Filimon Arhodarul de la chitul profetului Ilie

Filimon este de obârşie din părţile Trapezuntului – ultimul imperiu bizantin (care a căzut în mâinile otomanilor după Con­stantinopol, în 1461, o dată cu el stingându‑se ultimul urmaş al Romei antice) – şi este arhondarul Schitului Sfântului Ilie, ctitorit la 1759 de către Paisie Velicicovski pe moşia Mânăstirii Pantocrator.
Am scris aceste rânduri pentru că se cuvine să răsplătim cu dragoste pe cei ce ne întâmpină cu dragoste! Şi Filimon este un om cald şi primitor – la fel ca şi egumenul schitului, Ioachim (care este de loc tot din părţile Trebizondei) – şi (lucru mai rar întâlnit) îi plac românii! Ori de câte ori am fost în Biserica Profetului Ilie, întotdeauna am fost foarte bine primiţi, iar când uneori părintele Filimon ne ruga să cântăm Axion estin în româneşte, la icoana Maicii Domnului „Lacrimatta”, îl auzeam şi pe el dând slavă Pururea Fecioarei, dimpreună cu noi.
L‑am întrebat odată despre Sumela şi s‑a înflăcărat povestindu‑mi despre mânăstirea bizantină zidită în stânca muntelui Melas, la 1200 metri înălţime, în anul 386 (în timpul împăratului Teodosie), de doi călugări, Sofronie şi Barnabas – semn că totuşi n‑a uitat locurile de unde au venit părinţii lui, o dată cu marea strămutare din 1923. Nu‑i pare rău însă după patria sa, căci mi‑a spus că pentru cel cu credinţă nu există în astă lume o casă anume, ci pretutindeni este în surghiun şi pribegie…
Când vede pele­rini români, invariabil întreabă: „Ce face?”; şi îşi răspunde imediat: „Bine face!”. Apoi ne invită să ne închinăm şi ne deschide biserica, după care suntem poftiţi mereu pe terasă, la o kerasma. O singură dată am ratat trataţia, fiindcă am întârziat cu fotografiile, iar Filimon m‑a atenţionat, aşa că m‑a închis în biserică preţ de câteva minute. Mi‑a explicat că „s‑a folosit de un lucru rău ca să facă unul bun”… De atunci îi avertizez pe toţi vizitatorii să se încadreze în programul arhondarului, ca să nu aibă surprize!
Poate că Filimon face un lucru mărunt, dar ca orice lucru mic, dacă este făcut cu dragoste, poate aduce bucurie mare. Şi eu mă bucur mereu la întâlnirile cu Filimon…

George CRASNEAN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.