LOADING

Type to search

Marii duhovnici ai neamului

Schita de icoana a pr. Dometie Manolache de la Ramet

Share

0000

Predicator. După fiecare Sfântă Liturghie predica cu înflăcărare şi cu o forţă de convingere deosebită, care îşi avea acoperirea în trăirea şi exemplul său personal. Duminica şi în zile de sărbători începea Sfântul Maslu la ora cinci, după care ţinea un cuvânt de învăţătură scurt referitor la puterea acestei Taine. Trecea apoi la spovedirea credincioşilor rămaşi nemărturisiţi din seara precedentă. Când timpul era frumos, din cauza mulţimii poporului săvârşea Sfânta Liturghie afară, la altarul de sub salcia pletoasă. Tot datorită mulţimii credincioşilor, împărtăşirea dura câte o oră, o oră şi jumătate.

Primitor de străini. Mai ales la sărbători, când numărul credincioşilor era deosebit de mare, depăşind spaţiul de cazare existent, Părintele nu-şi găsea liniştea până ce nu vedea pe ultimul om aşezat undeva pentru odihnă. Chilia sa – dacă se poate numi „a sa”, căci locuia împreună cu părinţii Varsanufie şi Filotei – era cea dintâi ocupată până la refuz de copii, bătrâni şi bolnavi. La fel se întâmpla şi cu chiliile maicilor, în aceste situaţii, trapeza, coridoarele, paraclisul chiar, erau puse la dispoziţia credincioşilor pentru odihnă, iar Părintele se mulţumea să aţipească puţin pe un scaun sau pe jos, în sfântul altar.

Modest. Era simplu şi modest în îmbrăcăminte, comportare şi hrană. Avea un singur rând de haine, căci îmbrăcămintea pe care o primea în dar sau i se confecţiona de către obşte o dădea celor lipsiţi. Hrana era mai mult vegetală şi de multe ori se mulţumea cu pâine, mămăligă, ceapă sau cartofi fierţi.

Milostiv şi generos. A fost un exemplu viu de lepădare de sine şi de dăruire pentru obştea păstorită, pentru toţi cei care l-au cunoscut. Din tot ce primea, ce era mai bun şi mai frumos dădea altora, iar pentru sine oprea ce era inferior sau de multe ori nimic. Nu era liniştit niciodată când avea un lucru în plus şi ştia că altuia îi lipseşte lucrul acela. Era atât de milostiv încât îşi dădea hainele de pe dânsul şi chiar şi încălţămintea din picioare atunci când întâlnea un om lipsit de acestea. Nu pleca nimeni din mănăstire, dintre cei necăjiţi şi împovăraţi de nevoi, nehrănit şi nemângâiat măcar cu un cuvânt. Nu făcea deosebire dacă erau români sau ţigani, în multe situaţii dădea bani din buzunar celor săraci, pentru drum sau alte nevoi urgente.

Îndreptător pe calea cea bună. În neobosita sa activitate misionară era natural, sincer şi deschis. Certa cu asprime abaterile, dar nu rănea inima, căci era drept şi cu simţul măsurii în toate. Duşman neînduplecat al patimilor de tot felul care îi robesc pe oameni, combătea aceste patimi cu cuvântul său autoritar, dar totuşi delicat, atât în predică, cât şi la mărturisire.

Atât era de convingător în această privinţă, încât îi determina pe fumători să-şi lase ţigările şi uneltele de fumat în faţa lui sau să le arunce singuri în sobă, legându-se cu hotărâre să nu mai fumeze niciodată.

Făcător de pace. Prin puterea sa de convingere, aducea împăcare între oamenii învrăjbiţi şi dezbinaţi, adesea pentru motive neînsemnate. Nu o dată aceste certuri le afla şi le vindeca în cadrul unor familii.

Jertfitor. Se simţea deosebit de bine în mijlocul obştii. Unde era ceva mai greu de la Râmeţ lucru şi mai dificil de suportat, la treburile inferioare, era prezent primul cu aceeaşi voie bună. Era oricând dispus să ia asupra sa orice treabă dificilă care producea altora repulsie sau oboseală deosebită.

Rugător şi îndemnător la rugăciune. Recomanda cu stăruinţă obştii şi credincioşilor săi să se roage neîncetat şi cu toată puterea credinţei. Se pronunţa pentru rugăciunea scurtă, dar aprinsă de dragostea lui Dumnezeu. Spunea că viaţa întreagă trebuie să devină o rugăciune.

Promotor al sincerităţii. Nu pierdea nici un prilej pentru a insista ca vieţuitoarele să fie de o sinceritate totală între ele.

Ascultător. Considera ascultarea cu smerenie şi inimă veselă ca pe o mucenicie albă.

Luptător împotriva sectelor. În predicile sale combătea cu argumente temeinice pe cei care s-au rupt de Biserica Ortodoxă plecând la sectanţi, cât şi superstiţiile din popor. A întors pe mulţi sectanţi din alte părţi de la rătăcirea lor. În tot acest ţinut al Apusenilor, unde a slujit el, nu există secte.

Smerit. Pentru greşelile mici pe care le făcea ca om, având în grijă şi sub ascultare atâtea vieţuitoare, care îl mai supărau uneori, se mâhnea mult şi degrabă se întorcea cu mângâiere, cerând iertare, ca să nu rămână vreo rană ascunsă nevindecată.

Punctual. La toate activităţile obştii era de o promptitudine şi punctualitate exemplară, cu deosebire la biserică şi la masă, în trapeză.

(Părintele Dometie de la Râmeți, ediție îngrijită de Costion Nicolescu, Editura Bizantină, București, 2001)

Sursa: Fericiti cei prigoniti

Recomandare: Viata pr. Dometie Manolache

Tags:
Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1

You Might also Like

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *