LOADING

Type to search

Când ești lângă părintele simți că nu îți mai trebuie nimic

Marii duhovnici ai neamului

Când ești lângă părintele simți că nu îți mai trebuie nimic

Share

  La Cina cea de Taină, Hristos spală picioarele ucenicilor, nu benchetuiește. Inaugurează Antidotul împotriva morții, Euharistia. Descoperă vânzătorul. Se roagă. O cină care schimbă viața noastră. Și noi venim în grabă, mirosind a tutun și dând din picioare cinci minute. Prea puțină răbdare din partea noastră, prea mult bifăm și atât. Hristos vrea mai mult de la noi. Și știe că putem, aștfel nu ar vrea ceva ce nu am putea.

Nu e nici o tragedie. Nu poate fi. După înviere, nimic nu e tragic. Trebuie doar să găsim întrebarea potrivită și să ascultăm răspunsul.

  • Ca să ajungi la înviere, trebuie să te așezi în genunchi, zise părintele la Vecernia de Paște. Hristos a înviat!
  • Adevărat a înviat!…

Când ești lângă părintele simți că nu îți mai trebuie nimic. Nu te mai doare nimic. Nu mai ai îndoieli. Nu mai îți e nici foame, nici prea cald. Ești în altă lume, fără să fi drogat. Părintele îți transmite o stare de liniște incredibilă. E atât de bine. Ți se clarifică toate. Știi foarte bine ce ai de făcut și de ce. Dacă ai putea să îl iei cu tine peste tot… sau să mergi tu cu dânsul peste tot, seri duhovnicești, privegheri, conferințe…. Și mai bine a doua variantă.

Un om al lui Dumnezeu are această putere fantastică ca prin simpla lui prezență să te liniștească. Nu e nevoie de vorbe. Slujirea liturgică a părintelui este o predică vie despre Biserica îngerilor pe pământ.

  • Un ateu poate zice cât dorește că pentru el nu există Dumnezeu, învață părintele la cateheză. Doar și orbul zice că nu există lumină. Și un bolnav zice că nu există sănătate. Corect ar fi: Dumnezeu există, cu toate că eu nu Îl cunosc…

Există în viața noastră o convingere tulburătoare: fără iubirea lui Dumnezeu, ce am fi? Pentru a ne putea bucura de prezența Lui, trebuie să schimbăm unele lucruri, unele mai multe. Cuget despre El, deci exist. Mă gândesc la El, pentru că Îl iubesc. Doar omul decăzut consideră binele o nebunie primejdioasă.

  • Trebuie să să ne dorim să dobândim capacitatea de a trăi cu Dumnezeu! zise părintele înainte să miruiască. Realitatea ultimă este Dumnezeu. Fără El nu există viață, iar fără viață nu există înțelepciune de iubit.

Adevărata cădere a Bizanțului nu este cea de la 1453. Zice Iorga că abia pe la 1800 cad valorile bizantine, când mare parte dintre răsăriteni se lasă seduși de iluminism. Mulți ortodocși pun deja la îndoială tot ceea ce înainte nici nu intra în discuție că nu ar fi așa. Pun la îndoială că părinții duhovnicești sunt călăuze către veșnicie. Ei devin brusc popii. Nu zic asta întâmplător. Tocmai azi îmi reproșa cineva lucruri neadevărate despre popa. Era vorba despre părintele. Situația nu era deloc nici complicată, nici controversată, dar persoana aceasta pur și simplu abia aștepta să împroaște cu mizerii pe un om curat. Să ai zeci de ani un astfel de om atât de aproape de tine, gata să te ajute și tu nu numai că îl respingi, dar îl și scuipi…

Ca să balansez puțin situația, tot azi m-am întâlnit și cu o ucenică de-a părintelui, una dintre cele mai vechi și mai dedicate. Era atât de bucuroasă când rostea cuvântul părintele, încât simțeam toată iubirea de pe lume în glasul ei plin de credință.

  • Mai multe clopotnițe, dar o singură Voce are Biserica, zise părintele către ucenicii săi, care nu se grăbeau să plece, aici fiind mai acasă ca nicăieri.

Marius MATEI

Tags:
Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Editorialist Lumea Credintei. Autor al volumului "Catehismul invierii. Un pelerinaj spre lumina" (Editura Lumea credintei, Bucuresti, 2016). Colaborator la reviste si ziare: "Lumea credintei", "Ariesul de Turda", "Adevarul de Cluj", "Scutul patriei".

  • 1

You Might also Like

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *