Dumnezeu pentru răbdare. Spune-ţi în fiecare zi: „Ia să văd, dacă am să rabd şi azi, ce se întâmplă?“ Şi ai să vezi că nu se întâmplă nimic. Dimpotrivă, ai să câştigi multe, şi de folos. Dar să rabzi şi cu inima, nu aşa – scrâşnind din dinţi.

fF
Nu-mi surâde gândul să te duci la Conservator. Nu te mai întoarce la acest gând. Ce poţi face cu acest Conservator, decât să te mândreşti la strană, că frăţia ta cânţi mai frumos decât celelalte?
Câte nu vor plânge mai pe urmă, din cauza frăţiei tale, când vor simţi dispreţul tău! Mai bine învaţă singură notele psaltice şi descifrează nişte slave, de una singură, şi ai să fi cât se poate de mulţumită, şi poate mai smerită! Nu uita că la Conservator este un mediu laic, acolo nu prea ai de la cine să înveţi adevărata smerenie, evlavie şi ascultare călugărească.
Eu nu te opresc, dar nici nu te încurajez. Însă asta ştiu: scopul principal al vieţii noastre este mântuirea. Mai ales noi, călugării, să nu uităm asta. Caută să dobândeşti mai întâi smerenia şi căinţa pentru păcate, rugăciunea curată, atentă, sinceră, fără gânduri răspândite. Începe. Începe aşa. Şi Dumnezeu îţi va ajuta.
Mihaela, eu una ştiu de la Pr. Ioan Kulighin: că ascultarea e tare bună. Şi eu sunt călugăr. Şi de câte ori am ascultat, n-am păţit nimic rău, dimpotrivă! Şi mai ştiu aşa: că nu se poate mântuire fără smerenie. Dacă vrei, ia în seamă acest cuvânt. Eu ştiu că dacă ascult, am pace şi odihnă. Dacă nu ascult, nu pot avea nici o pace. Rămân aşa, chircit în mândria mea. Din experienţa mea îţi spun. Să nu te superi! Că acum, maicile, săracele, vor mântuire, dar cu mândrie. Şi asta nu se poate. „Vreau să mă mântuiesc, dar nu vreau să mă smeresc!“ Eu calea asta n-o ştiu. Tot ce am învăţat eu din viaţa călugărească, până la vârsta asta, este că fără smerenie nu poate fi mântuire, iar smerenia înseamnă şi ascultare. Ascultarea şi smerenia – asta este, în esenţă, cam tot ce ştiu eu să-ţi spun. Să nu te superi. Că şi eu sunt călugăr tot aici, în Bucureşti, ca şi voi, şi nu-ţi spun nişte lucruri citite prin cărţi, ci de la inimă.

fF
Aşa mi-a scris Părintele Sofian.
A doua zi am trecut pe la sfinţia sa. S-a ridicat îndată de la măsuţa de lucru şi m-a întâmpinat cu un zâmbet.
– Nu te-ai supărat pe mine? m-a întrebat, şăgalnic, invitându-mă în acelaşi timp, cu un gest larg, să iau loc. De, Mihaela! Eu nu pot să cred că te va ajuta Conservatorul să-ţi îmbogăţeşti în vreun fel viaţa pe care ţi-ai ales-o. Încet-încet te vei laiciza, nu vei mai avea nici timp de rugăciune şi, cine ştie, poate vei renunţa cu totul la viaţa asta. Vei ajunge să-i dispreţuieşti sau chiar să-i urăşti pe cei care poartă aceeaşi haină cu tine. Eu mă rog Maicii Domnului să te ţină aşa cum eşti acum, în acest moment. Că ai venit din râvnă la mânăstire şi ai nişte calităţi, din mila lui Dumnezeu, şi m-ar durea să le pierzi. Eu aşa zic: să renunţi la toate planurile cele lumeşti şi să te lupţi să te apropii cu toată fiinţa ta de Dumnezeu, că pentru El ai venit la mânăstire.
Dacă vrei muzică, cum ţi-am spus: încearcă să descifrezi singură nişte axioane, şi ai să vezi ce mare bucurie – când le vei descifra singură. Ai să vezi!

…Părintele vorbea… îl ascultam şi simţeam cum toată inima mea se schim­bă, se uşurează ca fulgul. Am simţit deo­dată, pe când vorbea el, atâta pace şi bucurie – şi o mare nerăbdare să mă rog, să spun rugăciunea lui Iisus.
Conservatorul, visul meu de o viaţă, se risipise într-o clipă, ca fumul. Nu mai aveam nici o dorinţă pentru el.
Numai cine l-a cunoscut pe Părintele Sofian poate înţelege deplin mărturia mea de acum. Mi-am plecat genunchii cerând binecuvântare şi făgăduind ascultare, cu ajutorul lui Dumnezeu.
L-am văzut pe părintele bucurându-se ca un copil. Faţa senină şi ochii lui oglindeau toată puritatea şi bucuria inimii.
S-a ridicat încet, a făcut cruce, s-a înclinat adânc în faţa icoanei Mântuitorului, a mulţumit lui Dumnezeu apoi m-a binecuvântat.

Articol apărut în Lumea Monahilor anul I, nr.4 octombrie 2007

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *