LOADING

Type to search

Interviu cu teologul Mantzaridis despre Referendumul pentru Familie

Ortodoxie si traire

Interviu cu teologul Mantzaridis despre Referendumul pentru Familie

Share

Ghiorgios I. Mantzaridis s-a născut în Tesalonic în 1935.  Este socotit unul dintre cei mai mari teologi pe plan mondial, posibil cel mai mare teolog laic în viață.

Este doctor în teologie și profesor emerit al Universității Aristotel din Tesalonic unde a activat timp de 50 de ani în care a predat și etică, bioetică precum și sociologie.  Este autor al unui impresionant număr de titluri (peste 200) sub formă de monografii, studii, articole şi ediţii critice ale unor opere patristice, cu impact major în cercetarea teologică. Pentru opera sa teologică bogată şi diversă, domnul profesor Mantzaridis a primit, în anul 1986, cea mai înaltă distincţie a Patriarhiei Ecumenice; în anul 1987,  „Crucea de Aur” din partea Mitropoliei Germaniei, iar în anul 2001, distincţia „Crucea patriarhală pentru mireni” din partea Patriarhiei Române.  

Este profesor de onoare a Facultății de Teologie a Universității din București și are un doctorat onorific al Facultății de Teologie a Universității din Iași. El a fost membru al Comitetului Sinodal Special pentru Bioetică al Bisericii din Grecia.

–          Domnule profesor, în esență, este o temă de credință ca oamenii să meargă să voteze pentru familia corectă…

–          Este absolut în orice caz o temă de credință însă este și o temă a vieții sociale.

–          Deci pe un plan chiar mai jos, am putea spune…

–          Exact. Din punct de vedere al credinței creștine, nu încape în discuție. E posibil să apară astfel de deviații din modul normal de evoluție a societății și din modul normal de a fi, însă nu pot astfel de lucruri să fie instituționalizate și să fie promovate ca egale cu modul actual de existență a societății pentru că sunt dizolvante pentru societate și pentru familie – și chiar mai mult: este dizolvant și pentru persoana umană pentru că persoana este atacată din punct de vedere existențial prin acest mod.

–          Da, și mai ales trebuie să menționăm că în acest domeniu avem o experiență de mii de ani: homosexualitatea nu a apărut astăzi

–          Bineînțeles că avem experiența. A existat și în antichitate. Însă acum apare sub forma instituționalizării acesteia, lucru care nu s-a întâmplat niciodată în trecut, lucru care este o forță distrugătoare a familiei și a credinciosului.

–          De fapt, în esență, a întregii civilizației

–          Desigur. Este vorba de o altă civilizație – dacă poate fi numită civilizație, pentru că este o sfărâmare a civilizației, a modului corect de a trăi, o sfărâmare a modului natural al evoluției. Mai de mult exista credința religioasă care unea societatea. Cu iluminismul, această dimensiune religioasă a fost dată la o parte și a fost pusă pe primul plan starea naturală a lucrurilor – legea naturală după cum o numeau. Continua însă să existe o oarecare continuitate și o oarecare legătură între oameni pe baza legii naturale. În continuare, în epoca noastră, această exacerbare a sexualității și saturația care apare prin descătușarea sexului a ajuns la un extremism care este un exces deja bolnav.

–          Care ne-a dus la suprasaturație, la homosexualitate și la extremismul plăcerii de fapt.

–          Da, la această plăcere și la dărâmarea totală. Mai de mult exista coeziune, astăzi nu mai există această coeziune. Astăzi totul s-a făcut praf în numele unei egalități. Egalitatea vine astăzi pe un alt plan: dacă în mod normal egalitatea între oameni s-ar realizeaza prin păstrarea specificității fiecăruia în parte, astăzi avem o nivelare, o tasare în numele egalității care nu este egalitate ci o dizolvare a specificității, a identității și a relației de completare care trebuie să existe între bărbați și femei într-o societate.

–          Deci, vorbim despre o dizolvare.

–          Da, vorbim despre o pulverizare a societății. Putem să asemănăm societatea actuală cu pulberea folosită în construcții. Praful, cimentul care a ajuns astăzi societatea este duce la dizolvarea acesteia.

–          Vorbiți-ne despre homosexualitate și homoerotism. Vorbiți-ne despre iubirea adevărată și despre erotismul pe care homosexualii spun că îl au.

–          Iubirea, mișcarea iubitoare este o mișcare unificatoare interpersonală. Homosexualitatea am putea spune că este un scurt-circuit a persoanei care o leagă în egoismul acesteia și nu o lasă să iasă în afară de această atomicitate și astfel doi oameni din persoane devin inși izolați și înrobiți numai înțelesului plăcerii și trăirii plăcerii și nimic mai mult în viața lor biologică.

–          În esență homosexualul nu iubește pe celălalt ci de fapt se iubește pe sine.

–          Bineînțeles. A pățit acest scurt-circuit de care vorbeam și s-a închis în sine.

–          …și din cauza aceasta au atâte boli de nervi și atâtea alte boli…

–          …pe care le trăim astăzi, sunt cunoscute tuturor.

–          …și pe care le vedem.Aceștia însă se victimizează și spun că societatea îi stigmatizează. Observăm însă că în anumite țări din vest în care sunt nu numai acceptați ci chiar favorizați, ei continuă să aibă acest simțământ de vină.

–          Da, chiar dacă sunt acceptați, continuă să o aibă, bineînțeles. Însă și acceptarea lor din punct de vedere al simpatiei față de cineva care se află într-o situație bolnăvicioasă se înțelege, desigur. Pe de altă parte, străduința lor precum și a altora care sunt în spatele lor care încearcă să instituționalizeze și să promoveze acest mod de viață, acest fenomen este ceva care nu trebuie să fie acceptată în viața socială.

–          Da, pentru că așa, de fapt, se distruge neamul.

–          Exact. Se observă însă că acțiunile nucleului celor ce promovează acest lucru sunt premeditate. De exemplu în Grecia acțiunile au fost următoarele: la început s-a promovat doar ca și „coabitare socială” după care parteneriat civil, după care s-a adus vorba despre căsătoria civilă ca un cadru mai amplu în care încet, încet au fost incluse și perechile de același sex iar apoi s-a hotărât și posibilitatea adopției de copii de către aceste cupluri, copii care nu o să aibă nici mamă nici tată. Astfel se distruge și ideea de paternitate și maternitate care sunt elemente absolut de bază ale vieții sociale. Maternitatea este elementul liant al vieții sociale. Fără maternitate avem un mare gol. Copilul unde va găsi ideea de unitate? Unde va găsi la cine să se raporteze?…

–          Cine o să-l învețe iubirea?

–          …Cine o să-l învețe iubirea? …Același lucru și cu paternitatea. Însă și însăși copiii între ei: cu ce înțeles vor fi frați? Și cum o să înțeleagă ideea de frate și iubirea de frate când provin din părinți necunoscuți și de fapt inexistenți în fața ochilor lor.

–          De asemenea, vedem în istorie că iubirea maternă și iubirea paternă este un mare dar de la Dumnezeu pe care Acesta îl dă total pe gratis. E, acest dar acum dispare.

–          Da, bineînțeles. Sensul mai adânc al acestei iubiri este dat, după cum spune și psihologia, de aceste arhetipuri ireductibile – maternitatea și paternitatea și relațiile dintre copii, tată și mamă. Aceste lucruri sunt și au fost valabile nu numai într-o epocă istorică concretă, ci se pierd în negura timpului, în întreaga istorie umană. Dacă acestea se distrug, desigur că vom vedea urmări înfricoșătoare și pentru prezentul dar și pentru viitorul omenirii.

–          În esență, copilul nu mai știe să iubească, nu mai știe să iasă din interiorul lui – ce viitor o să aibă?

–          …Și astfel nu mai poate să iubească niciodată cu adevărat. Și astfel se re-întoarce în sineși, în singularitatea sa, în căutarea plăcerii păcătoase cu orice mijoc și în orice mod și, în esență, va fi un nefericit.

–          De fapt, asta este iadul.

–          Acesta este iadul…

–          Acesta este iadul!

–          Pregustarea iadului. Și dacă tânărul o să moară – Doamne ferește! – în această stare, atunci această stare o să fie veșnică.

–          Bineînțeles! …Și pentru că omul nu este cineva care a fost creat ca să trăiască 50 sau 100 de ani ci a fost creat pentru veșnicie iar sufletul lui este veșnic – omul este veșnic în conformitate cu învățătura creștină – acest suflet și acest iad…

–          Acest chin…

–          …Acest chin va fi veșnic.

–          Deci societatea în loc să-l ajute pe om să meargă către paradis, către fericire, îl îndreaptă către…

–          Îl îndreaptă către iad, și îl face să trăiască iadul chiar de aici din prezent.

–          Și toate acestea pentru că unii doresc să impună ceva pentru o minoritate care este… 1% – 5% ?? …Desigur că în SUA au spus că este undeva până la 8%, cifre, care, desigur, sunt puse sub semnul îndoielii. Însă, în orice caz, este evident că acest mod de viață nu este constructiv ci distructiv. De ce socotiți că acești oameni doresc atât de mult să impună acest lucru?

–          Totdeauna oamenii care se găsesc într-o poziție înjositoare doresc să aibă și alții cu ei. Doresc, într-un fel, să întărească gruparea lor prin aducerea altor oameni de aceeași orientare. Exact din acest motiv există un plan metodic pentru acest scop.

–          Credeți că în clipa în care o să adune mai mulți cu ei o să reușească să adoarmă mustrările lor de conștiință?

–          Asta poate să există în adâncul conștiinței lor însă în realitate nu cred că este ceva care poate fi realizat. Atâta doar că o să mărească spectrul oamenilor care o să aibă această optică deviantă de la gândirea socială, de la viitorul strategic social, de la statutul religios al societății. Având această gândire, această viziune negativă și o să se chinuie pe dinăuntru, chiar dacă nu o să mărturisească acest lucru.

–          Da, – o să vă întreb ceva, mai ales pentru că ne adresăm Românilor – în Sfânta Scriptură, scrie în cartea Apocalipsei că numărul Antihristului este 666. După cum știți, însă, acolo nu scrie 666 însă în alte limbi numai așa se poate traduce. Acolo scrie că „Numele Antihristului este χξστ’ (hi, xi, stigma)”. Ați putea să ne spuneți ceva legat de aceasta?

–          Exact. Există o exegeză care este foarte corectă și în conformitate cu duhul Apocalipsei este următoarea: χ-hi = Hristos, στ-stigma = Stavros (cruce), ξ-xi = xenos (străin). Χριστός Ξένος ΣΤαυρού – hristos străin de cruce! Adică un hristos care nu are legătură cu durerea, adică cu crucea, care se îndreaptă înspre plăceri, înspre desfătări și nimic altceva. Nu cunoaște durerea care este legat de iubire pentru că unde există iubire există și durere. Unde există cruce există înviere. Aici acest hristos, acest mesia al Apocalipsei, antihristul cu alte cuvinte este un „hristos” străin de cruce pentru că nu are nicio legătură cu crucea.

–          În esență ceea ce vedem astăzi, vedem un atihrist.

–          Da, un fenomen antihristic – evident.

–          Și oamenii merg către această plăcere care cred că îi împlinește dar de fapt îi golește, care îi dezintegrează…

–          Exact.

–          O altă temă înrudită cu aceasta este că Sf. Nil izvorâtorul de mir, precum și alți sfinți părinți, spune că „Sfârșitul va veni când oamenii se vor împreuna ca animalele, pe drumuri, pe la colțuri de stradă, peste tot”. De ce credeți că plăcerile sunt atât de distrugătoare, pentru că socotesc că oamenii nu mai pot să iasă din acest lucru…

–          De fapt, nu mai pot să aibă credință. Nu spune Domnul în Evanghelie „Oare când o să vină Fiul Omului va mai găsi credință pe pământ”? Adică un fenomen de incapacitate a omului de a crede. Un fenomen de cădere din credința creștină și mai general din credința în orice din afara singularității, atomicității omului respectiv – credința împlinește pe oameni și-i face personalități și îi face entități sociale.

–          În esență omul iese din raționalitate și cade în starea de animal și spune „Eu sunt bine! Nu mai e nevoie să gândesc, nu mai e neovie să fiu o persoană, nu mai e nevoie să comunic cu celălalt”…

–          În esență „Nu mai e nevoie să am duh”! După cum spune Dumnezeu și în Vechiul Testament, „pentru că au devenit cărnuri nu se va mai odihni Duhul Meu în oamenii aceștia” – s-au îndobitocit adică, au devenit de fapt animale.

–          Ceea ce ați citat a spus-o Duhul Sfânt pe timpul lui… Noe. Adică pe vremea potopului. Credeți că aceste lucruri la care asistăm astăzi pot să genereze un nou cataclism? Nu neapărat în sensul absolut de atunci însă ceva înrudit… Cum vedeți acest lucru? Societatea noastră se îndreaptă către ceva foarte mare și rău?

–          Acest drum este evident, socotesc. Din toate punctele de vedere. Din punct de vedere ecologic, social, politic – din toate punctele de vedere mergem în spre un haos, mergem în spre un cataclism. Acest cataclism distruge civilizațiile, distruge relațiile inter-umane, adică distruge spiritul uman. Nu este întâmplător că astăzi științele spirituale au fost de fapt date la o parte iar toți și toate au devenit mașini și…

–          Bani.

–          …bani.

–          Să vă întreb ceva: Vedeți vreo nădejde ca acești oameni să se întoarcă și să trăiască o viață îndelungată?

–          Un creștin crede totdeauna în nădejde. Nădejdea este cea care moare ultima, după cum se spune. Nădejdea, speranța trebuie să existe totdeauna în om. Biserica speră și Dumnezeu speră și ține omenirea în această stare, cu toate că ar fi trebuit să vină de mult potopul. Exact din acest motiv există deschisă totdeauna ușa pocăinței. Toți oamenii – și aceștia care de fapt sunt oameni nefericiți – …

–          De fapt noi desigur îi iubim. Iubim pe toți și pe aceștia…

–          …da, însă e nevoie de pocăință. Dacă există pocăință nu există nicio altă piedică. Iubirea creștină acoperă și pe acești oameni și pe toți oamenii se orice stare duhovnicească s-ar afla. E de ajuns ca omul să dorească și să nădăjduiască în mântuirea care este oferită cu îmbelșugare de către Biserică în care există totdeauna deschisă îmbrățișarea pocăinței.

–          Trebuie să accentuăm că Biserica adevărată și creștinii adevărați iubesc în Hristos pe acești oameni. Pur și simplu urăsc modul lor de viață, exact pentru că-i iubesc pe acești oameni.

–          Desigur, desigur. Nu poate cineva să urască omul. Omul este creație după chipul lui Dumnezeu. Distorsiunea, păcatul, trivializarea acestui chip este un lucru de respins. Exact din cauza aceasta, cu dragoste trebuie să ne apropiem de acești oameni și cu dragoste îi vede și Biserica însă nu cu înțelesul iubirii situației în care se află. Iubim ieșirea lor de acolo de unde sunt pentru a-și găsi adevărata lor libertate, adevărata lor umanitate, adevărata viziune a vieții.

–          Cum trebuie creștinul astăzi să se comporte față de duhul care există în instituțiile de învățământ pentru că astăzi acolo există un duh influențat de o iubire extremă de plăcere și din această cauză destui tineri în loc să învețe lucruri bune la școală, se distrug. Destui oameni își retrag copiii de la școli și aleg „home-schooling” adică învață acasă.

–          Nu au încredere în școlile publice. Acest fenomen mi se pare că se întâmplă mult și în America…

–          Da, da…

–          …însă și în general este un fenomen răspândit. Când părintele nu este mulțumit de modul în care se face educația copilului la școală, este normal, dacă există posibilitățile, să-l scoată de acolo.

–          Deci vedem că dacă Dumnezeu pleacă din viața omului, adică dacă omul alungă pe Dumnezeu din viața lui, pleacă toate, toate se dizolvă, nu mai există sens, nu mai există țintă, nu mai există nimic.

–          Da, există o idee de bază a învățăturii creștine: omul este chipul lui Dumnezeu. Deci, sensul vieții sale, conținutul vieții sale este însuși Dumnezeu. Este reflectarea lui Dumnezeu în existența sa. Dacă Dumnezeu va lipsi, lipsește și omul. Distrugerea, negarea lui Dumnezeu este de fapt și negarea omului.

–          Dumnezeu nu este șeful nostru ci este ceva „foarte” existențial pentru noi, Cineva de care avem nevoie fie că dorim fie că nu și asta nu datorită faptului că Dumnezeu ni se impune ca un tiran.

–          Nu! Absolut în nici un caz! Dumnezeu este cel care respectă absolut libertatea umană și care tratează de la egal la egal pe om – ceva măreț cu alte cuvinte pe care nu îl are nicio religie, nicio civilizație. Însă ca să ajungă cineva să primească și să trăiască în acest mod trebuie să se nevoiască, să se silească împotriva diferitelor tendințe negative pe care le are…

–          Cum ar fi tendințele hedoniste…

–          Plăcerea este o tendință prin excelență negativă – ca să poată să rabde viața așa cum este, ca să înobileze și să valorifice ocaziile pe care ii le oferă viața, să-și atingă scopul său ca om, să-L găsească pe Dumnezeu și găsindu-L pe Dumnezeu, se va găsi și pe sine. Dumnezeu este izvorul vieții umane și omul găsește sensul vieții sale când se îndreaptă și se unește cu Dumnezeu al cărui chip este.

–          În esență, omul nu se respectă pe sine și pe celălalt așa cum îl respectă Dumnezeu.

–          Desigur. Absolut în orice caz.

–          În final, vă rugăm să spuneți un cuvânt din inima dumneavoastră poporului român.

–          Mă rog ca străduința voastră să reușească și poporul Român să aibă o constituție care să nu permită aceste legături, și faptul că o să susțină familia tradițională nu o să aibă înțeles negativ ci unul pozitiv pentru libertatea, pentru avansul și pentru reușita poporului român. Cred că poporul român va vota cu „Da” la acest referendum pentru că în orice caz poporul român are în marea lui majoritate această dispoziție, această viziune și nu ar dori să schimbe atât de adânc și de distrugător modul său de viață până azi.

–          Amin! Vă mulțumim foarte mult! …Ați putea să ne spuneți ceva despre libertate și libertinaj?

–          Libertatea este ieșirea omului către infinit. Biserica este locul libertății și Hristos este eliberatorul oamenilor. Când omul pierde această perspectivă pe care o oferă Biserica în care se cultivă și se desăvârșește libertatea, omul rămâne rob sieși, rob patimilor. Deci, îmbrățișarea Bisericii este cea care poate să dea și să mențină libertatea oamenilor.

–          Deci fără această libertate, omul cade în cea mai dură robie care este robia de sine însuși.

–          Și mai ales, nici măcar de la început omul nu este liber. Sf. Ap. Pavel nu spune „Sunteți liberi” ci „Ați fost chemați la libertate”. Adică v-a chemat Dumnezeu la libertate. Această libertate se găsește în Dumnezeul-om Hristos care deschide omenirea în nemărginitul dumnezeirii și-l face pe om dumnezeu-om după har.

–          Deci îl face pe om cu adevărat liber prin comuniunea cu Persoana absolut liberă…

–          Exact. Fără această libertate, libertate care învinge până și moartea și deci nu mai are nicio limitare în fața ei – „cu moartea pe moarte a călcat” Hristos – prin moartea lui Hristos calcă pe moarte și omul și devine cu adevărat liber și nu doar aparent liber, doar cu numele. Asta pentru că libertatea așa cum o înțelege astăzi omul este o formă de robie și mai ales din ce în ce mai rea relativ la robia pe care omul a avut-o de la începutul situației sale.

–          Deci libertinajul este o formă de robie. Deci trăim o epocă de neosclavagism.

–          Exact.

–          Deci vedem că astăzi oamenii încearcă să inoveze fără tradiție. Puteți să ne vorbiți despre relația dintre tradiție și inovație?

–          Inovația fără tradiție este o goliciune. Nu este ceva nou, este ceva gol. Și golul este lipsa conținutului, este rău – după cum spune și Platon. Cu alte cuvinte fără conținut, fără sens, fără scop nu există lucru nou. Inovația care nu se bazează pe trecut este o zidire în aer.

–          Este o înșelare.

–          Înșelare.

–          De fapt, răul nu există. Răul este lipsa existenței.

–          Da, lipsa existenței, exact.

–          Răul este distorsiune. Răul este încercarea disperată a unei idei care nu este în voia lui Dumnezeu de a accede la existență.

–          Este lipsa luminii. Întunericul, adică. Întunericul nu are existență de sine. Când lipsește lumina avem întunericul. Sau există lumina, cum avem în discuția noastră libertatea, sau nu există lumina – libertatea – avem robia – adică întunericul.

1 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *