LOADING

Type to search

Parintele Iustin Parvu – Cinstirea neomartirilor

Marii duhovnici ai neamului

Parintele Iustin Parvu – Cinstirea neomartirilor

Share

– Părinte, Sfinţia Voastră cum vedeţi cinstirea acestor martiri anticomunişti, înainte de canonizarea  propriu-zisă,  prin facerea de icoane şi acatiste?
Eu văd în acestea manifestări un lucru foarte bun, pentru că viaţa acestor martiri este deja cunoscută în sfinţenia lor, prin faptele lor, prin toată conduita lor; ei au trăit şi încă mai trăiesc în mijlocul acestui popor. Ei au dovedit, în sfârşit, că din frageda lor tinereţe s-au jertfit pentru adevărul acesta ortodox. Acum, pentru noi, cel mai important este să ne apropiem de jertfa lor cât mai mult, ca să putem avea şi noi îndrăznire la Dumnezeu prin ei.
Domnitorii noştri n-aveau în ţara noastră a Moldovei sfinte moaşte, n-aveau sfinţi, n-aveau icoane făcătoare de minuni, însă au intervenit şi aşa am obţinut pe Cuvioasa Paraschiva, aşa am obţinut icoane făcătoare de minuni, la care se închină tot poporul astăzi. Acestea toate au fost, în sfârşit, valori aduse din lumea aceasta ortodoxă şi ei, domnitorii noştri, au socotit că, cu cât vom avea mai mulţi sfinţi, cu atât şi ţara va fi apărată cu mai mult zel faţă de năvălirile şi greutăţile istorice prin care am trecut, moaşte şi icoane care au acoperit pământul cu rugăciunea şi cu prezenţa lor.
Dar şi secolul acesta al XX-lea, care a rodit aceşti tinerii care au luat drumul crucii şi s-au jertfit, şi-au măcinat tinereţile lor în celulele puşcăriilor, dovedeşte că bunul Dumnezeu mai este încă alături de Ortodoxia românească şi totodată este şi un îndemn pentru noi, cei de astăzi, să urmăm nevoinţelor şi martirajului lor. Şi dacă nu ne-a binecuvântat Dumnezeu prin suferinţele lor, măcar să aducem la lumină sfinţenia lor şi să ne închinăm lor ca unor sfinţi, care se roagă pentru noi. Cu cât noi vom avea mai mulţi sfinţi, oficial şi neoficial, cu atât şi mila lui Dumnezeu va fi peste noi şi vom putea avea îndrăznire înaintea lui Dumnezeu, prin sfinţii şi martirii noştri.
Toate popoarele acestea din Răsăritul Europei au trecut prin cenzura asta bolşevică, şi bulgarii, şi sârbii, şi cehoslovacii, şi polonezii, şi ungurii, naţiuni care au opus şi ele, într-adevăr, un efort puternic împotriva ateismului. Dar ceea ce s-a remarcat îndeosebi la noi, a fost faptul că România a avut un tineret foarte înţelept şi foarte pătruns de esenţa acestui adevăr ortodox, încât prin jertfele lor, cred eu, am depăşit cu mult toate aceste ţări din jurul nostru. De aceea şi obiectivul nr. 1 al pedepsei şi al persecuţiei Ortodoxiei în Balcani a fost şi este ţara noastră, este România ortodoxă cu tineretul acesta de jertfă care, în sfârşit, a luat taurul de coarne al comunismului şi al tuturor străinilor care şi-au vândut conştiinţa şi neamul. Însă, nu este suficient să admirăm ostenelile şi nevoinţele lor, ci mai trebuie să le încercăm şi noi, pe pielea noastră, căci aşa s-a plămădit Ortodoxia până astăzi

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *