Pr. Ambrozie Lazaris: În iubire se ascund toate virtuțile

„Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci este acelaşi” (Evr. 13:8) ne învaţă marele Apostol Pavel. Aceste cuvinte proroceşti se adeveresc, încă o dată de-a lungul istoriei, în minunata viaţă a Bătrânului Ambrozie Lazaris (†2006), duhovnicul mănăstirii din Lamia, Grecia continentală. Redăm mai jos câteva fragmente din viaţa Bătrânului Ambrozie, extrase şi traduse din cartea „Gheron Amvrosios Lazaris – O pnevmatikos tis Monis Dadiu”, apărută în limba greacă în 2009, în exclusivitate pentru cititorii „Familiei Ortodoxe” şi nu numai, spre folos duhovnicesc şi întărire în credinţă.


Viaţa Bătrânului Ambrozie este o propovăduire tăcută, adeverind cu prisosinţă cuvintele Sfântului Apostol Pavel de mai sus, adică faptul că până azi şi până la sfârşitul veacurilor Biserica Ortodoxă naşte şi va naşte prin Duhul Sfânt sfinţi, căci capul nevăzut al ei este Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, Care ne-a făgăduit despre Biserica Sa „că porţile iadului n-o vor birui” (Mat. 16:18), deoarece „iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin” (Mat. 28:20). Mai trebuie spus că Bătrânul Ambrozie a fost prieten foarte apropiat cu de-acum vestitul Bătrân Porfirie (†1991) şi înrudit duhovniceşte cu el, moştenindu-i într-un fel harismele; el i-a spus odată Gherontissei Porfiria, sora Bătrânului Porfirie, după adormirea acestuia: „Porfiria, duhul lui Porfirie acum îl am eu. Mulţi din fiii lui duhovniceşti vin acum la mine”. De aceea, poate nu întâmplător, Bătrânul Ambrozie a adormit întru Domnul în aceeaşi zi (2 decembrie) cu Bătrânul Porfirie, după 15 ani de la adormirea acestuia.
(M.G.)

Când era la Mănăstirea Cutlumuş, a avut loc o întâmplare minunată. E vorba despre căderea lui dintr-un smochin, când şi-a rupt piciorul şi a fost vindecat de sfinţii Doctori Fără-de-arginţi, prin anul 1937. Redăm mai jos întocmai cum a povestit el însuşi, în dorinţa de a păstra fidel stilul său:„În timpul ocupaţiei germane, Sfântul Munte era plin de nemţi. Au stat acolo vreo doi ani. Mai jos de mănăstire, la vreo 300 şi ceva de metri aveam o livadă de smochini. Era august. Într-o zi, ce-mi zice gândul? Era la amiază. La acea oră călugării nu ies, căci la 4 după-amiază este Vecernia. Au program frumos. Mă păcăleşte gândul şi, fără să iau binecuvântare de la egumen, merg să culeg smochine. Mă învârt eu pe acolo şi dau de un smochin cu nişte smochine uite atâta… Nu că erau aşa de mari, dar aşa m-a păcălit satana ca să mă facă să urc în copac ca să adun smochine şi apoi să mă «aranjeze» el. Mă urc în copac, mă aplec să prind o creangă, şi dintr-odată se rupe creanga şi mă pomenesc jos! Era un zid înalt şi în spatele zidului era plantat smochinul. Cad pe zid şi-mi rup piciorul – aici, mai sus de genunchi, practic s-a rupt în două. Am început să urlu şi să plâng. 

Strigam… De unde să audă călugării? Era amiaza. Dormeau. Se rupsese osul şi piciorul se sucise la spate. Aveam dureri cumplite! Strigam, plângeam… Spre norocul meu, paznicul ţarinilor mănăstirii m-a auzit şi a venit îndată. Vine şi mă găseşte căzut între mărăcini – căci, după ce m-am izbit de zid în căderea mea şi mi-am rupt piciorul, am căzut apoi jos. Trage el de picior şi-l îndreaptă la loc. Şi ce face? Merge la mănăstire şi spune egumenului: «Hariton» (Hariton mă numeam atunci) «a căzut şi şi-a rupt piciorul. Să mergeţi să-l luaţi de acolo». Vin patru călugări robuşti trimişi de egumen, ce improvizaseră dintr-o uşă o „targă”, mă ridică şi mă duc la mănăstire. Piciorul rupt. Pe atunci nu existau doctori în Sfântul Munte, nici medicamente. Era ocupaţia germană. Nu găseai nimic din toate astea. Toate erau pustii. Din fericire, la schitul Cutlumuşului era unul ce se pricepea la doftoricit picioare rupte. M-au dus la bolniţă, iar vizavi era paraclisul sfinţilor Doctori Fără-de-arginţi. M-au lăsat acolo până avea să vină «doctorul», căci îl chemaseră între timp. Aveam dureri înfricoşătoare şi răcneam întruna. Pe la 12 noaptea, ce să vezi? I-am văzut pe sfinţii Doctori Fără-de-arginţi Cosma şi Damian coborând din cupolă. S-au luminat toate în jur. «Eh, bietul de el», zice Sfântul Damian, «cum şi-a fărâmat piciorul!» Vine în faţă Sfântul Cosma şi-i zice Sfântului Damian: «Mergi acolo la picior şi apucă-l bine cu mâinile, şi trage-l într-afară», căci se sucise. Şi s-a apucat sfântul să tragă piciorul la loc. O, durere ce nu se poate spune! Şi, tot trăgând, s’a sudat piciorul la loc. Să vedeţi minunea Sfinţilor Cosma şi Damian! Vorbeau între ei, dar nu înţelegeam. «Am venit să te ajutăm», zice Sfântul Cosma, «nu te teme, are să treacă». Şi ce să vezi? S-a lipit la loc piciorul, s-au sudat oasele, carnea – tot, de jur împrejur. Nu se mai cunoştea nimic. Eu, cum văd că s-a oprit durerea, mă ridic îndată şi încep să ţopăi şi să cânt – făceam ca toate alea. S-au trezit călugării: «S-a scrântit la cap Hariton de atâta durere. Să ţopăie şi să cânte la ora asta!» Au dat buzna la bolniţă. «Miluieşte-ne, Doamne!», începură să strige. Era trecut de miezul nopţii. «Ce te-ai ridicat din pat? Stai jos, că o să-ţi rupi şi celălalt picior!». «Ia uitaţi-vă aici», le zic eu. Arăt către paraclisul Sfinţilor Cosma şi Damian. «Aceştia doi au venit puţin mai înainte, unul la cap şi altul la picioare, şi mi-au tras piciorul la loc, iar acum nu mai am nimic». N-au mai dormit călugării toată noaptea, iar dimineaţă au făcut Liturghie. Am mers şi eu. Apoi s-au strâns toţi la mine în chilie, cu tot cu egumen, ca să vadă minunea. Au început să vină apoi călugări şi de la Karies să vadă cum m-au vindecat. Minunea asta este consemnată şi în arhiva mănăstirii Cutlumuş, cu data când a avut loc”.



O a treia persoană cu care părintele Ambrozie avea strânse legături era un alt mare Bătrân, fericitul episcop de Sisaniu şi Siatistis, Antonie. Părintele Ambrozie îl respecta şi îl iubea, căci era cu totul deosebit de restul ierarhiei Bisericii Greciei: simplu, smerit, om al pocăinţei, milostiv, iubitor şi desprins de orice slavă omenească sau bunuri lumeşti. Părintele Ambrozie nu se ferea să spună deschis că episcopul Antonie avea darul tămăduirii.


Prin anul 1996, episcopul i-a dat din salariul său Bătrânului Ambrozie bani pentru nevoile mănăstirii. El însă a refuzat să-i primească. I-a spus că avea înştiinţare de sus ca acei bani să ajungă la schitul românesc Prodromu, ce aparţinea de Marea Lavră (de menţionat că Bătrânul Ambrozie de ani buni nu mai fusese în Sfântul Munte). Şi, într-adevăr, aşa se făcu! A mers episcopul Antonie cu nişte fii duhovniceşti la părinţii români de la schit şi le-a dat banii şi alte ajutoare materiale. Lucrurile stăteau aşa cum spusese Bătrânul Ambrozie. Schitul avea nevoie neapărată de bani. Egumen era părintele Petroniu. De atunci, episcopul Antonie mergea regulat la Sfântul Munte, ajutând cu bani şi orice era necesar acolo unde era nevoie, cu binecuvântarea Bătrânului Ambrozie. Tot el l-a îndemnat pe vlădica Antonie să ajute şi un alt schit românesc mai mic, Colciu, unde era stareţ un bătrân orb şi harismatic, părintele Dionisie (Ignat), aflat în Sfântul Munte din 1923, fără să mai iasă vreodată în afară.

Catalin Dumitrean

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.