LOADING

Type to search

Mi se face un dor cumplit de Părintele Nicodim Bujor

Marii duhovnici ai neamului

Mi se face un dor cumplit de Părintele Nicodim Bujor

Share

Chiar astăzi l-am pomenit în faţa unui grup de credincioşi şi mi l-am readus în tâmplă ca pe un barometru al optimismului suprem. Îmi sună şi acum în urechi acel: „Noi o să ne vedem în rai!”, cuvânt care nouă celor ce-am fost martori, ne-a readus zâmbetul pe circuitul de valori al vieţii. Reauzind parcă aevea această afirmaţie, îmi aduc aminte că atunci am prins efectiv aripi duhovniceşti. Îi citeam părintelui poezii, îi cântam pricesne şi de fiecare dată aplauda şi zicea: „10! !10! Nota 10!” Ne auzeam apoi spunând în lacrimi: „Doar dumneavoastră părinte daţi nota 10!” Părintele însă continua să aplaude şi zicea:”Da! 10!”

Aproape în fiecare zi mă gândesc minute întregi la seninătatea Părintelui Nicodim, dar şi la felul sumbru în care percep în mod greşit unii mântuirea. Pentru unii ca aceştia viaţa seamănă mult doar cu muncile iadului. Ateii muncesc din greu să-şi prelungească viaţa cu încă zece ani. Genetica din marile laboratoare face eforturi disperate pentru a găsi elixirul naşterilor perfecte,a esteticii sublime şi a unor facilităţi care să ne alunge coşmarul morţii. Creştinii în schimb, e vorba de cei practicanţi, au şi ei o trudă nebună după desăvârşire, dar au şi câteva practici bolnăvicioase în atingerea scopului soteriologic, căci tot preocupaţi de slalom printre păcate au uitat să mai zâmbească şi să-şi mărturisească lumina în faţa tuturor. Sunt adeseori taciturni, au aer de plictisiţi, practică discursul aspru cu cei din jur şi se căznesc să pară ceea ce nu sunt de fapt.

Pe acest fond social m-a cuprins dorul de Părintele Nicodim. Un copil la suflet, o carte deschisă în faţa noastră, un fel de înger al bucuriei. Lângă el nici nu am avut vreodată impresia că voi rata raiul. Mi se părea că sunt la un singur pas de grădina paradisului, deşi eram conştient că nu făcusem nimic vrednic da laudă ca să obţin mântuirea. Părintele însă te privea ca şi cum e totul în regulă, că nu trebuie să ne temem, că vom rezolva cumva la judecată şi cu păcatele, că important este să ne bucurăm de faptul că ne avem, că ne vedem unii cu alţii, că ne putem împărtăşii iubire.

Între timp Părintele Nicodim s-a mutat la cer. A plecat înaintea noastră şi mi-e tare greu fără acest sfânt. Dacă aş putea l-aş reinventa. Unde oare? Poate că în ochii dumneavoastră, în acest loc în care scriu despre sublim sau chiar în nădejdea că totuşi ne vom mântui!

Catalin DUMITREAN

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *