Protosinghelul Petru Pogonat

În Mănăstirea Neamţ se vorbea încă, în urmă cu 20 de ani, de un călugăr celebru: Petru Pogonat. Venise târziu la mănăstire, după o carieră strălucită de avocat şi om politic. Ce l-a îndemnat să intre în ceata călugărilor nu ştim. Va fi fost dorul acela nestăvilit după moştenirea vieţii veşnice…

„Dracii de comunişti… ”
La 2 ianuarie s-au împlinit 50 de ani de când acest călugăr-cărturar s-a dus pe neaşteptate din această lume. Dosarul lui, bogat în informaţii, acte, diplome şi tot felul de aprecieri, a dispărut o dată cu moartea lui… Un lucru este cert: Petru Pogonat nu era pe placul autorităţilor. Cu pregătirea şi viaţa lui de până atunci, nu putea fi de acord cu nedreptăţile noului regim. Se vorbeşte despre prietenia lui cu Sadoveanu, care în fiecare vară era prezent la Neamţ. Nişte oaspeţi mari, care au vizitat în anii ’50 mănăstirea, au fost ghidaţi de părintele Petru Pogonat. Le-a prezentat istoria acesteia şi i-a dus la gropniţă, printre „cranii şi oase goale”, ca să le amintească că sunt şi ei muritori. Degeaba. N-au înţeles nimic şi i-au zis: „Spune-ne şi nouă o minune văzută de dumneata!”. Bătrânul s-a gândit şi le-a răspuns: „Ce minune mai mare vreţi, dracii de comunişti repară mănăstirile voievozilor!”. Expresia avea să-l coste libertatea şi tihna bătrâneţilor. A intervenit însă Sadoveanu, deşi nu putea face prea mult pentru un „duşman al poporului”. Temniţa s-a preschimbat în domiciliul forţat la Schitul Icoana-Nouă.

Cine a fost Petru Pogonat?
Născut la Bârlad (fostul jud. Tutova), la 23 ianuarie 1880, ca fiu al lui Alexandru şi al Mariei, Petru Pogonat a urmat Facultatea de Drept din Bucureşti şi studii de doctorat la Facultatea de Ştiinţe Juridice din Paris, absolvind în 1909. A devenit profesor la Facultatea de Drept a Universităţii “Al. I. Cuza” din Iaşi şi a intrat în politică. Ajuns primar al Iaşului, în 1920 a fost numit prefect al judeţului, iar în 1926 deputat de Iaşi. A locuit într-un imobil din str. Nicolae Bălcescu, ulterior confiscat de comunişti în baza Decretului 111/1951. Conform actului de naştere nr. 1068 din 1908, descoperit în arhiva Baroului Iaşi, ştim că la 13 iunie 1908 i s-a născut un fiu, Alexandru, ce i-a urmat tatălui său în profesie, devenind avocat, cu depunerea jurământului la 24 iulie 1933 (cf. Procesul verbal nr. 662/24 iulie 1933). Tânărul avocat a murit pe front în timpul celui de-al doilea război mondial. Petru Pogonat a ajuns în cele din urmă vice-preşedinte al Camerei Deputaţilor (cf. Lucian Predescu, Enciclopedia României…, ediţie anastatică, Ed. Saeculum I.O./Ed. Vestala, Bucureşti, 1999, şi Evenimentul de Iaşi din 7 martie 2006).

Calea călugăriei
Un om atât de important ca el, cu nu­me­­roase titluri şi demnităţi publice, şi-a îndrep­tat paşii către Mănăstirea Neamţ la 22 ianuarie 1947. Împlinea 67 de ani. În Lavră, stăreţea pentru a doua oară Arhim. Melchisedec Dumitriu, fostul secretar al Patriarhului Nicodim. La 23 august 1947, Arhim. Victor Ojog, egumenul mănăstirii, l-a purtat sub mantie către Sf. Altar, pentru făgăduinţele călugăriei. Două săptămâni mai târziu, la 5 şi 6 septembrie, primea, prin rugăciune şi punerea mâinilor episcopului Pavel Ploieşteanul, hirotonia întru ierodiacon şi ieromonah. Stângaci la început, a învăţat rânduiala slujbelor şi era nelipsit de la biserică. Se pregătea mereu pentru Sf. Liturghie. Citea, în felul lui, pravila şi într-o seară l-a luat de o parte pe eclesiarh şi l-a mustrat: „Părinte”, i-a spus Petru Pogonat, „frumoasă slujbă şi lungă aţi făcut în seara asta, dar aţi uitat un lucru esenţial: nu ne-am împărtăşit”. Eclesiarhul şi-a dat seama că profesorul de drept avea lacune în ale teologiei, dar i-a răspuns pe un ton obişnuit: „Iartă-mă, părinte, o să ne împărtăşim dimineaţă…”. Avea darul vorbirii frumoase, al elocinţei, cu experienţa de avocat din cei 40 de ani de carieră. În câteva rânduri l-au pus să predice la Mănăstirea Neamţ. Captiva auditoriul, deşi se mai strecurau printre cuvinte şi unele inexactităţi, pe care le pricepeau numai teologii. Ştia bine franţuzeşte, pe unii învăţându-i şi făcându-le exerciţiile pentru Seminar. Când Sadoveanu era prin preajmă, îl chema la cină şi discutau până dimineaţa subiecte tainice…

Proces câştigat
În perioada celor 10 ani cât a vieţuit la Neamţ, mănăstirea a fost chemată într-un proces cu pământurile la Tribunalul din Bacău. Stareţul l-a rugat să apere cauza mănăstirii. În sala de judecată, au întrebat cine reprezintă Mănăstirea Neamţ. Petru Pogonat a răspuns: „Noi”. Îmbrăcat în haină călugărească, cu părul alb, părea un om simplu, obişnuit. Cei din completul de judecată au zâmbit. Bătrânul le-a dat o lecţie. „Pământurile sunt danii ale voievozilor şi marilor boieri. N-aveţi nici un drept asupra lor”, a adăugat el. Avocaţilor şi procurorilor le-a spus într-un târziu că-i cunoaşte şi că nu au fost studenţi prea străluciţi. Îi întâlnise cu ani în urmă la Facultatea de Drept, unde le fusese profesor. Discursul monahului i-a terminat. Mănăstirea Neamţ a câştigat în ziua aceea procesul cu statul comunist. După o asemenea lecţie, cei de la Tribunal s-au dumirit: numai profesorul lor Petru Pogonat vorbea atât de măiestrit. Nu înţelegeau totuşi cum a ajuns acesta să poarte haină călugărească…

Un semn de neuitare
Furia duşmanilor Bisericii l-a urmărit însă pe marele Petru Pogonat. Obosit şi supărat de şicanele puse la cale şi de domiciliul forţat la Schitul Icoana, unde se ajungea în 1956-1957 numai cu piciorul, după două ceasuri de mers de la Mănăstirea Neamţ, Protos. Petru Pogonat s-a mutat la Domnul pe 2 ianuarie 1957.
Îngropat la Mănăstirea Neamţ, a fost ani mulţi un nume interzis. Am căutat prin arhive date şi vechi mărturii pentru a reface portretul lui, după jumătate de veac. N-am găsit cât aş fi vrut. Viaţa lui din mănăstire şi din lumea avocaţilor este un subiect amplu, care poate cuprinde sute de pagini. Aici este doar un crâmpei, o evocare, un semn smerit de neuitare…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.