Parintele Clement Paunescu, duhovnicul manastirii Aninoasa

Părintele Clement este unul dintre acei monahi care au cunoscut din propria lor experienţă atât viaţa de familie, cât şi pe cea călugărească. Dumnezeu a avut o lucrare aparte cu părintele. Atunci când singurul lui copil a ales să intre ca frate în mănăstire, părintele împreună cu soţia sa au ales şi ei calea monahală, astfel că ­astăzi Prea Cucernicul grijeşte de viaţa duhovnicească a obştii de la Aninoasa. Şi poate nu întâmplător sfaturile se îndreaptă deopotrivă către mănăstire şi către lume.

PărinteClement, Părinţii ne îndeamnă mereu la răbdare. Dar când vrem să facem un lucru pe care noi considerăm că-l facem pentru Dumnezeu şi vedem că nu ne iese sau că alţii ne împiedică, ne pierdem atunci răbdarea. Ce să facem în acel moment?

Dacă noi vrem să fie voia lui Dumnezeu, înseamnă că nu trebuie să fac voia mea. Pentru că eu zic după min­tea mea că vreau să fac un lucru bun şi plăcut lui Dum­ne­zeu. Iar dacă vine cineva să mă împiedice – depinde acum şi de ce lucru, dar în orice caz, înseamnă că voia lui Dum­nezeu e alta. Şi ce bine ar fi dacă m-aş pune eu la dispo­ziţia celuilalt, pentru că de fapt ce este mai mare decât toate? Iubirea! Pune-te tu în slujba celuilalt! Vreau eu să merg la coasă, şi vine cineva şi spune: „Am nevoie să mă ajuţi să fac lucrul acesta!” Oare nu este mai important să mă duc să ajut pe aproapele? Să vă spun o poveste: Sfântul Nicolae şi Sfântul Casian se duc la o întâlnire cu Dumnezeu, şi aveau fixată o oră. Pe drum, se întâlnesc cu un om care avea o căruţă înnămolită, plină cu lemne. Şi-i roagă: „Haideţi, ajutaţi-mă şi pe mine să scot căruţa din noroi!” Sfântul Casian zice: „A, nu, că întârziem!”, dar Nicolae zice: „Du-te tu înainte, că vin şi eu!” Sfântul Nicolae stă şi-l ajută, şi vine şi el la întâlnire, cu întârziere, murdar. Şi atunci îi zice Dum­nezeu: „Iată, Nicolae, tu ai pus mai presus dragostea pen­tru aproapele decât a fi punctual, numele tău să fie purtat de unul din zece oameni şi pomenirea ta să se facă an de an. Tu, Casian, eşti un formalist, un punctual, pomenirea ta să se facă din patru în patru ani şi unul din o sută de oameni să-ţi poarte numele!” Deci eu cred că şi din acest punct de vedere ar trebui să înţelegem că voia lui Dum­nezeu vine prin celălalt, şi vine şi ne pune să facem cam ce nu ne place nouă. Şi e bine să dăm curs la ceea ce spune aproapele şi atunci să ştiţi că vom simţi bucurie. Pentru că de fapt dacă noi susţinem să facem voia noastră, liniştea pleacă, e… o mândrie ascunsă.

În viaţa de mănăstire a nu face voia ta înseamnă ascultare. Dar în viaţa din lume ce înseamnă a nu face voia ta? Către cine se mai îndreaptă ascultarea ta? Că în mănăstire se îndreaptă către duhovnic.

În lume dacă eşti căsătorit, înseamnă să as­culţi de soţie, sau soţia de bărbat. De foarte multe ori tre­buie să ţii cont, dacă eşti căsătorit, şi de copii, şi de fapt părinţii se cam pun în slujba copiilor, şi aceasta este o tăiere a voii. Dar eu cred că în principiu asta ar fi: să ţii cont de dorinţa celuilalt şi să vii în întâmpinarea lui. Pentru că aproape toate conflictele care apar în familii şi în lume, sunt pentru că fiecare vrem să ne facem voia noastră şi credem că noi avem dreptate. Această dreptate, v-am spus, e atât de relativă… Noi să căutăm pacea şi nu dreptatea!

Liniştea postului, liniştea slujbelor, bucuria rugaciunii

Ne spuneaţi altădată că rânduiala postului vă dă o linişte foarte mare. După post, în perioada dintre Înviere şi Înălţare, sau între Naşterea Domnului şi Botez, cum trăieşte monahul bucuria aceasta a Învierii şi a Înălţării, fără să mai aibă rigoarea aceea a postului?

De obicei vedem că în perioadele cele mai intense ale postului, înainte de Înviere sau de Crăciun, oamenii ţin post, dar mai fac un lucru: se pregătesc pentru Praznic. Mergeţi în toate casele să vedeţi cum toată casa este dată peste cap, se face curăţenie – vezi Doamne! – în pri­vinţa întâmpinării  lui Hristos, dar foarte puţini se gândesc să-şi facă curat înăuntru, în casa sufletului, şi acea săptămână să fie o săptămână numai de meditaţie. Oare n-am simţi noi mai multă bucurie dacă în ziua de Paşti sau de Crăciun am pregăti atunci ceva de mâncare, şi nu să stăm o săptămână de zile să umblăm după cumpărături şi multe alte lucruri? Iar în privinţa acelei linişti de care m-aţi întrebat: să ştiţi că trecerea de la mâncarea de post la mâncarea de dulce are un efect totuşi negativ asupra stării de bucurie pe care o simţi. Nu mai simţi nici bucuria din săptămâna aceea a patimilor. Trebuie să fii foarte treaz şi foarte cumpătat, pentru că altminteri se duce duhul bucuriei şi rămâne numai duhul bucuriei trupeşti, pentru că începe dezlegarea de dulce. Dacă sesizezi acest lucru, apoi fiecare personal caută să nu piardă bucuria pe care a câştigat-o şi încearcă să îşi păstreze bucuria folosind mijloacele lui. Pentru că şi în mănăstire,  chiar dacă este viaţă de obşte, nimeni nu te obligă să mergi sau să mănânci tot ce se pune pe masă, şi eu cred că se poate păstra totuşi bucuria, dar să ştiţi, şi aş vrea să accentuez acest lucru, postul – indiferent ce am spune noi – este un lucru extraor­dinar, care te duce la acea comuniune intimă cu Dumne­zeu, pe când mâncarea… atunci când mănânci de dulce, nu mai poţi să ai aceleaşi trăiri. Cu toate că, din păcate, văd că din ce trece timpul, din ce rostul acesta al postului parcă este mult mai dimi­nuat, dar eu cred că oamenii care în­cearcă să pos­teas­că, să se roage, simt această trecere de la mâncarea de post la cea de dulce şi este firesc ca să păstreze ce e mai bun.

Cum ajută slujbele, în biserică, la viaţa aceasta interioară? Pentru că vorbeam de post, o perioadă în care slujbele se înmul­ţesc, în care au un anumit specific.

Am vorbit de post, dar postul fără rugăciune sau fără slujbă nu ar avea efect. Ele sunt în strânsă legătură, postul cu rugăciunea şi cu slujba din biserică. În ultima săptămână a postului Mare, de exemplu, se înmulţesc slujbele din biserică, şi aceasta ajută mult la crearea unei linişti interioare şi a-L simţi mai puternic pe Dumnezeu înăuntrul tău. Acelaşi efect îl are şi pentru oameni, pentru că şi ei, când vin în biserică… îi ajută să ajungă la starea de pocăinţă, că de fapt pocăinţa este cea care te pune în legătură cu Dumnezeu, pentru că rugăciunea e mult mai puternică atunci când îţi dai seama că eşti păcătos. E mare lucru să conştientizezi numai cu cuvântul: „Sunt păcătos!”, dar şi mai mare să-ţi dai seama că păcătuim cu adevărat. Noi zicem că ne facem treaba, dar uităm cuvântul pe care ni l-a dat Mântuitorul: „Atunci când toate le faci bine, să te consideri slugă netrebnică, că de fapt ai făcut ceea ce trebuia să faci.” Deci, slujbele ajută mult la crearea comuniunii între om şi Dumnezeu.

Aţi vorbit de pocăinţă. Pocăinţa aceasta trebuie făcută în fiecare zi? Trebuie să ai mereu în suflet acea stare de smerenie, de umilinţă, care să te ducă într-adevăr la pocăinţă? Iarăşi este un lucru greu. 

Trebuie să recunoşti că eşti păcătos. Cum să ajungi la starea de pocăinţă, când tu te crezi bun şi drept? Citiţi rugăciunile de împărtăşanie. Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Simeon Noul Teolog – când citeşti acolo cum se rugau ei, chiar poate să fie ca o mică sminteală: Doamne, oare ei făceau păcatele astea? Deci, gândiţi-vă că ei se considerau extra­or­dinar de păcătoşi şi cereau la Dumnezeu să‑i ierte şi să intre în comuniune cu ei. Dacă nu ajungi să conştientizezi starea asta de păcătoşenie, n-ai cum să ajungi la pocăinţă. De ce să mă pocăiesc? De ce să mă rog la Dumnezeu când eu sunt bun? Deci eu cred că şi lucrul acesta este un dar. Am citit acum o carte, Unde eşti, Adame?, care spunea că trebuie să cerem de la Dumnezeu să ne vedem păcătoşenia. Pentru că de cele mai multe ori suntem vicleni. Vrăjmaşul caută în aşa fel încât să nu ajungi tu să conştientizezi că eşti păcătos, că suntem pe o cale greşită. Venim în biserică, de ce? Să-mi meargă bine, să am un serviciu bun, să câştig bani, să câştig un proces, dar nu mă rog să fie voia lui Dumnezeu. Dar noi ar trebui să ne rugăm să fie voia lui Dumnezeu şi să conştientizăm că suntem păcătoşi. Dacă conştientizezi că eşti păcătos, automat trebuie să te rogi. Cum te rogi? Cerând la Dum­ne­zeu să te ierte. Şi atunci se naşte pocăinţa. Este o stare, n-o poţi tu crea. Eu cred că atunci când suntem bine, trebuie să ne rugăm: „Doamne, eu cred că e ceva în neregulă cu mine. Cred că m-ai părăsit. Vino, pentru că simt eu că nu sunt eu aşa bun cum par acum. În mintea mea e acea stare de linişte aparentă, dar nu e liniştea aceea care te duce spre Dumnezeu.” Pocăinţa deci, este urmarea conştientizării omului că e păcătos.

 

Madalin Iacob

1 comment on “Parintele Clement Paunescu, duhovnicul manastirii Aninoasa

  1. maria octombrie 28, 2016 at 20:21 - Reply

    Buna ziua,
    Ne-a bucurat mult articolul despre Parintele Clement. Dorim sa il viiztam si noi si va rog sa ma ajutati cu unele detalii legate de Manastire, localizare, eventual un numar de contact.
    Am gasit pe internet urmatoarele:
    Acces: din Berevoiesti, loc. situata pe DN 73C, la 16 km de Campulung si 30 km de Curtea de Arges, DJ 732B spre S 3 km pana in com. Aninoasa

    Stareta: monahia Heruvima Orodi;

    Adresa: com. Aninoasa, 117035, jud. Arges
    Aceasta este adresa?

    Multumim anticipat.

Lasă un răspuns către maria Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.