Vezi afișul, dar nu mergi la spectacol

Adesea ne revine o imagine tulburătoare, scandalizatoare, cu care ne complacem și chiar o hrănim. Fie că e vorba de un fost iubit, fie că e vorba de altceva, imaginea asta poare deveni chiar idol. După trecerea la ortodoxie a tinerei Halima Ostrolya, părintele mi-a zis:

  • Nu poți opri gândurile, așa cum nu poți opri vântul. Nu poți fotografia vântul, decât dacă vezi un copac plecat într-o parte sau o furtună de nisip. Dar poți să te adăpostești. Asta e ispita, atacul.
  • Și e păcat?
  • Dacă nu consimți, nu e păcat, ai respins ofensiva. Dar să nu te predai. E ca și cum vezi un afiș, nu îl poți ocoli, e postat peste tot, dar nu te duci la spectacol. Auzi de un jaf, dar nu mergi să furi. Ți se propune un flirt, dar respingi intriga. Pentru asta ai nevoie și tu de arme, să te aperi. Iar acest neam de demoni iese doar cu rugăciune și cu post, cum zice Domnul Iisus. Ai nevoie să deosebești binele de rău. Ai nevoie de valori autentice,
  • Dar cam deranjează valorile azi…
  • Să nu crezi că e ceva nou, doar că acum e pe față. Termenul valori spirituale este un abuz pleonastic, adevăratele valori sunt doar cele spirituale. Dacă le ai, te abții de la spectacolele lumii, de la halucinațiile drogurilor și ale promiscuității.

0000000

Ispita exercită o mare atracție, de aceea e ispită. Ca să fie tentantă, te păcălește ca pe proști, dar nu îți dă ce ți-a promis. Ideea e până când vrei să te lași mințit. Adesea știi că ești mințit, dar nu zici nimic, ești laș. Ispita este o ademenire exclusiv spre rău. Dar este și o cercetare, un studiu, un examen, ești probat în credință. Ispita în sine nu te poate răpune. Dumnezeu nu îngăduie să fi ispitit peste puterile tale.

Valorile au o prioritate: Dumnezeu – celălalt – eu. Ispita este să inversezi totul, să te pui pe tine sus. Ce e valoros pentru tine? Dacă te ferești de prejudecăți și superstiții, nu vei cădea în capcana falselor valori, impuse prin ipocrizie și viclenie de mincinosul lipitor de afișe și vânzător de bilete la spectacolul infernului.

Culmea, nu toate afișele deranjează… Deranj, mare deranj. La fel cum Domnul Iisus deranja pe valutiști. Culmea, tu toate valorile deranjează. Deranjează doar afișele cu mesaj creștin și sunt tolerate de lumea zisă modernă toate afișele violente. Deranjează doar virtuțile creștine și sunt tolerate patimile, pseudovirtuțile. Este o lucrare diabolică, căreia trebuie să i ne opunem.

Este doar o modă să rupi afișele creștine, să ataci valorile creștine, să fi agnostic. Mulți habar nu au ce înseamnă agnosticismul. Adesea îl confundă cu ateismul sau – am întâlnit cazuri – chiar cu protestantismul. Oportuniști care sar în trenul istoriei, nimic nou. Lipitori de afișe aprobate de branduri. Oameni care gândesc doar ce le spun alții. Adică, oameni care și-au pierdut libertatea. Acesta este iadul, sclavia, lipsa fericirii, slugărnicia.

Nu avem nici o scuză. Pe afiș scrie clar ce spectacol va fi. Nu ne obligă nimeni. Asta nu ne pot fura nicicum, credința. Pot să ne fure aurul și petrloul, lemnul și țara întreagă, credința nu ne-o pot lua. Nu este un clișeu, nu este un truism, nu este un sofism superfluu, este un crez, o mărturisire, o speranță.

Atunci, care sunt punctele noastre de sprijin? Hristos este piatra unghiulară, e limpede. Fără El chiar nu putem face nimic, nu e doar o vorbă celebră din Evanghelii. Hristos este Punctul Cardinal, Răsăritul de unde răsare lumina, bucuria și veșnicia. Altarul e spre răsărit, spre Hristos, spre rai. Credința este baza, temelia, fundamentul.

Baza credinței noastre este bucuria promisă, fericirea veșnică, devenită posibilă prin înviere. Hristos ne spune cum să fim și ne dă și putere să fim așa. Ne învață cum să clădim pe temelie solidă, neclătinată. Adică nu suntem disperați după primul afiș de pe internet. Punctele noastre de sprijin sunt: învierea, iubirea, veșnicia. Este cel mai tare afiș: din iubire, vom fi înviați pentru a trăi veșnic.

Străjerii valorilor nu au murit, doar trebuie căutați. Pentru mine este o mare binecuvântare că părintele era deja lângă mine din copilărie, înainte de a începe căutările. Iar când am început să explorez lumea credinței, părintele mi-a fost călăuză. Până când am avut nevoie de pima adeverință formală nici nu am știut cum îl cheamă. Era doar părintele. Nu era un nume. Era o prezență. Era o Evanghelie vie. Și încă este. Să îl țină Domnul cât mai mult printre noi, să ne povățuiască. Încă este tânăr. A fost hirotonit în anul nașterii mele, încă nu e pensionar.

Azi, părintele mi-a vorbit despre sfântul mucenic Nearh, cel săvârșit prin foc și despre apostolul Natanael. Zilnic avem modele de sfințenie la îndemână, valori anti-afiș.

  • Nici o convenție (după cum îi convine) nu poate fixa alte valori! zise părintele la Sâmbăta lui Lazăr în cimitir. Omenirea suferă. Secole de minciună, de negare a abuzurilor celor puternici împotriva celor slabi, doar pentru păstrarea hegemoniei. În loc să își ceară iertare, ne propun, cam cu sila, valorile lor, nordice. Mulțumim, sunt bune cele estice, ierusalimitene. Mulțam frumos, suntem sătui de sclavagism, de colonialism… Sufletul nu ni-l puteți înlănțui.

Istoria mântuirii mărturisește Providența, Pronia. Trecutul se numește Perfect, chiar dacă e plin de imperfecțiuni, pentru că e cursa omenirii spre desăvârșire, după modelul ceresc, nu după afișele circarilor medievali. Trecutul mărturisește că și în viitor omul se poate elibera de tenebre.

Singura eliberare, singura fericire, singura viață veșnică este cunoașterea lui Dumnezeu.

  • Tinere, dacă nu Îl cunoști pe Dumnezeu, cum vrei să trăiești veșnic cu un necunoscut? Mă întrebă părintele de Florii. Dacă L-ai cunoaște, n-ai face spectacol, nu te-ai văicări și nu ai crede ce îți afișează alții de prompter. Dacă L-ai cunoaște, nu te-ai atașa de perisabil. Dacă L-ai cunoaște, nu te-ai mai despărți de El. profită de Marea Săptămână a Grațierii. Trăiește fiecare săptămână ca una Mare, fiecare duminică ca un Paște! Hristos a înviat!

Doamne, vindecă pietrificarea inimii mele! Scapă-mă de aparențele înșelătoare! Prea multe fisuri, prea multe superstiții, prea multă șarlatanie, prea multe obsesii, prea multe depresii, prea mute diversiuni, prea multă ostilitate. Un spectacol mult prea obositor. Doamne, dăruiește-mi odihna Ta!

Marius MATEI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.