Părintele Moise Aghioritul, mare scriitor athonit contemporan, viețuitor în Schitul athonit Sfântul Pantelimon ce apaține Mănăstirii Cutlumuș

Suntem legați de pământ, de materie, nu știm să zburăm în înalt, să luminăm cerul pentru a primi ajutorul ceresc necesar. Suntem amețiți, seduși, atrași de cele pământești trecătoare, nu ne putem desprinde ușor de acestea. Încercăm să acumulăm bogății pe pământ, căutăm mereu plăceri care să ne înveselească, dar acelea ne provoacă mai degrabă durere. Vrednic de milă și de plâns este cel ce caută bucuria în noroi.

Ascensiunea la Cer începe prin căință, pocăință sinceră, prin inimă înfrântă și smerită. Omul merită să simtă faptul că nu a fost creat pentru pământ. Atașarea pătimașă nu bucură cu adevărat, lipirea de lucrurile vremelnice este o greșeală gravă ce are roade amare. Să urci mai sus decât cele visate nu este un lucru imposibil, ci este realizabil pentru toată lumea. Este suficient să ne dorim și să iubim. La început suntem ezitanți, timizi, temători, nu vrem să riscăm. Desigur, considerăm că este ceva de neatins, neobișnuit, nefiresc, imposibil și, în orice caz, nu pentru noi. Credem că este un joc nepermis și lipsit de evlavie, că suntem prea păcătoși pentru așa ceva: însă, rugăciunea nu este numai pentru sfinți.

Dacă cineva se roagă cuviincios și smerit, începe să i se îndulcească inima, să fie luminat, întărit și să găsească odihnă. Va simți că merită să se roage, va simți bucurie, mulțumire, siguranță, întărire și mângâiere. Va pricepe că rugăciunea este o mare necesitate a sufletului său, o mișcare naturală, o lucrare dumnezeiască și va deveni un obicei virtuos și nu o lucrare formală, o delectare zilnică și un dar. Așa cum trupul vrea zilnic mâncare pentru a se întreține, tot așa vrea și sufletul nostru nemuritor.

Nimeni nu-L poate iubi pe Dumnezeu fără să aibă o relație personală cu El, fără să-I vorbească și să se roage

Întotdeauna se gândește la El și apelează la ajutorul Său. Aducerea aminte de Dumnezeu înseamnă rugăciune. Îți aduci aminte de pesoana iubită și te bucuri. Chemarea lui Dumnezeu este prilej de mare bucurie, de pace și binecuvântare. Fără rugăciune, sufletul rămâne fără suflare, neputincios, bolnav, iar rugăciunea dăruiește sănătate duhovnicească, echilibru, discernământ, luminare, sfințenie. Rugăciunea devine scut împotriva păcatului. Cel ce se roagă, e prins în conversația cu Dumnezeu și nu se ocupă cu lucruri deșarte, ci învață smerenia, blândețea, simplitatea și iubirea. Cel care se roagă este fiul iubit al lui Dumnezeu.

Rugăciunea este un mare dar al lui Dumnezeu pentru om.

 

Marius MATEI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.