NEUITAȚII PĂRINȚI PAISIE ȘI CLEOPA

În Sf. Munte Athos, la Mãnãstirea Cara­calu, ajutatã în trecute vremi de evlavioși domni români, se aflã o icoanã a Sf. Apostoli Petru și Pavel într-o frãțeascã îmbrãțișare. Acesta este modelul care se oferã lumii de azi, tot mai fragmentate și mai lipsite de iubire. Frații între ei, vecinii, colegii de birou sau cei de breaslã, pãrinții cu fiii lor și toți deopotrivã trebuie sã se afle în îmbrãțișare și nu în separare.
Icoana de la Caracalu ar putea fi zugrãvitã în vremurile noastre cu alți doi mari pãrinți trãitori într-un veac plin de încercãri și furtuni abãtute asupra Bisericii lui Hristos din România. Doi rugãtori, misionari și mãrturisitori ai iubirii ne­sfârșite a lui Dum­ne­zeu fațã de lume: Ie­roschimonahul Paisie Olaru și Arhimandri­tul Cleopa Ilie de la Sihãstria. În fiecare toamnã, la 18 oc­tom­brie și la 2 decembrie, în zilele trecerii lor în veșnicie, se reaprind, ca în fie­care zi de peste an, candelele de la mor­mintele lor aflate în dumbrava mãnãstirii. Marii duhovnici nu-și fac mormintele în bi­serici. Ei preferã, din smerenie, odihna ci­mitirelor și nu slava unor ctitorii somptu­oase. Într-o zi, la che­marea Domnului, tru­purile lor se așazã alãturi de obștea din veac adormitã a mãnãstirii. Sunt și cazuri în care Dumnezeu hotãrãște ca trupurile lor sã se întoarcã în biserici, cu chipurile zugrãvite în icoane. Dar numai când El voiește! Anul acesta se împlinesc 16 ani de la strãmutarea la veșnicele locașuri a bunului duhovnic Paisie Olaru și 8 ani de la trecerea la Domnul a cunoscutului misionar Cleopa Ilie.
Pãrintele Paisie a fost un monah cu o trã­ire exemplarã. Smerit, ascuns de privirile ade­seori nesincere ale oamenilor, rugãtor și bun ca un înger pãzitor, a luminat prin via­ța lui o jumãtate dintr-un veac zbuciumat. La chilia lui, aflatã pentru un timp la Slatina lui Vodã Lãpușnea­nul din vecinãtatea Fãltice­niu­lui, ori sub stâncile Si­hlei, în comuniune cu si­haș­trii de altãdatã, veneau mulți oameni cu dor dupã înãlți­mile Taborului. Sub hai­ne smerite se ascundeau persoane deosebite, cu școli și demnitãți înalte, care bã­teau drumul greu dinspre Agapia, Vãratec ori Sihãstria pânã la însinguratul schit Sihla. Lãsau sub epitrahilul marelui duhovnic pãcatele și neliniștile lor și se întor­ceau acasã cu nebãnuite for­țe primite din binecuvân­tarea marelui avvã. Pã­rin­tele le dorea tuturor un colțișor de rai. Nu amintea niciodatã de iad, el fiind de altfel cu totul strãin de viața dusã într-un astfel de loc.
Pãrintele Cleopa l-a prețuit mult pe du­hovnicul sãu Paisie. Au fost împreunã la Slatina, înființând o obște-model, cu cãlugãri osârduitori, cu școalã monahalã, cu cântãreți de ținutã și viațã ca la Pateric. Ceilalți ani, mai bine de 30, i-au petrecut la Sihla și Sihãstria, în liniștea munților și sub aripile îngerilor. Pãrintele Cleopa a fost misionarul neobosit, avea tãria cuvântului, aidoma profeților, și darul scrisului. Sute de oameni urcau poteca pânã la chilia cuvioșiei sale. Cerdacul chiliei se transforma ad-hoc într-un amvon sau o catedrã, iar spațiul dimprejur într-un amfiteatru natural, vegheat de pomii roditori și de brazii înalți sãdiți cu grijã de mâinile sihaștrilor. Vocea lui, ca a tunetului, cu o naturalețe autenticã, a întors cãtre Dumnezeu inimile multora. În sufletele lor, dupã un timp, încolțea dorul revenirii în acel loc și dupã glasul „pãstorului cel bun“. La chilia lui au poposit ierarhi și savanți, demnitari și intelectuali, monahi și preoți nenumã­rați, dar mai ales șiruri nesfâr­șite de credincioși.
Trãirile legate de cei doi pãrinți sihãstreni sunt greu de tãlmãcit în cuvinte. Nu de­mult, am însoțit la Si­hãs­tria, într-o scurtã vizitã, un mitropolit grec. Am ajuns acolo dupã ce se înnoptase. Dupã închinarea în cele douã biserici ale mãnãstirii, ierarhul cu pricina a vrut sã facã o rugãciune (trisaghion) la mormintele celor doi. Nu era nimic pregãtit dinainte. Am urcat drumul spre cimitir presați de timp. Era întuneric beznã, iar în cimitir ardeau cel puțin 40 de candele, la diferite morminte. Aveam sã aflu cã ele se po­trivesc în fiecare zi cu untdelemn din destul ca sã ardã pânã a doua zi. Pe lângã candele, la mormintele pãrinților Paisie și Cleopa ardeau și lumânãri. Am fãcut cuvenita pome­nire și am plecat în drumul nostru. Ca și noi, alți mulți slujitori ai Bisericii, veniți nu doar din România, sãvârșesc la mormintele lor îndãtinata rugãciune din rânduiala de cult ortodoxã.
Cei care i-au întâlnit, fie și o singurã datã, pe pãrinții Paisie și Cleopa nu-i mai pot uita. Numele lor se aflã la proscomidia multor Sf. Altare și-n inimile ucenicilor. Viața lor este ca și aceea din sinaxare, iar o posibilã icoanã i-ar putea înfãțișa îmbrãțișându-se.
La ceas de aducere-aminte pentru cei doi pãrinți, aș mai putea spune doar atât: „O canonizare întârziatã“. Este, de fapt, titlul unei mãrturisiri fãcute cãtre Pãrintele Paisie în volumul omagial tipãrit recent de Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Iar într-o zi, când Dumnezeu va hotãrî, trupurile lor se vor întoarce în biserica mã­nãstirii. Cu icoane și cântãri mãiestrite pentru cei doi mãrturisitori la cumpãna dintre milenii, a cãror viațã și lucrare s-a aflat mereu într-o sfântã îmbrãțișare.

Arhim. Timotei AIOANEI

Articol apărut în Lumea Credintei, anul IV, nr. 12 (41) Decembrie 2006