ÎNTRUPARE şi re-încarnare la avva Ghelasie Gheorghe

– M.: Părinte Ghelasie, se face atâta dispută asupra zisei „reîncarnări”. Din cele ştiute, Creştinismul respinge categoric această „teorie păgână”.

– Părintele Ghelasie: ÎNTRUPAREA este o TAINĂ tot a Creaţiei Lui DUMNEZEU, pe când „re-încarnarea” este o „Întrupare repetată, succesivă şi evolutivă”. În sens Creştin, nu există decât o „singură Naştere şi o singură Întrupare Fiinţială” a Fiecărei Existenţe în parte. „Naşterile Duhovniceşti şi zis spirituale” sunt în alt sens.

– M.: Părinte, problema este complexă şi trebuie barim câteva „precizări-repere” mai evidenţiate.

– G.: Într-adevăr, este un complex religios, filosofic şi chiar ştiinţific. A fi doar într-o parte este insuficient pentru lumea de astăzi. Şi eu Personal am căutat câteva „repere” Creştine. „Căutările mele” sunt strict Personale şi nu mă consider un „învăţător sau un revelator” de Adevăruri şi nu vorbesc în „numele teologiei”, ci sunt Căutări „strict Personale”, care de pot folosi şi altora m-aş bucura. Eu pornesc de la „Parabola disputei luciferice”, tocmai asupra ÎNTRUPĂRII.

– M.: Părinte, această parabolă este cutremurătoare şi totodată întăritoare… Se vorbeşte mult de „contemplarea spirituală”…

– G.: „Contemplarea Minţii” de care vorbeşte Filocalia nu este a unui „spirit gol”, ci a unui „Spirit ÎMBRĂCAT în LUMINA SFÂNTULUI DUH prin care poate VEDEA Cele Nevăzute. Aici este „poticnirea” cea mare a misticilor antice şi spiritualiste, că merg pe considerentul luciferic al „spiritului pur” şi fără Trup. De aici „INSISTENŢA” Creştină pe „TAINA TRUPULUI Lui HRISTOS”. Aici „desluşim şi noi problema „re-Încarnării”. „Spiritul gol” întradevăr are nevoie de „re-întrupări” să poată face experienţa lumii, pe când „Spiritul cu Trup” are deja tot „MEMORIALUL”. „Spiritul gol” îşi „caută memorialul Trupului”, de unde „dorinţa re-Încarnării”, pe care anticii o au.

Creştinismul vine cu o adevărată „bombă” peste antichitate, TAINA FIULUI Lui DUMNEZEU, ce implică TREIMEA DUMNEZEIASCĂ în Sine şi mai mult, explozia maximă a „TRUPULUI DUMNEZEIESC”. HRISTOS este „DUMNEZEU şi TRUP al Lumii”, fără „prăpastia despărţitoare”. TAINA Lui HRISTOS nu este „Spiritul”, ci „CUVÂNTUL-FILIAŢIA”. Cine nu înţelege TAINA FILIAŢIEI nu va înţelege niciodată TAINA Creştină.

Ce este FILIAŢIA? Este o „SUPRAINFORMAŢIE” din care se nasc Spiritul şi Trupul deodată, în ne-despărţire şi ne-amestecare.

Se încearcă să se facă un „Hristos Spirit şi fără trup”, ce înseamnă „luciferismul maxim”. „HRISTOS ca FIU” este ADEVĂRATUL HRISTOS.

La antici, „re-Încarnarea” este acel „cerc vicios” al „iluziei Spiritului” că se poate „face ceea ce nu este, că se poate face trup”, de unde nenumăratele „re-Încarnări şi dizolvări-morţi”, până la „consumarea” ultimă.

În sensul nostru Creştin, FILIAŢIA are în Sine MEMORIALUL PATERNITĂŢII-ORIGINII, pe care îl RENAŞTE în Sine şi dincolo de Sine şi aşa se „ÎNFĂPTUIEŞTE şi ÎNFĂPTUIEŞTE”.

FILIAŢIA este deodată şi „MEMORIAL şi SUBSTANŢĂ”, pe când Spiritul este „gol de substanţă de sine” (de unde consumă substanţa din afară). CUVÂNTUL „nu consumă”, ci RENAŞTE ORIGINEA în VEŞNICIE, de aceea RENAŞTERILE HRISTICE nu sunt „ignoranţa-iluzia”, ci tocmai „PREFACEREA-ILUMINAREAeliberarea, MÂNTUIREA”.

Eu insist mult pe TAINA ÎNTRUPĂRII ca Însăşi „VEDEREA”. FIUL Lui DUMNEZEU face TAINA unei „ENIPOSTAZIERI ÎNTRUPĂRI Precosmice”, ca PREHRISTIC-CARTEA VIEŢII.

FIUL Lui DUMNEZEU este „ATOTŞTIUTORUL” din Veşnicie a Tot ce poate exista. EL le ASUMĂ în TRUPUL Său de TAINĂ şi le face propriul MEMORIAL. Această ASUMARE Precosmică precreaţie este TAINA zisei „Pre-existenţe a lumii”.

FIUL Lui DUMNEZEU este „PLIN de IUBIREA DUMNEZEIASCĂ” şi din IUBIREA Sa CREEAZĂ şi o „Iubire de Creaţie-TRUPUL Său”, şi din TRUPUL Său REVARSĂ „Trupul-Lumii-Cosmic”, şi aşa din TRUPUL IUBIRII de FILIAŢIE se Naşte toată Făptura.

Repet, IUBIREA nu este „programare”, ci TAINĂ a SPONTANEITĂŢII.

Noi suntem în ARHEMEMORIALUL TRUPULUI FIULUI Lui DUMNEZEU, ca „IUBIRE”, şi din IUBIRE ne Naştem şi avem „MEMORIALUL IUBIRII” din TRUPUL FIULUI DUMNEZEIESC, ca „ZESTREA Fiinţială” însăşi.

Lumea „apare” ca Făpturi proprii din ARHEMEMORIALUL IUBIRII din TRUPUL Lui HRISTOS, ca „IUBIRE ce Se face NAŞTERE-Filiaţie de Creaţie”. „CARTEA VIEŢII” este IUBIRE în Sine, iar „Facerea Lumii”, cu toate Făpturile, este „NAŞTEREA din IUBIRE”.

Noi nu suntem „pre-existenţi” ca „Naştere”, ci ca IUBIRE DIVINĂ, şi când „IUBIREA se Face NAŞTERE”, atunci ne „Naştem” şi noi ca „Făpturi proprii” şi propriu-zise.

IUBIREA este MEMORIALUL de TAINĂ DIVIN, în care noi suntem deja în deplinătate.

Aceeaşi Taină este şi în „naşterile din Făpturi”, în care este „Memorialul Iubirii” din care apoi apare „Naşterea altor Făpturi”.

IUBIREA este SUPRACONŞTIINŢA şi SUPRAMEMORIALUL în Sine.

Răul şi păcatul apar ca „răni” pe TRUPUL MEMORIALULUI de Naştere. Memorialurile păcătoase sunt ca nişte „adausuri” ce nu se pot amesteca şi asimila cu MEMORIALUL de Naştere. Şi în TRUPUL Cosmic al Lui HRISTOS se „adaugă rănile păcatului”, dar în acesta nu mai au „nocivitatea”, ci „atenuarea şi vindecarea”. De aici, LITURGHIA EUHARISTICĂ a TRUPULUI Cosmic HRISTIC încă „rănit de păcatul lumii”, pentru a vindeca lumea de rănile sale.

În accepţiunea mea, ÎNTRUPAREA înseamnă tot ce este „Creaţie”.

Doar DUMNEZEU este DINCOLO de Trup-lume. Tot ce este Lume-Creaţie este Trup”.

FIUL Lui DUMNEZEU Creează-ASUMĂ Chipul Creaţiei-lumii şi Se „Face TRUPUL Precosmic-PREHRISTIC”. Apoi Se „Face TRUPUL Cosmic-Facerea Lumii” şi apoi se „Face TRUP-Corp carne”, ca „TRUPUL HRISTIC Desăvârşit”.

Noi acum avem pe „HRISTOS-TRUPUL Desăvârşit”, în care este şi TRUPUL Primordial şi Cel Cosmic şi Cel Corp-carne. TRUPUL Lui HRISTOS este astfel şi TRUPUL de TAINĂ şi Trupul-Corp, este „Începutul şi Sfârşitul”, de unde HRISTOS este „TRUPUL VEŞNICIEI”. „TRUPUL ÎNVIAT  HRISTIC” este „TRUPUL Lumii şi al VEŞNICIEI”, este „ÎMPLINIREA” a Toate, în care „se OPRESC toate şi ÎNCEPE NESFÂRŞITUL”. Această „OPRIRE şi totodată ÎNCEPERE în NESFÂRŞIT” este, după părerea mea, toată „Teologia şi mistica Creştină”.

Re-naşterea este „NAŞTEREA în VEŞNICIE”.

A te NAŞTE la Viaţă este „primul miracol” al propriei Existenţe, şi a „RENAŞTE” este „miracolul VEŞNICIEI” tale.

În sensul Creştin, Viaţa degeaba o ai dacă nu este în Taina „VEŞNICIEI”.

Pentru un Creştin adevărat, VEŞNICIA Vieţii este „Însăşi Viaţa”, CHIPUL Lui DUMNEZEU. Dacă DUMNEZEU este VEŞNIC şi Viaţa Făpturii trebuie să fie VEŞNICĂ, altfel ar fi o contradicţie de nepermis.

Dacă ne Naştem în „vremelnicia lumii”, este doar „începutul” trecerii în „Ne-vremelnicia VEŞNICIEI”.

Acest sens de a „trece Hotarul în VEŞNICIE” este însăşi Viaţa.

 

Bibliografie: Ieromonah Ghelasie Gheorghe, Taina Filiatiei, Editura Platytera, 2011

 

Anca Revnic