LOADING

Type to search

Părintele Ghelasie și inima veșniciei

Marii duhovnici ai neamului

Părintele Ghelasie și inima veșniciei

Share

“S-a vorbit mult despre Inimă, de la „centrul” vital până la „sediul” Inteligenţei, Intuiţiei şi Sentimentelor.„Ideile Mari vin din Inimă”.

Se consideră şi o „metafizică” şi o Teologie Mistică a Inimii. Aşa, Inima ar fi „organul fereastră” prin care se trece de fapt „dincolo” spre „Origini şi Lumea necorporală”. În cosmogoniile antice, lumea s-a gândit cu „Inima Zeului” demiurg.

 

Inima este „TRONUL Lui DUMNEZEU”; are în sine „ÎMPĂRĂŢIA Lui DUMNEZEU”; este ALTARUL şi Sălaşul Spiritului; este „Sfânta Sfintelor” Templului şi Sionului, Centrul lumii; este „Supraspaţiul Originar” al Existenţei.

 

Inima este considerată ca elementul Pământului şi totodată al Focului-Luminii, Inima-Cupa Sacră de Pământ în care este FOCUL SOARELE DIVIN din care emană Lumina. Aşa, prin „Ochii Inimii” se vede de fapt. „Soarele răspândeşte Lumina, precum Inima Răsuflarea”. „POTIRUL” Creştin este „INIMA Lui HRISTOS”, în care este Însuşi SÂNGELE-LUMINA Lui HRISTOS ca ÎMPĂRTĂŞANIE.

 

Este o „Inimă Cerească”, o „Inimă Pământească” şi o „inimă individuală”.

 

Inima este „Sediul” Inteligenţei, Voinţei-Acţiunii şi al Vieţii în general.

La „judecata” Sufletului se pune în „balanţă” Inima, cât este de „grea” ca Bine sau rău.

În Inimă este „Conştiinţa DIVINĂ”, cât şi Conştiinţa proprie. DIVINUL din tine este „Glasul Inimii”, zice un proverb.

 

În tradiţia Biblică, Inima este „Omul INTERIOR”, sediul „PRICEPERII”. „Gura mea a grăit Înţelepciunea şi Cugetul Inimii mele PRICEPERE”, zice o cântare teologică.

Aşa este o distincţie între Minte şi Inimă. Mintea este Înţelepciunea şi Inima este Priceperea-Eul-Conştiinţa Înţelepciunii.

 

Se zice că Inima este primul Organ ce se formează la făt şi ultimul Organ care putrezeşte după moarte (după patruzeci de zile).

Se spune că DUMNEZEU, după ce „face pe Adam” îi „Suflă SUFLARE” şi aşa „se face Suflet VIU”, ceea ce ar însemna tocmai „TAINA INIMII”.

 

Astfel, Inima ar fi „pământ adamic”, Model-Inteligenţă Cerească- Spirituală şi SUFLARE-SPAŢIU DIVIN. De aceea se zice că „atâta Viaţă şi Suflet ai, câtă Mărime de Suflare”. Mistic, se aminteşte de „deschiderea Inimii, prin lărgirea Suflării”, sau de „unirea Minţii cu Suflarea”.

 

DIVINUL nu poate „încăpea” în „altceva”, dar poate încăpea în INIMĂ, unde SUFLAREA DIVINĂ şi-a pus PECETEA.

 

Păcatul atinge direct Inima, atât ca Spirit, cât şi Corp, de unde degradările respective.

Inima este „Supraspaţiul” atât al Spiritului, cât şi al materiei, ca „legătură-punte” dintre Suflet şi Corp. De aceea în Inimă se Memorează atât Spiritul cât şi cele trupeşti (Inima-creierul de Taină), de unde ea este sediul atât al „treziei”, cât şi al subconştientului şi

chiar sediul „somnului-uitării”. „Dorm, dar Inima mea veghează”.

 

Inima este „Cămara ascunsă”, în care poţi face ALTAR sau desfrânare.

„DUH Nou şi Inimă Nouă” (Ezechil 36, 26).

Inima este o „Teofanie”, Oglinda Lumii nevăzute.

În Inimă sunt „gândurile cele mai ascunse”, baza naturii Intelectuale.

Inima este Taina Lui HRISTOS Întrupat.

Inima a devenit simbolul „dragostei” profane.

Inima este însăşi Taina Fiinţei Create.

 

Caracterul de bază Creştin este Taina Persoanei, în care subzistă „puterile” Sufleteşti şi din care ies Virtuţile. Noi suntem dihotomie Suflet şi Corp (Fiinţă şi energii de creaţie), şi Sufletul are în capacităţile lui Spiritualul DIVIN (ca Pecetea DIVINĂ) şi Spiritualul propriu de creaţie ce este transpus totodată şi în energiile Corpului. Mai mult, Sufletul are Pecetea TREIMII DIVINE, de unde Taina Triadică a „Puterilor Sufleteşti”. Şi precum DIVINUL este PERSONAL, la fel şi Sufletul nostru este Persoană de Creaţie. De aici un fel de „reper” al Persoanei noastre, ca „Trifiinţialitatea Sufletului creat”, ce nu-i atinge „simplitatea” de esenţă Spirituală creată. Aşa, filocalic, Sufletul nostrum are „triada”: „Minte, poftă şi iuţime”, corespondenţa anticilor, Gândire, Simţire şi Voinţă. Şi din acestea corespondenţele: Spiritual, Duh-Fire şi Eu Personal-Inimă. Unii confundă Simţirea cu Inima.

Este o „analogie” între Configuraţia de Taină a Sufletului şi structura fiziologică a Corpului. Toate misticile au căutat aceste legături intime. Şi în sens Creştin avem câteva repere. Aşa se vorbeşte de o Minte a Sufletului şi de o „minte” a Corpului, ca şi de o Inimă a Sufletului şi o Inimă corporală.

Inima este totodată ca Înfăţişare de Suflet, ca Organ de Corp şi ca UNIREA Sufletului cu Corpul, în „Tainicul Trup”.

Noi am „uitat” de Taina „Trupului”, care s-a pierdut la căderea din Rai, Adam şi Eva rămânând „goi”. Este o Taină „Veşmântul” peste Unitatea Suflet şi Corp, ce este tocmai „Trupul”, Se vede că, la toate Făpturile, Corpul are o „veşmântaţie naturală” (păr, culori, diferite adausuri), doar Omul a rămas „gol”. Se spune că „Haina face pe Om”, adică o Memorie primordială, că„Veşmântul-Trupul” arată la Faţă Persoana Omului. „După cum este Înfăţişarea, aşa este şi Sufletul său”, mai zice o vorbă. Atenţie, să nu se confunde „corpul” cu „Înfăţişarea” (care este Tainicul de UNIRE Suflet şi Corp, uitat de noi, datorită păcatului).

Sunt mai multe conceperi, referitor la „configuraţia” Omului.

1) Filosofic: Nous (Spiritul); Psyche (Sufletul Vital); Soma (corpul material).

 

În Spirit sunt „Raţiunile-Loghii Divini”; Psyche-Sufletul reflectă atât Spiritul cât şi corpul-Soma, de unde partea „Raţională” şi cea „iraţională” din Sufletul Vital. Sufletul ar avea astfel trei attribute puteri, ca Gândire, Simţire şi Voinţă, altfel zis, „Minte, poftă şi iuţime”.

 

2) Religios: Suflet; trup; DUH.

 

În Suflet este „SUFLAREA HARICĂ DIVINĂ”, ce este CHIPUL DUHULUI SFÂNT, şi care, de este pusă în „Lucrare”, va „Înduhovnici” puterile Sufleteşti (Minte, Simţire, Voinţă), şi, mai mult, se va prelungi şi în trupul material.

 

3) ICONIC: CHIPUL Lui DUMNEZEU şi Fiinţa Personal-Individuală Creată, ca un „dihotomism” strict. Şi Fiinţa Creată are, la rândul ei, Sufletul direct Fiinţial de Creaţie

şi energiile sale Corp. Sufletul are în sine CHIPUL TRINITAR al CHIPULUI DIVIN, ce se transpune ca o „Trifiinţialitate” a Sufletului: Conştiinţa, Duhul şi Eul-Personal (ce sunt altceva decât zisele puteri ale Sufletului, ca Minte, simţire, voinţă). Neofit deosebeşte Sufletul ca Fiinţialitate Creată de energiile-puterile sale.

Neofit consideră că „SUFLAREA DIVINĂ” dată lui Adam este CHIPUL şi Asemănarea, numite de cei vechi ca „DUH”. De unde Filocalicul DUH, Suflet, corp.

Deci, cunoscând aceste repere, putem să înţelegem raportul mistic dintre modalitatea Carpatină şi celelalte. Sufletul nostru este, cum s-a zis, o „Trifiinţialitate” cu Pecetea

TREIMII DIVINE, ca: Chip-Conştiinţă (Pecetea TATĂLUI); Duh-Fire (Pecetea SFÂNTULUI DUH); Eu Personal-Inima (Pecetea FIULUI). Şi acest Chip direct de Suflet (Psyche) se transpune ca Psihologic: Minte, Simţire, Voinţă (calităţile Sufletului) şi totodată se transpune în Fiziologicul Organic Corporal, ca: sistem-nervos-sex; sistem circulator-digestie; organe-materie corporală.

Sfinţii Părinţi Creştini vorbesc mereu de „INIMA de TAINĂ”, peste „inima organică”. Şi misticile antice amintesc de „misterul inimii”, dar ca „centru de interiorizare”. În sens Creştin, Inima nu este „interiorizare”, ci „SUPRAEXTERIORIZAREA peste interior şi exterior”, de „INIMA PERSONALITATE”.

Este o tradiţie mistică ce spune că, în Rai, la „exterior” era Sufletul, care se vedea primul, şi Corpul se vedea în „spatele” Sufletului, iar peste acestea era „Tainicul TRUP-Veşmânt, INIMA Personalitate”, încât Adam, când pune „Nume” Vieţuitoarelor, prin această Vedere are acces direct la „caracterul-firea” fiecăreia. Anticii consideră „interiorul” ca „Taina Vieţii”, ce este „chipul căderii” din Rai, când „INIMA Personalitate” se pierde şi Sufletul se „umbreşte” şi Corpul se face „compensaţieatât de Suflet, cât şi de INIMA Personalitate.

Adam şi Eva rămân cu „trupul de piele”, adică „golul” Corporal, peste care trebuie să se pună „îmbrăcămintea” de frunze-haine, iar „INIMA SUPRAEXTERIOARĂ” nu mai este să „Oglindească” atât Sufletul, cât şi Corpul; pielea oglindeşte „golul” de acestea.

 

În sens Mistic Creştin, noi insistăm pe evidenţierea „Refacerii” INIMII Personalitate, Veşmântul de HAR, sau „HAINA de Nuntă”. Noi, după cădere, credem Sufletul ca „interior” şi INIMA Persoană ca un „Interior” al însuşi Sufletului. În realitatea de Rai, Sufletul este la „vedere” şi INIMA Personalitate este SUPRAEXTERIORUL-Haina

de Nuntă Duhovnicească. Totul va fi la „Vedere”, zice DOMNUL şi nimic „ascuns” (chipul păcatului). TAINA nu este „ascunsul”, ci acel „MINUNAT VEŞMÂNT” ce Îmbracă totul şi din care „Izvorăşte” totul. ”

 

“Taina Creştină a Vieţii VEŞNICE este Taina „ÎNTÂLNIRII cu DUMNEZEU”. Să-L VEZI pe DUMNEZEU este insuficient; să-L ÎNTÂLNEŞTI tu direct şi Personal este totul.

În sens Creştin nu este „absorbirea-contopirea” cu DIVINUL, ci ÎNTÂLNIREA FAŢĂ către FAŢĂ. Noi ÎL ÎNTÂLNIM pe DUMNEZEU în Viaţa noastră prin diferitele ocazii „excepţionale”, prin deosebirile noastre între Bine şi rău, prin convingerile noastre tot mai multe asupra PREZENŢEI DUMNEZEIEŞTI.

Cei Sfinţi ajung la o ÎNTÂLNIRE directă cu DUMNEZEU. Este o „Mistică a zisei Vederi a LUMINII HARICE DIVINE”, dar ÎNTÂLNIREA Sfinţilor este de altă modalitate. Este o „ÎNTÂLNIRE zis contemplativă”, dar este şi o „ÎNTÂLNIRE ACTIVĂ-LITURGICĂ” pe care o au în general Credincioşii şi îndeosebi SFINŢII.

Fiecare ÎNTÂLNEŞTE pe DUMNEZEU cu „propria” sa „Întâlnire” şi Îl Vede cu propria lui Vedere.

Se vorbeşte de Taina unei „INIMI a VEŞNICIEI”, pe care o au în primul rând SFINŢII.

DUMNEZEU este pretutindeni, dar fiecare ÎL ÎNTÂLNEŞTE după „capacitatea sa proprie de Sfinţenie şi Credincioşie”.

HRISTOS este Taina „ÎNTÂLNIRII cu DUMNEZEU”, că prin BOTEZ noi primim „PLĂMADA INIMII VEŞNICIEI”, pe care apoi noi o CREŞTEM până la „ALTARUL VIU al ÎNTÂLNIRII cu DUMNEZEU”.

Ca să poţi ÎNTÂLNI pe DUMNEZEU, trebuie să te faci „ALTAR de ÎNTÂLNIRE”, pe care să se facă acel „COMUN ÎNTÂLNIRE” între tine şi DUMNEZEU, acel ICONIC al VEŞNICIEI.

SFINŢII au CRESCUT tocmai acest ALTAR – INIMĂ VIE de VEŞNICIE, unde DUMNEZEU se ÎNTÂLNEŞTE permanent, de unde nu mai pleacă, unde RĂMÂNE pe VEŞNICIE cu tine şi tu cu EL. ÎNTÂLNIREA este mai mult ca simpla Vedere! “

 

 Anca REVNIC

 

Bibliografie:

 

Practica Isihastă, Pr.Ghelasie Gheorghe, Editura Platytera, 2015

Sinaxar – Sfintii Romani, Pr.Ghelasie Gheorghe, Editura Platytera, 2000

 

Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Editorialist Lumea Credintei. Autor al volumului "Catehismul invierii. Un pelerinaj spre lumina" (Editura Lumea credintei, Bucuresti, 2016). Colaborator la reviste si ziare: "Lumea credintei", "Ariesul de Turda", "Adevarul de Cluj", "Scutul patriei".

  • 1

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *