LOADING

Type to search

Părintele Felix Dubneac – arhimandrit basarabean în SUA

Marii duhovnici ai neamului

Părintele Felix Dubneac – arhimandrit basarabean în SUA

Share

Părintele arhimandrit Felix Dubneac s-a născut la 29 iunie 1912 în comuna Voloave, judeţul Soroca în familia lui David şi a Ştefaniei Dubneac, primind la botez numele de Petre. A urmat şcoala primară în comuna natală. Între 1927 şi 1931 studiază la Şcoala de Cântăreţi bisericeşti de la mănăstirea Dobruşa din judeţul Soroca, iar între 1935 şi 1943 — la Seminarul Teologic monahal de la mănăstirea Cernica de lângă Bucureşti.

În perioada 1944 – 1953 îşi completează în Bucureşti studiile de nivel universitar: Facultatea de Teologie (4 ani), Academia de Arte Frumoase (5 ani), Facultatea de Litere şi Filozofie (5 ani), Şcoala Superioară de Pictură bisericească din cadrul Patriarhiei Române. În 1924, la vârsta de 12 ani, intră în viaţa mănăstirească la schitul Rughi (Rudi) din judeţul Soroca. Între 1933 şi 1934 îşi satisface serviciul militar în termen în regimentul 39 infanterie staţionat la Floreşti, judeţul Soroca. Este călugărit în anul 1938 la mănăstirea “Sfânta Ana” de la Rohia, judeţul Someş (azi judeţul Maramureş), iar în 1939 este hirotonit întru diacon în Catedrala ortodoxă din Cluj-Napoca de către episcopul Nicolae Colan.

În 1954 este hirotonit preot la mănăstirea Antim din Bucureşti, iar ]n 1964 este hirotesit protosinghel în Catedrala patriarhală din Bucureşti de către Episcopul vicar patriarhal Antim Nica, basarabean de origine, fost Episcop de Ismail şi Cetatea Albă. În 1972 este hirotesit, cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în rangul de arhimandrit de către Arhiepiscopul Victorin Ursache al Americii şi Canadei în biserica “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din oraşul Edmonton, statul Alaberta, Canada.

A făcut parte din grupul “Rugul Aprins” de la mănăstirea Antim din Bucureşti, grup care reunea trăitori autentici ai vieţii creştine şi intelectuali români de marcă. A fost condamnat la 16 ani de muncă silnică, 10 ani de degradare civică şi confiscarea totală a averii pentru infracţiunea de uneltire contra ordinii sociale prevăzută de art. 209 pct. 1 din Codul penal al României. Sentinţa a fost dată la 8 noiembrie 1958 de Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Militară şi menţinută la 21 ianuarie 1959 de Tribunalul Suprem – Colegiul Miltar al României.

Din lotul celor condamnaţi au mai făcut parte: Alexandru Teodorescu (poetul şi ziaristul Sandu Tudor, ulterior părintele ieroschimonah Daniel, stareţul schitului Rarău), Alexandru Făgeţeanu (ulterior monahul Adrian), Ghiuş Vasile Benedict (arhimandritul Benedict Giuş a fost ales episcope de Hotin în 1943, dar alegerea sa a fost invalidată de Mihai Antonescu), Roman Braga (arhimandrit basarabean stabilit în Statele Unite ale Americii), părintele prof. univ. Dumitru Stăniloae, părintele Arsenie Papacioc, Serghie Sofian Boghiu (arhimandritul basarabean Sofian Boghiu), savantul şi scriitorul Alexandru Mironescu şi fiul său Şerban (student), Gheorghe Văsâi, Şerban Mironescu, Nicolae Rădulescu şi Emanoil Mihăilescu.

În perioada 13 iunie 1958 şi iulie 1964 a executat 6 ani de închisoare. Ca diacon şi ca preot a slujit la mănăstirea Antim şi la Catedrala patriarhală din Bucureşti până în anul 1967, când este transferat ca preot şi pictor autorizat la Arhiepiscopia Ortodoxă Română pentru Canada şi Statele Unite ale Americii cu reşedinţa la Detroit, statul Michigan, SUA. Aici funcţionează 15 ani ca secretar eparhial.

La 20 iulie 1994, în vârstă de 82 de ani, se retrage la mănăstirea românească “Adormirea Maicii Domnului” din Rives Junction, statul Michigan, unde este preot-duhovnic. În România a executat, împreună cu un alt basarabean, arhimandritul Sofian Boghiu, pictura în frescă în mai multe lăcaşuri ortodoxe: biserica mare a mănăstirii Antim din Bucureşti, biserica din suburbia bucureşteană Dămăroae, biserica Negru Vodă din Câmpulung Muscel, biserica din Pipirig, judeşul Neamţ, biserica mare a mănăstirii Saon din judeţul Tulcea, paraclisul mănăstirii Ghighiu de lângă Ploieşti, judeţul Prahova. A pictat, singur, biserica din comuna Cojasca, judeţul Prahova.

În America de Nord a pictat: catapeteasma şi compoziţiile iconografice din interiorul Catedralei ortodoxe române “Sfântul Gheorghe” din Windsor, statul Ontario, Canada (1970-1972); catapeteasma Catedralei ortodoxe române “Buna Vestire” din Cleveland, statul Ohio, SUA (1973); iconostasul bisericii ortodoxe române “Sfânta Înviere” din Holywood, statul Florida, SUA (1968-1969); interiorul altarului şi catapeteasma Catedralei ortodoxe române “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Edmonton, statul Alberta, SUA (1975-1976); catapeteasma bisericii ortodoxe române “Sfânta Treime” din Troy, statul Michigan, SUA (1980-1981).

A mai pictat, în 1978, în interiorul Camerei Române de la Wayne State University, Detroit, statul Michigan, SUA, o frescă monumentală înfăţişând devenirea istorică a poporului român în spaţiul carpato-danubiano-pontic, precum şi alte şapte tablouri reprezentând cetăţi medievale şi voievozi români. Ca pictor, a întreprins călătorii de documentare în Anglia, Franţa, Austria, Elveţia, Siria, Grecia, Turcia şi Egipt. A colaborat, pe parcursul a 11 ani, la revista de limbă română “Gândire şi Artă“ din Statele Unite ale Americii. Părintele Arhimandrit Felix Dubneac a trecut la Domnul în ziua de Crăciun, 25 Decembrie 2008, într-un aşezământ rezervat îngrijirii bătrânilor nu departe de Detroit, Michigan, SUA. Îşi doarmne somnul de veci în cimitirul “Sfânta Maria” de la Vatra Românească, Grass Lake, Michigan.

(Vlad CubreacovOamenii lui Dumnezeu din Basarabia de altădată)

 

La începutul mileniului al treilea, împreună cu un monah moldovean neaoş, arhimandritul Vitalie Danciu, am călătorit pe continentul nord-american, ajungând într-o zi şi la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului“ de la Rives Junction, Michigan. Aşezarea complexului monahal semăna izbitor cu cele din ţară, cu Văratecul aş zice, cu dumbrăvi şi poieni de poveste care se găseau la un ceas şi jumătate distanţă de marele oraş Detroit, ce găzduia printre locuitori foarte mulţi români.

Cu mult înainte de a călători în SUA am auzit mult vorbindu-se de această mănăstire, în care lucrase cu sârg şi înţelepciune monahia Benedicta Braga, formată în obştea Văratecului pe care o părăsise în anii ’70, nu fără regrete, ducând însă cu ea tradiţia unei rânduieli care s-a altoit departe de ţară prin misiunea unui mănunchi de rugători români într-un loc care părea transferat, ca prin minune, din Munţii Carpaţi în statul american Michigan. […]

Aveam impresia că mă aflu într-un loc cunoscut de când lumea, familiar, cu oameni primitori şi cu duh paterical. Maica Benedicta şi cei doi părinţi, Roman Braga şi Felix Dubneac, basarabeni la origine, dominau comunitatea prin cuvinte, priviri, vârstă şi aşezare duhovnicească.

Părintele Roman ne-a vorbit despre locul în care ne aflam, despre misiunea românească în spaţiul respectiv, despre aspecte pe care nu le ştiam aproape deloc. Maica Benedicta şi arhimandritul Felix au strălucit prin tăcere. Purtau amândoi povara anilor, peste 80 amândoi sau cel puţin unul dintre ei, cu toţii dorind să afle câte ceva din ţară, de la fraţii lor peste care trecuseră anii şi vremuri grele.

Părintele Felix purta cu resemnare o cruce grea. Era imobilizat într-un cărucior cu rotile. Venise în America în anul 1968. Viaţa lui a cunoscut numeroase exiluri şi privări de libertate. Născut lângă Soroca în anul 1912, a făcut parte dintr-un grup de călugări basarabeni care s-au refugiat în România din pricina prigoanei comuniste. A vieţuit în câteva mănăstiri, slujind la sfântul altar şi pictând icoane în timpul liber ori aşternând pe hârtie trăiri şi gânduri înalte. La Mănăstirea Cernica a urmat cursurile Seminarului monahal de opt ani şi apoi Facultatea de Teologie din Bucureşti. Printre colegii de studii s-au numărat fericitul întru pomenire patriarh Teoctist, arhiepiscopii Gherasim Cristea şi Eftimie Luca, ori arhimandriţii Sofian Boghiu şi Grigorie Băbuş.

Către sfârşitul vieţii, după foarte mulţi ani de înstrăinare, s-a întâlnit în Canada cu fostul său coleg, patriarhul Teoctist, despre care ne-a povestit, cu mare bucurie, amintiri preţioase din vremea tinereţii lor. Arhimandritul Sofian Boghiu, într-un interviu publicat în „Vestitorul Ortodoxiei Româneşti“ în iunie 1996, mărturiseşte: „…În iunie 1958 am fost arestaţi şi noi, care activasem în cadrul Rugului Aprins. Mă aflam la Mănăstirea Ghighiu, de lângă Ploieşti, pe schelă, cu un grup de călugări şi fraţi, pictând, în frescă, biserica din cimitirul mănăstirii. Am fost arestat împreună cu părintele Felix Dubneac, membru şi el al Rugului Aprins. Ancheta a durat câteva luni. Abia la procesul de la Tribunalul Militar am aflat că eram 16 deţinuţi, făcând parte din organizaţia Rugului Aprins…“.

Arhimandritul Felix Dubneac nu ne-a vorbit despre acest aspect important al vieţii lui. Cum vă spuneam, el dovedise o exemplară discreţie la întâlnirea cu noi. A stat alături de părintele Sofian Boghiu, de cunoscutul teolog pr. Dumitru Stăniloae, arhimandritul Benedict Ghiuş, Daniil Sandu Tudor, Alexandru Mironescu, Adrian Făgeţeanu şi alţii.

Au urmat câţiva ani de temniţă grea, anchete peste anchete, lipsuri, ameninţări şi acuzaţii calomnioase. Graţierea din 1964 l-a salvat, ispăşind doar şase din cei 16 ani la care fusese condamnat iniţial. Cu ajutorul patriarhului Justinian a reuşit să plece din ţară în 1968, stabilindu-se în SUA, unde a activat ca misionar în câteva comunităţi româneşti. A fost aproape 20 de ani secretar la Arhiepiscopia Ortodoxă Română din SUA şi Canada, prieten şi colaborator apropiat al arhiepiscopului Victorin Ursache, fiind de vârste apropiate.

Arhimandritul Felix Dubneac s-a remarcat şi ca iconograf. Pe lângă bisericile pictate în România, a împodobit numeroase lăcaşuri din Statele Unite şi Canada, iar printre lucrările picturale de anvergură se numără marea frescă a Istoriei României în Camera Română de la Universitatea de Stat din Detroit. Părintele Felix Dubneac a primit de la Dumnezeu şi dorul condeiului. A publicat numeroase articole în cele două almanahuri „Credinţa“ şi „Solia“ ale celor două eparhii româneşti din Statele Unite şi Canada. Multe dintre ele au fost adunate în câteva cărţi pe care le-a tipărit în cei 40 de ani de şedere dincolo de ocean. Arhimandritul Felix Dubneac a fost un monah râvnitor şi bun, un lucrător al rugăciunii şi al faptelor bune. Un om primitor, discret şi îndelung-răbdător. Mi-am amintit de el răsfoind într-o seară una din cărţile ce mi le-a dăruit în vizita de neuitat la mănăstirea românească din vecinătatea Detroitului.

Chipul lui senin şi bunăvoinţa de statornic trăitor în cinul monahal mi-au rămas printre aducerile aminte păstrate în inimă pentru totdeauna.

Venerabilul slujitor al Bisericii, pictorul, scriitorul şi monahul tainic a trecut la Domnul în ziua de 25 decembrie 2008, departe de pământul străbun, dar aproape cu simţirea, cum îi şade bine unui bun român.

 

Fericiti cei prigoniti

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *