Părintele TEOFAN de la Nera

„Pe oamenii bucuriei se clădeşte nădejdea”

Ascunsă între pădurile de pe Valea Nerei, mânăstirea „Sf. Paraschiva” (comuna Sasca Montană, jud. Caraş-Severin), fondată de re­numitul doctor Pavel Chirilă, chiar pe locul copilă­riei sale, este una dintre cele mai mari din Banat. Aici vieţuiesc şaizeci de maici şi surori, după rânduiala atho­nită. Viaţa aspră, cu trudă multă, priveghere înde­lungată, rugăciune permanentă şi hrană puţină, le-a transformat pe măicuţe într-un soi rar de fluturi trans­parenţi, care când străbat aerul, împrăştie miros de flori de câmp şi de smirnă. Chip al ascezei este şi du­hov­nicul lor, părintele Teofan, un monah ascuţit în ne­voin­ţe şi cu un veşnic zâmbet pe buze. Căci, deşi este sever în păzirea temeiurilor de credinţă, părintele Teofan e mereu plin de bu­cu­rie. Foarte căutat de tineri, nu numai pentru că şi sfinţia sa este tânăr (are 39 de ani), ci, mai ales, pentru că ştie să deschidă sufletele şi să găsească leac fiecăruia, părin­tele Teofan a renunţat de câţiva ani să mai spovedească credincioşi din afara obştii de la Nera. Însă primeşte oameni cu beteşuguri du­hovniceşti şi îi ajută pe cât poate, cu un cuvânt de învăţătură, cu un sfat.
Născut la Bârlad, a copilărit în munţii Buzăului, la Mânzăleşti, unde au mers cu serviciul părinţii lui, care erau profesori. Primind o educaţie atee în fa­milie şi la Liceul Militar din Breaza, viitorul părinte Teofan a căutat alte căi de desăvârşire spirituală decât cea orto­doxă, trecând, ca mulţi alţii din generaţia sa, prin prac­tici orientale. După primul an la Academia Teh­nică Militară din Bucureşti, a abandonat cariera militară, pentru a merge la mânăstire. Spune că această decizie a fost rezultatul unui „pro­ces al întoarcerii din ateism în biserica Dumnezeului celui Viu. Am decis să-l slujesc pe Domnul, în forma extremă a monahis­mu­lui.” A fost în vizită pentru peri­oade mai lungi la mâ­năstirile Fră­sinei, Sihăstria şi Sihla, dar s-a aşezat la Cras­na, în Prahova. Aco­lo a fost călugărit şi hirotonit. De aco­lo a fost trimis în Grecia, să în­veţe limba greacă, devenind unul dintre traducătorii ro­mâni cei mai buni. O vreme a stat şi la mânăs­tirea Vato­pedu, din Sf. Munte Athos, şi spune că i-a folosit mult. Du­pă întoarcerea din Grecia, acum 13 ani, a primit binecu­vân­tare pentru a clădi, împre­ună cu câteva maici, mânăs­tirea de la Nera. Smerit şi doritor de linişte, părintele Teo­fan acordă foarte rar inter­viuri. Preferă ca oamenii să-l descopere în mod direct, prin în­tâlnirea faţă către faţă. To­tuşi, a acceptat să stea de vor­bă cu noi despre problemele generaţiei tine­re, care îl preo­cupă în chip deose­bit.

„Trăim pe orizontal, nu pe vertical. Sunt două dimensiuni ale timpului, iar noi o preferăm pe aceea care merge numai la suprafaţa lucrurilor”

- Părinte, călugărul fuge din lume pentru a se apropia de Dumnezeu. Dar astăzi nu mai este aşa de uşor să te izolezi, nici dacă te ascunzi în vârf de munte. Cum simţiţi tremurul lumii în mânăstire?

- Sfântul Siluan Athonitul l-a întrebat cândva pe ucenicul său, părintele Sofronie de la Essex, cum îi merge rugăciunea. Şi părintele Sofronie i-a spus: „Câ­teo­dată reu­şesc să uit lumea, pierd legă­tura fizică, şi când mă adâncesc în rugăciune, uit chiar şi trupul.” Şi părintele Siluan i-a spus: „Dar trupul nu e tot lumea?”. Deci, da­că trupul ne este conectat total la această lume, tot ce se întâmplă în lume ne afectează. Resimţim puternic frământările lumii, chiar dacă ar fi să nu întâlnim pe ni­meni luni de zile şi să nu avem nici un mij­loc de informare. Ecou­rile zbate­rii continue a lu­mii, care aleargă fără ţintă, fără să-şi tragă sufletul, ajung şi la noi. Şi, într-o anumită măsură, ne şi influenţează. Cu toţii ne plân­gem că timpul este prea scurt, că nu mai avem tihnă. Facem foarte multe într-un timp mai scurt decât înainte, dar nu reuşim să împli­nim în adâncurile vieţii noastre ceva temeinic.

- De ce credeţi că se întâm­plă aşa?

Părintele TEOFAN de la NeraTroiţa în stil grecesc de la poarta mănăstirii Nera

- Pentru că trăim pe orizon­tal, nu pe vertical. Sunt două di­men­siuni ale timpului, iar noi o preferăm pe aceea care merge numai la suprafaţa lucrurilor, cu o viteză tot mai mare, dar fără nici un câştig. Pe vertical înaintezi mai greu, dar cu mai multă bucurie şi mai mare linişte, căci mergi spre Domnul. Însă e foarte dificil să alegi di­men­siunea verticală, pentru că ar tre­bui să poţi să te însingurezi. Or, omul nu mai poate sta cu el însuşi. Suntem învăţaţi de mici să nu acceptăm să rămânem singuri cu noi înşine. Oriunde ne-am afla, la lucru, în maşină, acasă, la o întâlnire cu prietenii, sun­tem asal­taţi de stimuli şi clişee exterioare. Ascultăm muzică, ne uităm la televizor, vorbim la telefon, facem orice, numai să rămânem „conectaţi” – de fapt, deco­nectaţi de la interiorul nostru şi, în mare măsură, de la viaţa adevărată. Tot timpul avem în viaţa noastră un fond sonor, care produce o ieşire a omului în afara lui, nu-l lasă să se interiorizeze. Asta o spunea avva Do­rotei, acum 1600 de ani: dacă vrei să vezi care sunt limitele cuiva, închide-l într-o cameră fără nimic de făcut, lasă-l acolo singur o zi, două, trei şi vezi cum reacţio­nează.

Dacă acum te las fără telefon mobil, fără com­puter şi internet, fără o carte, într-o cameră absolut goa­lă, să vezi ce faci tu cu tine însuţi. Să faci experi­enţa aceasta de rupere de anexele care îţi scot sufletul în afară şi care îţi subţiază, de la puterea de concen­trare, până la puterea sufletească şi la cea trupească. Vei vedea că intri în panică. Dacă ai puterea să stai aşa o vreme şi să-ţi regăseşti viaţa lăuntrică, altfel te vei ruga, altfel vei gândi şi te vei comporta.

http://www.formula-as.ro/2012/1026/spiritualitate-39/parintele-teofan-de-la-nera-15283

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.