LOADING

Type to search

Mitropolitul care cumpără case oamenilor sărmani a fost stareț al Mănăstirii Lainici. Povestea unui om providențial

Marii duhovnici ai neamului

Mitropolitul care cumpără case oamenilor sărmani a fost stareț al Mănăstirii Lainici. Povestea unui om providențial

Share

Știrea legată de faptul că Mitropolitul Banatului a cumpărat o casă pentru o mamă și cei patru copii ai săi a fost „cap de pagină” zilele trecute în presa din România. În realitatea noastră cotidiană, momentul în care apare informația că un Mitropolit a cumpărat o casă pentru a ajuta o familie plină de nevoi pare, cel puțin în primele secunde, de necrezut. Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, a cumpărat în ultimul an nu mai puțin de cinci case pentru tot atâtea familii necăjite, care trăiau într-o sărăcie cruntă! Puțini gorjeni știu că părintele Ioan Selejan, fost inginer în construcții, a fost stareț al Mănăstirii Lainici în perioada 1990-1994, el fiind ctitorul bisericii celei noi de aici. Inginer de strălucită vocație cu o puternică vocație duhovnicească, Ioan Selejan a proiectat și edificat până la încheierea zidăriei noua biserică de la Lainici. De asemenea, actualul Mitropolit al Banatului a fost persoana care a intermediat înțelegerea dintre minerii lui Miron Cozma și prim-ministrul din 1999.

ioan-selejan maxresdefault

Om blând, plin de modestie, bunătate, cu o puternică vocație duhovnicească, dornic mereu să ajute semenii, Mitropolitul Ioan Selejan, cel care a fost stareț al Mănăstirii Lainici din Gorj, este socotit ctitorul principal al bisericii noi de aici, dar și un om providențial, trimis de Dumnezeu în Oltenia!

IMG_1965Tot providențial a rămas și peste ani, căci Mitropolitul Ioan al Banatului a reușit, săptămâna trecută, în mai puțin de 24 de ore, să salveze o mamă și pe cei patru copii ai săi, care locuiau într-un grajd de la marginea localității Comloșu Mare, județul Timiș. ÎPS Ioan, la scurt timp după ce a aflat despre situația disperată a femeii, a căutat și a cumpărat o casă în care dis de dimineață, mama și copiii s-au și mutat. Femeia locuia într-un grajd de la marginea localității, acolo neavând nici apă, nici electricitate. Aceasta este cea de a cincea casă cumpărată pentru familii nevoiașe de Mitropolitul Banatului. images„Eram cu probleme bisericești când, aseară, am aflat de femeie. Am spus că imediat plecăm acolo. I-am găsit, la lumina farurilor de la mașină, la aproape doi kilometri de sat, într-un colț de grajd – femeia și cei patru copii. Imediat i-am luat în mașină și i-am dus în sat, la căldură. Nu-i venea să creadă. Pe femeie am dus-o la magazin și am cumpărat tot ce-i trebuia – de la detergent până la fructe pentru copii. Un cetățean avea o casă cu patru camere și 3.000 de metri pătrați de vânzare și, astăzi, am fost și am bătut palma cu el să cumpărăm locuința. Femeia s-a mutat cu copiii acolo”, a povestit, pentru PRESSALERT.ro, ÎPS Ioan, Mitropolitul Banatului.

Cine este Ioan, Mitropolitul Banatului

Ioan Selejan s-a născut în 16 noiembrie 1951, la Petrani (judeţul Bihor). A absolvit Liceul „Constantin Brâncuşi” din Oradea, promoţia 1971, apoi Facultatea de Instalaţii şi Automatizări din Bucureşti, promoţia 1976. Înainte de 1979 s-a angajat la Mitropolia Olteniei, ca inginer constructor, fiind responsabil cu restaurarea mănăstirilor din Gorj. Simțind chemarea lui Dumnezeu, Ioan Selejan a absolvit Seminarul Teologic din Craiova, promoţia 1986 și, mai apoi, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu, promoţia 1990 şi Institutul Biblic din Ierusalim, perioada 1991-1994. Şi-a susţinut Doctoratul la Institutul Biblic din Ierusalim, domeniul Biblice, Egiptologie şi Orientalistică. Între 1990 şi 1994 a fost stareţ al Mănăstirii Lainici, perioadă în care a devenit duhovnicul liderului minerilor, Miron Cozma. În 9 iulie 1994 a fost ales episcop al Covasnei și Harghitei. Ioan Selejan a fost numit arhiepiscop al Timişoarei şi mitropolit al Banatului la jumătatea lunii decembrie a anului 2014, în locul lui Nicolae Corneanu. Anterior, din 1994, a fost episcop al Covasnei şi Harghitei. De asemenea, trebuie amintit faptul că Ioan Selejan, în ianuarie 1999, a fost cel care a intermediat „Pacea de la Cozia”, adică acordul încheiat între minerii conduşi de Miron Cozma şi Guvernul Radu Vasile şi care a pus capăt ultimei mineriade.

ioan salajan

Ctitorul principal al bisericii noi de la Mănăstirea Lainici

Starețul Mănăstirii Lainici, părintele arhimandrit Ioachim Pârvulescu, spunea că biserica cea nouă de la Mănăstirea Lainici a fost proiectată de părintele Ioan Selejan, actualul Mitropolit al Banatului, considerat ctitor principal. Noua biserică are hramul Izvorul Tămăduirii și „reprezintă împlinirea unei tradiții isihaste, într-un loc al unității spirituale românești pentru credincioșii din Oltenia, Banat și Ardeal, dar și o necesitate liturgică pentru obștea Mănăstirii Lainici (…). Biserica cuprinde două biserici suprapuse, una cea mare, la nivelul curții, iar cealaltă la demisol”, scria prof. Univ. Dr. Mihail Diaconescu în volumul „Lainici, capodoperă a artei românești și europene”. Omul providențial pentru Mitropolia Olteniei, începând din anii 1980 până în 1994, când a fost instalat ca episcop de Covasna și Harghita, a fost Ioan Selejan, ctitor principal al noii biserici. Despre ÎPS Ioan se spune că a fost trimis de Dumnezeu în Oltenia. Era tânăr inginer și a fost angajat în cadrul serviciului tehnic al Mitropoliei Olteniei. A primit sarcina de la Mitropolitul Nestor să restaureze mănăstirile din această eparhie. Grației lui Ioan Selejan au fost întreprinse lucrări de restaurare la Mănăstirile Tismana, Crasna, Polovragi și Lainici.

IPS-Ioan-Selejan-mitropolitul-Banatului  manastirea-lainici

În 1990 a fost pusă piatra de temelie a noii biserici de la Lainici. „Lucrările la noua biserică au fost însărcinate spre execuție părintelui Ioan Selejan, cel care făcuse planurile construcției. Acesta, în perioada 1986-1990 a urmat cursurile facultății de Teologie din Sibiu, fiind numit stareț al Mănăstirii Lainici în 1990. (…) Proiectul noii biserici, o Catedrală de mari dimensiuni, a fost realizat de un eminent specialist cu o puternică vocație duhovnicească, inginerul Ioan Selejan, intrat ulterior în monahism. Înainte de a fi monah, părintele Ioan a fost frate în ascultare la mănăstire și inginer responsabil începând din 1979, cu noile construcții și renovări al mănăstirilor din Gorj. (…) Părintele Ioan Selejan a conceput în cele mai mici detalii planul bisericii noi de la Lainici. (…) Ca inginer constructor de strălucită vocație, starețul Ioan Selejan a acordat o deosebită atenție structurilor de rezistență a bisericii, pe care a proiectat-o și edificat-o până la încheierea zidăriei”, potrivit informațiilor din „Lainici, capodoperă a artei românești și europene”.

IMG_1966 IMG_1969

Iată ce spunea starețul Ioachim de la Mănăstirea Lainici acum ceva vreme: „Nu putem socoti construcția noii biserici ca o investiție a cuiva, ea are o diversitate foarte mare și tainică de ctitori. La un moment dat, ÎPS Ioan Selejan, când era stareț aici, spunea celor care-l întrebau că principalul ctitor al acestei biserici este măria sa, poporul! Și avea dreptate, căci biserica cea nouă este ctitorită de oameni cu suflet mare din toată țara”.

2 mitropolitul_banatului_ioan_selejan_0

IMG_1965 IMG_1967 IMG_1968 IMG_1970 IMG_1971

 

Mihaela Floroiu Țicleanu

Cult-ura.ro 

 

Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Editorialist Lumea Credintei. Autor al volumului "Catehismul invierii. Un pelerinaj spre lumina" (Editura Lumea credintei, Bucuresti, 2016). Colaborator la reviste si ziare: "Lumea credintei", "Ariesul de Turda", "Adevarul de Cluj", "Scutul patriei".

  • 1

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *