PĂRINTELE NICODIM BUJOR ȘI MIHAI VITEAZUL
28 august 2018
Share
Sfântul se uita spre ușă. Am intrat în chilie sfioși. Pe ușă citisem: MONAHUL NICODIM.
Salutăm cu iubire și deodată rămânem surprinși de cele două scântei din ochii părintelui. Vorbea blând, liniștit și aproape încet. Veneam de la Părintele Adrian, de la Biserica Mihai Vodă, și iată ce auzim:
– Bat clopotele la Mihai Vodă!!!
Uimiți ne întrebam în gând de unde știa Părintele Nicodim, că am fost la Biserica Mihai Vodă. Am răspuns imediat cu entuziasm:
– Bat încă pentru neamul românesc. Noi mergem și cântăm pentru neam. Și pentru voievodul Mihai Vitezul.
Părintele a fixat ochii spre tavanul chiliei și apoi a întors privirea spre noi adăugând:
– Ar fi putut să fie canonizat. S-a opus un episcop, spunând că ar fi avut o legătură cu o unguroaică.
– E sfânt!
– Și Eminescu?
– L-am văzut în rai. Mi s-a arătat într-o noapte. Părintele Galeriu i-a scris și un acatist. O ce frumos! Galeriu juca în tinerețe într-o piesă de teatru. El a avut rolul necuratului. Trebuia să-l joace pe acesta. Și-a pus două becuri în loc de coarne. A fost extraordinar.
– De nota 10?
– 10! Daa, 10! Ce mai e pe la Sibiu? Ce mai face Mitropolitul Plămădeală?
– S-a mutat de câțiva ani la cer.
Apoi părintele ne-a privit din nou cu milă, după care a am simțit o stare de incredibilă bucurie. Iar astăzi, mai mult ca oricând mă gândesc la aceste momente sublime și pline de semnificație. Au fost clipe de testament moral, de profeție și de luare aminte la faptul că bunătatea este primordială pentru orice creștin. De aceea, chiar acum scriind cu emoție, cristalinul mi se umple de lacrimi și îndrăznesc a spune: Nimic nu a fost în zadar!
Catalin DUMITREAN
