Un mare duhovnic, despre un mare sfant

La Părintele Serafim Bădilă, la Căşiel, nu poţi ajunge decât cu îngenunchiere de gând şi bucurie. Sălăşluită în inima unei poieniţe sihastre din ţinutul Clujului, Mănăstirea Căşiel despică Cerul cu supleţea unor neîncetate rugi, ce se înalţă de aici de ani şi ani, ruptă cu totul de iureşul lumii.

Părintele Serafim vine dinspre Alba, ca descendenţă pământească. S-a născut în satul Deal, comuna Câlnic, în 1948. Vreme de 20 de ani e învăţător la Râmeţ, pentru ca apoi să se ducă la mănăstire şi să se înscrie, la îndemnul Părintelui Arsenie Boca, la facultatea de teologie. Este călugărit apoi la Mănăstirea Izbuc, după care primii trei ani îi slujeşte lui Dumnezeu la lăcaşurile sfinte din preajma Oradiei, pentru ca mai apoi să se statornicească la Mănăstirea Căşiel, unde e şi în prezent.

Când am ajuns la Căşiel, ziua se pogora deja înspre seară. Părintele Serafim era – aşa cum îl găseşti mai mereu – la spovedit. Vecernia era pe sfârşite, iar maicile se retrăgeau în continuă rugăciune. La o vreme, întreaga obşte a mănăstirii se orânduia într-o minunată procesiune în jurul mănăstirii, având în frunte prapori şi pe braţe o icoană purtând chipul Părintelui Arsenie Boca.

Ne-am retras în chilia Părintelui Serafim şi l-am rugat să ne spună câte ceva despre Părintele Arsenie Boca.

Părintele Arsenie Boca şi durerile oamenilor

Cu glasul plin de emoţie şi cutremur, Părintele Serafim îşi începe istorisirea, cum altfel, decât cu fireasca rugăciune: „Părinte Arsenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, că ai Duh Sfânt. Pentru rugăciunile Născătoarei Dumnezeu şi ale tuturor Sfinţilor, Amin.

M-a învrednicit Bunul Dumnezeu să îl cunosc pe Părintele Arsenie şi să merg de multe ori la Sfinţia Sa, când picta la Drăgănescu. Cu ocazia acelor vizite, am avut şi nişte discuţii cu Părintele; şi personal, şi am auzit şi ce discuta în Biserică, cu oamenii”.

De ani de zile, în scaunul spovedaniei, în inima Părintele Serafim s-au frânt mulţime de dureri şi suferinţe. De aceea, şi de această dată, ar vrea să ne vorbească, pentru început, despre cauzele suferinţelor oamenilor, aşa cum le-a auzit el de la Părintele Arsenie:

„Eu mă gândesc că ar fi bine acum să scot în evidenţă un cuvânt al Părintelui Arsenie despre durerile oamenilor.

Aceste dureri ale oamenilor, Părintele Arsenie le-o clasat în patru: beteşugul trupului, vrajba în casă, paguba în curte şi în agoniseală şi copiii îndrăciţi, neascultători, necredincioşi şi desfrânaţi. Părintele caută să arate pricinile acestor patru dureri ale oamenilor.

La beteşugul trupului, arată Părintele trei pricini pentru care se îmbolnăveşte trupul:

1. De otrăvuri în lipsa postului; carnea este o otravă şi se mistuie tot cu ajutorul unei otrăvi, fierea.

2. Din naştere, pentru că fie mama, fie tata nu a fost treaz când s-a zămislit copilul.

3. Din desfrânare, pentru că trec măsura cuvenită şi încep să-i doară spatele, spinarea, şalele, slăbesc nervii, devin iuţi şi nerăbdători. Şi aceasta, pentru că nu şi-au înfrânat poftele (puterile).

A doua durere este vrajba în casă, care vine din păcatele făcute. Şi-aici, la vrajba din casă, arată Părintele Arsenie opt feluri de păcate:

1. Dacă căsătoria s-a început cu stângul, adică cu desfrânarea.

2. Dacă soţii trăiesc în căsătorie nelegitimă sau fără cununie bisericească.

3. Din curvii nemărturisite, făcute înainte sau după căsătorie. Astfel, au intrat într-o casă nouă cu o pecete drăcească pe trupul şi sufletul lor şi, pentru că nu s-au mărturisit, acel păcate are să le spargă casa, tocmai pentru că nu au omorât pe diavolul care este cel care făcea acest lucru.

4. Lăcomia de avere a unui părinte care şi-a măritat fata sau şi-a căsătorit feciorul, numai ca să obţină avere. O asemenea căsătorie nu ţine, pentru că s-a făcut cu o lucrare a diavolului.

5. Nepotrivirea de vârstă. O diferenţă mare de vârstă este un păcat înaintea lui Dumnezeu, pentru că este nepotrivire; spre exemplu, ce poate face o fată tânără în fata unui om în toată firea?

6. Din negrija de suflet a celor din casă, din negrija de spovedanie, de Sfânta Împărtăşanie şi de rânduielile Bisericii, care sunt poruncile lui Dumnezeu. Fiindcă, dacă nu le păzesc pe acestea, le păzesc pe ale diavolului, şi astfel nu pot să aibă linişte.

7. Când nu se ţine post. Cei ce se umplu de mânie sunt cei plini de fiere, care se înmulţeşte în corpul omului atunci când mănâncă multă carne şi nu posteşte; plini de mânie, sar în cap celuilalt.

8. Desfrânarea soţilor, adică nu respectă zilele: Miercurea, Vinerea, Duminica, sărbătorile de peste an şi posturile întregi. Dacă nu ţin de rânduială, bate Dumnezeu nerânduiala, ca să se facă rânduială.

A treia durere a oamenilor este paguba în curte, paguba în agoniseală – iată pricinile pentru care Dumnezeu aduce pedeapsa asupra avutului nostru:

1. Unii din oameni îşi drăcuie lucrurile pe care le au, şi atunci să nu se mire dacă li se împlineşte cuvântul spus, căci dă Dumnezeu după cuvântul lor.

2. Lucrează Duminica. Dacă Dumnezeu nu a lucrat Duminica, nici ţie nu îţi este îngăduit să lucrezi, şi dacă vei lucra, vei pierde nu numai ceea ce ai lucrat Duminica, ci şi ceea ce ai lucrat în cursul săptămânii. Să nu ascultaţi de sfatul nimănui când este vorba de cinstirea Duminicii. Fiecare îşi are socoteala lui, tu ai un suflet. Căci va veni vremea să ceri apă cu bilet (perioada lui satan).

3. Cel ce se uită la agoniseala sa ca la ochii din cap şi-a lipit inima de lucruri pieritoare. Dar Dumnezeu a dat inima nu ca să ţi-o împotmoleşti cu gunoiul lumii, ci ca să ţi-o îndrepţi spre Tatăl Cel din Ceruri. Pe El să-L iubim, de El să ne lipim inima, căci neasemănată este plata pe care ne-o dă Dumnezeu, faţă de cea dată de lume. De aceea, nu-ţi lipi inima nici de proprii tăi copii, căci de vei pătimi durere în cele iubite peste măsură, cine ta va mângâia?

4. Ai cumpărat din mână rea, din mână pătimaşă, din mână care a furat sau de la unul care a curvit. De aceea, înainte de a o amesteca cu ale tale, dă-i puţină apă sfinţită, căci păcatele trec şi asupra pământului pe care calci şi asupra vitelor.

Când a fost izgonit Adam din Rai, Dumnezeu a blestemat pământul: „Pentru că ai ascultat de glasul femeii tale şi ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit numai din acela să nu mănânci şi ai mâncat dintr-însul, blestemat să fie pământul întru lucrurile tale. Întru necazuri vei mânca dintr-însul în toate zilele vieţii tale. Spini şi pălămidă îţi va rodi ţie şi te vei hrăni cu iarba pământului. În sudoarea feţei tale îţi vei mânca pâinea ta, până când te vei întoarce în pământul din care eşti luat; că pământ eşti şi în pământ te vei întoarce” (Facere 3, 17-19). Iar femeii i-a zis: „Voi înmulţi mereu necazurile tale şi suspinul tău; în dureri vei naşte copiii şi bărbatul tău va fi întoarcerea ta şi el te va stăpâni” (Facere 3, 16). O greşeală a noastră atârnă asupra întregii averi.

5. Cineva se ţine de vrăji asupra ta, iar tu nu ai ocrotirea lui Dumnezeu asupra ta. Cine lucrează cu diavolul are puteri asupra ta, pentru că nu ai ocrotirea lui Dumnezeu. Ca să nu mai poată lucra duhurile rele, curăţeşte-ţi trupul tău prin post, fă sfeştanie, pune-ţi o Sfântă Cruce în curte şi roagă-te lui Dumnezeu să te ocrotească.

6. În curtea în care stai sau pe pământul pe care-l lucrezi apasă jurăminte, blesteme sau nedreptate. Să luaţi seama, să nu tăiaţi o brazdă din pământul care nu este al vostru, căci aduce moarte. Se poate însă să fie asupra curţii tale şi alte păcate: poate ai cumpărat această curte cu bani munciţi într-o vreme când trăiai în desfrânare. De aceşti bani, deşi i-ai muncit, nu te vei folosi, căci asupra lor apasă păcatele de când i-ai muncit şi Dumnezeu lasă să te muşte şerpii pe care îi ascunzi până te vei mărturisi.

7. Apasă blestemele părinţilor sau ale altuia asupra casei tale şi asupra ta sau, ce este şi mai des, copiii lepădaţi şi îngropaţi ici-colo. Lepădarea copiilor este un păcat strigător la cer.

8. Avem păcate din tinereţe sau mai pe urmă şi nu le-am ispăşit, că nu-i destul să le spui sub patrafir, trebuie să le şi ispăşeşti, de bună voie; că de nu, vine bătaia lui Dumnezeu asupra ta şi peste tot lucrul mâinilor tale.

Şi ultima durere a oamenilor, copiii îndrăciţi, neascultători, necredincioşi şi desfrânaţi. Aici sunt numai trei motive:

1. Părinţii nu au păzit postul şi nu s-au putut înfrâna de la poftele trupeşti, şi aşa au călcat zilele şi timpurile neîngăduite: Miercurea, Vinerea, Duminica, sărbătorile de peste an şi posturile întregi. Toţi copiii care rezultă sunt neascultători şi îndărătnici, pentru că nici părinţii lor nu au ascultat de poruncile lui Dumnezeu de a păzi zilele sfinte.

2. Mamele nu s-au păzit până la curăţie deplină şi aşa se nasc copii plini de bube şi pot muri. Şi dacă în vremea aceea tata a mai fost şi beat, se naşte un copil care va fi slăbănog fie cu mintea, fie cu trupul, fie cu amândouă.

3. În vremea sarcinii nu te-ai păzit de bărbat; de aici mulţi copii se nasc morţi sau mor de tineri sau, dacă trăiesc, alunecă în curvie, pentru că s-a întipărit pecetea curvească pe ei încă din pântecele mamei lor.

Se găsesc acestea în Sfânta Scriptură, căci toate prin câte trece mama în vremea celor 9 luni de sarcină, fie bune, fie rele, se întipăresc în copil. Când va creşte mare, toate îi vor răsări în cale.

Roadele curviei părinţilor se văd ca în oglindă în comportarea copiilor lor: fetele cu fusta scurtă sau, mai grav, cu buricul gol; băieţii şi chiar bărbaţii cu belciuge în urechi.

Deci, după cum vedem, peste mâna întinsă a milei lui Dumnezeu se poate da până şi cu copita; însă împotriva urgiei mâniei Lui nu se mai poate face nimic.

Ce minunat arată Părintele durerile de care se plâng oamenii şi pricinile lor! Omul ajunge să le cunoască, se smereşte, se mărturiseşte, se căieşte, face canon şi se ridică şi pedeapsa!”

„Schimbă-ţi viaţa!”

L-am întrebat pe Părintele Serafim dacă, din experienţa sa de duhovnic, regăseşte aceste cauze în lumea în care trăim.

8bh5yb

„Da, dragul meu! Necazurile îi aduc pe oameni la Dumnezeu. Aşa se şi zice: necazurile m-au adus la Tine. Şi, prin aceste necazuri, Domnul vrea ca omul să îşi vină în sine, cum şi-o venit în sine fiul risipitor prin necazurile pe care le-a întâmpinat. Şi, atunci când are necazuri, omul vine la Biserică, se smereşte, îşi cunoaşte păcatele şi le mărturiseşte, imediat.

Dacă spovedania e sinceră, completă, cu părere de rău şi, mai ales, dacă preotul îi aplică un canon, adică o oprire de la împărtăşanie o perioadă, şi în perioada asta el dă dovadă că ţine de canon – adică merge la biserică, posteşte, are un program de rugăciune, citeşte cărţile lui Dumnezeu, înlocuind mass-media, care este împotriva Bisericii noastre ortodoxe, citeşte Sfânta Scriptură, face milostenie –, atunci Dumnezeu vede nevoinţa lui…

Dacă omul face un pas, Dumnezeu face o mie. Şi foarte multe cazuri s-au rezolvat printr-o schimbare totală nu numai în viaţa sufletească a omului, ci şi în familia lui, în toate. Şi, tocmai de aceea, Părintele Arsenie insistă mult asupra păcatelor. De aceea le-a arătat Părintele păcatele oamenilor!

De exemplu, să vă zic un caz concret. A venit o femeie, biata de ea, şi zice:

– Părinte, eu am alergat la doctori şi-ntr-un oraş, şi-n celălalt, pentru sănătatea mea. Şi nu am reuşit! Văzând treaba asta, am început să merg şi la biserică. Îmi spuneau unii: Măi, mai încearcă şi cu Dumnezeu, şi cu slujitorii Bisericii, că vezi că cu doctorii ţi-ai risipit toţi banii şi n-ai niciun rezultat!

Şi mergea femeia la biserică, spunea câteva păcate, preotul îi făcea o cruce pe cap – cum se practică în unele locuri, ca să nu pierdem timp mult – şi dădea dezlegare la Împărtăşanie şi nici atunci n-avea rezultate. Mergea la alt preot. Se spovedea, îi mai dădea să facă şi acela nişte rugăciuni, să postească. Nici atunci nu avea rezultat! Mergea la altul… Şi aşa, rând pe rând, a ajuns şi aici, Dumnezeu să fie lăudat!

I-am spus:

– Draga mea creştină, trebuie să spui păcatele toate. Păcatul mărturisit este un şarpe care iese din tine. Şi, după ce faci mărturisirea completă, sinceră şi cu părere de rău, ar trebui să primeşti un canon.

– Părinte, fac! Că de toţi am ascultat…

Şi ea şi-o spus păcatele. Am ajutat-o şi eu, că aşa e bine. Spuneam: Uite, păcatul ăsta l-ai făcut? Pe ăsta l-ai făcut?

Şi i-am spus:

– Să nu te ruşinezi! Eu te ajut, ca să fie şterse toate.

Şi femeia a fost sinceră şi a mărturisit complet toate păcatele. Şi i-am spus:

– Pentru că nu eşti pe moarte, ar trebui matale să primeşti un canon. Şi canonul e pentru un an de zile.

cruce

Aşa obişnuiesc: când o gătat omul de spovedit, m-aşez la masă şi scriu canonul.

1. Părăsirea păcatelor – aşa zicea şi Părintele: Schimbă-ţi viaţa! Deci părăsirea păcatelor…

2. Participarea la Sfânta Liturghie duminicile şi în sărbători; că era pensionară şi putea să îşi permită. Era sănătoasă cu trupul, nu avea boli care să oprească de la post.

3. Mâncare de post; lunea, miercurea, vinerea, cele patru posturi pe an.

Şi-ntreb:

– Poţi?

– Da, Părinte! N-am eu problemă cu hrana. Stomacul mi-e bun…

4. Să citeşti cărţi sfinte.

Un pic din Sfânta Scriptură – câte un capitol din Noul Testament –, apoi viaţa Sfântului din fiecare zi, că-l cinsteşti astfel şi găseşti învăţături aşa de minunate acolo şi te foloseşti mult! Afli multe de acolo, că Sfinţii Părinţi sunt duhovnicii şi povăţuitorii care nu ne amăgesc, nu ne înşeală. Ne mustră doar, spre îndreptare, şi ne mângâie şi ne îmbărbătează.

5. Să ai un program de rugăciune. Din Psaltire să citeşti, că eşti pensionară, apoi rugăciunile din fiecare zi, Paraclisul, mai zici Tatăl nostru.

Părintele Arsenie recomanda să zici de zece ori Tatăl nostru, ca să poţi face faţă la ispite, şi să faci 100 de metanii, pentru sănătatea sufletească şi trupească. Iar cine nu poate face 100, Pravila Bisericii Ortodoxe arată că să se citească Psalmul 54.

Şi un picuţ de milostenie, că nu e nimeni chiar atât de lipsit, încât să nu poată întinde mâna cât de cât. Că spunea Părintele Arsenie: Oamenii din Lisa-s păcătoşi, dar au parte bună, că fac milostenie. Şi asta-i ajută…

Şi femeia o plecat cu punctele scrise şi am zis:

– Să încerci, după puterea matale, să le respecţi. Şi mai vii, din când în când, la spovedanie şi, peste un an, dacă ţii de canon, după puterile matale, primeşti şi Împărtăşania, că matale nu ai primit canon pentru păcate până acum şi nu a fost de efect spovedania pe care ai făcut-o şi Împărtăşania pe care ai luat-o. Oarecum puteai să faci şi matale ceva, dar n-ai făcut, aşa că trebuie o alifie pentru rană. Şi asta este canonul! Oprire, un an, şi să te ţii de canon.

8bh5yb

Şi, într-adevăr, o trecut timpul, s-o mai spovedit, după un an s-a împărtăşit şi – Dumnezeu să fie slăvit şi lăudat! – şi-a primit şi sănătatea trupească şi a şi sporit în trăirea Ortodoxiei, în practicarea învăţăturilor Bisericii noastre Ortodoxe!

A fost şi un răspuns minunat, pentru că era pensionară şi voia să-şi vândă apartamentul. Şi l-o vândut, de s-o mirat toţi cu ce preţ mare l-o dat şi o cumpărat o casă şi o rămas şi cu bani. Şi, după mult timp, o murit, zicând: Doamne Iisuse Hristos, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!

Iată ce înseamnă să aplici un canon!

Părintele Arsenie nu dădea Împărtăşania la prima spovedanie la nimeni. Voia să vadă dacă acela are un picuţ de spor, de înaintare în viaţa duhovnicească. Şi, deci, de aceea, unii oameni, în ziua de astăzi, se spovedesc şi nu au rezultate; pentru că nu e spovedania completă şi pentru că nici n-o făcut cât de cât ceva. Înţeleg să dai Împărtăşania la omul care e pe moarte, să nu plece din lumea asta neîmpărtăşit. Şi pe urmă faci Liturghii, parastase, milostenii… Dar dacă e sănătos, trebuie să facă ceva!”

Datorită Părintelui Arsenie s-a înscris la teologie

Despre prima întâlnire cu Părintele Arsenie Boca, Părintele Serafim vorbeşte cu extrem de multă grijă şi bucurie. Oamenii din satul său mergeau mereu şi-l ajutau pe Părintele Arsenie, pe când era când era Mănăstirile la Sâmbăta şi la Prislop. Auzind vorbindu-se mereu de bine de Părintele, a vrut şi el să îl cunoască. Pentru că, îşi aminteşte Părintele Serafim şi că: „Un frate de-al mamei mele, când s-o dus la Părintele, i-o zis acesta să nu mai bea vin. Şi, când o ajuns acasă şi o pus paharul la gură, aşa i-o mirosit, că pur şi simplu nu i-o mai trebuit. Era cinstit şi respectat ca un Sfânt Părintele de oamenii din satul nostru!”

Să fi avut undeva spre 30 de ani Părintele Serafim când a plecat spre Părintele Arsenie…

„Pot să zic că din câţi oameni ai lui Dumnezeu am cunoscut, unul mai plin de Duh Sfânt nu am întâlnit. Prima dată l-am întâlnit pe Părintele Arsenie la Drăgănescu şi m-a impresionat, că atunci când mi-o venit mie rândul, mi-o spus în faţă păcatele. Eu nici n-am realizat! Era ceva trecut pentru mine… Ce mi-a zis Părintele era trecut de mult. Şi, după aceea, mi-a zis să fac teologia. Şi pe mine m-o blocat ceva; nu m-am supărat de păcatele pe care mi le-a zis, pentru că Sfinţia Sa a fost un om care mi-a arătat ceea ce eu uitasem despre cine sunt eu, despre ce hram port. Dar al doilea lucru pe care mi l-a spus, şi care m-a dat peste cap, a fost sfatul ca eu să fac teologia. Nu-mi trecuse prin cap treaba asta!

Îmi amintesc că faţa îi strălucea de nu te puteai uita la dânsul! Aşa radia faţa de lumină! Era îndumnezeit.

Am plecat derutat de la Părintele din cauza sfatului să urmez teologia.

Şi mi s-a spus de către alţii, când am ieşit din biserică:

– Măi, dacă nu eşti mulţumit, du-te înapoi! Şi spune-i…

Eu nu puteam să accept treaba asta cu teologia. Ieşisem din biserică vreo zece metri, cam până la poartă, dar m-am gândit că, dacă mi s-o spus să mă duc înapoi, ar fi bine să merg. Deschid uşa de la biserică şi Părintele, care era cu un cap mai mare decât toţi, m-o văzut. Eu m-am uitat la Părintele şi-n gândul meu mi-am zis: Părintele mie mi-o zis! Sunt atâţia oameni care aşteaptă, trebuie să am bunul simţ şi să nu mai am pretenţii… Şi am închis-o şi am plecat. Dar, când eram iar la poartă, aud uşa deschizându-se. Când colo, cine era? Părintele o lăsat toţi oamenii în Biserică şi a venit la mine, să mă lămurească, să-şi susţină punctul de vedere. Părintele a venit să-mi mai pună încă nişte cuvinte în mintea mea, ca să mă ajute să înţeleg, să accept ideea. Îmi spunea să merg la mănăstire, să fac teologia. Şi eu i-am spus că nu se prea potriveşte asta cu planurile mele… Dar Părintele avea un dar mare: cunoştea ce gândeşti, ştia trecutul, viitorul. Te citea şi îi strălucea faţa, de nu te puteai uita la el!

În gândul meu am zis: Nu mi-am strâns bani şi trebuie bani să faci o şcoală.

Părintele mi-a spus:

– Mă, tu îţi pui problema că n-ai bani? Are mama ta!

Mi-a spus asta fără să ştie de la mine că tatăl a fost miner şi a trecut la cele veşnice şi mama mea a avut pensie, deci mă putea întreţine, pentru că fratele meu era căsătorit şi surorile mele erau la mănăstire. Deci, mama, din pensie mă putea ţine. La acest cuvânt al Părintelui că mă poate ajuta mama mea, m-am opus a doua oară, spunând că nu sunt în stare să învăţ limbi străine.

Părintele îmi răspunde şi la această împotrivire a mea:

– Ce, acum îţi pui problema că tu nu poţi învăţa limbi străine? Iaca, înveţi!

Eu m-am împotrivit şi a treia oară, spunând că nu sunt aşa deştept…

Părintele strigă la mine:

– Mă, tu n-auzi că trebuie să pleci de acolo?

Nu prea l-am ascultat eu pe Părintele. Mergeam pe la dânsul şi de fiecare dată îmi zicea:

– Mă, de ce vii la mine, dacă tu nu asculţi? Să te duci la mănăstire! Mă, acum te duci la Părintele Cleopa şi spui: Părintele Arsenie Boca m-a trimis la Sfinţia ta să mă primiţi la mănăstire.

Cu întârziere mare am făcut ce o zis Părintele, să merg la mănăstire. După 8 ani! De aceea zic: eu nu l-am ascultat!

Deci, cu toată împotrivirea mea, s-a împlinit cuvântul Părintelui Arsenie. Eram la hram la Afteia, când a venit Înaltul Andrei, de sărbătoareaSfinţii Împăraţi Constantin şi Elena şi mi-a zis:

– Frate Nicolae, aş vrea să te sfinţesc diacon la hram.

8bh5yb

Cu îngăduinţa lui Dumnezeu am primit diaconia şi la câteva luni preoţia şi am făcut teologia, cum a zis Părintele. Astfel, am fost sprijinit de rugăciunile Părintelui Arsenie. În primul rând de harul lui Dumnezeu, al Maicii Domnului, de ocrotirea îngerilor şi a sfinţilor, dar povăţuit de Părintele Arsenie…”

„Părintele era urmărit de Securitate pretutindeni”

L-am rugat pe Părintele Serafim să ne spună câteva dintre întâmplările sau cuvintele memorabile trăite sau auzite în preajma Părintelui Arsenie.

Când am fost la Drăgănescu, unde picta Părintele, dânsul a stat de vorbă cu fiecare, deci, a stat de vorbă şi cu mine. L-am întrebat:

– Părinte, pe ce să pun accent? Pe Psaltire, pe acatiste, pe Doamne Iisuse…, pe cărţi sfinte?… Cam asta e rânduiala mea de rugăciune.

Părintele a zis:

– Mă, dar cine ţi-a spus să faci asta? Zi rugăciunea minţii şi Tatăl nostru, la care te poţi gândi toată ziua.

Apoi am plecat în Gara de Nord, ca să venim acasă, şi deodată mama mea zice:

– Măi, Părintele o urcat în trenul nostru, în vagonul celălalt.

Şi, trecând prin vagon, am ajuns la el. Şi aşa eram de bucuros! Era Părintele Arsenie, pe scaun, şi oameni civili, acolo. Erau securişti mulţi, care îl urmăreau. Şi era un oarecare tânăr care şi-a pus un pardesiu în cuier, chiar la geam, lângă Părintele. Şi eu, aşa, bucuros, mi-am zis:Acum o să am timp să vorbesc cu Părintele! Dar n-am putut să vorbesc niciun cuvânt. Parcă mă oprea o putere, o forţă nevăzută şi absolut nimic n-am putut să spun! Dar mi-am adus aminte de Părintele care mi-o zis de rugăciunea minţii şi de Tatăl nostru, la care să mă gândesc. Şi am început să pun în practică rugăciunea Tatăl nostru. Şi când am gătat rugăciunea, zicând în gând – poate m-a ajutat şi Părintele, cu darul pe care-l avea –, Părintele s-o întors cu capul şi o încuviinţat. Şi-atunci am realizat că Părintele are darul clarviziunii şi ştie.

Mai mergem un picuţ, şi Părintele începe să pună mâna, de sus până jos, pe pardesiul care era agăţat lângă el. Când o terminat Părintele de pus, după câteva minute, o încetinit trenul, şi omul şi-o luat pardesiul, că o trebuit să coboare. Şi radia de bucurie când l-o luat pe el, că, uite, l-o binecuvântat Părintele, o pus mâna pe el… Omul o coborât, noi am mers mai departe. Şi am realizat că, într-adevăr, Părintele era urmărit de Securitate pretutindeni, dar chiar şi atunci putea, cu darul care era peste el, să ajute şi să-l facă pe om bucuros şi să-l folosească.

„Mă, da-mi un pic de tămâie…”

Un cuvânt interesant pe care mi l-a zis Părintele Arsenie şi pe care poate că ar fi bine să-l zic, pentru că sfaturile Sfinţilor se adresează tuturor oamenilor, iar Părintele e un Sfânt! Eu îl consider Sfânt! Zice către mine:

– Mă, ori vrei, ori nu vrei, Dumnezeu e cu tine!

Şi au trecut foarte mulţi ani, în care eu am uitat de cuvântul acesta al Părintelui. Şi maica mea – Doamne, odihneşte-o! –, într-o bună zi, îmi spune:

– Măi, copile, ce curaj ţi-o dat ţie Părintele! Ce nădejde ţi-o dat ţie Părintele când ţi-o zis că: Ori vrei, ori nu vrei, Dumnezeu e cu tine!

Ăsta a fost un cuvânt de încurajare, de îmbărbătare, dar care e pentru toţi oamenii! Că cuvintele lui Dumnezeu şi ale Sfinţilor sunt valabile pentru toată lumea, nu numai pentru mine sau pentru un om.

Şi cum interpretez eu prima parte: Dacă vrei, Dumnezeu e cu tine. Vrei să mergi la Biserică? Iată, e deschisă Biserica, poţi să mergi. Nu ţi-e teamă că poţi fi pedepsit sau persecutat. Vrei să te spovedeşti? Sunt preoţi. Vrei să posteşti? Iată, poţi să mănânci mâncare vegetariană, poţi să posteşti. Vrei să faci o milostenie? Nimeni nu-i atât de sărac, să nu poată oferi un zâmbet sau un cuvânt sau o rugăciune pentru cineva, că şi aia e milostenie. Vrei să faci o excursie, un pelerinaj la vreo mănăstire? Iată, Dumnezeu e cu tine! Deci la orice lucru, Dumnezeu e cu tine. Că zicea Părintele Arsenie că: Dumnezeu iubeşte pe cel mai mare păcătos mai mult decât iubeşte cel mai mare Sfânt pe Dumnezeu.Dragostea lui Dumnezeu depăşeşte dragostea noastră!

Şi acum, şi partea cealaltă. Nu vrei să laşi curvuşagurile? Nu le lăsa, dar nici nu te mira dacă vezi că eşti tată şi plăteşti pensie alimentară. Iată, pentru o plăcere scurtă, Dumnezeu e cu tine, că te pedepseşte aici.

Nu vrei să laşi carnea? Că sunt oameni care nu pot trăi fără carne nici în Vinerea Mare… Păi, Dumnezeu îngăduie ca grăsimea să se depună, caroseria să nu mai meargă bine şi un medic îţi va zice: Matale ai nişte rezultate dezastruoase! Dacă vrei să nu mergi la ăia mulţi, trebuie să respecţi reţeta: pâine prăjită, ceai, cutare, cutare, cutare. Iată, Dumnezeu e cu tine! Nu vrei să laşi ţigara? Că sunt oameni care zic: Părinte, dintre toate păcatele, numai ţigara n-o pot lăsa!

Ei, nu! Nu vrei să o laşi! Că aşa ţi s-o învăţat sângele cu nicotina şi nu vrei. Păi, te duci la medic şi afli că nu merge bine cu căile respiratorii. Şi medicul zice: Păi, şi la horn, dacă se depune, se astupă. Matale ţi-ar mai trebui la sicriu patru cuie, la matale patru cartuşe de ţigări şi, gata, sunt înfundate cu totul!

Vrei să mergi la ăia mulţi? Dumnezeu e cu tine! Nu vrei să te smereşti, să-ţi spovedeşti păcatele? Că Tronul milostivirii lui Dumnezeu este Taina Spovedaniei. Nu vrei să te smereşti? Te spovedeşti la medicul psihiatru sau la psiholog, că aşa-i mai nou, în ziua de azi. Dar dezlegare de păcate n-ai.

Iată! Nu vrei să posteşti? Dă Dumnezeu vremurile astea în care am ajuns noi, cu lipsuri, cu necazuri, şi posteşti vrând-nevrând.

Într-o vreme, la pomelnic, îl pomeneam şi pe Părintele Arsenie luptătorul, că nu era trecut la ceilalţi. Şi apoi, eu, cu toată evlavia asta a mea, am uitat să-l mai trec şi au fost ani întregi în care nu l-am mai pomenit. O început apoi peste mine nişte boli, nişte ispite şi nu mai ieşeam din ele.

Şi, într-o noapte, l-am visat pe Părintele Arsenie care zice:

– Mă, da-mi un pic de tămâie.

10448247_704558226258459_4500443464026783181_n

Nu cred în vise! Că Părintele Cleopa a şi scris o carte Despre vise şi vedenii… Şi chiar dacă-s adevărate, nu trebuie să ne luăm după ele, ca să nu cădem în înşelare. Dar eu totuşi am interpretat, cu mintea mea, că uite, eu l-am lăsat pe Părintele Arsenie! Şi tămâia e rugăciune… Şi am început să mă rog iară la Părintele Arsenie să mă ajute, aşa păcătos cum eram.

„Mă, mă duc să vorbesc cu sfinţii“

Părintele Arsenie stătea de vorbă cu oamenii şi zicea: „Mă, mă duc să vorbesc cu sfinţii“. Iată cine a fost Părintele Arsenie: un om care a vorbit nu numai pentru un om, ci pentru toată omenirea, că a vorbit tot de la Dumnezeu, pe care-L avea în inimă şi care-i stăpânea mintea şi viaţa.

Părintele Arsenie nu era aspru cu oamenii, ci cu păcatele! Cu păcatele! Chiar şi mie mi-o zis în faţă păcatele, dar prin asta m-o făcut să realizez într-o clipă ceea ce nu realizasem o viaţă. Deci Părintele ura păcatele, nu pe om. Pe om îl iubea foarte mult!

„Până aici am fost cu tine!”

După cum ştiţi, zilnic merg oameni din toată ţara şi din toată lumea la mormântul Părintelui Arsenie. Şi le este de folos. Mulţi mi-au zis ce bine le-a fost la mormânt. Şi chiar şi eu, de exemplu, am avut o astfel de experienţă, când a trebuit să fac o conferinţă despre Părintele Arsenie.

10448247_704558226258459_4500443464026783181_n

Am trecut pe la mormânt şi după aceea am plecat la Deva, unde era conferinţa. Şi, când am venit de la conferinţă, am venit cu trenul până în Dej, din Dej cu un taxi şi, când am intrat pe poarta mănăstirii, aşa, înapoi, la întoarcere, am auzit la ureche: Până aici am fost cu tine! Dar chiar am simţit ocrotirea Părintelui!

Mi-au făcut cadou oamenii o icoană cu Părintele Arsenie. Eu chiar îl consider Sfânt; să mă ierte Dumnezeu, dacă mă grăbesc. La vremea potrivită va veni şi canonizarea, deci cred că nu e o greşeală dacă noi îl simţim şi îl cinstim ca pe un Sfânt.

„Regret toată viaţa că nu am îndrăznit să îl văd pe Părintele Arsenie”

Ştiţi, cred, că la început, la Mănăstirea Sâmbăta, au fost trei preoţi: Părintele Arsenie, Părintele Serafim Popescu şi un anume Părinte Mihail. Şi, acestui Părinte Mihail, Părintele Arsenie i-a spus:

– Să-ţi cumperi o casă şi să o iei cu tine pe desfrânata Maria, să lucrezi la sufletul ei, ca să vină acolo, unde, în harul lui Dumnezeu, mergem şi noi.

Şi deci Părintele acesta, Mihail, era într-un sătuc, Rod, dintre Jina şi Poiana Sibiului. Şi-a cumpărat acolo o căsuţă şi a adus-o pe Maria desfrânata în ea. Apoi, Părintele a început să fie tot mai căutat de părinţii şi credincioşii din satul nostru, dar şi din alte sate. Însă Părintele nu voia nicicum să plece de acolo, nu mergea nicăieri. O venit frate-său, care era trimis de neamuri, să-l cheme:

– Să mergi, să te vadă.

Zicea:

– Nu merg! Numai mort!

Nu trebuie să mergi… Te luăm cu maşina din curte şi îndată ajungi acasă.

– Numai cu prapori mă duce de aici!

Şi n-o mers Părintele. Deci Părintele o stat acolo, în căsuţă. Din dragoste şi din respect pentru Părintele Mihail, care era de talia Părintelui Arsenie, am mers şi eu, cu mama – Doamne, odihneşte-o! –, şi cu alţi credincioşi să-l vedem pe Părintele Mihail. Ba uneori mergeam şi singur. Am mers şi singur!

După câţiva ani, această Marie a ajuns la aşa sfinţenie, că mama mea i-a dus alimente, şi ea a zis:

– Doamne, dar Dumnezeu te-a trimis pe matale, să aduci toate. Uite, şi asta, şi alta. Dar de unde ai ştiut tu?

Ea avea evlavie la Sfântul Nicolae şi, din lacrimi, pe podea, a văzut mama mea chipul Sfântului Ierarh Nicolae.

Şi, după ce a murit Maria aceasta, Părintele s-a dus cu nişte femei şi le-a arătat:

– Uite, aici este mir.

Şi, într-adevăr, mir o ieşit din mormântul ei! Dintr-o desfrânată.

Aşa era Părintele acesta, Mihail, că, dacă te duceai la dânsul pentru cuvânt de folos, nu deschidea uşa imediat. Şi eu, cum e felul meu mai îndrăzneţ, ziceam:

– Părinte, am mers cinci ore pe jos!

– Lasă, mai, să nu fim tot cu graba… Să ne mai şi rugăm!

Şi Părintele se ruga pentru cei care veneau şi abia după aceea le deschidea geamul sau uşa. Şi, dacă aveam nişte cartofi sau pâine şi mergeam să i le ducem, zicea:

– Nu primesc, că am. Acum daţi la săraci.

Aşa viaţă de ascet a dus Părintele acesta, Mihail!

Odată, s-a întâmplat să merg şi singur la Părintele Mihail. Şi când dau să plec din curte, îmi spune:

– Vrei să stai de vorbă cu Părintele Arsenie Boca?

Şi eu – prostul de mine! Prost de miliarde de ori! –, am zis:

– Ba nu!

Regret toată viaţa că nu am îndrăznit să îl văd pe Părintele Arsenie atunci! Cât trăiesc eu regret refuzul ofertei pe care mi-a făcut-o Părintele Mihail! Dacă ziceam Da, ar fi zis: No, haide cu mine. Vă daţi seama ce prostie am făcut?! Ăsta-s eu…

Dinspre Căşiel, lumea se vede mai bună, mai frumoasă, mai luminoasă… Am plecat târziu în noapte de aici, în binecuvântarea văzută a Părintelui Arsenie şi în liniştea tăcută, de o sfinţenie mistuitoare, a binecuvântării Părintelui Arsenie. Încă un mărturisitor al minunilor Părintelui Arsenie. Şi încă o nădejde de rugător către Părintele…

1 comment on “Un mare duhovnic, despre un mare sfant

  1. ban iulie 28, 2015 at 20:31 - Reply

    Dragilor, lasati entuziasmul deoparte, inca nu e sfant, canonic. E doar un parinte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.