LOADING

Type to search

A crede în Înviere nu e o telenovelă bizantină

Ortodoxie si traire

A crede în Înviere nu e o telenovelă bizantină

Share

Nu Darwin e învăţătorul nostru. Nu evoluţionismul ne ghidează. Nu scheletele sunt proba cheie. Pentru că a crede nu înseamnă negare, ci afirmare a ceea ce ateii nu pot să înţeleagă. Totul a început în Eden, nu în Africa. Totul a început cu Dumnezeu, nu cu hazardul. Căutătorii de topoare de mână din silex nu sunt profeţii noştri. Umanismul este, de fapt, negarea negaţiei. Un paradox, o dilemă neelucidată. Care e finalitatea darwiniştilor?!

Nu suntem animale „evoluate”

Nu Darwin e învăţătorul nostru. Nu evoluţionismul ne ghidează. Nu scheletele sunt proba cheie. Pentru că a crede nu înseamnă negare, ci afirmare a ceea ce ateii nu pot să înţeleagă. Totul a început în Eden, nu în Africa. Totul a început cu Dumnezeu, nu cu hazardul. Căutătorii de topoare de mână din silex nu sunt profeţii noştri. Umanismul este, de fapt, negarea negaţiei. Un paradox, o dilemă neelucidată. Care e finalitatea darwiniştilor?!

Suntem chipuri ale dumnezeirii. Termenul „hominid” e o jignire la adresa Creatorului. Nu suntem animale „evoluate”, ci coroana creaţiei. Reperul nostru este scripturistic, nu tabloid. Minte Biblia? Păi, dacă Tatăl ne-a creat, noi de ce ne mai căutăm alţi părinţi?! Dacă Mesia ne promite Raiul, de ce ne dorim altceva?

Cei ce atacă Biserica se atacă, de fapt, pe ei. Ei sunt Biserica, chiar dacă încă nu o ştiu (ca Saul înainte de Damasc). Aici e spitalul unde mădularele bolnave se vindecă. Nu căutăm trupul mort al lui Iisus, ci îl lăsăm pe Anania să ne deschidă ochii. Istoria nu o negăm, dar o transcendem prin harul învierii. Nu contestăm arheologia, dar privim cu nădejde spre eshatologie.

Mâhniţi de dramele din jurul nostru, ne găsim pacea doar in rugăciune. Doar aici e pace, armonie şi bucurie. Comunicăm cu Tatăl, ne e dor de El, plângem în faţa icoanei de fiecare dată când vedem câte un chip răstignit, batjocorit, torturat, umilit. Risipa bogaţilor ar potoli foamea multor săraci. Dar Biblia ne zice că unii bogaţi sunt nemilostivi…

În lanul de cereale, acolo să Îl căutăm. În spicul de grâu ce se va preface în Trup. Departe de zumzetul tramvaielor şi de cearta mondenilor televizaţi. În codrul copilăriei, în bordeiul săracului, în salonul muribundului: acolo Îl vom găsi.

Printre brutalităţi şi indecenţe ale lumii, să avem răbdarea triumfătorului. Coiful nemuririi dorim să îl recuperăm, nu coiful sumerian din aur. Nu vrem bani, ci vrem nemurire. Nu vrem vile, ci dorim iertare. Nu vrem lux, ci dorim pace. Nu vrem războaie, ci iubire. Nu suferinţă „colaterală”, ci credinţă.

Interesele „de hartă” cotropesc liniştea inimii. Suferinţa nevinovaţilor strigă după iertarea călăilor. Abuzurile păgâne sunt amnistiate de blândeţea creştinilor. Falsa pretenţie de salvator a comunismului ne-a mâncat inocenţa.

 

A crede în Înviere nu e o telenovelă bizantină

Îmi place ideea părintelui Teofil Roman: Parohiile româneşti din străinătate au o vocaţie misionară. Folosesc cu uşurinţă engleza, nu limbi moarte, pe care nu le mai înţelege nimeni (ca grecii). Ce le transmitem „străinilor”: dacă nu vom dobândi adevărul şi viaţa, ce folos avem chiar de câştigăm lumea toată?

Sperăm că se va spulbera indiferentismul religios (IPS Andrei, mitropolitul Clujului). Că vom înţelege odată şi odată că a crede în Înviere nu e o telenovelă bizantină. Ce uşor se moare! Dar suntem pregătiţi?

Înalt Prea Sfinţitul Andrei spunea ieri poezia „Dumnezeu”, a Magdei Isanos, o bijuterie:
Oamenii bogati au facut icoane,
catapitezme-aurite si strane,
insa Dumnezeu n-a venit
in locul astfel ingradit.

Bogatii stateau grosi, impovarati
si se uitau la sfintii frumos imbracati.

In vremea asta, Dumnezeu zbura-n copaci,
facindu-i sa-nfloreasca. Fugea la saraci,
cerindu-le mamaliga si ceapa.
Era cind cimpie verde, cind apa.
Alteori se facea mic
si s-ascundea in floarea de finic,
ori s-apuca sa creasca-n papusoaie,
s-ajute furnicile la musuroaie,
sa dea pamintului mana si ploaie.

Avea atitea de facut Dumnezeu,
si oamenii il plictiseau mereu,
cerind unul pentru altul rau.
Ii auzea strigind: „Pamintul meu…”
Ii vedea punind semn de hotar,
ciopirtind, impartind minunatul dar.

Atunci se supara. Pornea furtuna.
Cu seceta si ploaie-nghetata lovind intr-una,se facea mare
si-nfricosat,
ca muntele cu paduri imbracat.
Pina venea o pasare la el.
Codobatura, sau un porumbel,
si spunea: „Doamne, mi-a cazut puiul jos.
Zi sa se faca iara frumos,
sa rasara soarele si sa-l gasesc…”

„Faca-se voia ta, sol pasaresc…”
Si Dumnezeu punea fulgeru-n teaca
si s-apuca alte lucruri sa faca.”

Citeam azi despre profetul Ieremia, într-o carte scrisă de Paul Beauchamp: „A repeta întruna cuvinte mincinoase care zic: Acesta este templul Domnului, templul Domnului, templul Domnului, adică a te prevala de templu pentru a-L trăda mai uşor pe Dumnezeu, nu înseamnă a te expune unei pedepse, ci a te priva singur de viaţă. Cel care moare, de fapt, este adevărul.

Întregul demers al profetul Ieremia se concentrează în această afirmaţie: s-a dus adevărul, a fugit din gura lor. Pot, oare, oamenii să trăiască dacă adevărul a murit? Ei cred că pot, dacă îl vor ucide pe care le arată acest adevăr. Pe vremea tinereţii lui Ieremia şi a frumoaselor zile de domnie ale lui Iosia, fusese regăsită Cartea Legii, cea dispărută la Ierusalim. Până la urmă, israeliţii neglijaseră în aşa măsură Legea lui Moise, încât numai nişte lucrări de restaurare a templului făcuseră ca ea să fie redescoperită.

Istoricii văd în această exhumare nu numai un prim episod al descoperirilor arheologice referitoare la lumea biblică, ci şi punctul de pornire pentru redactarea finală a Deuteronomului (A doua Lege)”. Cartea Legii e pierdută în cotloanele templului inimii. Exhumarea ei este singura soluţie pentru revitalizarea noastră. Legea scrisă pe inimă are un mesaj pentru tine: eşti pregătit de Înviere?

 

Fericite urechile care se deschid la vărsarea şoaptei dumnezeieşti

Liturghie. E pace în aer şi e har. Ajută-mă, apără-mă, ocroteşte-mă, iartă-mă, salvează-mă, mântuieşte-mă. Metanii în cer ale sfinţilor cu suflet curat: acatiste la lăsatul serii.

Liturghii îngereşti tresaltă inima. Poezia harului: molitva dezlegării. Mireasma de tămâie în suflet să rămână. Vino, Lumină lină! Cei ce nu postesc vor mânca hrană „putrezicioasă”. Cum să nu postesc?! Milostenie: dă câţi ai, restul completeză Cerul.

Toma de Kempis: „Dacă priveşti la tine însuţi, nu vei putea să îţi porţi crucea. Dacă însă te încrezi în Domnul, ţi se va da tărie cerească şi ţi se vor pleca ţie şi lumea şi trupul. Şi nu te vei teme nici de duşmanul diavol, dacă te vei înarma cu credinţa şi te vei însemna cu crucea lui Hristos.

Hotărăşte-te deci, să porţi cu bărbăţie crucea Stăpânului tău, Celui răstignit pentru tine, din iubire. Bea cu drag paharul Domnului, dacă doreşti să fii prietenul Lui şi să ai parte cu El. Lasă mângâierile în seama lui Dumnezeu: El să le orânduiască după cum îi place mai mult.

Când vei ajunge ca, pentru Hristos, amarul să-ţi fie dulce şi drag, atunci să fii încredinţat că e bine de tine, fiindcă ai găsit raiul. Toţi îndeamnă la răbdare, cu toate că puţini voiesc să rabde!

Fericit sufletul care aude pe Domnul, vorbind înăuntrul său şi care primeşte din gura Lui cuvânt de mângâiere. Fericite urechile care se deschid la vărsarea şoaptei dumnezeieşti şi se închid cu totul la zgomotele lumii. Fericiţi cei ce saltă de bucurie – gândind la Dumnezeu – şi se debarasează de orice piedică lumească. Adevărul vorbeşte în suflet fără zgomot de cuvinte.

Vorbeşte-mi Tu, Doamne, Cel ce ai luminat şi ai insuflat pe toţi profeţii! Profeţii pot să rostească vorbele, dar nu dau duh. Ei vorbesc frumos, dar dacă Tu taci, ei nu înflăcărează inima. Ei înfăţişează scrierea, dar Tu descoperi înţelesul. Ei vorbesc tainele, dar Tu dezvălui cuprinsul lor. Ei vestesc poruncile, dar Tu ajuţi la împlinirea lor. Ei arată calea, dar Tu dai puterea de a merge pe ea.

Ascultă cu smerenie cuvintele lui Dumnezeu, pe care mulţi nu le preţuiesc. Cei mai mulţi ascultă mai bucuroşi lumea decât pe Dumnezeu şi urmează mai degrabă pofta trupului lor, decât ceea ce e plăcut lui Dumnezeu. Lumea promite lucruri vremelnice şi fără de preţ, iar oamenii îi slujesc cu mare râvnă. Dumnezeu promite nemărginitele bucurii veşnice, dar inimile muritorilor rămân reci.

 

Am pierdut lumina?

Nu ştiu dacă e meritat renumele suedezilor pentru apetitul lor pentru ceremonii. Ştiu însă că mondenizarea impusă prin media ne însingurează, ne buimăceşte. Dar nu vom claca, pentru că nu ne-am cules principiile de viaţă din presa de scandal. Nu ne vom supăra că am ratat un eveniment, ci ne vom îngriji mai bine să nu pierdem lumina. Nu atât cea materială, cât mai ales cea spirituală, singura conexiune cu lumea fără de suferinţă, sărăcie, supărare, moarte.

Lumina e pace, bucurie, speranţă, iubire. Scânteia credinţei dinamizează. Vitalitatea nu e dopantă. Iar când mama te priveşte cu ochi luminoşi, eşti în rai, nu mai ai nevoie de nimic, pentru că ai totul. Aşa te priveşte Mama din cer: paraclisul tău e răspunsul firesc al inimii. Nu trece alături de minune, nu te eschiva mereu. Fuga ta către Neatins să nu aibă întoarcere… Nu şedem pe pământ de dragul şederii, ci optăm pentru Iubire. Dacă îţi doreşti sănătate, de ce iei otravă?

 

Alertă

Lumânarea este gata să se stingă în sfeşnic: ca viaţa, ca lumea fără credinţă. O maşină vine din faţă în viteză pe sensul meu de mers: aşa încearcă şi diavolul să mă izbească, nerespectând nici o regulă şi nefiind previzibil. De aceea, alerta e maximă mereu: nu vreau să fiu doborât de ticălosul mincinos.

 

Sf. Ioan de Kronstadt: „Nu confunda omul, chip al lui Dumnezeu, cu răul din el, fiindcă răul e ceva întâmplător, o nefericire, o boală, o amăgire drăcească. Esenţa netrecătoare a omului îi e dată de chipul lui Dumnezeu.

Cu adevărat, biserica este cerul pe pământ, fiindcă acolo unde se află tronul lui Dumnezeu, unde se săvârşesc înfricoşătoarele Taine, unde îngerii cu oamenii împreună slujesc, unde I se aduce Atotţiitorului neîncetată doxologie, acolo este cerul şi cerul cerurilor.

Postul ne poate fi tuturor dascăl iscusit:

1. Îl face să înţeleagă repede şi pe postitor că omul are nevoie de puţină mâncare şi că suntem lacomi, mâncând cu mult peste necesităţi.

2. Postul descoperă neputinţele sufletului, întocmai cum o apă stătută, când începe să fie filtrată, îşi scoate la iveală impurităţile şi gângăniile care mişună prin ea.

3. Ne arată cât de necesar este să alergăm la Domnul din toată inima, să căutăm la El milă, ajutor, mântuire.

4. Postul descoperă viclenia, perversitatea şi răutatea duhurilor fără de trup, cărora, fără să ne dăm seama, ne-am supus.

Ce este binecuvântarea pe care preotul o dă cu semnul sfintei cruci: expresia bunei voinţe întru Hristos şi pentru Hristos, pe care Dumnezeu o arată omului. E un gest ritual chemat să aducă bucurie. Fericiţi sunt cei ce primesc cu credinţă această binecuvântare!

Medicii cu o practică îndelungată ar trebui să facă numeroase acte de milostenie, pentru mântuirea sufletului, dacă cred în existenţa sufletului nemuritor.

Preoţii ar trebui să facă şi ei mărinimoase gesturi de milostenie, pentru a nu îi judeca lumea ca pe trădătorul Iuda. Negustorii să se dedice unor acţiuni de binefacere şi de înzestrare a bisericii.

Funcţionarii nu trebuie să considere veniturile ca fiind exclusiv ale lor, ci să îşi aducă aminte şi de fraţii lor oropsiţi, ca să se bucure de răsplată de la Domnul şi să îşi cureţe sufletul de păcate.

Toţi trebuie să agonisească untdelemnul milosteniei, pentru a nu se înfăţişa cu mâinile goale înaintea Judecătorului, pentru ca să nu se trezească atunci cu totul goi şi să se facă de râs faţă de o lume întreagă.

Beţivului, pentru a-şi satisface o plăcere trupească şi pentru a se îndobitoci, nu îi pasă că cheltuieşte o groază de bani, dar se zgârceşte când e vorba să dea un bănuţ unui sărac.

E oare raţional ca omul să trăiască într-un delir al pântecelui, într-un râgâit de mâncare? Poate fi redus omul la o bucătărie ambulantă sau la un coş în continuă fumegare (cu referire la fumători)?”

 

Marius Matei

Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Editorialist Lumea Credintei. Autor al volumelor "Catehismul invierii. Un pelerinaj spre lumina" (Editura Lumea credintei, Bucuresti, 2016), "Psihologia sfintilor" (Editura Lumea credintei, Bucuresti, 2017), "Harta credintei. Meditatii catehetice pentru copii si adulti" (Editura Lumea credintei, Bucuresti, 2019). Colaborator la publicatii: "Lumea credintei", "Ariesul de Turda", "Adevarul de Cluj", "Scutul patriei".

  • 1

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *