LOADING

Type to search

Stareţul TADEI

Marii duhovnici ai neamului

Stareţul TADEI

Share

Părinte Tadei, pe când eraţi Stareţ la Mănăstirea Gorniak a venit la dumneavoastră un tânăr care avea un dar rar, al vederii lumii duhovniceşti.Vorbiţi-ne câte ceva despre aceasta…

Părintele Tadei:

Tânărul acela era de obârşie din satul Radinaţ, în apropiere de Smederevo. El era, aşa, un tânăr mai sărac de minte. După ce i-a murit mama, a rămas să trăiască la sora lui. Ea s-a căsătorit şi a plecat într-un sat în apropiere de Svilainiţa. Tatăl lui a fost nevoit să meargă la închisoare, şi aşa flăcăul a fost silit să meargă să locuiască la soră. Obişnuia adesea să meargă în sat, iar apoi nu mai ştia cum să se întoarcă acasă, încât trebuiau să-1 caute primprejur. A pricinuit multă tulburare familiei surorii lui, iar ea a venit într-o zi la Mănăstirea Gorniak – eu eram Stareţ – şi mi-a spus: „Aţi vrea să-1 primiţi pe fratele meu? Are 19 ani şi îi place să muncească, doreşte multe lucruri, dar este puţin sărac la minte. Pleacă în sat şi trebuie neîncetat să mergem să-l căutăm. Iar aici nu este nici un sat, este departe, în munţi. Aici va asculta de dumneavoastră. Poate să lucreze orice.” „Atunci,” spun, „adu-l.” Şi ea l-a adus. îi era frică să doarmă singur, încât l-am rugat pe Părintele Naum cel bătrân să îl primească. O săptămână întreagă a stat la bătrân, după care acesta îmi spune: „Ştii, Părinte, să-l muţi altundeva, cu alt frate. Eu sânt bătrân, aproape de sfârşitul vieţii. El, de cum se întunecă, începe să vadă ceva şi atunci îmi vorbeşte fără oprire, iar eu nu am trebuinţă de poveştile lui, eu vreau să mă rog.” L-am mutat atunci în încăperea unde se afla ca frate Episcopul Sava. Pe acesta l-am primit în mănăstire pe când nu terminase nici gimnaziul. Aici a învăţat şi l-a terminat, iar apoi vlădica mi-a spus: „Haide să-l trimitem la seminar!” – şi l-a absolvit. După moartea Vlădicii Veniamin, s-a înscris la facultate, pe care, de asemenea, a absolvit-o şi la scurt timp după aceasta a ajuns vlădică. Şi am aşezat încă un pat în chilie, şi aşa a stat băiatul acela cu Sava, până ce l-au chemat pe Sava în armată. Atunci el a rămas singur şi îi era frică să doarmă singur. Aşa că după Vecernie, mergeam eu acolo şi dormeam în patul lui Sava. Cum se stingea lumina, începea să vorbească:

„Vezi, părinte?” îmi spune.

„Nu văd nimic,” îi răspund. „Vezi, se săvârşeşte slujba în biserică.” „Nu văd.” „Dar cum nu vezi?”

„Tu vezi, dar eu nu văd” – si vorbea mult asa….

O vedea pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu sau vedea îngeri şi duhuri rele si se temea de ele, era foarte înfricoşat de ele. Si atunci eu l-am îndemnat – depusesem deja cerere să merg în Sfântul Munte – să o roage pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, să o întrebe dacă voi merge în Sfântul Munte. Voiam să întreb. Şi ştii ce i-a spus Preasfânta Maică? „Iubitul meu, tu vezi astea pentru că eşti fără judecată, îţi este dat să vezi, iar altora nu.” Pentru că el e lipsit de judecată, simplu ca un copil… L-am rugat să o întrebe pe Maica Domnului dacă voi ajunge în Sfântul Munte şi mi-a răspuns: „Ştii ce zice Sfânta Maică? Vrei să mergi în Sfântul Munte, vrei?

Si într-o zi îmi zice: /

„Vezi, părinte, doi îngeri l-au adus pe unul negru, unul de o parte, al­tul de cealaltă. Acela….vai, este diavol. Nu este ca îngerii, este negru. Să văd ce zic aceştia, pentru ce l-au adus aici. Priveşte, ascultă…Tu îi vezi, părinte?” „Nu văd!”

„Dar cum nu-i vezi, priveşte!” Simplu ca un copil… „Ştii, diavolul acesta vrea să se pocăiască.”

Aşadar, şi printre duhurile viclene se află unele care se pocăiesc, dar pentru că orânduirea lor, în care sânt strâns legaţi laolaltă, nu îngăduie pocăinţa, ei nu îndrăznesc nici să se gândească la aşa ceva până ce nu găsesc un grup de îngeri şi să intre între aceştia, ca să-i păzească de duhurile viclene. în felul acesta, pocăinţa lor este cu putinţă numai individual, căci printre ei există şi mai răi decât cei răi. …Şi spune:

„Cu adevărat, vrea să se pocăiască. Cu adevărat, este diavol. Iată, vezi, acum vine o rouă, ca o ploaie cade peste el din înălţimi, nu vezi asta, părinte?” „Nu văd.”

„Dar cum nu vezi, priveşte!” „Privesc, însă fără folos.”

„Acum s-a făcut alb, pierde negreala aceea care-l acoperea. îl curăţeşte, îl spală…acum este şi el alb precum îngerii aflaţi de-o parte şi de alta, care-l ţin. Acum îl duc în biserică.” Interesant… tânărul acesta probabil încă mai trăieşte. Pe atunci era tânăr, iar când tatăl i s-a întors din închisoare, sora sa a venit şi l-a luat.

[l] O istorie asemănătoare este relatată de Arhimandritul Cleopa de la Sihăstria, în volumul ll din „Ne vorbeşte Părintele Cleopa” (Ed. Episcopiei Romanului, 200l), sub titlul „Diavolul care s-a transformat în înger de lumină”. Este vorba de un drac care tulbura obştea unei mănăstiri de maici, trăgând clopotul în momente nepotrivite. Monahia care avea în grijă clopotniţa a dat peste el şi l-a silit, chemând puterea Cru­cii, să cânte Trisaghionul. în faţa rugăciunilor obştii, dracul începu a cânta frumos: „Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte”, şi se oprea. „Miluieşte-ne pre noi” nu zicea. „Zi miluieşte-ne!” „Nu pot!” „Să te arză puterea Sfintei Cruci!” […] Când a văzut că-l arde puterea Sfintei Cruci, a cântat. Şi când a cântat „miluieşte-ne pre noi”, a strălucit ca soarele şi a zburat la cer. S-a făcut înger. Şi atunci maicile au în­ceput a face metanii: „Mulţumim Domnului, că am văzut un drac care s-a făcut înger înapoi, că a zis miluieşte-ne pe noi!”.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *