Vasile Someșanul, episcopul aflat mereu în căutarea sufletelor pierdute

Şi-a început slujirea ca preot acum 39 de ani, iar cea de episcop în urmă cu 17 ani, la propunerea mitropolitului de atunci, Bartolomeu, care a dorit să-i poată încredinţa unui om blând şi cu sensibilitate pentru suferinţa celorlalţi misiunea socială a Arhiepiscopiei.

„A trecut timpul până la împlinirea acestei vârste, pentru care îi mulţumesc lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, pe care am încercat după umilul meu exemplu să îl urmez, să am ca imagine o icoană vie a sa. Le mulţumesc tuturor care într-o formă sau alta au fost alături de mine. Sper ca Bunul Dumnezeu să mă ajute să realizez lucurile pe care mi le-a pus înainte”, a transmis episcopul, în cadrul unei ediții speciale a emisiunii “Cărări duhovnicești”, difuzată de Radio Renaşterea cu ocazia aniversării sale.

Reporterul voceatransilvaniei.ro a spicuit câteva din ideile enunţate, unele dintre ele mai puţin cunoscute publicului larg. „Şi noi, acum la aniversare, îl rugăm pe Dumnezeu să îi dăruiască încă mulţi ani, sănătate şi putere ca pe mai departe să desfăşoare misiunea aceasta binecuvântată, cu rod, cu folos, şi pentru cei mici şi pentru cei mari”, a transmis mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuţ, în cadrul emisiunii amintite.

Impresionat de suferință

Puţini ştiu că episcopul de astăzi a încercat mai întâi să urmeze o carieră de medic. „Eram impresionat de suferinţă; şi de cea fizică, dar mai ales de cea psihică, legată de nereuşită, de neîmpliniri. Astfel mi-am propus să dau admitere la Medicină, în 1971, dar nu am reuşit. Era o perioadă în care era o concurenţă destul de serioasă pentru Facultatea de Medicină la Cluj”, a povestit ierarhul.

Primul său imbold de apropiere mai mare de Biserică l-a avut în 1968, în urma unui pelerinal pe Valea Oltului. „Prima mănăstire pe care am văzut-o a fost mănăstirea Cozia. Acolo, ieşind pe malul Oltului, am trăit o stare de linişte, de pace, mi s-a revelat o altă dimensiune a vieţii decât pe care o cunoaştem până atunci. Sigur că a apărut gândul şi dorinţa de a mă apropia mai mult de Biserică, de a căuta să înţeleg ce înseamnă biserica”, a explicat episcopul.

Născut pe 30 decembrie 1948, în Cluj-Napoca, Vasile Flueraş a studiat la o şcoală generală din cartierul Mănăştur, apoi s-a înscris la şcoala profesională „16 Februarie”. „După ce am terminat şcoala profesională m-am angajat la una din fabricile cunoscute din Cluj, unde m-am format în dimensiunea lucrului bine făcut”, a menţionat ierarhul. În paralel el a urmat şi cursuri la seral la Liceul 12, actuala Şcoală David Prodan, după care a survenit efectuarea stagiului militar.

Compasiunea pentru ceilalţi l-a făcut să dea admitere la Medicină, iar imboldul de a se apropia de Biserică l-a determinat să dea examen, în 1972, pentru Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu. De această dată încercarea a fost încununată de succes şi a absolvit facultatea de teologie patru ani mai târziu.

În 1976 a fost hirotonit preot celib pentru parohia Tureni, de către episcopul-vicar de atunci al Clujului, Iustinian Chira, în prezent arhiepiscopul Maramureşului şi Sătmarului. La scurt timp, părintele Vasile Flueraş a fost detaşat, ca al treilea preot slujitor, la biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din cartierul Mănăştur, unde a slujit ca între 1976-1990.

Duhovnic apreciat

Încă din această perioadă s-a remarcat pentru implicarea în misiunea pastorală, dar şi pentru ţinuta sa morală şi pentru simplitatea modului în care trăia: „Puteai să îl vezi pe străzile Clujului umblând pe jos în ţinută clericală, parcă în căutarea sufletelor pierdute, păstorul cel bun care caută oaia pierdută”, a reltat episcopul Iustin Sigheteanul, vicar în cadrul Episcopiei Marmureşului şi Sătmarului. Între 1990-1991 a fost şi duhovnic asistent la Seminarul teologic din Cluj, reactivat după revoluţie, fiind apreciat şi în calitate de duhovnic.

„Sfaturile sale erau echilibrate şi personalizate; aplica un mod de duhovnicie personalist, capabil să răspundă nevoilor omului contemporan”, a rememorat preotul profesor Grigore Moş, care l-a avut ca duhovnic pe PS Vasile. Între 1991-1994, episcopul de astăzi a fost stareţ la mănăstirea Nicula, iar în 1994 a fost adus de către episcopul Clujului de atunci, Bartolomeu Anania, la catedrala episcopală. A fost ecelsiarhul catedralei, responsabil cu administrarea lăcaşului de cult, dar totodată a îndeplinit şi rolul de inspector al mănăstirilor din episcopie.

În 1998 a fost hirotonit episcop, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, pe 15 august la Nicula, fiind numit, la propunerea arhiepiscopului Bartolomeu şi cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române episcop vicar al Clujului, rol pe care îl îndeplineşte pe astăzi. În această calitate a coordonat activitatea social-misionară a Arhiepiscopiei Clujului. S-a implicat mult în programele de asistenţă socială ale Episcopiei, în special în activitatea Centrului social-misionar „Sfântul Vasile cel Mare”, în cadrul căruia funcţionează programe pentru copii mici şi persoane nevoiaşe, pentru elevi în pericol de a abandona şcoala. În ultimii ani a fost principalul artizan al demarării construcţiei centrului de tip hospice „Sfântul Nectarie”, inaugurat în acest an şi adresat bolnavilor oncologici în stadiu terminal.

Monumet de răbdare și bunătate

Unul din clericii care îl cunosc bine pe episcopul Vasile Someşanul, preotul Iustin Tira, membru în conducerea Arhiepiscopiei Clujului a explicat câteva din motivele care îl fac pe ierarh atât de iubit de preoţi şi credincioşi. „Îl cunosc mai bine de mai bine de 40 de ani, din anii studenţiei. Întotdeauna l-am cunoscut, aşa cum îl cunosc şi cei de astăzi, aceeaşi fire a omului bun, blând, binevoitor pentru a-i oferi o vorbă bună, un ajutor, disponibil întotdeauna, chiar şi peste orice limită a răbdării omeneşti, niciodată grăbit, niciodată în lipsă de timp, sau de bunăvoinţă pentru a fi în ajutorul sau în întâmpinarea celui care îl caută”.

Unul din cei mai apropiaţi ai episcopului, preotul Călin Fecior, a subliniat câteva aspecte ce îl diferenţiază pe ierarh. „Am înţeles că poţi vedea Evanghelia împlinindu-se pe viu, prin faptele de iubire şi de compasiune faţă de cei bolnavi şi de cei nevoiaşi; dar cel mai mult m-a impresionat puterea de a-i ierta pe cei ce au greşit şi mai ales roadele rugăciunii făcute pentru liniştirea lor sufletească. De remarcat liniştea pe care o transmite în slujirea Sfintei Liturghii, atât preoţ,ilor cât şi credincioşilor”.

Sursa:  VOCEA TRANSILVANIEI