Orice concept format din prejudecăți construiește un idol

Sunt un pom înflorit. Încă nu am un nume. Singurul lucru pe care mi-l amintesc este tânărul care se ruga sub crengile mele la fiecare răsărit de soare. Se ruga pentru iertare. Avea mare râvnă la sfântul Clement. Se considera pierdut, dar avea nădejde în Dumnezeu. Doar Hristos tocmai pentru aceștia venise. Cei ce nu se consideră pierduți nu apelează deloc la Hristos, ei cred că se descurcă singuri, fac ei ceva. Cea mai mare transformare era făcută: tânărul nu mai aducea jertfe zeilor.

Vroia să slujească lui Dumnezeu, cu inimă curată. Să fie cu mintea trează, să nu se tulbure, să caute împrejurările care îl pot mântui. Hristos este bucuria lui. Hristos este mântuirea lui. Hristos este nădejdea lui. Hristos este dragostea lui neînvinsă. Vroia să nu mai țină la el, ca să nu Îl piardă pe Hristos. Să primească toate câte vin cu suflet liniștit.

Numai că într-o zi Hristos L-a chemat la Sine pe tânăr. I-a dăruit o fericire veșnică. Cei care l-au iubit pe tânăr acum erau triști, pentru că nu înțelegeau ecuația. Erau revoltați, depășiti de logica iubirii lor. Era logica divină, la care ei nu aveau acces. Nu se putea ca Domnul să se înșele. Așa ceva era imposibil. Cei ce au rămas ar fi vrut să creadă mai mult, să nu fi fost atât de dărâmați de pierderea neașteptată.

Erau mai speriați pentru că se gândeau la propria lor trecere, la faptul că nu erau pregătiți, că nu găsiseră locul, timpul și modul de a intra pe frecvența veșniciei. Această neputință îi speria, dar nu își pierdeau speranța.

  • Să speri în ceea ce spui că e imposibil este cea mai curată credință, zise părintele de ziua profetului Isaia. Tu spui și ți se pare, dar nu toate sunt așa cum le spui tu și ți se par ție. Generații întregi de tineri au murit în războaie absurde. Uneori e greu să vezi speranța. Când crezi că nu mai există nici o soluție, mai este cel puțin încă una.
  • Totul e bine acum și aici e o iluzie, cum zicea și Voltaire. Totul va fi bine cândva și undeva, asta e cert. Avem nevoie de speranță ca de lumină, ca de scânteia inimii.
  • Avem credință, avem iubire, cu speranța stăm mai prost… Nădăjduim în mila Lui și ne e de ajuns.
  • Orice concept format din prejudecăți construiește un idol, care inspiră doar teamă.

Idolul mărește distanța față de noi înșine, față de lume, față de Dumnezeu, pentru idolul este neadevăr, nesperanță, neiubire. Doar dezbinatorul (d.) vrea să ne pierdem orice speranță. D. promite, dar nu se ține de cuvânt, doar e tăticul minciunii. D. poate fi înfrânt prin smerenie. Să Îl lăsăm pe Dumnezeu să facă treaba cea grea. Nu ni se cere să facem noi partea dificilă. Trebuie doar să Îl rugăm serios, sincer, perseverent, să fie de partea noastră. Domnul va face lumină în bezna noastră. De aici recurge necesitatea de a acționa fără întârziere potrivit exigențelor evanghelice.

D. vorbește fără a spune nimic. Să nu ne temem, ne asigură Biruitorul. Doar că nu putem apela la Dumnezeu tot pe grabă, tot pe grabă… D. nu poate încredința pe nimeni de nimic. D. nu poate convinge pe nimeni de nimic. D. amăgește, minte, șantajează. Însă noi pornim cu Biruitorul, nu cu d., iar cu Biruitorul nu putem ajungem decât în veșnicia Lui. Resimțim nefericirea ca distanță, depărtare, ruptură, fracturare. Avem nevoie de o reapropiere de Biruitor. Nu facem nimic de capul nostru, totul facem în Biruitor. Doar d. vrea să fim egoiști, să facem totul singuri, doar pentru noi, restul – treaba lor. Cea mai mare greșeală este să te gândești singur la toate detaliile, în loc să te consulți cu Cel ce a biruit deja. Părintele are prospețimea limbajului:

- Martirul respinge idolii și cunoaște iubirea, chiar și față de cel ce o refuză. Biruitorul ne-a învățat cum să trăim și ne-a dat și puterea să facem asta. Biruitorul nu aduce nici o acuzație lumii, ci o dezvinovățește. Idolii se prăbușesc în fața misterului Crucii.

Biruitorul Dezbinatorul
PrezențăIubireUnire

Pace

Lumină

Adevăr

Fericire

AbsențăUrăDezbinare

Conflict

Întuneric

Falsitate

Nefericire

Prin fiecare depărtare învățăm cât de mult trebuie să prețuim apropierea. Prin fiecare tristețe învățăm cât de mult trebuie să prețuim bucuria.

Fericirea mesianică este limpede și lipezitoare, doar d. tergiversează lucrurile. Multe are Biruitorul să ne spună, dar încă nu suntem pregătiți să le purtăm. Ratează pacea inimii cei dornici de posesie, amăgiți de d.

 

Marius MATEI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.