Nu îţi poţi da seama dacă şi cât ai acumulat. Trebuie să treci peste ispitele legate de caniculă şi de prezenţa soldaţilor peste tot. Dar merită. Cu cât ajungi mai greu undeva, cu atât recompensa e mai mare. Piatra Ungerii – simţi că un flux de lumină intră şi te umple de pace. Dar starea nu durează, e certitudine scurtă. Sfântul Mormânt răspândeşte bucuria tăcută a învierii, fără marketing. Dincolo de Betlehem te aşteaptă surpriza. Nimeni nu te previne despre acest cadou. Suntem deja în Valea lui Iosafat, aşteptând Judecata, total nepregătiţi.
Aici, la Mănăstirea Sfântul Sava, simţi că treci în altă lume, ca printr-o plasmă. Nu poţi descrie, nu poţi explica, te bucuri. Bateriile se încarcă la maxim. Printre noi trece un pustnic, uşor ca un înger, lăsând o dâră de rugă. Este părintele Calinic.
Ne vorbeşte cu blândeţe, vorba lui e plină de har. Cu certitudine, este un sfânt în viaţă în Ţara Sfântă. Un ucenic peste generaţii a Marelui Sava. Un coleg de rai cu Gurie-Mercurie, din aceeaşi ligă cu pustnicii din vechime de aici. Simţi bucuria de a fi liber. Părintele transmite acea stare rară, înaltă, plină de smerenie şi de iubire. Un loc plin de har şi un om pe măsură. Aici s-au rugat fierbinte Sfântul Eftimie ce Mare, Ioan Tăcutul, Dometie, Teodosie, Gherasim, Chiriac, Hariton, Ioasaf... Mesajul este limpede şi mântuitor. Merită să căutaţi „Patericul Lavrei Sfântul Sava”.
„Dacă nu poţi fi soare, fi măcar o stea. Precum nu e îngăduit a arde bălegar în cădelniţă, tot la fel nu e primită rugăciunea celui plin de slavă deşartă. Dacă vei găsi un duhovnic înţelept, picioarele tale să roadă pragul uşii lui. În biserică stai cu evlavie, ca să nu ţi se adauge păcate, în loc să ţi se scadă. Să ai gândul la Dumnezeu şi El te va păzi. Soarele, când va apune, să găsească psaltirea în mâinie tale. Eşti vameş? Poţi să te faci Evanghelist!
Criza a început de mult, acum o simţim şi financiar. Privirea părintelui este ca un ocean de bunătate. Nesfârşire, nemărginire. Nu toţi copacii ajung înalţi! Aici i-am găsit pe sfinţi aşteptându-ne. Cea mai mare îndrăgostire, respiraţia de infinit.
Marius MATEI
Suflete al meu, tu ai fost zidit spre a fi biserică pentru Dumnezeu, dar te-ai transformat într-o speluncă sordidă, unde vin tâlharii şi se tolănesc.
De ce nu I-ai dat tu naştere Fiului Înţelepciunii, care ţi-ar fi dat lumină şi un nume bun, în loc de a-mi zămisli fii ai răului, care mi-au cuprins mintea şi ţi-au răsplătit cu întuneric şi iraţionalitate…
Iată că eşti hrănit cu acelaşi rod pe care l-ai zămislit. Şi tot ceea ce provine din tine, se întoarce la tine înmulţit. O, dacă ai fi cunoscut, suflete al meu, dacă ai fi cunoscut măcar frumuseţea Cereştii Fecioare, al cărei chip tu ar fi trebuit să-l porţi înlăuntrul meu! Dacă ai fi ştiut cât de minunat şi de puternic este Duhul Sfânt, Cel care a iubit-o! Dacă ai fi ştiut măcar cât de preafrumos şi de măreţ este Fiul pe care ea L-a născut! Te asigur, urâţenia mea, că tu ai fi izbucnit în lacrimi de sânge, fiindcă tu ţi-ai pus pecetea urâţeniei tale şi pe trupul meu.
Atunci, tu ai alunga duhurile cele necurate, suflete al meu, şi le-ai trimite în turma de porci. Atunci tu ţi-ai alunga urmaşii, care te-au hrănit atât pe tine, cât şi pe ei, cu lături de porci. Şi ţi-ai tămâia casa cu tămâia cea mai înmiresmată şi ai lumina-o cu lumânări de altar. Tu ai împodobi-o cu flori şi stele. Iar îngerii, care o înconjoară pe Cereasca Doamnă precum un veşmânt alb ca laptele, ar veni cu bucurie să te cerceteze, purtând veştile fericite ale Bunei Vestiri, de care pântecele tău s-ar cutremura. Pântecele tău ar tremura ca roua dimineţii de pe munte dinapoia blândelor lumini ale razelor de soare. Iar tu te-ai bucura, suflete al meu, printre sufletele risipitoare ale pământului.
Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici, Rugăciuni pe malul lacului