A Doua predică a Isihasmului – Avva Ghelasie Gheorghe

Rostind NUMELE TĂU, Doamne IISUSE,
Se „deschide” în mine „Ceva Cunoscut”.
Parcă se „trezeşte” în mine „Memoria” unei „Vorbiri” uitate.
Eu sînt „Un Anume CUVÎNT” al TĂU ce mi-a Creat un Anume Suflet al meu.
Şi Acest CUVÎNT al TĂU este „Izvorul APEI VII”.
Pe acesta trebuie să-l „Dezgrop”, să înceapă „să curgă” în mine.
Rostirea – Cîntarea – Doinirea NUMELUI TĂU, Doamne IISUSE,
Este „DORUL” Fiinţei mele Create de Întîlnirea cu TINE,
Cu TINE, DOMNUL, CREATORUL ŞI DUMNEZEUL meu.

Fiilor,

Sînteţi nerăbdători să „gustaţi” din „APA VIE” a Trăirii Isihaste. Începeţi cu această „Rostire” a Isihasmului Minţii. Mintea, datorită „păcatului” căderii din Rai, „şi-a încurcat minţile”. În „locul ei din Cap”, Mintea este „bolnavă, răutăcioasă” şi chiar „îndrăcită”… Mintea trebuie să „iasă din Cap”, să intre la „Şcoala lui Hristos”, la „reeducare”.

Noi, Creaţia, sîntem „dihotomie Suflet şi Corp”, Fiinţă Creată şi energiile sale tot Create. Sf. Grigorie Palama ne arată că Dumnezeu este FIINŢĂ TREIME în SINE şi Energii Necreate HARICE. Dumnezeu este „dincolo” de Corp. El are HAR în loc de Corp. Traducerea – transpunerea HARULUI în Creaţie este Corpul, de aceea şi noi avem Suflet Fiinţă Creată şi „har” energii Corp Creat. Sufletul este Chip de Duh şi Spirit „dincolo de energiile Corpului”, iar Corpul este „îmbrăcămintea” Sufletului.

Pe noi, Oamenii, Dumnezeu ne Creează (cum zice Scriptura, Fac. 2, 7) Corp – Pămînt şi Suflet SUFLAT – CREAT direct de Dumnezeu în Corp. Dumnezeu „ne croieşte întîi Hainele – Corp” pe „măsura” Sufletului, întîi ne „face Casa”, ca Sufletul să nu fie „gol şi fără Casă”. Filozofii se încurcă aici, considerînd că Dumnezeu ne Creează „Scîntei – Suflete” şi ne „dă drumul” în Lume să ne construim singuri Corp – Casă Sufletului, ca o „evoluţie – devenire – încorporare”…

Scriptura ne „revelează” clar, că Dumnezeu ne Creează „Complet” de la început, nu pe „jumătate”… Evoluţia – devenirea nu este „prin construirea Corpului”, cum zic unele mistici, de la „foc, aer, apă, pămînt”. Este o „mistică a Stihiilor”, dar în alt „sens”. Cele patru „Stihii” sînt Chipurile Arhetipale ale Lumii Corpurilor, Lumina-focul, Cerul-aerul, Marea-apa şi separarea Pămînt-Apă, ca cele dintîi Trei Zile ale Facerii Lumii (vezi Fac. 1, 3-13).

Păcatul „căderii din Rai” aduce „moartea Corpului” şi desfacerea în „Stihiile Corpului”. Păcatul aduce „orbirea – muţenia Sufletului”, Sufletul mai rămînînd cu „Auzirea”. De aceea Sufletul, prin „Auzirea Cuvîntului Evanghelic, se trezeşte la Conştiinţă”. Sufletul are Conştiinţa şi IUBIREA ca OCHI şi Cap, are Duhul de Suflet ca Inimă şi Piept, are Vorbire – Limbă de Suflet ca „Limbă şi Auz” şi organe de Suflet. Mîini şi Picioare Sufletul le are tot de Duh şi Spirit.

Datorită „acestui Chip Trinitar de Suflet” şi Corpul are cele „trei părţi”, Cap, Trunchi şi Membre, ca treducere în Corp a Chipului de Duh şi Spirit al Sufletului. Viaţa Sufletului este IUBIREA – CONŞTIINŢA pură de Suflet, în Duh Simţire pură de Suflet şi în Vorbire de FOC – Spirit directă de Suflet. Corpul are corespondenţa acestora, ca Minte – conştiinţă de Corp, ca Inimă – simţire de Corp şi ca „organe – Vorbire de Corp”. Aici filozofii se încurcă.

După căderea din Rai, Sufletul „orbeşte de Conştiinţă, muţeşte de Vorbire”, devine nesimţitor ca Duh, rămînînd cu „Auzul pe jumătate”… Sufletul în această „stare” este „purtat” de Corp. Aşa Mintea Corpului se face „Conştiinţa Sufletului”. Simţirea Inimii se face şi ia locul Duhului de Suflet şi Vorbirea – Limba Corpului se face „Vorbirea Sufletului”. Aşa „Psihologicul” nostru este doar „Amintire de Suflet”, nu însuşi Sufletul. De aceea zice „ştiinţa” că nu „vede Sufletul nici în Creier, nici în Inimă”… Aici este Mistica.

Corpul nostru este „ecou – umbră – Informaţie energetică de Suflet”, şi Sufletul nu se „vede cu organele Corpului”, ci doar cu Sufletul direct. Mistica „vrea să deştepte Sufletul, să Vadă el însuşi realitatea”, nu prin „ferestrele ceţoase ale Corpului”.

Fixaţi-vă bine „realităţile”. Sufletul este Fiinţa – Persoana noastră Adevărată. Iar Corpul este „har” energetic de Suflet Creat. Sufletul are Vorbire – Limbaj de Foc – Duh, dincolo de limbajul minţii energetice. Esenţa Sufletului este Vorbirea – Limbaj de Foc – Duh şi „esenţa Corpului” este „Gîndirea – Mintea – Legea – Raţiunea”. Aici, filozofii se încurcă. Uitînd de Suflet ca Viu de Sine, îl cred „Mintea – Legea – Raţiunea” Corpului. Mistica „descoperă” că Sufletul este „dincolo de Minte”, este Duh – Foc Spiritual pur. Filozofii fac Mintea Spirit, ce este „greşit”. Mintea este „harul Creat al Sufletului Creat”, este „puntea de legătură” dintre Sufletul Duh pur şi „materia” Corpului. Mintea este „Vorbirea” Corpului şi Mintea face „legătura” cu Vorbirea Sufletului ce este „Vorbirea de Limbă – Cuvînt de Foc – Duh pur”.

Aici este Mistica Isihastă ca „trecerea” de la Mintea de Corp, la Vorbirea pură de Suflet, Limba de Foc – Duh. Isihasmul începe cu „Taina Pogorîrii SF. DUH de la Rusalii”, cu LIMBILE de FOC. LIMBILE sînt CHIPUL FIULUI – CUVÎNTULUI şi FOCUL e CHIPUL SF. DUH, ca „Naştere din APĂ şi DUH”.

Mintea este „harul Creat” ce înrudeşte Sufletul – Duh cu energiile Corp. Aici se încurcă filozofia şi ştiinţa. Mintea este „energia luminoasă ce iese din Sufletul Duh pur”, care se face totodată „întrupare” de Suflet, se face „veşminte materiale”. Corpul este „lumina condensată – materie”, zice mai nou ştiinţa. Mistica Isihastă este Taina „Întoarcerii Minţii” în Originea sa CUVÎNTUL FOC – DUH de Suflet.

Păcatul „rupe” Mintea Corpului de CUVÎNTUL LIMBA de FOC – DUH Suflet. Isihasmul Minţii este „Mistica – Unirea” Minţii cu Limba de FOC – DUH Cuvîntul de Suflet, Asemănare de CHIP de Dumnezeu. Mintea „refuză” reîntoarcerea, dar o „Botezăm”, o „Renaştem din APA – HRISTOS CUVÎNTUL şi din SF. DUH”. „Coboară – îngenunche” Mintea în ROSTIREA NUMELUI lui IISUS, care va face „Miracolul Pogorîrii LIMBII de FOC – DUH”. Mintea de energii Corp trebuie să se „reîntoarcă” în VORBIREA de FOC – DUH a Sufletului. LIMBA de FOC este VORBIREA cu HRISTOS şi SF. DUH, este Mistica, Unirea Minţii cu DUMNEZEU.

RUGĂCIUNEA ISIHASTĂ este LIMBĂ de FOC – DUH, nu este „meditaţie” de Minte. FOCUL din RUGĂCIUNE este ÎNSUŞI HRISTOS şi SF. DUH. Descalţă Mintea de toate „gîndurile” şi intră în „Rugul Aprins al LIMBII de Foc”, unde este „IZVORUL HRISTIC” al APEI VII Isihaste. Apa cea VIE Isihastă este APĂ de FOC – DUH CE „botează Mintea” şi o face capabilă să „ia parte” la „Ospăţul de Nuntă” al FIULUI HRISTOS.

Minte „învăpăiată” de LIMBA de FOC a Domnului Iisus,
De acum nu mai vrei să te „întorci” la „gîndurile reci”,
Un DOR fără seamăn ţi-a intrat pînă în adîncuri.
Rostesc fără încetare NUMELE TĂU, Doamne IISUSE,
Mintea „gătită” de gînduri „se” umple de un FOC Dumnezeiesc,
Mintea începe să „Vorbească” o altă Limbă
Dincolo de Minte…

NUMELE TĂU, Doamne IISUSE, se face un „IZVOR” de APĂ de FOC,
Care „CURGE” în mine şi în „ŞOAPTA LUI” TE Aud pe TINE,
Şi simt că mai trebuie doar „un pas” şi Te voi ÎNTÎLNI
Pe TINE ÎNSUŢI.

De acum va urma Isihia INIMII. Mintea din Rostirea din „gît” a RUGĂCIUNII Isihaste va „intra” în Biserica INIMII unde este CÎNTAREA LITURGHIEI HRISTICE, într-o LIMBĂ pe care Mintea n-a mai „auzit-o”, dar cu „uimire” o „înţelege”, fiind Luminată de „LIMBA de FOC” ce a „primit-o” prin Rostirea NUMELUI DOMNULUI IISUS.

(text publicat în volumul „Avva Ghelasie, Cuvântătorul de Dumnezeu”, Ed. Platytera, Bucureşti, 2005)

Articol propus de ANCA REVNIC