Ioannikios Simonopetritul

Ioannikios e un monah aristocrat. Aerul său de nobleţe poate fi dat şi de statura sa impunătoare, dar eleganţa în mişcări şi gesturi cu siguranţă e nativă. Mai târziu, ascultând Agni Parthene, mi-am dat seama că Dumnezeu l-a înzestrat şi cu un glas divin.
Când îl vezi, te întrebi cum se face că un asemenea bărbat a iubit înstrăinarea… „Este primul lucru pe care trebuie să-l faci, dacă vrei să-L trăieşti pe Dumnezeu. Cât timp trăieşti cu toate cu care te-ai obişnuit, Dumnezeu îţi va fi neîmpărtăşit. Şi aşa cum Domnul a venit pe pământ ca să-l ducă pe om la cer, tot astfel şi noi trebuie să părăsim «cele ale noastre» ca să-L găsim pe Dumnezeu” – zice Părintele Ioannikios. Şi tot de la el am învăţat că cea mai bună interpretare a Sf. Scripturi este Smerenia. Şi cunoscând asta, te poţi folosi şi de tăcerea monahilor aghioriţi.

Se spune că şi tatăl său este călugar în Athos, iar mama sa este închinoviată la o mânăstire grecească, metoc al lavrei Simonospetras, şi mai are o soră care, de asemeni, şi-a închinat viaţa lui Hristos…
Şi tocmai când îţi iei inima-n dinţi şi te pregăteşti să discuţi cu un nobil, el îţi zîmbeşte – şi când face asta, orice urmă de stânjeneală dispare, pentru că zâmbetul lui respiră bunătate şi răspândeşte seninătate în jurul său şi înlăuntrul tău.
L-am cunoscut când l-am rugat să mă ducă la Părintele Macarie – simonopetritul francez care a scris Triodul explicat – şi la care se ajungea greu, fiindcă biblioteca de care se ocupă se află la câteva etaje mai jos, în stâncă.
Acum vreo 2 ani, părintele avea ascultare la arhondaric şi, mergând noi în număr mare (16 pelerini), ne-a tratat cu o kerasma – care include de obicei un lukum (rahat), un pahar mare de apă, un păhărel de uzo şi o cafea (pentru întremare după oboseala călătoriei) – şi apoi ne-a arătat mânăstirea. După ce ne-am închinat, am sărutat mâna stângă a Mariei Magdalena (caldă şi acum, după 2000 de ani!) şi-am privit hăul de sub picioarele noastre, de pe balcoanele mânăstirii lui “Simon de pe piatră”.
Am vrut să plecăm, dar Părintele Ioannikios m-a chemat la arhondaric şi mi-a dat 17 plicuri ce conţineau tot atâtea icoane şi CD-uri cu muzică psaltică. Mirându-mă de numărul de daruri, l-am întrebat de ce ne-a dat un plic în plus, iar părintele mi-a răspuns că unul este pentru Părintele Petroniu de la Prodromu: un mic semn de preţuire pentru cel care – zicea el – , pe lângă că este un mare teolog, este şi un mare ascet…
Ioannikios e un monah ce răspândeşte bucurie şi-ţi aduce aminte de cuvintele Hrisostomului: „Pe cel ce se bucură în Domnul, nici un necaz nu-l scoate din bucuria lui”.

George Crasnean

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.