Psihoterapia Medicinii Isihaste – Avva Ghelasie Gheorghe

Psihoterapia, ca Rememorarea propriei Personalităţi în care este „Potenţialul” Vieţii noastre de Naştere. Dacă pierdem Memorialul acesta de Naştere, se destramă însăşi capacitatea de Viaţă a Fiinţei noastre. Noi ne Naştem cu un Anume Potenţial de Viaţă, care
trebuie Deschis şi manifestat şi care este însăşi „Trăirea Vieţii proprii”. Atâta Trăim cât „Potenţial de Viaţă avem”.

Psihoterapia este autovoinţă, autogândire, autosimţire; este o autoconştientizare cultivată şi chiar exersată, este Viul propriului nostru Fond Fiinţial, prin care suntem şi noi fiecare o Fiinţă Personal-Individuală.
Sufletul nostru are capacitatea de a se auto-identifica şi de a se autocontrola şi chiar de a-şi impune o anume orientare.

Se zice că Sufletul are în primul rând „Primirea”, de unde Participarea sa la toate, umplându-se tot mai mult cu „Memoriile” acestora, fără să se piardă în ele. În boli, Sufletul îşi slăbeşte până la uitare Propria Identitate şi se confundă cu Memoriile sale, care şi acestea nu se mai fixează conştient, ci într-un adaos de auto-conştiinţe. Conştiinţa Sufletului nostru nu este „suma” Memoriilor sale, ci este o Conştiinţă în Sine, ce dă apoi „conştiinţă Memoriilor”, încât Memoriile se structurează pe baza „identificărilor” pe care le face Conştiinţa faţă de orice Memorie.

Conştiinţa este „Recunoaşterea” oricărei Memorii, fără să se confunde cu ele, de aceea are „stăpânire” pe Memorii. În boli nu mai are această „stăpânire”, ci Memoriile stăpânesc Conştiinţa. De aceea, Sufletul trebuie să-şi „reia” în funcţie „Stăpânirea Conştientă” asupra Memoriilor.
„Fixarea” Conştiinţei pe anumite stări de Conştiinţă este Psihoterapia.

Sufletul nu trebuie să fie „robul” Memoriilor sale, ci „Stăpânul” lor, de aceea trebuie să fie „ferm” cu orice „relaţie” Memorială. Această „fixare” să nu se confunde cu „auto-sugestia”, care este tocmai incapacitatea Conştiinţei de a fi suverană unei Memorii. Aici este VOINŢA Conştiinţei de a se „impune direct”.

Psihoterapia nu este nici auto-sugestie, nici logică-raţiune, ci VOLITIV autoimpus, ca „AUTO-STĂPÂNIRE şi auto-orientare în Sine, prin care să se „orienteze” tot Memorialul său. Prin Psihoterapia Medicinii noastre Isihaste se face, astfel, „Reidentificarea propriei „PERMANENŢE” Fiinţiale, prin care „memoriile bolnave” să fie învinse.

Nu „admite” Psihic o „memorie rea şi anormală”, ci respinge-o şi înlocuieşte-o cu una Bună. „Golul” de Auto-Conştiinţă este semnul bolii.

Noi, ca Medicină Creştină, insistăm pe considerentul unui Psihism de Sine direct al Sufletului, care nu este prin energii şi nici prin funcţii fiziologice.
Psihologia obişnuită este pe reperele antice aristotelice, în care Psihismul este un „produs de funcţii” şi nu un „Producător de funcţii”.

Trihotomismul antic de:
– Nous-Spiritualul Divin,
– Psihi-sufletul-energeticul Spiritualului şi
– Soma-corporalul,

este insuficient din punct de vedere Creştin.

În sens antic, Sufletul nostru este un „intermediar” dintre Spiritual şi material, de unde „calităţile-puterile-funcţiile” ce-l formează şi totodată îl determină, ca:
– raţional-informaţional,
– senzitiv-vegetativ;
– volitiv-funcţional.

Şi, de aici, tipurile noastre, ca
– Intelectual-nervos;
– Volitiv-visceral;
– Senzitiv-somatic.

Psihologicul de viziune antică este, astfel, prin „fenomene psihofiziologice” şi nu este un „Psihism liber şi independent”, care apoi se deschide şi se prelungeşte în însuşirile sale psiho-fiziologice. În viziunea Creştină, Sufletul este Spiritualul de Creaţie dincolo de „vegetativul psiho-fiziologic”. Sfântul Maxim Mărturisitorul vorbeşte de SPIRITUALUL DIVIN (Nous-ul, ca PECETEA CHIPULUI DIVIN), de Spiritualul Creat-Sufletul şi de Soma-psihofiziologicul corporal.

Mai nou, se insistă pe o „configuraţie de structuri-corpuri succesive”, ca planuri de „devenire şi evoluţie”, prin care Fiinţa Creată este doar un „ansamblu de structurări” ale unui energism de diferite consistenţe (mental, astral, eteric şi material).

Anticii au căutat „dezvăluirea” Chipului Fiinţei Create, dar, datorită păcatului, s-au încurcat cu „anti-chipurile” acestuia.
Creştinismul readuce „Memorialul Originar”. Aşa, în viziunea Creştină, este cu adevărat şi o „Fiinţă Creată” după CHIPUL şi Asemănarea FIINŢEI DIVINE. Şi, astfel, Revelaţia, atât cât se poate arăta, a CHIPULUI DIVIN, ca TREIME PERSONALĂ şi Energii Necreate HARICE, se consideră transpusă într-o „analogie de Creaţie”, ca „Fiinţă Creată Personală cu energiile sale corporale”.

Psihologia şi Antropologia, pe „elementele direct Creştine”, sunt, astfel, în această accepţiune de „Fiinţă Creată şi energiile sale”, pe ARHECHIPUL CREATOR DIVIN PECETLUIT pe Fiinţa Creată.
Anticii panteişti văd FIINŢA DIVINĂ şi lumea creată ca „reversul de proiecţie” a acesteia. În sens Creştin, FIINŢA DIVINĂ se are tot pe Sine ca revers (ca TREIME PERSONALĂ şi HAR) şi Lumea Creată nu este însuşi „spatele” Divinului, ci este o „Realitate paralelă cu DIVINUL”,
dar în Natură de Creaţie.

Şi, în acest sens, am conceput câteva „repere” de Psihoterapie.

Nu fi fixist (adică să faci doar ce crezi tu); cu voinţă ascultă şi de alţii. Astfel, te vei vindeca de propriile iluzii şi de încăpăţânare. Te vei bucura de Unire şi Comunicare.

Nu fi izolat şi însingurat, ci în dialog cu toţi şi cu toate (păcatul demonic face tocmai un gol de dialog). Viaţa este Comunicabilitate. Fii comunicabil, chiar dacă te forţezi.

Fii Vesel, chiar dacă nu te simţi bine, pentru că fondul Vieţii este Bucuria-Lumina. Nimic nu poate copleşi Bucuria Vieţii în sine, tu trebuie s-o cultivi şi peste propriile suferinţe. Impune-ţi un zâmbet permanent.

Suportă şi ce nu-ţi place la alţii şi treci peste toate defectele lor (care sunt legate de caracterul propriu). Nu mustra direct, nu spune greşelile, fii delicat când faci, totuşi, câte o observaţie. Nu te enerva că alţii nu sunt ca tine şi-ţi stau chiar împotrivă. Astfel, te vei vindeca de contrarietate şi te vei bucura de convieţuire în tot momentul. Încearcă să ai afecţiunea mai tare decât respingerea.

Nu admite frica, timorarea, grija zilei de mâine; nu-ţi fă iluzii, lasă totul la momentele lor. Timorarea este slăbănogirea Sufletului. Fii optimist, chiar dacă lucrurile par total încurcate; crezi în rezolvarea miraculoasă. Toate simptomele de boală, toate certurile, toate contradicţiile, greşelile tale şi ale altora, consideră-le trecătoare şi tu, astfel, vei rămâne neatins. Chiar dacă ai avut şi mai ai crize violente, toate vor trece; nu admite teama că va fi mai rău, ci mai bine. Nu admite tristeţea după greşeli şi conflicte, lasă-le la momentul când te vei analiza pe tine (la spovedanie, mai ales). Mulţi fac o scrupulozitate patologică din toate.

Nu abandona activitatea, chiar dacă nu te simţi bine şi dai randament puţin. Chiar şi la pensie lucrează ceva, încă. Cât ai fi de bolnav, nu renunţa la un anume activ, cât de cât.

ODIHNA a toate. Bucură-te chiar dacă ţi se pare că nu ai progresat nimic. Viaţa are o Supralege, a ODIHNEI SACRE, indiferent de stare. În această ODIHNĂ nu mai contează nici o evaluare, este DARUL Lui DUMNEZEU peste toate considerentele. Bucură-te şi tu cu
adevărat de acest miracol.

Desigur, mai pot fi multe indicaţii Psihoterapeutice, după caz. Noi vă oferim doar nişte repere.

 

 

BIBLIOGRAFIE: Taina hranei : reţetele medicinii isihaste / ierom. Ghelasie Gheorghe. –

Bucureşti : Platytera, 2011

 

 

Anca Revnic, psiholog