Ieroschimonahul Ioan: SIMPLITATEA PE CARE A PIERDUT-O LUMEA CIVILIZATA
Share
“S-a spus de multe ori despre vremurile noastre ca sunt lipsite de pilde duhovnicesti. Cei batrani au trecut unul cate unul la Domnul, iar printre cei tineri ramasi, ne este greu sa mai gasim oameni cu indrazneala la Dumnezeu. Aceasta este fara indoiala si pricina pentru care cuviosul Paisie Aghioritul dadea adeseori urmatorul sfat:
Cand auziti despre faptele unor oameni sfinti, straduiti-va sa le scrieti, caci va veni vremea cand asemenea randuri va vor fi singura mangaiere.
Urmand acestui indemn, parintii manastirii Sihastria Putnei ne daruiesc astazi o carte despreparintele Ioan de la Colciu, o carte pe cat de mica, pe atat de pretioasa. Autorii au pornit la lucru cu un handicap: a vorbi despre un om atat de smerit si de simplu, e un lucru anevoios, pe care oricat te-ai stradui nu il poti duce la capat cum se cuvine. E si acesta un semn ca viata cu adevarat duhovniceasca nu se invata din carti, iar sfintenia poate fi deprinsa intr-un singur chip: traind alaturi de un om sfant.
Parintii mai vechi din manastirea noastra l-au cunoscut pe avva Ioan si l-au iubit mult. Era un parinte nevoitor, neagonisitor, smerit si plin de rabdare. Un om tacut, intelept, cu multa dragoste, adesea dispretuit, ocarat si uneori chiar lovit, care intotdeauna a raspuns la toata acestea smerindu-se, binecuvantand si mangaindu-i pe altii. Cititorul care va parcurge cartea cu luare aminte va pricepe ca, pentru a ajunge asemenea Batranilor din Pateric – caci asa am putea descrie fara nici o ezitare masura lui duhovniceasca -, parintele Ioan a tinut cu strasnicie de-a lungul intregii sale lupte intru nevointa doua sfaturi: sa asculti si sa faci totul cu binecuvantare. Statura sa duhovniceasca e astfel inca o dovada, mult mai puternica decat cele plasmuite de mintile noastre sarace, ca adevarata ascultare, departe de a fi un fel de inrobire a libertatii omului, ne duce la masura dumnezeiasca.
Asa cum spuneam, e greu sa vorbesti de parintele. De altfel, el insusi, daca ar fi auzit atatea laude, s-ar fi simtit stanjenit si incurcat tare. Nimic nu cred ca i s-ar fi parut mai straniu si mai nelalocul lui decat sa scrie cineva o carte despre el. Şi tocmai de aceea viata lui duhovniceasca trebuie vestita cu glas tare, de pe acoperisurile caselor, cu nadejdea ca lumina chipului sau ne va misca inima impietrita de atata parere de sine, aducandu-ne lacrimile bucuriei intalnirii cu un om sfant.
Un gand de recunostinta si pentru obstea manastirii Sihastria Putnei a carei evlavie de a facecunoscute credinciosilor romani faptele duhovnicesti ale parintelui va da cu siguranta rod imbelsugat. Dumnezeu sa le rasplateasca osteneala si sa ne ajute pe noi toti sa avem parte de rugaciunile Batranului Ioan.
