Marturii ale monahului Rafail Noica

  • Ortodoxia este singura realitate a omului. Este in firea omului. Omul, daca nu si-a gasit identitatea lui, ramane in minciuna. Omul este minciuna pana cand, in Hristos, devine adevar ca si Hristos Care S-a numit Adevar. Or, ca omul sa-si regaseasca identitatea, sa-si revina in fire, a trebuit ca Dumnezeu Insusi sa Se intrupeze, sa devina om, sa traiasca mizeriile noastre, sa traiasca toate defectele astea ale caderii, pana si moartea, pana si iadul. A facut si un lucru pe care primul Adam nu l-a stiut. Ca revenind prin Inviere la viata, a putut sa Se inalte la ceruri si sa sada de-a dreapta Tatalui, completand calea fiintei omului, daca vreti calea „devenirii intru fiinta” a omului, pana la sederea de-a dreapta Tatalui.
  • Mult mai mare este lucrarea lui Dumnezeu decat se vede. Si cred ca noi putem sa ne incredintam Domnului, ca stie el ce face, chiar cand nu vedem noi, chiar cand in ochii nostri n-are aerul ca stie ce face. Domnul de multe ori nu ne intreaba pe noi, insa stie El mai bine. Si cred ca, daca noi ne traim smerit viata noastra, in sensul adevarat, dumnezeiesc, smerenia aceasta este poarta deschiderii iubirii si iubirea este porunca cea dintai a Domnului.
  • In rugaciune cerem – si rugaciunea noastra este toata filosofia vietii noastre – „cele bune si de folos sufletelor noastre”. Asadar, poruncile lui Hristos reprezinta dezvaluirea celor bune si de folos.
  • Ortodoxia nu convinge, ci seduce.
  • Patima inseama suferinta. Si suferinta este sfasierea de a incerca zadarnic a umple o pofta duhovniceasca nesarsita cu un lucru pamantesc sfarsit.
  • Vremea este a cernerii. Va trebui sa pierdem pe multi din randurile preotilor si din numarul credinciosilor. Vom fi nevoiti sa vedem propasiri si izbanzi din partea catolicismului si a celorlalte secte, sa ne vedem facuti de ras si de rusine de catre mass-media, si pe noi insine, si pe iubita noastra Biserica, si tot ce avem mai scump si mai sfant in lume, sa rabdam ocari si prigoane din afara, iar dinlantru smintiri, si poticniri, si vanzari. Nevoie este de acest necaz, pentru ca Biserica sa se curete de toate preacurviile ei, sa se spele de toata necuratia ei, sa se „lamureasca” intru cele din urma, ca aurul in cuptorul ispitirii, sa se lepede de tot ce este strain sfinteniei ei, sa se smereasca pana in sfarsit, sa se gateasca Mireasa intru intampinarea Mirelui.
  • Daca imi fac datoria fata de Dumnezeu, automat toate celelalte dispar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.