LOADING

Type to search

Părintele Serafim de la Prodromu

Marii duhovnici ai neamului

Părintele Serafim de la Prodromu

Share

De se va-ntâmpla vreodată să ajungi la Prodromu pe jos, venind dinspre Marea Lavră, şi vei vedea de departe călugăr pe cărare rugându-se cu cartea în mână, să nu te chinui a desluşi cine va fi fiind, pentru că negreşit este părintele Serafim (iar cartea este Apanthisma).

Părintele este singurul monah athonit oltean pe care-l ştiu, dar şi unicul expert contabil ajuns călugăr în Grădina Maicii Domnului! Sau vor mai fi fiind, dar nu am eu ştiinţă despre ei…

De fiecare dată când vorbesc cu părintele Serafim, constat, după înflăcărarea lui, că e mai român şi decât mine, cel ce trăiesc în România! Când vine vorba de înaintaşii noştri, mă aştept întotdeauna la mult patos din partea lui!

Foarte meticulos (cum ar putea fi altfel un fost împătimit al cifrelor?), părintele avea ultima dată rasa peticită în 11 locuri! Dar era impecabil de curată, ca de obicei!

Uneori îl mai ajutăm la curăţat ceapă, în magazia de lângă chelărie, şi atunci mai putem povesti pe-ndelete. Acum vreun an şi mai bine, Nicolae Burdea, entuziasmat că văzuse multe mânăstiri şi biserici noi ctitorite în ţara noastră şi fericit că aflase lucrul acesta şi de pe Discovery, i-a mărturisit şi părintelui toate acestea, ca să-l facă părtaş bucuriei lui. Am rămas amândoi surprinşi atunci de faptul că părintele nu s-a bucurat prea tare, ci ne-a prevenit: Vor fi pline de oameni, dar nu şi de creştini, şi vor ajunge ca nişte temple idoleşti – pline de fast şi goale de credinţă!

Şi l-am întrebat cine e de vină pentru aceasta. Noi suntem vinovaţii: creştinismul a rămas întotdeauna acelaşi, doar noi ne-am răcit şi-l trăim tot mai fals, mi-a răspuns bătrânul, lăcrimând (probabil că nu de la ceapă…).

De atunci mereu mi-aduc aminte de vorbele lui şi încerc să nu mă gândesc dacă va fi avut sau nu dreptate…

George CRASNEAN

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *