LOADING

Type to search

Ne vorbeste parintele Andrei de la Deva (I): Icoana de la Nicula

Marii duhovnici ai neamului

Ne vorbeste parintele Andrei de la Deva (I): Icoana de la Nicula

Share

Străvechi centru de credință şi de cultură românească, Mânăstirea Nicula este una dintre cele mai importante ale Transilvaniei,unică într-un fel prin marile pelerinaje anuale,  ce se fac aici în ziua de 15 august, praznicul adormirii  slăvitei Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria.Încă din jurul anului 1300,tradiţia păstrează amintirea unui pusnic cu viaţă sfântă –ieroschimonahul Nicolae, care a trăind aici a împrumutat numele său  mânăstirii şi satului Nicula aşezat la poalele dealului. Despre sat  prima însemnare care î-i confirmă existenţa,  datează din anul 1326, iar .mânăstirea, prin  documente scrise este atestată ceva mai târziu, in jurul anului 1552.Rolul  duhovnicesc si cultural al mânăstiriii Nicula,  pentru credincioşii ortodocşi romani din Transilvania, a avut şi are  o importanţă covârșitoare.Acest  s-a lucru  dovedit mai ales în vremurile grele,vremuri de dureri şi de întristare, vremuri de nelinişte şi de tulburare,pentru Biserică şi societate. Atunci  sfânta Fecioara Maria, Maica Fiului lui Dumnezeu şi maica duhovnicească a credincioșilor, ocrotitoarea cea tare  tuturor creştinilor, î-şi arată ajutorul şi puterea ei nebiruită, rolul ei  de călăuzitoare-odighitrie, a oamenilor către Hristos,adevăratul Dumnezeu. Intervenţia  puternică şi salvatoare a Maicii Domnului,  care sa făcut arătată  de multe ori  în istorie, la mânăstirea Nicula, sfânta Fecioară Maria  o face prin sfânta ei icoana făcătoare de minuni .Odată cu sălăşluirea aici a minunatei icoane, pentru  această mânăstirea începe practic o nouă istorie. O istorie plină de slavă şi de umilinţă în acelaşi timp ,în care străluceşte deopotrivă durerea sfântă a jertfei Crucii şi lumina veşnică şi netrecătoare a Învierii.   Mânăstirea  întru începuturile ei a fost o modestă, dar izvorâtore de lumină, vatră isihastă.   Pătrunsă de  liniştea codrilor şi de focul iubirii dumnezeieşti,de albastru cerului şi de dorul împărăţiei celei  de Sus, de curăţia văzduhului şi de verdeaţa odihnitoare a pajiştii, de  frumuseţea multicoloră florilor de câmp împletite cu  frumuseţea vieţii duhovniceşti izvorâtoare de multe daruri, care se consumată tainic între arderea pâlpâietoarere luminărilor şi a rugăciunilor fierbinţi.Sihăstria cuviosului avvă Nicolae s-a făcut mai  apoi o vatră revăsătoare de lumină şi de credinţă,de mângâiere şi de nădejde pentru credincioşii sateleor din jur, locuite de ţărani în majoritatea lor. Aici a funcţionat,secole de-a rândul o renumita școală de pictură ,dar şi o şcoală pentru copiii sătenilor.În timpul domniei sale(1457-1504)sfântul Ştefan cel Mare,a întărit mânăstirea Nicula din eparhia Vadului,cu călugări-iconari de la mânăstirea Voroneţ, unde era stareţ cuviosul Daniil Sihastrul. Marele profesor şi om de cultură Ioan Apostol Popescu(192o-1984)îndrăzneşte să spună că aici la Nicula ar fi fost preparat celebrul albasru de Voroneţ,când marele voeivod  a construit mânăstirea de acolo,închinată sfântului mare mucenic Gheorghe.    La vremea sorocită  mănăstirea Nicula a gustat şi ea, din potirul amar al suferinţelor şi al nenorocirilor venite de la Curtea vieneză.Din ordinul  crăiesei Maria Tereza ,docil dus la îndeplinire de către generalul Adolf Bukov, s-au distrus aproape două sute de mânăstiri ortodoxe şi odată cu ele monahismul ortodox transilvan. Dacă  la anul 1730, o hartă cu Ungaria mare de atunci, prezenta mânăstirea Nicula, ca un puernic complex monahal, cu biserică din zid şi zece clădiri existente, la sfârşitul secolului al IX-lea, aici nu mai exista decât o veche biserică din lemn care a adăpostit vreme îndelungată sfânta icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Vechea biserică  din lemn a fost mistuită de flăcările unui incendiu în anul 1973.Un an mai târziu cea actuală i-a luat locul, adusă fiind din satul Năsal-Fânaţe,data costruirii ei fiind  anul 1650.Intrată în posesia şi administrarea Bisericii Greco-catolice,mânăstirea nu a mai avut  viaţă monahală propriu-zisă,cu călugări –vieţuitori,cu slujbe de zi şi de noapte.Slujbele se ţine-au doar la marile sărbători ale Maicii Domnului,Naşterea, Buna-Vestirea şi Adormirea ei. Pentru evlavia credincioşilor, care continuau să vină în număr mare la Nicula,s-a construit  biserica din zid,între anii1875-1879.Ea a fost costruită prin strădania profesorului Mihail Ivaşco, în stil neo-roman,căruia i  s-au adăugat mai târziu(1909-1910),pridvorul şi  cele două turle..O scurtă perioadă  1936-1948, s-a încercat înfiriparea unei obşti monahale de către un vrednic egumen, părintele Leon Man. După revenirea mânăstirii în sânul Bisericii Ortodoxe,în anul 1948,tânăra obşte venită de la Mânăstirea Secu în frunte cu părintele stareţ Arhimandritul Varahiil Jitaru, s-a confruntat cu starea dezastruoasă în care au găsit mânăstirea,precum şi cu anii de prigoană şi dictatură comunistă..Dintre stareţi mai importanţi din această perioadă, au fost părintele Mihail Goia,devenit apoi renumit stareţ al mânăstirii Topliţa. Părintele Arhimandrit Serafim Măciucă(stareţ între anii 1960-1969) cel care în anul 1962 la 30 ianuarie, a găsit sfânta icoană a Maicii Domnului,ascunsă de către călugării uniţi.Părintele Arhimandrit Cleopa Nanu( stareţ între anii 1969-1991),este cel care avut cea mai  îndelungată şi rodnică stăreţie,din perioada grea a dictaturi  comuniste. După anul 1990,încet,încet,  după multe greutăţi şi poticniri, viaţa monahală a început să se dezvolte şi să i-a avânt. Aceasta în special,datorită a trei evenimente importante, petrecute în istoria mânăstirii,în perioada de după revoluţia din decembrie 1989. Readucerea de la Arhiepiscopia din Cluj,în biserica  mânăstirii, a sfintei icoane făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu ocazia praznicului Bunei-Vestiri,25 martie 1992.Datorită ei mânăstirea a devenit un  izvor pururea curgător de har şi binecuvântare, fapt care a sporit mereu,numărul şi râvna vieţuitorilor,precum şi a credincioşilor care vin aici.

   Al doilea fapt important petrecut în aceiaşi perioadă, a fost numirea  de către Preasfinţitul Episcop dr.Irineu Pop Bistriţeanul,(astăzi Arhiepiscopul Alba-Iuliei)ca stareţ  al mânăstirii Nicula a cunoscutului, apreciatului şi iubitului duhovnic din municipiul Cluj –Napoca,părintele Vasile Fluieraş, actualmente episcop vicar al Arhiepiscopiei  noastre, din oraşul amintit.

      Sub oblăduirea şi grija duhovnicească a Preasfinției Sale, au venit numeroşi tineri care s-au format ca monahi,ca preoţi şi duhovnici,mai apoi ca  stareţi sau chiar episcopi(de pildă preasfinţitul Timotei, episcopul Spaniei şi Portugaliei)care astăzi slujesc în mânăstiri  importante, din arhiepiscopia Vadului,Feleacului şi Clujului sau în alte locuri..Al  treilea fapt de mare importanţă a fost venirea la Cluj ca arhiepiscop,iar mai apoi ca mitropolit, a cunoscutului teolog,literat, scriitor,poet,dramaturg,memorialist,om de cultură,mărturisitor şi patriot, arhimandritul Bartolomeu Valeriu Anania(1921-2011). Înaltpreasfinţiei sale i se datorează renaşterea şi propăşirea unică în istoria ei, atât a arhiepiscopiei Clujului,ridicată la rang de mitropolie în martie 2006, cât şi rectitorirea mânăstirii Nicula, care i-a devenit din anul 1997, a doua reşedinţă. Aici în acest loc de har ales de Maica Domnului, pe care părintele mitropolit Bartolomeu l-a iubit atât de mult,si-a strămutat atelierul biblic, isprăvind diortosirea Sfintei Scripturi începută la Văratec. Petrecea aici de regulă a doua parte a săptămânii,în munca scrisului, în meditaţie şi în rugăciune. Pentru rectitorirea mânăstirii s-a gândit împreună cu părintele stareţ Dumitru, şi părinţii din consiliu de conducere,  la un  proiect care să cuprindă un ansamblu monahal şi cultural vrednic de renumele Niculei şi în acelaşi timp folositor lucrării duhovniceşti,misionare, culturale şi artistice ce se desfăşoară aici. Din ansamblu elaborat în anul 2002,face parte face parte noua biserică-catedrală, casa de creaţie devenită ,,casa mitropolitul Bartolomeu’’,centru de studii patristice şi catehetice,bibliotecă, muzeu,stăreţia,un nou corp monahal şi administrativ, clopotniţă,arhondaric,pangar şi poartă de intrare, ateliere de pictură şi sculptură.

     Toate  activităţile duhovniceşti,administrative-gospodăreşti şi culturale, sunt patronate şi spijinite de către Maica Domnului,Sfânta Fecioară Maria,adevărata stareţă şi egumenă a acestei  mânăstiri.                                      

            

  

  Sfânta icoana  a Maicii Domnului  de la Nicula fost pictată de către preotul ortodox Luca, din comuna Iclod,judeţul Cluj,  în anul 1681.Ea s-a pictat la cerea şi pe cheltuiala nobilului  român Ioan Cupşa  din Nicula, care a donat-o bisericii din acest sat. Fără îndoială că preotul iconar Luca, a fost un om viaţă duhovnicească aleasă, dublată de un real talent artistic. Cu  penelul său măiestrit a zugrăvit şi multe alte icoane,dintre care se păstrează unele până în zilele noastre.Trei dintre ele sunt făcătoare de minuni. Una existentă la  mânăstirea Strâmba, din judeţul Sălaj numită ,,Dulcea sărutare’’ iar cealaltă în biserică sfinţii apostoli Petru si Pavel, măreața catedrală ce se construieşte în  cartierul Mănăştur din municipiului Cluj-Napoca. A treia cea mai renumită, cea mai   iubită şi mai cinstită pentru multele ei minuni şi binefaceri,este cea de la Mânătirea Nicula. Renumele şi minunile ei binefăcătore  au  depăşit demult graniţele  ţării şi bisericii noastre româneşti, find fără  îndoială,numărată şi venerată,  între cele mai vestite icoane făcătoare de minuni ale ortodoxiei  universale. Zugrăvită după rânduiala  erminiei bizantine,încadrată  în categoria odighitria(îndrumătoarea), ea s-a remarcat dintru început prin frumuseţea ei artistică, dar mai mult decât atât printr-o cerească frumuseţe  duhovnicească. Un document de la anul1736,  primul   cunoscut, descrie frumuseţea plină de splendoare şi măreţia plină de har a Persoanelor zugrăvite în sfânta icoană,scriind : ,,Chipul Maicii Fecioare si al Fiului pe care-L ţine în brațul stâng, cuprinde întreaga icoana într-o proporţie potrivită. Faţa Maicii Domnului e lungăreaţă de culoarea spicului de grâu,mai roşie în ambele obrazuri,cu ochii negrii, iar corpul inclinat puţin,cu o privire plină de graţie şi cu atât mai fermecătoare,fiind  că până acum nici un penel nu i-a redat aşa splendoarea şi farmecul ei ceresc. Micuţul are o înfăţişare strălucitoare,cu capul descoperit. Maica îşi atinge sânul,fruntea ei fiind ascunsă într-un văl de culoarea cerului,peste care din afara peste creştet se lasă o haină purpurie umbrită cu negru şi vânăt .  Întreaga icoană imitează ceia ce a vrut sfântul evanghelist Luca să deie icoanei sale.Afară de acestea Fecioara are două stele pe haină, una pe creştet, cealaltă pe umărul drept. Capetele ambelor figuri le înconjoară o glorie strălucitoare’’.În continuare, privind sfânta icoană, vedem că mâna dreaptă a sfintei Fecioare este îndreptată spre Fiul ei, arătând originea Lui divină,dar şi prezentându-se pe sine ca ceia ce arată calea.Ea prin smerenia,curăţia şi iubirea ei,ne arată calea care  conduce sufletele spre Hristos-Dumnezeuul Om,  ca unic Mântuitor al nostru. Iar Pruncul deşi este purtat şi ţinut în braţe de Maica Sa,braţul ei fiind mai mult decât  un tron  de Heruvimi, binecuvinteză cu mâna dreaptă. Prin aceasta se prezintă pe Sine ca  Făcătorul, Atotţiitorul şi Proniatorul a toate cele zidite, inclusiv a Maicii Sale..Un alt document din anul 1930 aminteşte proportiile icoanei zugrăvite pe lemn de tei ca având o lungime de 86 de cm. şi lăţimea de 65 de cm.,grosimea scândurei având 2 cm.

     Aşezată în tâmpla bisericii din satul Nicula sfânta icoană a Maicii .Domnului, s-a arătat de la început ca un izvor  de lumină, şi de bucurie,bucurând cu prezenţa ei  pe ţăranii credincioşi ai satului şi pe cei din satelor vecine.

        Începutul minunilor:

 Mângâierile,alinarile şi bucuriile aduse de sfânta icoana a Maicii Domnului,credincioşilor- locuitori  ai  satului Nicula,nu au fost probabil cunoscute de către autoriăţile oficiale hasburgice, care stăpâneau pe atunci  Transilvania.La 15 februarie 1699 însă, s-a întâmplat o minune, a cărei veste a străbătut ca fulgerul satul Nicula, împrejurimile şi depărtările, ajungând până la Viena,vestita capitala imperiului.Militarii Regimentului  Vasas al Măriei Sale Crăieşti de Hohenzolern, fiind aşezaţi în satul Nicula  şi în împrejurimi mergeau adesea la biserica ortodoxă din satul Nicula. S-a  întâmplat că la acea dată mergând în biserică şi uitându-se la sfintele icoane, au văzut icoana Maicii Domnuului cu Pruncul lăcrimând.Au încremenit în faţa minuni şi au alergat la preotul ortodox al satului părintele Mihail, spunându-i minunea.Acesta a venit în grabă  şi privind uimit, nu a putut înţelege motivul plângerii. Vestea sa răspandit cu iuţela fulgerului,căci în  ziua de  22 februarie 1699 toţi locuitorii satului Nicula şi din împrejurimi au privit cu uimire minunea lăcrimării, examinând icoana pe toate părtile.Au văzut că din ochii Sfintei Fecioare curgeau boabe mari  lacrimi,mai mult din ochiul drept decât din cel stâng, unele ajungând până la gură iar altele rostogolindu-se-n jos, pănă la pământ.Această minune al lăcrimării sfintei icoane a ţinut mai bine de trei săpttămnâni, ea neavând o regularitate, timp în care a fost văzută de mii de martori. Între aceştea sunt nobili români şi maghiari,simpli ţărani ,ofiţeri imperiali, soldaţi, preotul satului Nicula Mihail Pop şi contele Sigismund Korniş, guvernatorul Transilvaniei  din acea vreme. Din categoriile amintite  istoria consemnează douăzeci şi opt de martori, care au depus mărturia lor cu jurămant.

               La câteva săptămâni după începutul minunii lăcrimării icoanei, contele Sigismund Korniş a hotărat să ducă sfânta icoană  în paraclisul  castelului său  de la Benediuc..Într-o procesiune impresionantă desfăşurată pe data de 12 martie 1699, la care au fost prezenţi, atât autorităţile militare cât şi nobilimea ardeleană, sfânta icoană a fost dusă la castelul amintit.Datorită unei puternice revolte a locuitorilor niculeni, şi a celor din împrejurimi,contele a fost nevoit să readucă icoana  în biserica din satul Nicula, în ajunul praznicului Bunei-Vestiri – 24 martie din acelaşi an. Ea a rămas o vreme  închisă şi  sigilată , pănă ce curtea de la Viena urma să i-a o  decizie  privinţa  ei.Împăratul de la Viena,  a  hotărât cu multă înţelepciune ca icoana miraculoasă, să nu fie nici a sătenilor nici a guvernatorului, ci se cuvine să fie undeva într-un loc neutru, unde să  poată fi cinstită şi venerată de către  creştini de orice neam şi de orice lege.Acest loc hotărât de Dumezeu şi sfânta Sa Maică,prin împăratul de la Viena,a fost biserica sfintei mânăstiri Nicula ,unde se păstrează până în prezent.Prin aşezarea sfintei  icoane făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul, pe tâmpla bisericii mînăstirii Nicula, această  manăstire va deveni o reşedinţă  aleasă a Împărătesei cereşti şi unul dintre cele mai vestite locuri de pelerinaj din România şi din sudestul Europei.          

     În vremuri grele mai ales,dar şi de bucurie, Maica Domnului a fost alături  de smeriţii călugări şi zecile de mii de credincioşi care se îndreaptă spre sfânta ei icoană,cu ajutorul ei nepreţuit.Datorită pericolului străin, în perioada anilor 1714-1782, icoana a fost îngropată în pământ. Din 1948 , până la 31 ianuarie 1962, a fost din nou ascunsă de către călugării uniţi.A fost gasită de către părintele stareţ din acea vreme, arhimadritul Serafim Măciucă, în locul numit Lunca Bonţului, unde a stat ascunsă vreme de paisrezece ani.Dusă acolo, împreună cu odoarele mânăstirii,de către călugării greco-catolici, care la plecare au ars şi arhiva mânăstirii. Sfânta icoană  a  fost zidită in geamul casei lui Vasile Chezan  zis Moşuţul, tatăl unuia dintre călugări uniţi..Găsită, a stat  în mânăstire doar câteva ore pentru că a fost ridicată de organele comuniste de securitate şi transportată la Cluj,  la sediul Arhiepiscopiei ortodoxe.După o restaurare, executată între anii 1990-1991 care i-a redat frumuseţea şi strălucirea iniţială, a  părăsit Clujul,revenind la Nicula într-o procesiune impresionantă din ajunul praznicului Bunei –Vestiri la 24 martie 1992.De atunci nu a mai părăsit acest loc  drag al ei, decât pentru scurt timp în câteve rânduri când ieşit în pelerinaj. Aceasta s-a întâmplat când a fost dusă la mânăstirile Parva şi Salva  din iudeţul Bistriţa-Năsăud, în luna iunie 1998.La  Catedrala  Arhiepiscopală din Cluj,precum şi la în cartierul Mănăştur, în martie 1999, ocazia împlinirii a trei sute de ani dela minunea lăcrimării.Şi  tot în Cluj,la praznicul Bunei- Vestiri din 25  martie anul 2006, cu ocazia  înfiinţării noi Mitropolii a  Clujului ,Albei, Crişanei şi Maramureşului, şi întronizării de către părintele partriarh Teoctist, a părintelui arhiepiscop Bartolomeu Anania, ca Mitropolit.În fiecare dintre aceste pelerinaje ale a sfintei icoane făcătoare de minuni  a Maicii Domnului, zeci şi sute de mii de credincioşi au întâmpinat-o, nu puţine minuni au fost săvârşite, şi deasemenea nu puţine rugăciuni pline de durere au fost împlinite.

            

 

Maica Domului nostru Iisus  Hristos,sfânta Fecioară Maria este  persoana dăruită cu toate darurile duhovniceşti şi cea  aleasă fiinţă din neamul omenesc.Ea nu a încetat să reverse dar din darurile ei şi ale Fiului ei,  prin  sfânta sa icoană făcătoare de minuni de la Nicula,până în zilele noastre. Lacrimile adevărate ale Maicii Domnului,izvorâte din sfânta sa icoană, vreme de aproape o lună de zile, au  fost o minune care a rămas neştearsă,în adâncul sufletelor credincioşilor transilvani,care din generaţie în generaţie au păstrat amintirea până în zilele noastre. După aproape trei sute de ani pe la mişlocul  veacului XX, după cele mărturisite de părintele arhidiacon Ilarion Mureşan, cel mai vrâstnic vieţuitor al mânăstirii, credincioşii din satul Nicula  încă păstrau ca pe un odor de mare preţ, în sticluţe învelite cu stergare, lacrimile Preacuratei.Le scoteau   doar la marile sărbători şi praznice şi le sărutau cu multă evlavie şi iubire sfântă.  Minunile sunt urmarea unor rugăciuni ferbinţi,adresate Preacuratei Fecioare, cu  inimă zdrobită şi umilită. Lacrimile noastre, pline de durere şi căinţă, când se unesc cu lacrimile ei, sfinte ,se transformă în lacrimi de bucurie.Dacă cele mai multe minuni, sunt cele ale unor vindecări,alinării şi tămăduirii   sufletelor,au fost însă şi minuni materializate ca să  spunem aşa, ale vindecării trupurilor, care şi ele sunt stăpânite nu de puţine boli de multele şi feluritele boli  .O parte dintre aceste minuni sunt cunoscute şi notate, cu  mai multe sau mai puţine amănunte,altele poate cele mai multe,din felurite motive, au rămas tăinuite,uitate sau acoperite de negura timpului..Din cele pe care le vom înşirui,într-o ordine pe cât se poate cronologică, unele sunt mai vechi,iar altele mai noi.Unele culese din cărţile care le-au notat, altele din mărturiile unor credincioşi sau părinţi ai mânăstirii,iar altele văzute persoal.

      1.Întâia minune consemnată, la doi ani după marea minune a lăcrimării,este cea consemnată de către  căprarul regimentului princiar Hohenzollern,preotul iezuit Johann Rosenfeld într-o scrisoare din anul 1701.El a fost unul dintre cei care au propovăduit cultul Fecioarei lăcrămânde şi minunea făcută ,scriind: Mărire lui Dumnezeu şi Maicii Sale Sfinte..Eu Johann Rosenfeld,călugăr al ordinului Iezuit,ceea ce relatez o dovesc şi în scris în faţa lui Dumnezeu.Aflându-mă în satul Câţcău, aproape de Dej şi ascultând spovedania de Paşti a soldaţilor , am ţinut Liturghia-,,missa’’.Şi cum am ajuns la altar,m-a cuprin o durere îngrozitoare că abia am putut să  mă ţin pe picioare.M-am rugat la Fecioara lăcrimândă şi îndată s-a tăiat durerea mea.După ridicare(sfinţirea) Sfintelor Taine m-a ajuns din nou acea cumplită durere şi nu mai speram să

 pot continua Liturghia. Din nou m-am îndreptat spre ea, şi cu mare evlavie i-am făcut făgăduinţă rugându-mă.Într-o clipită m-a scăpat,trecând de atunci doi ani fără să mai simt nimic din acea durere.Mulţumire Maicii celei bune şi sfinte, grabnic ajutătoare nevoilor şi bollilor noastre.

       2 În acelaşi an 1701,harul minunilor izvorât din sfânta icoană a Maicii Domnului,arăta puterea  tămăduitoare pentru cei ce se apropiau cu credinţă,căzând  cu rugăciune şi lacrimi înaintea ei.Istoria aminteşte despre militarii regimentului împărătesc care se rugau cu credinţă în faţa icoanei;mame care se rugau cerând viaţă  pentru copii lor bolnavi, aflaţi în prag de moarte.Însuşi fiul contelui Sigismund  Korniş, a fost tămăduit prin milostovirea Maicii Domnului.În anii următorii plângerii alţi oameni se vindecă,iar nevoile şi incendiile încetează. Prin sfânta sa icoană, Stăpâna nostră cerească,Sfânta Fecioară Maria, rămâne o perzenţă vie şi binefăcătoare în mişlocul credincioşilor de-a lungul tuturor veacurilor.

         3. La începutul secolului al XIX –lea este amintită vindecarea unui băieţel de sase ani, al domnului Janoş Thoraczkai,care fusese lovit de un cal.Când toate strădaniile doctorilor sau dovedit zadarnice,părinţii au rămas doar cu credinţa şi nădejdea în Maica Domnului. Şi sfânta Fecioară Maria  nu a înşelat nădejdea lor. Copilul s-a tămăduit,iar părinţii au adus lacrimi de bucurie şi mulţumire.

           4.O întâmplare fericită s-a petrecut cu soţia căpitanului Lorincz Barri,comandantul garnizoanei din Cluj,pe nume Cristina.Aceasta după spusele doctorilor urma ca la scurtă vreme să-şi piardă vederea.

 Cu credinţă că Maica Domnului o va ajuta, ea s-a rugat lipindu-şi ochii de sfânta Ei icoana E( o copie a celei de la Nicula) şi astfel s-a vindecat.

            5.Tot  în acea periodă prin rugăciune şi credinţă o altă femeie,soţia căpitanului Garnizoanei din Gherla,a dobândit dela sfânta Fecioară Maria şi Maica milostivirii,vindecarea fiului ei bolnav de epilepsie.Soţia unui alt căpitan pe nume Horn,aflat în cantonament la garnizoana din Cluj,avea o tumori interne încât nu putea să înghită nimic.Exista în cazul bolii ei, un real pericol de moarte prin  sufocare. Atunci s-a îndreptat cu lacrimi şi rugăciuni fierbinţi către Maica Domnului rugându-se, fie să-şi recapete sănătatea tămăduindu-se fie să se bucure de o moarte uşoară şi lipsită de durere.A fost ascultată în prima rugăciune, tămăduindu-se de boala ei.      

       Între puţinele minuni  consemnate la începutul sec. al XX-lea, sunt şi cele pe care le vom aminti în continuare.

           6.Un băieţel armean din Gherla, cu numele Cristofor  în vârstă de zece ani,era foarte bolnav de picioare încât nu putea deloc să se sprijine pe ele şi să umble.Într-o noapte mama lui a visat, că ar fi bine să ţină  ajun nouă sâmbete pentru copilul ei, iar apoi să-l ducă la sfânta mânăstire  Nicula.Ea la adus în grabă, atingându-l de sfânta icoană a Maicii Domnului. Băieţelul s-a vindecat imediat ieşind pe picioarele lui din biserică şi întorcându-se  pe jos acasă.  

          7..O femeie bătrână şi singură se ducea foarte des la bisericuţa veche a mânăstirii şi să ruga cu lacrimi Maicii Domnului să-i descopere ceasul morţii, neavând pe nimeni care să-i poarte de grijă.Ea şi-a cumpărat sicriu,singură pregătindu-şi cele de înmormântare.Descoperindu-i-se clipa plecării din această lume, în cea din urmă noapte a vieţii sale şi-a pus sicriul în mişlocul casei şi singură s-a culcat în el.A doua zi vecinii au găsit-o moartă aşezată în sicriu.Acesta este una dintre cele mai înduioşătore minuni săvârşite  de Maica Domnului, în nesfârşita Ei iubire şi milostivire de mamă.

         8. Un credincios din satul Nicula a fost lovit de o boală cumplită care a culminat cu pierderea  minţii şi intrarea lui într-o stare de nebunie. După oarecare vreme cei din  familia sa văzăndu-l greu chinuit, l-au adus la mânăstire în faţa sfintei icoane.Prin rugăciuni ferbinţii la Maica Preacurată şi prin taina Sfântului Maslu, el s-a videcat degrabă.A plecat mulţumind lui Dumnezeu şi  Preacuratei Sale Macii,pururea Fecioara Maria.

         9. În anul 1904,  un  bolnav din păţile Sibiului care a zăcut  aproape şapte ani la pat,a fost adus la sfânta mânăstire.Era numai piele şi os,iar de un an nu mai putea să vorbească.Se vedea  că trăieşte, doar după mişcările produse de respiraţie în pieptul său. I s-a făcut Taina Sfântului Maslu, în biserică în faţa sfintei icoane.La  sfârşitul Sfântului Maslu, spre surprinderea tuturor, a rostit cuvintele:,,Binecuvântaţi părinţi cinstiţi şi mă iertaţi pe mine păcătosul’’!.Toţi au crezut atunci că sunt ultimile sale cuvinte  înaintea unei morţi iminente.Dar contra aşteptărilor în acel moment a început vindecarea.Peste un an a venit singur la mânăstire pentru ai mulţumi Maicii Domnului pentru vindecarea sa şi ajutorul primit.

      10. O femeie de lângă Ileanda, pe nume Pintea Maria era aşa de bolnavă, încât carnea  trupului său incepu-se să putrezescă .Fiindcă răspândea un miros îngrozitor,vara o îngrop-au  zece-cinsprezece centimetri în pământ,pentru a  fi tras mirosul din trupul ei bolnav.În timpul unui an de zile ea s-a rugat mereu Maicii Domnului pentru vindecare.La cerea ei stăruitoare, a fost adusă la mânăstirea  Nicula.,unde i s-a făcut Taina Sfântului Maslu, în biserica de lemnm a mânăstirii.După săvârşirea Tainei Sfântului Maslu a ieşit din biserică pe picioarele sale.Apoi a mers în biserica mare  a mânâstirii,unde este sfânta icoană, închinându-se şi mulţumind lui Dumnezeu şi  sfintei Fecioare Maria,pentru vindecarea sa.

     11. În anul 1908,de praznicul pogorârii Sfântului Duh ( Rusaliilor) au venit la sfânta mânăstire doi soţi din părţile Clujului.La două săptămâni de la căsătoria lor, femeia nu mai putea să vorbească, rămăsese mută.După ce au făcut rugăciuni stăruitoare către Maica Domnului, în faţa sfintei sale icoane, li s-a făcut şi Taina Sfântului Maslu.În drum spre casă, osteniţi de călătorie au oprit în satul Iclod, poposind la umbra unui pom.Ridicându-se spre a-şi continua drumul, femeia a grăit: ,, Oare n-ar mai aproape să  mergem peste dealul acesta ?’’.Din acel ceas a vorbit de parcă n-ar fi fost mută niciodată.

      12. Un credincios din comuna Palatca judeţul  Cluj,pe nume Gavrilă Mureşan, a fost lovit de trăsnet la data de 1 iulie 1914.Copleşit de durere a alergat la mânăstirea Nicula,cerănd ajutorul Născătoarei de Dumnezeu, ocrotitoarea pământenilor.După rugăciune şi săvârşirea Tainei Sfântului Maslu, s-a întors acasă însănătoşindu-se deplin.

       13.O femeie înaintată în vârstă,săracă, fără copii şi rudenii în jurul ei,zăcea oloagă în pat,neavând absolut pe nimeni care să-i poarte de grijă.Singurii ei prieteni de nădejde,  erau Mântuitorul Iisus Hristos şi Sfănta Sa Maică,preacurata Fecioară Maria. Comoara ei era credinţa nezdruncinată în Părintele îndurărilor. Într-o zi a rugat pe nişte femei să ducă la mânăstirea Nicula câteva flori, pe care să le atingă de sfânta icoană a Maicii Domnului. Ea  a  avut  un vis în care î-i vesti-se că numai aşa se va vindeca.Aducându-i-se florile atinse de icoana făcătoarei de minuni  a Maicii Domnului, le-a pus sub căpătâiul ei. A doua zi când s-a trezit, s-a ridicat din pat sănătoasă, neînşelată fiind în nădejdea ei.

        14.În anul 1924,  o creştină din Gădălin comuna Apahida,pe nume Vişan Maria,era tulburată de duhuri necurate  din cauza neînţelegerilor cu soacra ei.În chinurile şi durerile  ei sufleteşti  a ţinut post negru timp de şapte zile(din 8 până în 14 septembrie), gustând doar seara puţină hrană uscată.Apoi a pornit în pelerinaj la Nicula spre a se ruga în mânăstire, la sfânta icoană a Preacuratei  Fecioare Maria, spre a fi uşurată de stâmtorările sale.Întorcându-se acasă a  avut un vis,în care sfânta Fecioară i s-a arătat în slavă şi lumină negrăită,spunându-i: ,,Nu te teme’’! Încet,încet, te vei vindeca’’! Şi într-adevăr, în timp de un an de zile, femeia  şi-a redobândit cu desăvârşire liniştea şi sănătatea.

            15. În anii de după cel de-al doilea război mondial 1944-1962, venea  anual la mânăstirea Nicula, un creştin din zona Bârgăului, judeţul Bistriţa-Năsăud. În urma bolilor şi suferinţelor  acumulate în vremea războiului, a ajuns paralizat  cu puţine speranţe de a mai trăi. A fost adus cu căruţa,de către  membrii familiei sale, la mânăstirea Nicula pentru a se ruga şi a i se face rugăciuni, în faţa icoanei Maicii Domnului.A făgăduit  lui Dumnezeu şi Preacuratei Fecioare Maria că, dacă se va vindeca  gravele boli care-l stăpâneau, va  face de douăsprezece ori pe jos drumul, din satul său până la mânăstirea Nicula.

 În urma rugăciunilor făcute,s-a produs minunea vindecării, mergând în drumul spre casă, pe jos pe lângă căruţa cu care a fost adus. Apoi  şi-a ţinut făgăduinţa cu vârf şi îndesat. A venit pe jos la Nicula,  nu de douăsprezece ori cum făgădui-se ci de optsprezece. Iar distanţa pe care a parcurs-o, era de aproximativ două sute de kilometri.

       16..În primăvara anului 1993 o fetiţă din oraşul Cluj-Napoca,  avea la încheietura mâinii drepte, o umflătură aproape cât o nucă  care o durea mereu şi nu putea  să scrie.Părinţi ei au dus-o la un medic, care consultându-o le-a spus că ar fi nevoie de o intervenţie chirurgicală.Dar că nu ar fi exclus ca umflătura să apară din nou..Atunci  fetiţa şi-a îndreptat paşii spre sfânta mânăstire Nicula,unde cu credinţă s-a atins de sfănta icoană a Maicii Domnului.Ea se ruga cu evlavie şi nevinovăţie zicând:,,Măicuţă Sfântă şi Preacurată, ajută-mă şi vindecă-mi mânuţa ’’!Călătorind de trei ori la sfănta mânăstire şi atingându-se de fiecare dată de sfânta icoană făcătoare de minuni,umflătura a scăzut treptat până ce mâna i s-a vindecat deplin.Iată mărturisirea fetiţei : ,, De când m-am vindecat  vin cu şi mai multă credinţă la mânăstire şi îi mulţuesc Maicii Domnului,care prin mila ei m-a vindecat.Eu cred  că aceasta este o minune dumnezeiască,deoarece medicii mi-au spus că nu mă voi vindeca nici prin operaţie şi totuşi m-am vindecat.Acestea le spun nu spre mândrie, ci fiincă vreau ca toată lumea să ştie câte minuni poate să facă această icoană slăvită.Vreau ca toţi oamenii  să vină la mânăstire, la Nicula  spre a o cinsti şi a i se închina ei ’’.

        17. În anul 1995, cu aproximativ două săptămâni înainte de praznicul Învierii Domnului, la mânăstire la Nicula, a venit o femeie în vârstă( de aproximativ saizeci şi cinci de ani) A spus arhondarului mânăstirii (cel care se ocupă cu primirea şi găzduirea pelerinilor) că este din Braşov şi este bolnavă de cancer în ultima fază. Că a fost la Cluj la medici, care i-au spus că nu mai are mult de trăit.Aşa  că în această stare fiind ar vrea să rămână la mânăstire, dacă sa-r putea până după Paşti., pentru a se ruga Maicii Domnului, în faţa sfintei  icoane făcătoare de minuni, şi apoi,zice:,,Să merg şi să mor liniştită’’! A rămas  încadrându-se în toate rânduielile mânăstireşti, participând la slujbe şi  ajutând   pe la bucătărie.După sfintele Sărbători ale Paştilor a plecat acasă. În ziua sărbătoririi Naşterii sfântului Prooroc Ioan Botezătorul ( 24 iunie) din acel an , după  săvârşirea sfintei Liturghii,în timp ce mergea spre chilie prin mulţime, fratele arhondar  a fost prins de către cineva de mâneca hainei.Era femeia bolnavă din Braşov, pe care o găzdu-i-se  în perioada sfintelor sărbători de Paşti la mânăstire. Prin rugăciunile făcute la icoana Maicii Domnului s-e vindeca-se! Zice:,,N-am mai murit părinte! Am fost la spital la Cluj  şi medicii şi-au făcut cruce! Mi-au spus , mulţumeşte lui Dumnezeu că te-ai vindecat ! Şi acum am venit să-i mulţumesc Maicii Domnului.! De atunci a mai venit ani buni la rând, să-i mulţumească Maicii Preacurate , care o vindeca-se şi-i ocrotea bătâneţile.

         18. În luna februarie a anului 1996 a ajuns la mânăstirea Nicula, un credincios romano-catolic german, domnul Gerard  Keding, care ulterior a devenit un  apropiat şi prieten de suflet al   mânăstirii. El  vizitează constant mânăsttirea Nicula, venind aici cel puţin aici ce puţin o dată pe an.  Domnia sa suferea de o gravă tumoare celebrală, urmând să suporte o intervenţe chirurgicală complicată, în urma căruia medicii î-i acordau sanse minime de supravieţuire. Mărturiseşte că venind la Nicula,  a intrat în paraclisul  mânăstirii cu hramul sfăntul ierarh Nicolae,fiind într-o stare de adâncă deznădejde şi tulburare .Totul în jurul său era  negru, văzduhul intunecat, pămânut î-i fugea de sub picioare. După rugăciunile făcute de către părintele Nicolae,preot de rând atunci,s-a liniştit şi apoi a  plecat la operaţie împăcat sufleteşte.Se încredinţându-se cu totul  voi lui Dumnezeu simţindu-se împăcat sufleteşte,indiferent care ar fi fost rezultatul intervenţiei. Operaţia a durat nouă ore şi jumătate.În timpul ei a făcut stop cardiac, ceiace  a complicat situaţia, fiind nevoie de resuscitare.  

 Contrar aşteptărilor puţin încrezătoare ale medicilor. operaţia a reuşit pe deplin.Au reuşit să îndepărteze acea tumoare canceroasă dela creier şi astfel să se vindece.Domnul Keding mărturiseşte că în timpul celor nouă ore şi jumătăte,cât a durat operaţia, o  Doamnă distinsă,îmbăcată în alb ca o călugăriţâ, căruia nu putea să-i vadă faţa, la ţinut  necontenit de mână . Aceasta era Maica Domnului,pe care o cinsteşte cu muultă evlavie şi anual vine la Nicula,să-i mulţumească.     

           19. În vara aceluiaşi an, 1996, a venit  la mânăstirea Nicula un bărbat posedat în vărstă de patruzeci şi doi de ani,împreună cu sora lui care-l îngrijea..Era dintr-o localitate din judeţul Mureş, şi s-a întâmplat să devină posedat de diavoli, în urma păcatelor săvârşite şi aunor vrăji ce i s-au făcut. A fost rânduit cazare la împreună cu sora lui,rămânând vreme de trei săptămâni. Era muncit îngrozitor de către diavoli,iar când participa la  molitvele sfântului Vasile, urla înspăimântător. Nu putea fi ţinut  nici de mai mulţi oameni, se răsucea  ca o elice.În timpul sujbei Vecerniei, a Praznicului Adormirii Maicii Domnului, la  rugăciunea ierarhilor, a preoţilor, monahilor şi a sutelor de miii de credincioşi care vin l-a Nicula, se întâmplă ceva neobişnuit. Un har ceresc coboară de sus, o putere dumnezească care transformă şi vindecă sufletele şi trupurile. Se  formează o atmosferă duhovnicească unică, poate în toată România, care poate face ca o inimă impietrită, plină de păcate şi de necredinţă, să izvorască lacrimi de umlinţă şi de bucurie duhovnicească.Atunci acest bărbat posedat s-a vindecat.

        Era lângă altarul de vară unde se oficia slujba Vecerniei praznicului.În timp ce slujitorii altarului şi credincioşi erau adânc cufunda-ţi în rugăciune şi-n  cântare, copleşiţi de acel har ceresc despre care am amintit, el a urlat îngrozitor fugind prin mulţime spre pădure.După ce a alergat zece-douăzeci de metri, odată cu acel urlet, au ieşit şi  demonii din el, vindecându-se. La sărbătoarea sfintei Parascheva de la Iaşi (14 octombrie)din acel an, au fost aduse pentru prima oară în România  moaştele sfântului Apostol Andrei cel Întâi chemat. Arhondarul mânăstirii , care a fost maror ocular al vindecării omului îndrăcit,l-a întâlnit acolo. Era împreună cu sora lui,  liniştit şi întreg la minte. Tocmai se spovedi-se şi se împărtăşi-se cu preacuratele Taine ale Trupului şi Sângelui  Mântuitorului Iisus Hristos.

          20 În  luna  iulie a anului 1998 începu-se să vină la mânăstirea noastră,partticipând  la Taina Sfântului Maslu, un bărbat paralizat ca de cinzeci şi ceva de ani, adus cu căruciorul de către unii membri apropiaţi ai afamiliei sale. Era din  localitarea Sângiorz-Băi,judeţul Bistriţa-Năsăud şi avea o constituţie fizică robustă. Lucra-se  ca muncitor la pădure. După ce a venit de mai multe ori Vineri seara la Taina Sfântului Maslu,el rămânea împreună cu rudele la mânăstire, pentru sfânta Litturghie de a doua zi. Într-o sâmbătă dimineaţa după terminarea sfintelor slujbe,în faţa bisericii mânăstirii, a fost îndemnat de către cineva să spună Tatăl nostru şi să încerce să mişte mâinile. Şi-a dat seama că le poate mişca,apoi a început să mişte şi picioarele.În sfârşit s-a ridicat singur de pe cărucior şi a început să meargă. Nu-i venea să creadă ! Se închina,făcea mătănii,apoi a început să meargă în jurul bisericii pe  coate şi pe genunchi.Mulţumea cu glas tare lui Dumnezeu şi Maicii Domnului şi plângea de bucurie ca un copil.

         Arhim. Andrei COROIAN

Previous Article
Next Article

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *