Sensul vietii (Pr. Rafail Noica)

Cautam cu nesat viata adevarata, in toate directiile vietii noastre, prin cultura, prin calatoriile noastre duhovnicesti, ba chiar si in pacat. Si in pacat omul, pana la urma isi cauta menirea lui cea adevarata.. Dar pacatul nu este adevar si de aceea ceea ce Domnul nu ne-a dat ca porunca, noi numim pacat, nu in sens moral sau etic, ci in sens ontologic, al firii. Chiar daca noi nu intelegem deplin poruncile, avem incredere in Dumnezeu, Care ne-a dezvaluit  noua ceea ce stie El mai bine ca ne trebuie, fiindca El ne-a facut si El ne dezvaluie, prin cuvintele Sale, care sunt nazuintele noastre si unde gasim hrana ce o cautam cu atata pofta, adica viata vesnica…

 …cu timpul, am inteles ca moartea detine sensul vietii si vad acum ca existenta noastra aici, pe pamant, nu este decat un al doilea stagiu al trecerii noastre dintru nefiinta intru ceea ce ne cheama Dumnezeu, fiinta lui Dumnezeu, adica vesnicia.

Primul stagiu a fost viata noastra in pantecele maicii noastre. A fost o gestatie “mecanica” , unde s-a format sistemul acesta, trupul acesta, potrivit pentru a putea trai in existenta pamanteasca, pe care ne-o da Dumnezeu. In existenta aceasta, se petrece o a doua gestatie; am murit ca sa ne nastem aici, am murit pentru viata noastra precedenta, in pantecele maicii, si acum incepe, de cand ni se contureaza personalitatea, dialogul nostru cu Dumnezeu.

De acum, Dumnezeu nu mai face nimic in viata noastra, decat daca Il lasam, daca zicem “Amin” cuvantului Lui., daca avem incredere in El. Prin toate formele pe care ni le-a dat in istorie, Domnul ne cheama, ne da incredere in El, ne arata ce poate si ce vrea sa faca cu noi si, prin acest dialog intre sufletul nostru si Dumnezeu, Parintele ceresc continua creatia omului, de data asta nu fara voia omului.

Nimic nu face fara voia noastra (este foarte importanta notiunea aceasta a libertatii omului); Dumnezeu face apel la libertatea noastra si ne invata in viata aceasta ca si ea este o “gestatie” pentru viata care va sa fie, adica viata vesnica. In pantecele maicii ni se formau madularele, de care n-aveam nevoie acolo. Ce cautau acolo maini si picioare; ce aveam de facut cu nasul, cu ochii si cu gura? Acestea erau insa pentru viata ce avea sa fie dupa aceea.

Multi dintre intelectualii nostri se smintesc si nu cred in rugaciune, nu cred in duhovnicie si pare normal asa; cu intelectul ramas in limitele vietii acesteia, nu se poate vedea o ratiune a lucrurilor duhovnicesti, fiindca ele sunt madularele vietii ce va fi. Spre deosebire insa de starea de dinainte de nastere, Dumnezeu nu ne formeaza madularele acestea decat prin voia noastra libera, care voie libera se exprima prin credinta pe care ne incurajeaza Dumnezeu sa o avem si o cultiva in noi.

Deci, raspunzand prin liberul nostru arbitru lui Dumnezeu, Ii dam putinta  sa continue in noi creatia Sa; Dumnezeu ne invata in viata aceasta sa incepem noi insine sa taiem ombilicul dintre noi si pantecele creatiei acesteia. Si aici incepe, in starea cazuta a omului, durerea si tragismul vietii duhovnicesti, care trebuie vazute in perspectiva vietii vesnice. Si, precum, pruncul in pantecele maicii sale, nu stie nimic, ci lasa firea sa faca ce stie ea cu el, asa si noi, in pantecele vietii acesteia sa ne incredintam intru totul Domnului.

Si chiar sa colaboram, prin rugaciune si prin participarea la Tainele Bisericii, care sunt energiile vietii ce va sa fie. Incepand de la Botez, despre care Sfantul Pavel zice ca este deja o moarte in Hristos- ne pogoram in moarte, in apa botezului, si iesim din ea innoiti intru viata cea noua, in Hristos; prin eforturile ascetice ale vietii noastre, invatam, putin cate putin, sa ne indepartam, sa ne detasam, in masura in care ne este cu putinta, de elementele vietii acesteia si sa gustam ceva din viata cea vesnica, adica al treilea stadiu.

Vom muri pana la urma si trupeste, vom muri definitiv vietii acesteia, ca sa ne putem naste definitiv in cea care va sa fie.

Parinte Rafail, care a fost cea mai puternica criza a Sfintiei Voastre ?

Ma tot gandesc, dar n-am gasit inca raspunsul deplin. Ce va spun acum nu-i un raspuns matematic. Fiecare criza, cand vine, este cea mai puternica. Imi aduc aminte de cuvantul Parintelui Sofronie, care spune ca drumul mantuirii este o urcare pe Golgota. Ori, la fiecare pas, ai acelasi efort de a te ridica mai sus, cu aceeasi greutate, la care se mai adauga, as zice eu, oboseala.

Fiecare criza care vine omului este pentru prima oara si ma intereseaza intrebarea asta, fiindca acum incep sa-mi dau seama ca fiecare criza a fost, intr-adevar, o continuare a drumului. Foarte important este faptul ca nu exista criza care sa nu vina cu imbogatire… Tot ce este durere in viata asta, nu este decat o nastere, incepand chiar de la primul blestem pe care l-a suferit omul dupa cadere. Dumnezeu i-a spus Evei ca in dureri va naste copii. Si am obsevat- si acum imi este din ce in ce mai clar- nu numai ca in durere se nasc copiii, dar ca fiecare durere este o nastere de copil si acel copil esti tu, care suporti durerea, care treci prin criza.

De altfel, un profesor de teologie din Paris explica faptul ca notiunea “criza” vine de la grecescul “krisis” , care inseamna judecata. In criza, Dumnezeu judeca viata mea. Deci criza este o judecata pe care Dumnezeu o manifesta fata de mine sau fata de o natiune…, prin care Dumnezeu ma invita sa judec si eu viata mea. Deci criza este clipa in care putem si noi judeca, in care se manifesta judecata lui Dumnezeu…; deci, e vorba de o provocare si o invitatie in acelasi timp a lui Dumnezeu sa mergem mai departe. Si, asadar, fiecare criza e un pas inainte; fiecare criza, pentru ca n-ai mai trecut-o, este cea mai mare. Si in sensul asta, cu infricosare astepti ce alte crize iti mai aduce viata; si as zice ca si eu astept. Dar si cu nadejde astept, cu alte imbogatiri  si raman la rugaciunea: ” Doamne, cum stii Tu, miluieste-ne pe toti “.

Ati scris vreo carte in Occident ?

Am scris o singura carte, care se numeste “Ganduri” . Am scris-o, mai ales, din indemnul cuiva, care se astepta ca fiul lui Noica sa scrie o carte. Si cand a deschis aceasta carte, prima pagina era alba, a doua era alba si toate celelalte la fel. Acum, la sfarsitul vietii mele, ma gandesc sa scriu alta carte care s-ar numi  Memorii , fiindca asa scriu toti oamenii mari. Or cum mi-am pierdut memoria, aceasta carte va fi asemenea celei dintai…

CLICK AICI – SENSUL VIETII, Pr. RAFAIL NOICA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.