LOADING

Type to search

Marii duhovnici ai neamului

CHIPUL FIULUI Lui DUMNEZEU – CARTEA VIEŢII – AVVA GHELASIE GHEORGHE

Share

Omul prin păcat s-a rupt în „omul-chipul lumii” şi Omul-Chipul Lui DUMNEZEU.Omul are ambele Chipuri, dar UNIREA lor este confuză pentru noi, care căutăm „Chipul Omului Integral”. Aici este controversa. Omul este „integral” de la început sau s-a format din părţi adunate?

„La început Dumnezeu a făcut Cerul şi Pământul” (Facere 1, 1).

Încă este o dispută, dacă Dumnezeu a creat întâi lumea Spirituală ca Cer şi apoi pe cea materială, sau mai întâi Dumnezeu a creat lumea materială, din care a „trezit spiritualul”.
Dar limbajul biblic este Iconic. Se relatează un DUMNEZEU Magnific, un DUMNEZEU CHIP, nu un simplu Zeu demiurg, care nici el nu ştie bine ce face. DUMNEZEUL biblic este Cel ATOTPUTERNIC. El CREEAZĂ TOTUL dintr-o dată şi fără „lipsuri”.

Biblic, tot universul este în „jurul” Pământului. Se are chiar impresia că „de la” Pământ începe toată creaţia, inclusiv Cerul. Se vorbeşte de un „Ceva” de dinaintea Cerului şi pământului, o „stare mai presus de timp, veşnică, în care CREATORUL a făcut totul”.

– Iată-Mă, PĂRINTE, Eu, UNICUL şi Absolutul Tău FIU, ÎMBRĂCAT şi cu un Chip de Fiu de Creaţie, fără să fie Doi FII, ci UNUL în Două CHIPURI. Chipul de Fiu de Creaţie este prin CHIPUL Meu de FIU, care poate ASUMA şi un Al doilea Chip, dar tot de Fiu, Singurul şi Absolutul CHIP ce poate sta ÎNAINTEA Ta. PĂRINTE, Eu, FIUL Tău absolut, Eu, CHIPUL Tău de CUVÂNT, iată, îţi aduc un DAR, o „CARTE” în care Cânt în „Limbă de Creaţie” IUBIREA Mea, ce se Cuvine Ţie să se ÎNCHINE.

Zice FIUL DUMNEZEIESC:         
– CHIPUL Meu de CREATOR este totodată DIVIN şi de Creaţie şi în ACEST CHIP UNIT Eu Creez Lumea. Şi toată Creaţia va fi „PURTĂTOARE” de CHIP al MEU. EU sunt CHIPUL FIINŢIAL UNIC al Creaţiei, şi toată Creaţia este în „De-o-Creaţio-Fiinţa” CHIPULUI Meu,DUMNEZEU Coborât în Creaţie şi Creaţie Urcată în DUMNEZEU. Creaţia este într-o Fiinţialitate UNICĂ, ce este mai întâi în CHIPUL meu de CREATOR, ce apoi se transpusne în specificuri Individuale, în toate Făpturile Lumii Create. Toate vor avea CHIPUL Meu, au ACELAŞI CHIP FIINŢIAL al MEU. ÎNRUDIREA dintre DUMNEZEU şi Creaţie este CHIPUL Meu şi tot acesta este Înrudirea pe care o are Creaţia în sine, ca totalitate de Făpturi. Chipul Pământului este Însăşi Destinaţia Creaţiei Mele, şi tocmai Coborârea Mea în Chipul Pământului este „Chipul în Sine de Creaţie”.

Teologic, FIUL Lui DUMNEZEU Enipostaziază-Asumă şi un Chip de Creaţie, fără să se „împartă sau să se despartă”.
Este o Enipostaziere „precosmică”, cum o numim noi, „PreHristică”. Iconografic,„CARTEA VIEŢII”, FIUL Lui DUMNEZEU cu Chipul de Pre-Creaţie în Braţe.

– CHIPUL Meu de CREATOR este totodată DIVIN şi de Creaţie şi în ACEST CHIP UNIT Eu Creez Lumea. FIUL Lui DUMNEZEU se „ÎNSCRIE” şi într-un Chip de Creaţie şi aşa Lumea este posibil să fie Creată… Filozofic antic, Lumea nu are nicio „Înrudire” cu DIVINUL CREATOR, pe când în Revelaţia Creştină CHIPUL de FIU face „ÎNRUDIREA”. „Hotarul-Prăpastia transcendentală” dintre DIVIN şi Creaţie este „trecută de PUNTEA CHIPULUI de FIU”.

„La început DUMNEZEU a făcut Cerul şi Pământul” (Facere 1, 1). Este Arhemodelul Pre-cosmic al Facerii Lumii; este CHIPUL „ÎNDOIT” al FIULUI Pre-Hristic, adică tocmai „CARTEA VIEŢII”.

Biblic nu este „Androginul sau Oul cosmic” ce se „împarte-desparte” în „două polarizări”, ci este „CARTEA VIEŢII-CHIPUL ÎNDOIT de FIU”. În relatarea Biblică, „despărţirea” dintre DIVIN şi Creaţie nu este „polarizată în contrarii”, ci este în „UNI-CHIP de FIU”. „Cerul şi Pământul” sunt „CARTEA VIEŢII pre-cosmice”. „CARTE” înseamnă „CHIP ÎNDOIT”, de aceea are „Forma de ÎNDOIRE”. Biblic nu este „masculinul şi femininul”, sau „spiritualul şi materialul”, sau „Divinul şi energia” (cum concep filozofii antici), ci este „UNI-CHIPUL de FIU ÎNDOIT”, CARTEA VIEŢII, Originea Fiinţialităţii Creaţiei. CHIPUL ÎNDOIT al FIULUI CREATOR este CHIPUL DIVIN de FIU şi Chipul de Fiu de Creaţie, în ASUMARE, şi CHIPUL de DIVIN FIUL CREATOR îl face Cer şi Chipul de Creaţie îl face Pământ.

FIUL DIVINO-Creaţie se „face” la început „Originea Fiinţialităţii lumii”, se „face Arhemodel de Cer şi Pământ”.

În sens Creştin, nu chipurile Spirituale sau materiale sunt „originile primare” (cum susţin gnosticii şi ştiinţa), ci Chipurile Iconice de Taină, din care apoi ies şi cele Spirituale şi cele materiale. Originea „Precosmică” este CHIPUL FIULUI Lui DUMNEZEU, CARTEA VIEŢII, care se transpune Cosmic ca o primă desfăşurare în chipul Cerului şi Pământului, urmând Deschiderea ca Lume atât Spirituală, cât şi materială, fără despărţire. Mulţi rup Spiritualul de material până la contrarietate.

În sens Creştin, CHIPUL ICONIC este „Sursa” de dincolo, din care se generează Spiritualul şi materialul. Pământul este ca însuşi Universul şi, mai mult, Om totuna cu acestea. Biblic, un Pământ ne-universal şi un Univers fără Pământ, şi acestea fără Om, nu au sens. Biblic se exclud total Îngerii-Spiritele din ACTUL Creaţiei, ca să nu se minimalizeze ATOTPUTERNICIA DOMNULUI, UNICUL CREATOR şi Făcător al Lumii. Tot la fel se exclud şi „forţele naturii”, ca nu cumva să se confunde PUTEREA DIVINĂ cu „puterile fenomenelor” din natura lucrurilor. Nimic nu are Viaţă decât prin ACTUL direct al DOMNULUI, doar EL ZICE şi se Face şi doar CUVÂNTUL Lui este Săvârşirea. Biblic, nu este altă modalitate de creare şi facere decât CUVÂNTUL-ACTUL UNIC DIVIN. Acest „Absolutism DIVIN” este Caracterul biblic.

„Şi Pământul era ne-tocmit şi gol… şi DUHUL se purta deasupra Apelor” (Facere 1, 2).

Apele primordiale ce aveau în sine Pământul nu sunt „materia primordială” (cum zic anticii), ci sunt „CONŢINUTUL CĂRŢII VIEŢII”, adică MEMORIILE Pre-cosmice, SEMINŢELE din care va „Creşte Lumea”. Aceste MEMORII au DUHUL VIEŢII. Este o
„analogie tainică” între „Ape, Cuvânt şi Memorii”. „CARTEA este „Oceanul Apelor-Memoriilor-Scrisului CUVÂNTULUI”. Din „Oceanul-CARTEA VIEŢII” vor Curge Apele-Configuraţiile Lumii. Atenţie, încă o dată se menţionează net şi clar că nu în Ape şi nici
în Pământ este „VIAŢA”, ci doar în DUHUL Lui DUMNEZEU Cel de deasupra şi peste toate. Unii vorbesc de un fel de „clocire-vitalizare” a materiei primare… Strict biblic este accentul pe ACTUL Absolut al ATOTPUTERNICIEI DIVINE, DUHUL fiind PUTEREA DIVINĂ.
Biblic, doar PUTEREA DOMNULUI este FACEREA şi VIAŢA.

„Şi a Zis să Fie Lumină”… DUMNEZEU a numit Lumina ZI… (Facere 1, 3-5).

Cu „Lumina Creată” începe Hexameronul Facerii Lumii. PreHristicul şi CARTEA VIEŢII au fost „PLĂMADA Pre-cosmică”; acum este „Naşterea Lumii”. Aducerea la Lumină înseamnă Naştere, iar Ziua înseamnă „Începutul”. Creaţia are un „Început de Naştere”.

CARTEA VIEŢII a fost un ACT DIVIN de Pre-creaţie; acum este „DESCHIDEREA CĂRŢII”, este „Revărsarea Apelor”, este „SEMĂNAREA Seminţelor-CUVINTELOR” din care se Nasc Făpturile.

„DUMNEZEU a ZIS… (şi ZICE-Seamănă)… (Facere 1, 3-24)

„CARTEA VIEŢII” are „Şase” Zile (Hexameronul Facerii). Urmează ÎNTRUPAREA HRISTICĂ (Hexameronul EUHARISTIC); se ÎMPLINEŞTE cu Îndumnezeirea prin SFÂNTUL DUH, eshatologicul, al ÎMPĂRĂŢIEI Lui DUMNEZEU.

Iată cum din FIUL Lui DUMNEZEU Iese Lumea, cum EL însuşi Se ÎNTRUPEAZĂ-Se UNEŞTE cu Lumea şi cum Lumea la rândul ei se UNEŞTE cu EL. Până la ÎNTRUPARE, Lumea nu poate PRIMI pe FIUL, ci FIUL DIVIN Intră şi Se Revarsă în Lume. Lumea are CHIPUL FIULUI în Sine ca DAR de Naştere, dar numai după ÎNTRUPAREA HRISTICĂ PRIMEŞTE propriu-zis pe FIUL.

DARUL este PRIMUL BOTEZ, PECETEA CHIPULUI DIVIN din Creaţie, PECETEA ÎNSEMNĂRII CUVÂNTULUI CREATOR din CARTEA VIEŢII. Urmează BOTEZUL ÎNTRUPĂRII HRISTICE, PECETEA INTRĂRII Lui HRISTOS Cel ÎNTRUPAT, ca să se poată face „ARĂTAREA la CHIP” a CUVÂNTULUI. Fără BOTEZUL ÎNTRUPĂRII, CHIPUL FIULUI rămâne doar o „URMĂ”, fără CHIPUL propriu-zis (de aceea anticii şi cei ne botezaţi au doar Pre-Hristicul „fără chip” al CUVÂNTULUI, pe când cei BOTEZAŢI au CHIPUL ICONIC al Lui HRISTOS). Totodată mai este şi BOTEZUL SFÂNTULUI DUH (Mirungerea), CONLUCRAREA DUHULUI nedespărţit de ÎNTRUPAREA HRISTICĂ. Şi mai este un BOTEZ, al ÎNDUMNEZEIRII, ce se primeşte doar de la TATĂL, după ce te faci „ALTAR al FIULUI şi al SFÂNTULUI DUH”, Eshatologicul-ÎMPĂRĂŢIA Cea VIITOARE a Veşniciei.

 

BIBLIOGRAFIE: Chipul omului / ieromonah Ghelasie Gheorghe. – Bucureşti : Platytera, 2013

 

 

Articol propus de ANCA REVNIC

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *