LOADING

Type to search

Nicolae Steinhardt, evocat la Viena

Marii duhovnici ai neamului

Nicolae Steinhardt, evocat la Viena

Share

La Institutul de Romanistică din cadrul Universităţii din Viena se desfăşoară marţi, 10 mai, o evocare a monahului şi scriitorului Nicolae Steinhardt făcută de consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului şi membru al Fundaţiei N. Steinhardt, pr. conf. dr. Ştefan Iloaie şi preotul Ioan Pintea, şef serviciu la Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud. Evocarea se realizează pe fondul solicitării studenţilor şi a cadrelor didactice de la acest institut de a cunoaşte mai bine personalitatea scriitorului Nicolae Steinhardt.

Informaţii suplimentare despre evenimentul de astăzi de la Viena ne-a oferit pr. conf. dr. Ştefan Iloaie: „Pe lângă personalitatea scriitorului N. Steinhardt, va fi pusă în valoare şi va fi prezentată publicului o parte din opera Integrală pe care Mănăstirea Rohia o publică împreună cu Editura Polirom. Evocarea va urmări prezentarea pe scurt a vieţii marelui scriitor şi monah, apoi opera în caracteristicile ei esenţiale, iar la sfârşitul celor două prelegeri vor avea loc discuţii”.

Mănăstirea „Sfânta Ana” de la Rohia, prin delegatul ei, pr. conf. univ. dr. Ştefan Iloaie, a donat pentru Universitatea din Viena, câte două exemplare din primele zece volume ale Integralei N. Steinhardt, editate de Mănăstirea Rohia şi Editura Polirom. Lucrările vor fi completate prin apariţiile ulterioare.

Spre viaţa monahală

Scriitor, publicist, critic literar şi jurist român, Nicolae Steinhardt s-a făcut remarcat cu precădere prin lucrările publicate în ultima parte a vieţii sale, urmare a convertirii la ortodoxie, închis fiind la Jilava. S-a născut în comuna Pantelimon, de origine evreiască şi a studiat Dreptul şi Literele în Bucureşti. A debutat literar în 1934 cu volumul În genul … tinerilor, căruia i-a urmat o bogată activitate literară şi publicstică.

În 1958 a fost arestat alături de prietenul său Constantin Noica, iar pe data de 15 martie 1960, în închisoarea Jilava, a fost botezat de ieromonahul Mina Dobzeu. Episodul a dat naştere cărţii Jurnalul fericirii care reprezintă, după propria-i mărturie, testamentul lui literar. După moartea tatălui său, doreşte să intre într-o mănăstire. În 1978, Steinhardt a ajuns la Rohia, iar după un an s-a stabilit la această mănăstire. A fost tuns în monahism pe 16 august 1990, continuându-şi aici activitatea literară. Nicolae Steinhardt a trecut la Domnul pe 30 martie 1989, la spitalul din Baia Mare.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *