PĂRINTELE MACARIE BEȘLIU DE LA SCHITUL MUNTIORU

E început de vară și totul miroase a diferite miresme de flori. De cum intri pe poarta mănăstirii simți că ți-a deschis Dumnezeu porțile raiului. Locul parcă te așteaptă înflorit de sute de trandafiri și creițe, cu miresme copleșitoare.

Doar pe Bătrânul Macarie nu-l vezi nicăieri. Abia într-un târziu îl zărești în marginea pădurii, robotind cu mâinile goale și muncite, cu rasa agățată, cărând piatra din stânca din pădure. Nu-ți vine să crezi dar e adevărat: nu stă o clipă locului. Cosește, strânge fân și seara se întoarce ca albina la stup, plin de mireasmă și miere vindecătoare, pe care a adunat-o cu rugăciuni în timpul zilei. Este bătrân, dar stă aplecat punând piatră lângă piatră, muncind cot la cot cu obștea. Când stai lângă părinte simți nevoia să vorbești în șoaptă, să nu îl tulburi cu nimic.

A muncit foarte mult și a suferit în inima lui, dar pe fața lui luminată au dispărut toate lacrimile umilinței, el neîncetând să le numească bucurii. Ca să-l cunoști mai bine pe părintele Macarie este de ajuns să-i vezi chilia unde locuiește, pe măsura sufletului său: simplă, țărănească, cu o candelă veșnic aprinsă și înconjurat de icoane.

Nu poți să îl privești în față deoarece simți forta sa lăuntrică, el fiind tot timpul în rugăciune. Nu îi poți ascunde nimic pentru că te pătrunde cu privirea. Spun asta datorită a ceea ce mi s-a întâmplat mie. Eu am ajuns cu mulți ani în urmă la părintele Macarie cu o problemă în ale cărei amănunte nu aș vrea să intru. Când am intrat în curte la părinte, am început să plâng. Apare părintele de la bucătărie și-mi zice: „plângi cât vrei, lumea nu o să reușești să o convingi prin plâns”. Deja părintele știa ce vreau să îi spun și ce problemă am fără să fi apucat să îi spun eu. Am început să îi povestesc de unde a plecat totul, dar părintele știa mai bine.

Cert este că m-a certat, mi-a zis să nu mai blestem spunându-mi că nu este bine și că este păcat, mai adăugând că, fiind acuzat de o faptă nefăcută primești cunună de la îngeri. Pentru mine părintele este un izvor nesecat de apă vindecătoare. Am o verișoară la Iași al cărui copil s-a îmbolnăvit, a făcut roșu în gât, aprindere la plămâni și l-a ținut pe gentamicină.De la Iași m-a sunat să mă duc la părintele. „Și spune-i, zice, că Mirel, băiatul, moare”. Nu, n-o să moară, stai liniștită. „Dacă îmi spune să vin în genunchi până acolo în genunchi vin, dar să îmi scape băiatul”. Dar ce are? „Leucemie”. Lasă că sun eu pe cineva în București, trimite-mi diagnosticul. Până la urmă nu avea leucemie, era intoxicat de medicamente. Dar copilul era grav, grav. Numai în perfuzii.

Părintele i-a transmis să mai facă Acatistul Sfântului Nectarie și al Sfântului Stelian că e apărătorul copiilor. „Dar eu îl pomenesc”, a zis părintele. După 3 zile m-asunat iar. „Poți să mă ajuți să te mai duci o dată la părintele?” Pot. M-am dus și părintele a început să râdă: „a început să-și revină copilul, să stea liniștită”. Nu, părinte, că țipă copilul, stă numai cu el pe picioare. „Dar ce ar vrea? La cât a fost de bolnav acum să nu-l mai țină pe picioare? Spune-i să stea liniștită”. A venit la părintele și l-a întrebat: „părinte, ce fac? Peste o lună trebuie să mă duc cu el la control”. „Ar fi bine să te duci la control să nu afli alt diagnostic peste mai mulți ani”. Nu știu dacă s-a mai dus. Dar nu s-a mai îmbolnăvit, este o splendoare de copil, i-a întrerupt și tratamentul. Numai prin rugăciunile părintelui s-a făcut bine. Mi s-a întâmplat să îi spun părintelui un diagnostic și el să spună, nu e adevărat, nu e nici pe departe așa.

Florica M., Vrancea

10 comments on “PĂRINTELE MACARIE BEȘLIU DE LA SCHITUL MUNTIORU

  1. Monica Doina Oprescu august 31, 2014 at 15:04 - Reply

    as vrea sa ajung la Parintele.Mi a spus cineva mai demult sa merg .Intre timp m am operat de hernie baiatul afcaut pneumonie si alte necazuri.Acum sunrt proaspat operata si as vrea sa ajung .Stiti cumva se poate vorbi si prin telefon cu cineva?
    Sa rog sa s e roage pentru noi?
    Si daca se poate ajunge cu masina pana acolo?
    multumesc
    monica

  2. pusca alex aprilie 29, 2015 at 19:17 - Reply

    de tel.nu stiu dar de ajuns se poate cu masina pana sus daca e 4×4, daca nu, nu !
    Vei urca vreo cativa km.prin padure. Cauta pe google ca este un articol in care gasesti info precise.

  3. Vasile daniela august 7, 2016 at 19:26 - Reply

    Părintele Macarie si este un sfânt pe pământ,se ostenește rugandu-se neîncetat ptr nevoile oamenilor,ptr suferințele lor dar cel mai important este faptul caci daca ajungi acolo nu vei ramane fara raspuns.

  4. Dana Tanase mai 4, 2017 at 17:08 - Reply

    Buna ziua, am fost si eu acum catva timpa la parintele Macarie…
    Te „canatareste ” din priviri…sa-ti vada sufletul….
    Ce mi-a spus asa a fost…

  5. Elena mai 12, 2017 at 07:12 - Reply

    Cand il pot gasi pe Parintele Macarie? Il pot gasi si sambata?

  6. Ionut Cristian mai 21, 2017 at 12:58 - Reply

    Părintele Macarie Beşliu poate fi găsit la schitul Monteoru din judeţul Vrancea. Trebuie să ajungeţi mai întâi în comuna Vintileasca (din judeţul Vrancea) iar apoi trebuie să urcaţi pe jos sau cu o maşină 4 X 4 aproximativ 4 km pe un drum forestier. Puteţi vorbi cu oameni din comuna Vintileasca să vă ducă cu vreo maşină 4 X 4 sau vreun tractor. Pe jos este uşor de urcat, în sensul că nu este fosrte abrupt şi nu vă puteţi rătăci, drumul vă duce până sus la schitul Monteoru. Vă recomand să plecaţi vinerea deoarece sâmbăta şi duminica sunt şansele cele mai mari să îl găsiţi pe pr. Macarie care este un sfânt în viaţă. Noaptea trebuie să dormiţi la pensiunile din comuna Vintileasca deoarece oamenii nu pot fi cazaţi nici la schitul Monteoru, nici la schitul Dealu Sării (celălalt schit construit de pr. Macarie) şi nici la mănăstirea Poiana Mărului (mănăstirea renovată de pr. Macarie). Să aveţi drum bun şi mult folos duhovnicesc pe calea mântuirii !!!

  7. Valentin decembrie 23, 2017 at 05:58 - Reply

    daca va doriti,daca, crede-ti ca va gandi-ti sincer la Dumnezeu, nu drumul greu este o problema, de vrei, calea este grea dar te urci drumeagul greu pentru mantuirea sufletuli tau si mai cu seama, vezi si cunosti oameni frumosi cu adevarat, nu aveti nimic de pierdut, Dumnezeu sa ne ajute pe noi toti

  8. Valentin decembrie 23, 2017 at 06:01 - Reply

    Am uitat in va spune, nu merge-ti decat daca timpul o permite, Doamne ajuta !

  9. flory martie 23, 2018 at 01:34 - Reply

    e nr de fix la manastirea unde slujeste parintele Macarie?cum pot trimite un pomelnic?

  10. Cezar aprilie 17, 2018 at 19:48 - Reply

    Paul, Taxi Focsani, facem curse de Munteoru.
    300Ron pe cursa dus/intors.
    75 lei/ persoana daca sunt 4 in masina.
    Sunt 150km dus/intors din Focsani pana la poarta manastirii.
    Va rog sa sunati doar pentru transport, nu pentru alte informatii.
    0765 940 140

    Cu masina 4×4 urcam pana la poarta Manastirii daca permite drumul si nu e plouat sau cu zapada prea mare. Daca ploua nu pot urca pana la poarta Manastirii, mai ramane 1500 de metri de parcurs pe jos.

    Va costa 300 RON (3 milioane lei vechi) pentru o cursa dus-intors. Daca e o persoana sau 4 tot atata costa. Cel mai bine e sa va adunati 4 persoane si astfel fiecare plateste 75 RON (750 mii lei vechi).

    De la autogara Focsani pana la poarta manastirii Munteoru sunt 75 km, adica 150km dus-intors.

    Ne intalnim in Focsani sau la Dumbraveni (cei care vin dinspre Bucuresti/ Ploiesti sau alte zone), pot sa va iau de la gara sau autogara sau din orice alt loc, va duc pana la Manastire, va astept cat este nevoie apoi va aduc inapoi de unde v-am luat. Daca este aglomerat pot sa va facilitez intrarea in sesul ca pot sa stau la rand sa va tin loc.

    Pentru ca vremea este imprevizibila va recomand sa aveti o pereche de cizme, si o pelerina de ploaie sau macar o umbrela. Ultimii 1500 de metri nu-i pot urca decat pe jos, cu piciorul. Chiar si in acest caz va astept pana terminati treaba si pot chiar sa urc si eu pana la manastire impreuna cu dumneavoastra ca sa nu va fie urat pe drum.

    Cand e vremea buna, Parintele mai coboara sa semene, sa sape, sa praseasca pe la gradini sau sa adune recolta si nu poate fi gasit. Dar cand e vremea ploioasa aveti mai multe sanse sa il gasiti pe munte pentru ca nu poate sa coboare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.